Prima emisiune Radio România, 1 noiembrie 1928: ce spun documentele

Joi, 1 noiembrie 1928, pe la ora cinci după-amiază, câteva mii de aparate din România au prins un anunț scurt: „Alo, alo, aici Radio București!”. Așa a început emisiunea postului public românesc, cu un emițător împrumutat și cu o conferință despre poezia populară. Actele păstrate spun limpede ce s-a difuzat în acea seară, dar se bat cap în cap chiar la cifre, de la puterea stației până la ziua în care societatea de radiodifuziune a fost declarată constituită.

Ce s-a auzit la radio pe 1 noiembrie 1928?

S-a auzit, întâi, un anunț și un discurs, iar apoi versuri, știri, vremea, muzică și o conferință. Programul a început la ora 17.00 și s-a desfășurat în două blocuri, cu o pauză între orele 19.00 și 21.00, așa cum arată descrierea păstrată în arhiva Radio România.

Cuvântul de deschidere l-a rostit profesorul Dragomir Hurmuzescu, președintele consiliului de administrație al societății. Fragmentul păstrat începe cu adresarea „Către prietenii și proteguitorii Radiofoniei adresez aceste cuvinte” și conține o frază care spune mult despre ambițiile măsurate ale începutului: „Deocamdată difuziunea programelor noastre nu va trece dincolo de cerul hotarelor țării”.

După discurs a urmat poezia „Un suflet nou”, scrisă de Horia Furtună, apoi un buletin de știri, informații despre vreme și muzică. Seara s-a încheiat cu prima conferință radiofonică din România, „Poezia populară română”, ținută de același Horia Furtună. Orchestra Radiodifuziunii Române, înființată în 1928 de compozitorul Mihail Jora, avea să dea apoi concerte zilnice în direct.

• Cuvânt de deschidere, rostit de Dragomir Hurmuzescu
• Poezia „Un suflet nou”, de Horia Furtună
• Buletin de știri
• Informații despre vreme
• Muzică
• Conferința „Poezia populară română”, de Horia Furtună

De ce a durat atât până la primul post public de radio?

Pentru că statul român a construit mai întâi cadrul legal și societatea comercială, iar abia la urmă stația. Regulamentul de aplicare a legii privind instalarea și folosirea stațiilor și posturilor radioelectrice a fost adoptat la 1 septembrie 1925 și prevedea o societate de difuziune cu 60 la sută capital de stat și 40 la sută capital privat.

Pașii următori se citesc ca o birocrație răbdătoare. Statutul și prospectul societății au fost aprobate la 28 octombrie 1926, subscripția publică pentru acțiunile private s-a deschis la 15 noiembrie 1926, adunarea generală de constituire s-a ținut la 17 ianuarie 1928, iar primul consiliu de administrație s-a întrunit la 5 martie 1928. La 19 iunie 1928 societatea a cumpărat, cu 7.000.000 de lei, clădirea din strada General Berthelot nr. 60, prin Dragomir Hurmuzescu, comandorul Cezar Boerescu și inginerul George Cârnu Munteanu.

Între timp românii ascultaseră deja radio, dar altfel. În 1925, un receptor construit la Institutul Electrotehnic al Universității din București, pe care Hurmuzescu îl conducea, a făcut posibile primele audiții publice, de două ori pe săptămână, joi și sâmbătă, de la 21.30. Asociația Prietenilor Radiofoniei, înființată de același Hurmuzescu, difuzase emisiuni de probă pe o stație experimentală a Institutului Electrotehnic și a Direcțiunii generale P.T.T.

Ce spun documentele despre întemeierea societății

Aici apare prima nepotrivire serioasă, și ea vine din surse ale aceleiași instituții. Pagina de istoric a Societății Române de Radiodifuziune dă drept dată a constituirii 22 decembrie 1926. Arhiva Radio România trimite, în schimb, la un act precis: Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 2915 din 22 decembrie 1927, prin care societatea a fost declarată constituită.

Ziua și luna se potrivesc, anul nu. Dintre cele două variante, a doua este cea care indică un document identificabil, cu număr și dată, iar aceasta este, în logica verificării, varianta mai solidă. Diferența nu este o chițibușărie: între decembrie 1926 și decembrie 1927 se așază tocmai subscripția publică de acțiuni, deschisă în noiembrie 1926, deci ordinea firească a actelor sprijină varianta din 1927.

Un lucru rămâne sigur în toate variantele: până în 1934 societatea a stat sub controlul Ministerului Comunicațiilor, iar echipamentul tehnic a venit de la firma Marconi din Londra. Numele de Societatea Română de Radiodifuziune a fost consfințit de legea de organizare din 1936.

Cât de puternic era emițătorul și pe ce lungime de undă emitea?

Emițătorul era provizoriu, împrumutat de firma Marconi, iar puterea lui este dată diferit în surse: 400 de wați, după arhiva Radio România, și 0,15 kilowați, adică 150 de wați, după materialul despre începuturile radiofoniei publicat de Radio România Actualități. În ambele cazuri vorbim despre o stație slabă, de ordinul unui aparat de atelier, nu despre un post național.

Lungimea de undă este dată ca 401,6 metri și 402 metri, două valori practic identice. A treia valoare care circulă, 365 de metri, apare într-un anunț al speakerei Margareta Marinescu, citat tot de radioul public, și descrie o situație de mai târziu, nu seara inaugurală.

Adevărata schimbare a venit un an mai târziu. Stația de la Băneasa, construită de firma Marconi, a intrat în funcțiune la 1 septembrie 1929 și a mărit de peste șapte ori numărul orelor de emisie, față de 1928.

Cât de răspândit era radioul în România interbelică?

Mai puțin decât ne-am aștepta. În primul an de funcționare s-au înregistrat 14.487 de abonați, iar în 1938, după un deceniu de creștere, 274.314. Raportat la populație, statisticile oficiale dădeau pentru România în jur de 1 la sută de posesori de aparate, una dintre cele mai mici cifre din Europa, în timp ce Danemarca stătea pe primul loc cu 13,7 la sută.

Cifrele acestea explică de ce seara de 1 noiembrie 1928 a fost, în fapt, un eveniment de elită urbană. Aparatul de radio era scump, abonamentul era o taxă, iar harta ascultătorilor se suprapunea, în primii ani, cu harta orașelor mari.

Deocamdată difuziunea programelor noastre nu va trece dincolo de cerul hotarelor țării.

Dragomir Hurmuzescu, cuvânt de deschidere, 1 noiembrie 1928

Ce rămâne neclar și ce se spune greșit

Formula „prima emisiune de radio din România” este, riguros vorbind, greșită. Pe 1 noiembrie 1928 a început prima emisiune oficială a postului public, nu primul semnal radiofonic auzit în țară: audițiile publice din 1925 și emisiunile de probă ale Asociației Prietenilor Radiofoniei sunt mai vechi. Diferența dintre „prima emisiune” și „prima emisiune oficială a serviciului public” nu este o subtilitate, ci chiar miezul chestiunii.

Rămâne neclară și adresa exactă de unde s-a emis în acea seară. Arhiva Radio România vorbește despre sediul din strada General Berthelot nr. 60, cu două studiouri, unul de muzică și unul de conferințe. Radio România Cultural scrie, în schimb, că primul sediu a fost în strada Fântânii nr. 62, strada care se numește azi General Berthelot, și că studioul de la numărul 60 a fost inaugurat la 11 februarie 1932. Cele două relatări nu se pot împăca fără un document de proprietate sau un plan al clădirii, pe care nu l-am văzut.

Nu știm, de asemenea, câți oameni au ascultat efectiv emisiunea din 1 noiembrie 1928. Cifra de 14.487 este un total al abonamentelor pe primul an, nu o măsurătoare a serii inaugurale, iar un aparat putea avea, în casă sau la cafenea, mai mulți ascultători. Orice număr dat pentru acea seară este o presupunere, nu un rezultat.