Pe 26 octombrie, în istoria României, Ștefan cel Mare nimicește în 1497 oastea regelui polon Ioan Albert în Codrii Cosminului, iar în 1860 se inaugurează la Iași prima universitate modernă a țării. În 1802 Vrancea dă cel mai puternic cutremur cunoscut de pe teritoriul României. În lume, bătălia din Golful Leyte se încheie în 1944. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Sinaxar
Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.
Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Parțial documentatTesalonicul în care este pus Dimitrie nu este un oraș oarecare: la cumpăna veacurilor III și IV era capitala provinciei Macedonia și una dintre reședințele lui Galeriu, cezarul care ținea Balcanii și care a împins cel mai tare prigoana pornită prin edictele din 303. Acolo Galeriu și-a ridicat palatul și rotonda care se mai văd în Salonic. Cadrul acesta, Marea Persecuție din 303 până în 311, este partea verificabilă a pomenirii: un creștin din elita unui oraș de reședință imperială avea exact de pierdut ce spune sinaxarul. Cultul se vede însă mai limpede decât omul. Bazilica Sfântului Dimitrie din Tesalonic este ridicată în veacul V și refăcută după incendii, iar cea mai veche culegere de Minuni ale sfântului a fost strânsă în veacul VII de arhiepiscopul Ioan, în anii asediilor avare și slave. Numele de Izvorâtorul de Mir vine mai târziu, din veacul XI, când se consemnează mirul izvorât la racla lui.
Ce spun izvoarele: Cultul este documentat devreme și solid: bazilica din Tesalonic din veacul V și culegerile de Minuni din veacul VII. Nu s-a păstrat însă niciun act de martiriu contemporan. Dregătoria, episodul cu luptătorul Lie și binecuvântarea dată lui Nestor vin din hagiografia de mai târziu, iar anul 306 este o socoteală a sinaxarului, nu o dată de document.
Canonizare: Sfânt din vechime, cinstit înainte ca Biserica să fi avut o procedură de canonizare; nu există un act de proclamare, iar data intrării în cult nu apare în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăCalendarul creștin ortodox, Patriarhia Română ↗
Sfinții Mucenici Artemidor și Vasile
Tradiție, fără izvoare contemporaneLa 26 octombrie, pe lângă praznicul Sfântului Dimitrie, Mineiul mai înșiră câteva nume de mucenici fără nicio biografie alăturată, iar Artemidor și Vasile sunt dintre acestea. Ca să se înțeleagă de ce, trebuie știut cum s-au adunat listele: ele vin din Sinaxarul Bisericii Constantinopolului, unde pomenirea zilei strângea, lângă sfântul mare al praznicului, nume de mucenici locali trecute mai departe din martirologii și din pomelnice de biserici, uneori cu o singură însemnare despre felul morții, uneori doar cu numele. Când o pătimire scrisă nu s-a păstrat, numele a rămas în calendar fără povestea lui. Asta nu înseamnă că oamenii din spatele numelor nu au fost reali, înseamnă că dosarul lor s-a pierdut. Cadrul în care îi așază pomenirea, prigoanele romane din veacurile III și IV, este real și bine cunoscut, dar de acești doi nu se poate lega nici un împărat, nici o provincie, nici un an.
Ce spun izvoarele: Mineiul le dă numele și nimic mai mult. Nu se cunoaște o pătimire, un loc, un an sau o persecuție anume, iar sinaxarul Patriarhiei nu adaugă vreun amănunt. Golul este al izvoarelor, nu al calendarului: fără o pătimire scrisă nu se poate spune nici dacă cei doi au pătimit împreună, nici dacă au fost alipiți în aceeași pomenire mai târziu.
Canonizare: Nu se cunoaște un act de canonizare; pomenirea vine din tradiția liturgică, prin Minei.
- Sursă bisericeascăCalendarul creștin ortodox, Patriarhia Română ↗
Sfântul Mucenic Leptina
Tradiție, fără izvoare contemporaneLeptina este unul dintre numele cele mai sărace în amănunte din pomenirea zilei de 26 octombrie. Mineiul îl trece în lista de la sfârșitul zilei, după praznicul Sfântului Dimitrie, fără pătimire, fără loc și fără an. Numele însuși este greu de așezat: nu seamănă cu formele obișnuite din listele de mucenici și nu se poate spune, fără o pătimire scrisă, nici dacă este numele primit la naștere, un supranume sau o formă schimbată prin copiere. Pomenirile scurte de felul acesta au ajuns în Mineiele românești prin cărțile de slujbă tipărite în veacurile XVII și XVIII, iar acolo unde dosarul grecesc lipsea, numele a trecut mai departe singur, fără nimic în jurul lui. Cadrul general, prigoanele împotriva creștinilor din Imperiul Roman, rămâne real și documentat, dar de Leptina nu se poate lipi niciun împărat, nicio cetate și niciun an. Un calendar cinstit spune aici ce nu știe.
Ce spun izvoarele: Izvorul este numai lista Mineiului, preluată în sinaxarul Patriarhiei. Lipsesc pătimirea, locul, anul și orice însemnare despre felul morții. Nu avem nici măcar certitudinea formei numelui, fiindcă pomenirile de o linie s-au copiat de mai multe ori înainte de a ajunge în tipăriturile românești.
Canonizare: Nu se cunoaște un act de canonizare; pomenirea se păstrează prin Minei.
- Sursă bisericeascăCalendarul creștin ortodox, Patriarhia Română ↗
Sfântul Mucenic Glicon
Tradiție, fără izvoare contemporanePomenirea Sfântului Mucenic Glicon este tot una de o linie, fără pătimire păstrată, dar numele cere o lămurire, fiindcă duce ușor pe alături. În veacul II a fost vestit în lumea greacă un Glykon cu totul altfel: nu un mucenic, ci un șarpe socotit întrupare a lui Asclepios, pus în joc de Alexandros din Abonoteichos, pe coasta Paflagoniei, și luat în batjocură de Lucian din Samosata într-o scriere păstrată până la noi. Cultul acela a prins și la Pontul stâng: la Constanța, în 1962, a fost descoperit șarpele de marmură Glykon, piesa care se află în Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și care arată cât de departe ajunsese, în Tomisul roman, moda oracolului paflagonian. Cele două nu au legătură una cu alta: mucenicul din Minei și oracolul păgân împart numele, nimic mai mult. Confuzia merită spusă limpede tocmai pentru că piesa de la Constanța este cunoscută, iar numele se întâlnește căutând sfântul zilei.
Ce spun izvoarele: Despre mucenic, Mineiul dă numai numele, fără loc, an sau pătimire. În schimb cultul păgân al lui Glykon este bine documentat, prin scrierea lui Lucian din Samosata și prin piesa de marmură de la Tomis, aflată la muzeul din Constanța. Apropierea dintre cele două este de nume, nu de izvoare, și nu trebuie citită ca o legătură.
Canonizare: Nu se cunoaște un act de canonizare; pomenirea se păstrează prin Minei.
Cuviosul Nou Mucenic Ioasaf
Parțial documentatIoasaf este singura pomenire a zilei cu un cadru românesc documentat. A fost ucenic al Sfântului Nifon al II-lea, patriarh al Constantinopolului, pe care Radu cel Mare, domn al Țării Românești între 1495 și 1508, l-a aflat surghiunit la Adrianopol și l-a adus la Târgoviște în 1503, ca să pună rânduială în Biserica țării. Soborul strâns atunci a întemeiat Episcopia Râmnicului și pe cea a Buzăului, iar Nifon a sfințit pe cei doi episcopi. Așezarea nu a ținut mult: Nifon nu a încuviințat căsătoria unei surori a domnului cu un boier moldovean care avea deja familie, și a plecat din țară cu ucenicii lui, întâi la Vatoped, apoi la Mănăstirea Dionisiu, în Athos, unde a murit la 11 august 1508. Dintre ucenici, Macarie a fost ucis la 14 septembrie 1507, iar Ioasaf la 26 octombrie 1516. Pe Nifon l-a trecut în rândul sfinților patriarhul Teolipt, la sfințirea bisericii lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeș, în 1517.
Ce spun izvoarele: Cadrul este documentat: domnia lui Radu cel Mare, venirea lui Nifon în 1503, întemeierea episcopiilor de Râmnic și Buzău, sfințirea de la Curtea de Argeș din 1517. Ziua și anul morții lui Ioasaf vin însă din tradiția hagiografică strânsă în jurul Vieții Sfântului Nifon, nu dintr-un act propriu; o pătimire separată nu s-a păstrat, iar sinaxarul nu dă nici locul uciderii.
Canonizare: Sinaxarul arată că Macarie și Ioasaf sunt cinstiți în rândul sfinților, fără să dea o dată de proclamare; pentru dascălul lor, Nifon, trecerea în rândul sfinților s-a făcut la Curtea de Argeș, în 1517.
- Sursă bisericeascăCalendarul creștin ortodox, Patriarhia Română ↗
Tradițiile zilei
Pentru ziua de 26 octombrie, culegerile clasice la care se poate ajunge nu dau un obicei de casă, de felul colindelor sau al mesei rituale, ci trei lucruri legate strâns de zi: chipul Sfântului Dumitru ca sfânt călăreț care aduce iarna, sâmbăta morților dinaintea praznicului și o credință de vreme care leagă 14 octombrie de 26 octombrie. Focul lui Sumedru, obiceiul cel mai vestit pus pe seama acestei zile, nu se găsește în volumele care s-au putut verifica aici, iar de ce anume se spune mai jos.
Sfântul care încalecă și aduce iarna
Elena Niculiță-Voronca a cules la Roșa credința că Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru au fiecare calul lui și împart anul între ei: când aleargă Sfântul Gheorghe cu calul împrejurul pământului, iarba înverzește, codrul înfrunzește și pământul se deschide, iar primăvara vine; când aleargă Sfântul Dumitru împrejurul pământului, cad frunzele și vine iarna cu omătul. Cele două praznice, 23 aprilie și 26 octombrie, sunt astfel hotarele între care se socotea anul pastoral.
Sâmbăta morților dinaintea praznicului
După culegerea lui Niculiță-Voronca, în sâmbăta cea de pe urmă înaintea Sfântului Dumitru se face rugăciune și pentru sufletele socotite pierdute: cei înecați, cei pierduți fără urmă, cei mâncați de fiare, pentru care nu se făcea pomenire în restul anului. Femeile duceau lumânări și se rugau seara și dimineața, și se făceau praznice. Fiind legat de ziua săptămânii, obiceiul nu cade niciodată pe 26 octombrie, ci în sâmbăta care vine cel mai aproape înaintea acestei zile, deci la o dată care se schimbă de la an la an.
Vremea de la Cuvioasa Parascheva până la Sâmedru
Din părțile Botoșanilor, Niculiță-Voronca a însemnat credința că vremea care se face la Cuvioasa Parascheva, 14 octombrie, ține la fel până la Sfântul Dumitru, 26 octombrie. Este una dintre puținele credințe de vreme care leagă două zile fixe ale calendarului, și arată că răstimpul dintre cele două praznice era socotit o singură bucată de toamnă, nu două momente deosebite.
Numele popular Sâmedru, cu forma Sumedru, vine din latinescul Sanctus Demetrius, prin aceeași prefacere care a dat Sânpetru sau Sân-Chietru din Sanctus Petrus; Tudor Pamfile îl trece așa, Sumedru de la Sfântul Demetru, în volumul din 1910. Despre Focul lui Sumedru, focul aprins în ajun și cunoscut mai ales în Muntenia și în Oltenia, trebuie spus limpede cum stau izvoarele: obiceiul nu apare în volumele care s-au putut deschide și căuta aici, adică Marian, Sărbătorile la români, volumele I și II, Niculiță-Voronca, volumele I și II, și Pamfile, volumele din 1910 și din 1914. Volumul care acoperă tocmai sărbătorile de toamnă nu se găsește între cele scanate, așa că obiceiul nu este pus pe seama unei cărți care nu a fost citită; lipsa de aici este a verificării, nu o dovadă împotriva obiceiului. A doua lămurire ține de sfinți: Sfântul Dumitru de la 26 octombrie este mucenicul din Tesalonic, iar Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor, se pomenește la 27 octombrie.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. II ↗
- Culegere etnograficăTudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români, 1910 ↗
Cumpăna anului pastoral, de la Sângiorz la Sâmedru
Ziua de 26 octombrie este hotarul de toamnă al anului pastoral, celălalt hotar fiind Sângiorzul, la 23 aprilie. Între aceste două praznice se socoteau urcarea la munte, învoielile cu ciobanii și plata lor, iar la Sâmedru se încheiau socotelile, se cobora din munte și se intra în iernat. Credința culeasă de Niculiță-Voronca păstrează limpede această împărțire: cei doi sfinți au fiecare calul lui, unul aduce vara, celălalt iarna. Ziua cade încă în cislegile de toamnă, cel mai lung răstimp de dulce al anului, care se închide la 15 noiembrie, când intră postul Crăciunului.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. II ↗
Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.
Pe 26 octombrie, în istoria României
-
1497
Bătălia din Codrii Cosminului: Ștefan cel Mare nimicește oastea regelui polon Ioan Albert, aflată în retragere după asediul ratat al Sucevei. Monografia lui Liviu Cîmpeanu, care a lucrat pe jurnalul de campanie al cavalerilor teutoni din oastea polonă, dă ziua de 26 octombrie 1497. Citește →
-
1516
Este ucis Ioasaf, ucenicul Sfântului Nifon al II-lea, patriarhul Constantinopolului adus în Țara Românească de Radu cel Mare în 1503. Data vine din tradiția hagiografică a Vieții Sfântului Nifon, singurul izvor al pomenirii.
-
1596
Bătălia de la Keresztes: oastea lui Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, alături de cea imperială, este înfrântă de otomanii sultanului Mahomed al III-lea, după ce victoria păruse câștigată. Înfrângerea slăbește pentru câțiva ani frontul creștin de la Dunărea de Mijloc.
-
1624
Se naște la Suceava, în familia Barilă, cel care va ajunge mitropolitul Dosoftei al Moldovei, întâiul tălmăcitor al Psaltirii în versuri românești. Sinaxarul Patriarhiei îi dă anul nașterii și locul, fără ziua; ziua de 26 octombrie vine din listele deschise.
-
1673
Se naște Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, autor al Descrierii Moldovei și al Istoriei Imperiului Otoman, singurul principe român primit în Academia din Berlin. Numele de botez îl leagă de praznicul zilei.
-
1802
Cel mai puternic cutremur cunoscut pe teritoriul României, cu epicentrul în Vrancea și magnitudinea socotită la 7,9. S-a prăbușit Turnul Colței din București, cel mai înalt din oraș, și au căzut turle de biserici. Izvoarele din epocă, socotind pe stil vechi, au însemnat ziua de 14 octombrie.
-
1807
Se naște Barbu Catargiu, publicist și om politic, cap al conservatorilor și prim-ministru al Principatelor Unite, ucis în 1862.
-
1844
Se naște Nicolae Beldiceanu, poet și culegător de antichități din Moldova, apropiat al cercului Junimii.
-
1850
Se naște Grigore Tocilescu, istoric și arheolog, cel care a cercetat Tropaeum Traiani de la Adamclisi și a strâns, între altele, culegeri de folclor pe care etnografia le folosește încă.
-
1860
Este inaugurată, în prezența lui Alexandru Ioan Cuza, Universitatea din Iași, întâia universitate modernă a țării, cu patru facultăți: Drept, Filosofie, Științe și Teologie. Citește →
-
1860
Se înființează la Iași Școala de Arte Frumoase, împreună cu Pinacoteca, așezământ din care se trage învățământul artistic superior al orașului.
-
1872
Se naște Petre P. Negulescu, filosof și profesor, autor al Genezei formelor culturii și ministru al instrucțiunii publice.
-
1901
Se naște Constantin C. Giurescu, istoric, autor al unei istorii a românilor scrisă pe izvoare și al cercetărilor despre târgurile medievale.
-
1920
Se naște Adrian Fochi, folclorist și etnolog, autor al studiilor despre Miorița și despre circulația motivelor în folclorul românesc.
-
1987
Se deschide navigației Canalul Poarta Albă, Midia, Năvodari, ramura nordică a Canalului Dunăre, Marea Neagră.
-
1991
Sicriul cu osemintele Eroului Necunoscut este readus în Parcul Carol din București, de unde fusese mutat în 1957 la Mărășești.
Pe 26 octombrie, în lume
-
740
Un cutremur puternic lovește Constantinopolul, cu pierderi de vieți și pagube mari la ziduri și la biserici; memoria lui s-a păstrat în cronistica bizantină.
-
899
Moare Alfred cel Mare, regele Wessexului, cel care a oprit înaintarea danezilor în Anglia și a pus bazele unei administrații și ale unei culturi scrise în limba engleză veche.
-
1685
Se naște Domenico Scarlatti, compozitor italian, autorul celor peste cinci sute de sonate pentru clavecin.
-
1759
Se naște Georges Jacques Danton, avocat și orator, unul dintre conducătorii Revoluției Franceze, ghilotinat în 1794.
-
1764
Moare William Hogarth, pictor și gravor englez, cel care a făcut din seria de gravuri o critică socială.
-
1795
În Franța revoluționară se instituie Directoratul, regim în care puterea executivă este încredințată unui consiliu de cinci membri.
-
1905
Se semnează tratatul care desface uniunea dintre Norvegia și Suedia; Oscar al II-lea renunță la coroana norvegiană.
-
1944
Se încheie bătălia din Golful Leyte, una dintre cele mai mari confruntări navale din istorie, în care Aliații înfrâng Marina Imperială Japoneză. Citește →
-
1979
Președintele sud-coreean Park Chung-hee este asasinat de șeful serviciului de informații, Kim Jae-gyu.
-
1994
Israelul și Iordania semnează tratatul de pace care încheie starea de război dintre cele două state.
Întrebări frecvente
Ce s-a întâmplat pe 26 octombrie în istoria României?
Trei momente stau alături în această zi. La 26 octombrie 1497, Ștefan cel Mare a nimicit în Codrii Cosminului oastea regelui polon Ioan Albert, aflată în retragere de la Suceava. La 26 octombrie 1860 a fost inaugurată Universitatea din Iași, prima universitate modernă a țării. În 1802, Vrancea a produs cel mai puternic cutremur cunoscut de pe teritoriul României, care a dărâmat Turnul Colței din București.
Ce sfânt este pe 26 octombrie?
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul Tesalonicului. Potrivit Patriarhiei Române, ziua de 26 octombrie nu este data morții lui, ci aceea a aducerii moaștelor la Tesalonic, în anul 413. Sfântul a trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu și a murit la 9 aprilie 304, străpuns cu sulițe în temniță.
Ce s-a întâmplat pe 26 octombrie în lume?
La 26 octombrie 1944 s-a încheiat bătălia din Golful Leyte, din apele Filipinelor, după care Marina Imperială Japoneză nu a mai purtat nicio operațiune de flotă. În aceeași zi, în 899, a murit Alfred cel Mare, regele Wessexului, iar în 1596 oastea principelui transilvan Sigismund Báthory a fost înfrântă la Keresztes.
Cine s-a născut pe 26 octombrie în istoria României?
Calendarul zilei reține mai multe nume. În 1673 s-a născut Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei și autor al Descrierii Moldovei, singurul principe român primit în Academia din Berlin. În 1850 s-a născut Grigore Tocilescu, arheologul care a cercetat Tropaeum Traiani de la Adamclisi, iar în 1901 istoricul Constantin C. Giurescu.
Când a fost inaugurată Universitatea din Iași?
La 26 octombrie 1860, într-o clădire numită casele Moruzzi, cumpărată anume pentru ea. Ceremonia a început la ora 10, cu un Te Deum la biserica Talpalari. Deschiderea fusese amânată de câteva ori, ultima dată pe 26 octombrie, pentru ca fondatorii, Mihail Kogălniceanu și Alexandru Ioan Cuza, să poată fi de față.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.