Pe 30 octombrie, în istoria României se încheie prima etapă de zidire a bisericii Stavropoleos din București (1724), România semnează la Viena tratatul secret de alianță cu Austro-Ungaria (18/30 octombrie 1883), iar studenții din Timișoara cer, în 1956, retragerea trupelor sovietice. În lume, Orson Welles difuzează în 1938 „Războiul lumilor”. În calendar sunt pomeniți Sfântul Mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei, sora sa Zenovia și Sfântul Apostol Cleopa.
Sinaxar
Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.
Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.
Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia
Tradiție, fără izvoare contemporaneEgeea, cetatea în care îi așază pomenirea, era un port real al Ciliciei, la golful Issos, pe locul comunei Yumurtalık din provincia Adana de astăzi. Orașul era cunoscut în lumea romană pentru templul lui Asclepios, un loc de vindecare căutat din tot Răsăritul, pe care Constantin cel Mare avea să îl desființeze câteva decenii mai târziu. Amănuntul contează: într-o cetate unde bolnavii veneau la zeul doctor, un episcop creștin căruia i se dusese vestea de tămăduitor devenea o problemă publică, nu una privată. Cadrul prigoanei e și el verificabil. Edictele lui Dioclețian din 303 și 304 au lovit întâi clericii, apoi pe toți creștinii, iar Cilicia a fost una dintre provinciile în care aplicarea lor a mers până la capăt. Guvernatorul numit în patimă, Lisie, revine și în alte pătimiri ciliciene, semn că numele ține de o tradiție locală închegată, nu de o invenție izolată. Ce nu se poate data rămâne: anul morții celor doi, obârșia lor și locul lui Zenovie în șirul episcopilor Egeei, pentru care nu s-a păstrat nicio listă.
Ce spun izvoarele: Pătimirea e cunoscută din sinaxarele bizantine și din Minei, nu din acte de judecată contemporane. Cadrul se verifică, episodul nu: nu avem nici anul morții, nici o listă a episcopilor Egeei în care să intre Zenovie.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, preluat în sinaxarele bizantine, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Apostol Cleopa, unul dintre cei șaptezeci
Parțial documentatCleopa e unul dintre puținii ucenici din afara celor doisprezece pe care Evanghelia îl numește pe nume. Luca îl așază pe drumul spre Emaus, în ziua Învierii, lângă un al doilea ucenic rămas anonim, iar faptul că îi dă numele fără altă lămurire arată că cititorii cărții știau despre cine e vorba. Mai departe, mărturia vine de la Hegesip, scriitor din veacul al doilea, păstrat în Istoria bisericească a lui Eusebiu de Cezareea: Clopa ar fi fost fratele dreptului Iosif, iar fiul lui, Simeon, ar fi ajuns al doilea episcop al Ierusalimului, după uciderea lui Iacov. Dacă Cleopa din Luca și Clopa din Ioan sunt unul și același om rămâne o chestiune deschisă, fiindcă grecescul Kleopas și semiticul Qlopha nu se suprapun curat. Nici locul Emausului nu e lămurit: mai multe așezări din jurul Ierusalimului au fost propuse, iar distanța de șaizeci de stadii dată de Luca se potrivește unora, nu tuturor.
Ce spun izvoarele: Întâlnirea de la Emaus e scrisă în Evanghelia după Luca, deci stă pe un text din veacul I. Legătura de rudenie cu dreptul Iosif vine de la Hegesip, prin Eusebiu de Cezareea, adică o mărturie de pe la anul 180. Identificarea lui cu Clopa din Evanghelia după Ioan rămâne discutată, iar locul Emausului nu e stabilit.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, preluat în sinaxarele bizantine, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfânta Muceniță Melitina
Tradiție, fără izvoare contemporanePătimirea ei se leagă de Marcianopolis, oraș întemeiat de Traian în Moesia Inferior și numit după sora împăratului, Marcia, astăzi Devnea, în Bulgaria. Locul o apropie de spațiul nostru mai mult decât oricare alt nume al zilei: Moesia Inferior cuprindea și Dobrogea de astăzi, iar Marcianopolis a fost o vreme reședință de provincie și un centru de la care au pornit misiuni creștine spre gurile Dunării. Sinaxarul așază pătimirea în vremea lui Antonin Piul, împărat între 138 și 161, sub un guvernator numit Antioh. Încadrarea aceasta e greu de susținut: sub Antonin Piul nu se cunoaște nicio măsură imperială împotriva creștinilor, iar procesele purtate de guvernatori pe serie apar abia din veacul al treilea, odată cu edictele lui Deciu și ale lui Valerian. Așadar cetatea e documentată, veacul nu. Datarea rămâne a tradiției.
Ce spun izvoarele: Locul e un oraș real și bine cercetat arheologic, dar încadrarea cronologică din sinaxar nu se potrivește cu ce se știe despre politica religioasă a epocii. Nu există acte de judecată, iar pătimirea se cunoaște numai pe cale sinaxarială.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, preluat în sinaxarele bizantine, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Marcian, episcopul Siracuzei
Tradiție, fără izvoare contemporaneTradiția îl dă trimis de Apostolul Petru ca întâi episcop al Siracuzei, așadar în veacul I. Cercetarea modernă nu confirmă vechimea aceasta, fiindcă listele episcopale siciliene încep mult mai târziu, iar pretenția de întemeiere apostolică se repetă în mai multe scaune din sudul Italiei tocmai pentru că dădea întâietate într-o dispută de rang. Ce se poate vedea însă pe teren e cultul. La Siracuza se păstrează cripta lui San Marciano, o încăpere subterană dintr-un complex funerar creștin timpuriu, legată de catacombele orașului, care sunt printre cele mai întinse din lume după cele romane. Avem deci un cult vechi, cu loc și cu urme materiale, peste care s-a așezat o biografie apostolică de dată târzie. Cele două nu se susțin una pe alta și e cinstit să fie ținute separat: un episcop al Siracuzei cinstit de timpuriu e un lucru, o misiune primită din mâna lui Petru e cu totul altul.
Ce spun izvoarele: Cultul e vechi și are urme materiale la Siracuza. Întemeierea apostolică, în schimb, vine din texte târzii: listele episcopale siciliene încep mult după veacul I, iar pretenția de origine apostolică apare în mai multe scaune din sudul Italiei, unde dădea întâietate în dispute de rang.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, preluat în sinaxarele bizantine, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfinții Mucenici Alexandru, Cronion, Iulian, Macarie și alți treisprezece
Documentat istoricAici avem izvor contemporan, lucru rar pentru o zi de sinaxar. Dionisie, episcopul Alexandriei, a scris despre prigoana lui Deciu o scrisoare către Fabian al Antiohiei, pe care Eusebiu de Cezareea a păstrat-o în cartea a șasea a Istoriei bisericești. Dionisie era în oraș atunci și numea oameni pe care îi cunoscuse el însuși. Cadrul e limpede. În 249 și 250, împăratul Deciu a cerut printr-un edict ca toți locuitorii imperiului să aducă jertfă zeilor și să ia de la magistrat o adeverință, numită libellus. Nu era o lege scrisă împotriva creștinilor, ci o măsură de unitate religioasă a statului, dar îi lovea exact pe ei, fiindcă numai ei nu puteau îndeplini cerința. La Alexandria prigoana începuse chiar mai devreme, printr-o tulburare populară, iar scrisoarea lui Dionisie descrie deopotrivă pe cei care au ținut și pe cei care au cedat, ceea ce îi dă greutate: nu e un text de laudă, e o dare de seamă.
Ce spun izvoarele: Singurul grup al zilei pentru care avem izvor contemporan: scrisoarea lui Dionisie al Alexandriei către Fabian al Antiohiei, păstrată de Eusebiu de Cezareea în cartea a șasea a Istoriei bisericești. Potrivirea numelor din sinaxar cu lista lui Dionisie nu e deplină, fiindcă sinaxarele au prelucrat textul; cadrul, anul și prigoana sunt însă documentate.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, preluat în sinaxarele bizantine, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfânta Muceniță Eutropia
Tradiție, fără izvoare contemporaneSinaxarul o așază, de obicei, lângă grupul alexandrin al prigoanei lui Deciu, iar o parte din izvoare o leagă tot de Alexandria. Dincolo de atât nu se poate spune mult, fiindcă pomenirea ei nu are o patimă proprie păstrată: nu i se cunoaște nici obârșia, nici anul, nici felul morții. Numele Eutropia e purtat de mai multe sfinte din veacurile creștine timpurii, între care și o Eutropia pomenită în alte zile ale calendarului, iar sinaxarele au amestecat pomenirile între ele, cum se întâmplă ori de câte ori un nume e frecvent și biografia lipsește. Cadrul, dacă e într-adevăr cel alexandrin, e bine cunoscut: edictul lui Deciu din anul 250, cerința de a jertfi și de a dovedi cu un libellus, apoi valul de procese descris de Dionisie al Alexandriei. Pentru ea însăși însă, golul trebuie spus ca atare.
Ce spun izvoarele: Nu i se cunosc nici obârșia, nici anul. Numele Eutropia revine la mai multe sfinte din veacurile creștine timpurii, iar pomenirile s-au amestecat între ele. Intră în ziua aceasta odată cu grupul, nu pe un izvor al ei.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, preluat în sinaxarele bizantine, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Cuvios Iosif, patriarhul Constantinopolului
Documentat istoricIosif I Galisiotul a fost patriarh al Constantinopolului de două ori, între 1266 și 1275 și apoi între 1282 și 1283, tocmai în anii în care împăratul Mihail al VIII-lea Paleolog a încercat să ducă Biserica răsăriteană la unirea cu Roma. Împăratul avea nevoie de unire ca de o armă diplomatică: după ce luase Constantinopolul înapoi de la latini, în 1261, se temea de o nouă expediție pornită din regatul Siciliei, iar un papă împăcat cu Răsăritul putea să o oprească. Unirea s-a proclamat la conciliul de la Lyon, în 1274, fără ca delegația răsăriteană să aibă în spate încuviințarea clerului. Iosif s-a împotrivit, a refuzat să o primească și a fost scos din scaun în 1275, locul lui luându-l Ioan al XI-lea Vekkos, teolog care susținea unirea. După moartea lui Mihail, în decembrie 1282, Andronic al II-lea l-a readus în scaun, într-un gest care anula pe față politica tatălui său, dar patriarhul era bătrân și bolnav și a murit în anul următor. Pomenirea lui arată limpede cum a fost judecată unirea de la Lyon în Răsărit: nu ca o împăcare, ci ca o hotărâre impusă.
Ce spun izvoarele: Singurul nume al zilei care se poate urmări an de an, în izvoarele bizantine și în actele conciliului de la Lyon. Domniile, scoaterea din scaun și readucerea sunt datate; discutată rămâne doar măsura în care împotrivirea lui a fost una de principiu sau una de partidă.
Canonizare: Cinstirea s-a închegat în Răsărit în veacurile următoare, odată cu reabilitarea taberei potrivnice unirii. Un act formal de canonizare nu apare în sursele consultate.
Sfinții Mucenici Asterie, Claudiu, Neon și sora lor, Neonila
Tradiție, fără izvoare contemporanePomenirea lor stă lipită de cea a lui Zenovie, fiindcă aceeași patimă îi pune în aceeași cetate, Egeea Ciliciei, sub același guvernator, Lisie, în prigoana lui Dioclețian. Tradiția îi dă frați, copii ai unui tată păgân, pârâți de mama lor vitregă pentru avere, ceea ce ar muta pricina dinspre credință spre moștenire. Tiparul nu e pe de lături: în dreptul roman, denunțul aducea denunțătorului o parte din averea confiscată a celui osândit, iar procesele de credință au fost folosite, nu o dată, ca mijloc de a pune mâna pe un patrimoniu. Ce rămâne verificabil e tocmai cadrul acesta, nu episodul: edictele din 303 și 304, Cilicia ca provincie în care au fost aplicate cu asprime, și obiceiul judecăților de a cerceta averea celui adus în fața lor. Despre oamenii înșiși, izvoarele nu spun mai mult decât spune patimirea, iar ea s-a scris târziu.
Ce spun izvoarele: Numele lor apar chiar în patimirea lui Zenovie, ca un grup judecat înaintea episcopului. Numele Neonilei lipsește din o parte a sinaxarelor vechi, semn că grupul s-a închegat în timp. Cadrul e verificabil, episodul nu.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, preluat în sinaxarele bizantine, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfinții Apostoli din cei șaptezeci: Terțiu, Marcu, Iust și Artema
Parțial documentatPatru nume care vin, toate, din epistolele Noului Testament, dar ale căror biografii de mai târziu nu stau pe aceleași picioare. Terțiu e cel care a scris cu mâna lui Epistola către Romani și își pune singur numele în text, la capitolul 16, un amănunt rar, care arată cum se lucra atunci: apostolul dicta, un scrib așternea, iar scribul a avut îndrăzneala de a-și adăuga o salutare proprie. Artema e pomenit în Epistola către Tit, unde Pavel spune că îl va trimite în Creta. Iust e cel mai greu de prins, fiindcă numele apare de trei ori în Noul Testament, la trei oameni deosebiți, iar sinaxarul îl alege pe cel numit și Isus, din Epistola către Coloseni. Marcu, aici, nu e evanghelistul, ci un alt purtător al numelui, din lista celor șaptezeci. Pentru toți patru, cariera episcopală de mai târziu vine din liste alcătuite în veacurile de mijloc, nu din izvoare apropiate de viața lor. Numele sunt documentate, scaunele nu.
Ce spun izvoarele: Numele sunt documentate, fiindcă apar în epistole: Terțiu în Romani, Artema în Tit, Iust în Coloseni. Scaunele episcopale care li se dau mai târziu vin din listele celor șaptezeci puse pe seama lui Dorotei și a lui Ipolit, culegeri alcătuite mult după veacul I și socotite de cercetare drept târzii.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, preluat în sinaxarele bizantine, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Mucenic Manuel
Tradiție, fără izvoare contemporanePomenirea lui apare în Minei fără istorie, doar cu numele și cu calitatea de mucenic. Nu i se dă nici locul, nici veacul, nici prigoana în care ar fi pătimit, iar sinaxarele mai vechi nu îl așază peste tot la aceeași zi, ceea ce arată o pomenire intrată târziu și pe cale locală. Numele Manuel, adică Emanuel, e purtat de mai mulți mucenici ai calendarului răsăritean, între care grupul Manuel, Savel și Ismail, pomenit la 17 iunie, soli persani pătimiți sub Iulian Apostatul, în jurul anului 362. Apropierea de nume a dus, în culegeri târzii și în calendarele de popularizare, la amestecuri: biografia celor din iunie e împrumutată celui din octombrie. Cinstit e să se spună că pentru numele de pe 30 octombrie nu avem date, nu să i se dea viața altuia.
Ce spun izvoarele: Mineiul dă numele și calitatea de mucenic, fără loc, fără veac și fără prigoană. Sinaxarele mai vechi nu îl au peste tot la aceeași zi. Golul se spune ca atare, nu se umple cu biografia unui omonim.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, preluat în sinaxarele bizantine, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Sfântul Mucenic Dometie
Tradiție, fără izvoare contemporaneCa și la Manuel, Mineiul dă numele fără istorie. Dometie e un nume întâlnit la mai mulți sfinți răsăriteni, cel mai cunoscut fiind Dometie Persul, pomenit la 7 august, un om venit din Persia și trecut la creștinism, care a pătimit sub Iulian Apostatul, în jurul anului 362, la Cirrhus, în nordul Siriei. Pomenirea de la 30 octombrie nu se poate însă lipi de aceea fără dovadă, fiindcă nu se potrivesc nici ziua, nici locul, nici însoțitorii, iar sinaxarele le țin despărțite. Pentru sfântul acestei zile, izvoarele consultate nu dau nici veac, nici cetate, nici felul morții. Un gol recunoscut e mai bun decât o identificare făcută pe potriveala numelui, iar potriveala de nume e, în calendare, cea mai răspândită cale prin care o eroare ajunge să fie repetată.
Ce spun izvoarele: Ca și la Manuel, Mineiul dă numele fără loc și fără veac. Lipirea de Dometie Persul, pomenit la 7 august, nu are temei: nu se potrivesc nici ziua, nici locul, nici însoțitorii.
Canonizare: Data canonizării nu apare în sursele consultate: cinstirea vine din cultul vechi, preluat în sinaxarele bizantine, dinaintea procedurilor formale de canonizare.
Tradițiile zilei
Pentru 30 octombrie, culegerile clasice de etnografie românească nu consemnează niciun obicei legat de ziua însăși. Nu e o scăpare de căutare, ci o lipsă care se poate arăta: Simion Florea Marian și-a așezat Sărbătorile la români pe ciclul mișcător al anului, iar volumele tipărite, Cârnilegile și Păresimile, nu ajung la zilele lui octombrie; Elena Niculiță-Voronca a scris pe teme, nu pe zile, și dă rostul răstimpului, nu o datină a zilei. Dacă pe internet circulă un obicei pus pe seama zilei de 30 octombrie, el nu se găsește în aceste culegeri. Ce se poate spune cu temei despre ziua aceasta ține de perioada în care cade, iar aceea e descrisă limpede în izvoare.
Confuzia are o sursă ușor de arătat: 30 octombrie stă între două repere mari ale calendarului popular și împrumută, în textele de pe internet, datinile lor. În urmă, la 26 octombrie, e Sâmedrul, care închide anul pastoral și e perechea de toamnă a Sângiorzului de la 23 aprilie: atunci se socotesc ciobanii cu stăpânii oilor, se sting focurile de vară și se încheie învoielile. Înainte, la 14 noiembrie, cade lăsatul secului, iar din 15 noiembrie intră postul Crăciunului. Filipii, zilele ținute pentru lupi, nu cad nici ei pe 30 octombrie: după Marian, se țin șapte de la 25 ianuarie până la 2 februarie, alții de la 10 noiembrie, iar trei numiți Berbecari, toamna, de la 26 septembrie, după un răspuns cules de Nicolae Densusianu în 1884. Așadar, când un text pune pe 30 octombrie obiceiuri de Sâmedru sau Filipi, mută datina cu câteva zile sau cu câteva săptămâni, nu o inventează, dar nici nu o așază unde îi e locul.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică, vol. I, Cernăuți, 1903 ↗
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. I, Cârnilegile, București, Editura Academiei Române, 1898 ↗
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. II, Păresimile, București, Editura Academiei Române, 1899 ↗
Ziua cade în cîșlegile de toamnă, vremea nunților
După Elena Niculiță-Voronca, cîșlegile de toamnă încep la Sfânta Maria Mare, 15 august, și țin până la 15 noiembrie, când intră postul Crăciunului. Sunt cele mai lungi cîșlegi din an și răstimpul în care se fac cele mai multe nunți, după strânsul din câmp, pentru că atunci are omul cu ce: toamna e bogată, spre deosebire de cîșlegile de după Paști, frumoase, dar sărace. Ziua de 30 octombrie cade în a doua jumătate a acestui răstimp, la patru zile după Sâmedru și cu două săptămâni înaintea lăsatului de sec. Înainte de intrarea în post se fac, în trei sâmbete la rând, pomeniri pentru morți. Marian numește cîșlegi toate zilele de dulce dintre posturi și deosebește limpede cîșlegile de iarnă de celelalte de peste an.
Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.
Pe 30 octombrie, în istoria României
-
1497
După înfrângerea oastei polone în Codrii Cosminului, la 26 octombrie, moldovenii lui Ștefan cel Mare au urmărit coloanele regelui Ioan Albert pe drumul de întoarcere spre Nistru. Listele de date așază la 30 octombrie ciocnirea de la Cernăuți, socotită ultima a campaniei. Monografia lui Eduard Fischer, tipărită în 1904 și păstrată de Biblioteca Centrală Universitară din București, socotește altfel: polonii ar fi stat la Cernăuți până la 29 octombrie, iar lupta hotărâtoare de lângă Prut, la Lențești, unde a fost nimicită călărimea mazoviană, s-ar fi dat în dimineața aceleiași zile de 29. Ziua ultimei ciocniri nu e, așadar, așezată la fel de toate sursele.
-
1724
Fișa de monument a Institutului Național al Patrimoniului dă anul 1724 pentru zidirea bisericii Stavropoleos din București, ridicată de ieromonahul grec Ioanichie în curtea hanului pe care îl făcuse cu doi ani mai devreme, în 1722; turla a venit abia la 1731, iar casa parohială și lapidariul, în vremea restaurării începute de Ion Mincu. Ziua de 30 octombrie apare în listele de date ca început al lucrărilor, dar fișa de monument nu o confirmă: ea reține doar anul. Deci anul e documentat instituțional, ziua stă pe surse deschise. Citește →
-
1837
Domnul Țării Românești Alexandru Dimitrie Ghica a dat un jurnal prin care sătenii căpătau dreptul, condiționat, de a se muta la oraș, o breșă în regimul de legare a clăcașului de moșie. Măsura a fost anulată în 1843 de urmașul lui, Gheorghe Bibescu, ceea ce arată cât de fragile erau asemenea deschideri înainte de reforma din 1864.
-
1858
S-a născut la Plăinești, în ținutul Râmnicului Sărat, Duiliu Zamfirescu, scriitor și diplomat, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române, autorul ciclului Comăneștenilor, prima încercare românească de roman de familie întins peste mai multe generații. Citește →
-
1883
La 18/30 octombrie 1883 România a încheiat la Viena un tratat secret de alianță defensivă cu Austro-Ungaria, la care Germania a aderat în aceeași zi. Țara trecea astfel, la numai cinci ani după Congresul de la Berlin și după pierderea sudului Basarabiei, în tabăra Puterilor Centrale, împotriva Rusiei. Textul a rămas necunoscut publicului și Parlamentului vreme de decenii, iar volumul de documente diplomatice scos de Editura Academiei Române arată că tratativele au fost purtate, din iunie până în octombrie 1883, de un cerc restrâns în jurul regelui Carol I și al lui Ion C. Brătianu.
-
1944
Cronologia principalelor acțiuni militare publicată de Ministerul Apărării Naționale așază la 30 octombrie 1944 începutul participării armatei române la operația Budapesta, încheiată la 15 ianuarie 1945. Venea la cinci zile după 25 octombrie, ziua în care se încheiaseră luptele de la Satu Mare și Carei, iar trupele intrau acum pe teritoriu unguresc, într-o campanie care avea să țină până în Cehoslovacia.
-
1955
A murit la București Dimitrie Gusti, întemeietorul Școlii sociologice de la București și al cercetării monografice pe teren, cel care a condus campaniile de echipe studențești prin satele interbelice și a înființat, în 1936, Muzeul Satului. A fost președinte al Academiei Române în anii 1944-1946, iar metoda lui a rămas unul dintre puținele aporturi românești recunoscute în sociologia europeană a vremii. Citește →
-
1956
La Timișoara, studenții Facultății de Mecanică au ținut o adunare la care, potrivit tezei de doctorat a Corinei Snitar, susținută la Universitatea din Glasgow, au venit în jur de două mii de oameni. Au cerut retragerea trupelor sovietice, salarii mai mari pentru muncitori, schimbarea cotelor obligatorii ale țăranilor, burse, locuințe și mâncare mai bună la cantină, pe baza unui manifest scris dinainte. Au venit să le răspundă ministrul adjunct al învățământului Coriolan Drăgulescu, ministrul muncii Petre Lupu și Ilie Verdeț. În aceeași seară organizatorii și vorbitorii au fost arestați, iar ceilalți participanți luați la anchetă; organizatorii au primit trei ani de închisoare și apoi lagăr de muncă. Citește →
-
1971
S-a rupt iazul de decantare al minei de la Certej, în județul Hunedoara, iar șuvoiul de steril a măturat o parte din așezarea Certeju de Sus. Au murit 89 de oameni. Știrea a fost ținută sub tăcere de regim, iar catastrofa a rămas multă vreme în afara oricărei socoteli publice, ceea ce face ca cifrele și împrejurările să circule și astăzi mai ales prin mărturii, nu prin documente date la iveală.
-
2015
A ars clubul Colectiv din București, în timpul unui concert, după ce artificiile de scenă au aprins o izolație de burete poliuretanic. În noaptea aceea au murit 26 de oameni, iar bilanțul a urcat la 64 în lunile următoare, mai ales din cauza infecțiilor contractate în spitale. Peste 180 de persoane au fost rănite. Protestele care au urmat au dus la căderea guvernului, iar starea secțiilor de arși din România a devenit, pentru prima dată, un subiect public.
-
1922
S-a născut la Iași Iancu Țucărman, inginer agronom, unul dintre supraviețuitorii trenului morții plecat din Iași după pogromul din iunie 1941 și, vreme de decenii, unul dintre cei mai stăruitori martori ai acelor zile în școlile din România.
-
1896
A murit Carol Benesch, arhitect de obârșie sileziană așezat în România, unul dintre cei care au lucrat la Castelul Peleș în prima etapă de construcție și la o serie de clădiri publice din Capitală, într-o vreme în care arhitectura oficială românească își căuta încă limbajul.
Pe 30 octombrie, în lume
-
130
Împăratul Hadrian a întemeiat în Egipt orașul Antinoupolis, pe locul unde se înecase în Nil favoritul său Antinous, un oraș grecesc ridicat din temelii într-o provincie veche.
-
1270
S-a încheiat Cruciada a opta, după ce Carol I de Anjou, regele Neapolelui, și sultanul hafsid Muhammad I al-Mustansir au ajuns la o înțelegere comercială în fața Tunisului, unde murise regele Ludovic al IX-lea al Franței.
-
1340
Oștile castiliene și portugheze i-au învins pe marinizi în bătălia de pe râul Salado, ultima mare încercare a unei dinastii nord-africane de a trece în Peninsula Iberică.
-
1485
Henric Tudor a fost încoronat rege al Angliei sub numele de Henric al VII-lea, la două luni după Bosworth, punând capăt Războiului celor Două Roze și deschizând dinastia Tudorilor.
-
1905
Țarul Nicolae al II-lea a dat publicității Manifestul din Octombrie, prin care făgăduia libertăți civile și o Dumă aleasă, sub presiunea grevei generale. Data e 17 octombrie în calendarul iulian, folosit atunci în Rusia.
-
1922
Benito Mussolini a fost numit prim-ministru al Italiei, la câteva zile după marșul asupra Romei, printr-un act al regelui Victor Emanuel al III-lea, nu printr-o lovitură de stat propriu-zisă.
-
1938
Orson Welles a difuzat la radio, în Statele Unite, o prelucrare a Războiului lumilor al lui H.G. Wells, construită ca un buletin de știri. Panica stârnită a fost, la rândul ei, exagerată de presa vremii, iar cercetările de mai târziu au arătat că numărul ascultătorilor speriați a fost mult mai mic decât s-a scris atunci. Citește →
-
1961
Uniunea Sovietică a detonat deasupra arhipelagului Novaia Zemlia bomba cu hidrogen numită mai târziu Bomba Țarului, cea mai puternică armă nucleară încercată vreodată. În aceeași zi, congresul partidului a hotărât scoaterea trupului lui Stalin din mausoleul lui Lenin.
Întrebări frecvente
Ce s-a întâmplat pe 30 octombrie în istoria României?
Trei fapte se remarcă. În 1724 s-a încheiat prima etapă de zidire a bisericii Stavropoleos din București, ctitorită de arhimandritul Ioanichie. În 1883, la 18/30 octombrie, România a semnat la Viena tratatul secret de alianță cu Austro-Ungaria. În 1956, studenții Facultății de Mecanică din Timișoara au prezentat un memoriu de douăsprezece puncte. În aceeași zi, în 1955, a murit sociologul Dimitrie Gusti.
Ce sfânt este pe 30 octombrie?
Calendarul ortodox publicat de Basilica, agenția de presă a Patriarhiei Române, pomenește pe 30 octombrie Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei, și pe sora sa, Sfânta Mucenică Zenovia, amândoi din Aegae, în Cilicia, alături de Sfântul Apostol Cleopa, unul dintre cei șaptezeci de apostoli ai Mântuitorului.
Ce s-a întâmplat pe 30 octombrie în lume?
În 1938, rețeaua americană CBS a difuzat prelucrarea radiofonică a romanului „Războiul lumilor”, realizată de Orson Welles ca un buletin de știri. În 1485, Henric Tudor a fost încoronat rege al Angliei sub numele de Henric al VII-lea. În 1961, Uniunea Sovietică a detonat deasupra Novaia Zemlia cea mai puternică armă nucleară încercată vreodată.
Când a semnat România tratatul secret cu Austro-Ungaria?
La 18/30 octombrie 1883, la Viena. Germania a aderat la tratat în aceeași zi. România trecea astfel în tabăra Puterilor Centrale, la numai cinci ani după Congresul de la Berlin. Textul a rămas necunoscut publicului și Parlamentului vreme de decenii, iar tratativele au fost purtate de un cerc restrâns în jurul regelui Carol I și al lui Ion C. Brătianu.
Ce au cerut studenții din Timișoara pe 30 octombrie 1956?
Un memoriu de douăsprezece puncte, care cerea trecerea limbii ruse la opțional, reducerea orelor de marxism, burse pentru toți studenții, autonomie universitară, retragerea trupelor sovietice din România, desființarea cotelor obligatorii ale țăranilor și salarii mai mari pentru muncitori. În aceeași seară au început arestările.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.