Constantin Diaconovici-Loga, născut în 1770: omul care a numit gramatica românească

La 1 noiembrie 1770 se năștea la Caransebeș un om care avea să facă o muncă aparent măruntă și, în fapt, întemeietoare: să găsească în românește cuvinte pentru lucrurile gramaticii. Constantin Diaconovici-Loga a predat gramatica la cea întâi școală pedagogică românească, la Arad, și a tipărit la Buda trei cărți care se citesc astăzi ca pietre de hotar ale limbii literare. Cele mai multe lucruri despre el se pot verifica în tipărituri, nu în povești.

Cine a fost Constantin Diaconovici-Loga?

Un cărturar bănățean, dascăl și tipăritor de cărți, născut la Caransebeș la 1 noiembrie 1770 și mort în același oraș la 12 noiembrie 1850, la vreo optzeci de ani. Data nașterii este dată de studiul despre el publicat în revista Fonetică și dialectologie a Institutului de Lingvistică al Academiei Române.

Înainte de a ajunge profesor, a dus o viață de intelectual român în Imperiul Habsburgic, cu toate meseriile mărunte pe care aceasta le presupunea. A studiat dreptul și științele politice la Pesta, a lucrat ca traducător pentru magistratul Budei, a fost cenzor și cântăreț la biserica din Pesta, iar în 1808 preda limba română copiilor români din Buda. În aceeași perioadă a pus bazele celei întâi societăți a femeilor românce din Pesta.

Ce a predat la Preparandia din Arad?

Gramatică și epistolografie, adică scrierea scrisorilor și a actelor, la care istoricii adaugă stilistica și cântarea bisericească. Preparandia, cu numele ei de atunci „Școala regească preparandială gr. neunită a națiunei române”, a fost întemeiată la Arad la 3/15 noiembrie 1812, iar cursurile s-au deschis la 16 noiembrie 1812, în casa Rehkopf, a lui Sava Arsici, cu 78 de elevi veniți din comitatele Arad, Timiș, Torontal și Caraș-Severin.

Corpul profesoral dintâi al școlii se numără pe degetele unei mâini: Dimitrie Țichindeal, seniorul catehet și primul director, Constantin Diaconovici-Loga la gramatică și epistolografie, doctorul Iosif Iorgovici la matematică, fizică și filosofie, și Ioan Mihuț la pedagogie și istorie. Cursurile se țineau în românește, iar elevii erau examinați public. Pe sigiliul școlii scria „Sigillum Regii Instituti scholarum praeparandorum Valachici”.

Loga a stat la Arad optsprezece ani, adică până în 1830. Un amănunt neplăcut al carierei lui merită spus: nu a putut ajunge profesor titular și a rămas, până la plecarea din Arad, sub supraveghere permanentă, potrivit documentării publicate de muzeul din Caransebeș.

Ce spun cărțile tipărite la Buda

Trei titluri, toate ieșite din tipografia Universității din Buda, sunt înregistrate în bibliografia Dicționarului limbii române, lucrarea de referință a Academiei Române. Descrierile de acolo sunt cea mai bună dovadă că avem de-a face cu un autor tipărit, nu cu o reputație.

• Ortografia sau dreapta scrisoare pentru îndreptarea scriitorilor limbii românești, Buda, Crăiasca Tipografie a Universitatei Ungare, 1818
• Chemare la tipărirea cărților romanești și versuri pentru îndreptarea tinerilor, Buda, Tipariul Crăieștii Universități a Ungariei, 1821
• Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor. Acum întâia oară lucrată, Buda, Crăiasca Tipografie a Universității Ungariii, 1822

La acestea se adaugă două lucrări pe care le cunoaștem din documentarea muzeului din Caransebeș: Octoih și tipicon cu catavaseriu, din 1826, folosit în bisericile românești mai bine de un secol, și Epistolariul românesc, din 1841, tipărit la Buda, în care Loga a strecurat două studii, unul despre începuturile școlilor preparandiale din Arad și altul despre organizarea școlilor preparandiale din districtul militar. A lăsat și manuscrise, printre care o istorie a românilor „dela zidirea Romei, până la înjugarea Țarigradului de Turci”, rămasă netipărită.

Cum a numit Loga părțile gramaticii în românește?

Prin traducere, calc și cuvânt nou, și cu grija de a nu lăsa cititorul în ceață. Studiul din Fonetică și dialectologie arată că Loga punea alături termenul românesc și echivalentul de origine latină, în paranteză, de pildă „treaptă cumpănătoare, comparativă”, ca omul să înțeleagă despre ce se vorbește, chiar dacă termenul nou nu îi era familiar.

Tot acolo se arată și ce a adus el nou în descrierea limbii. A împărțit părțile de vorbire în cinci clase declinabile și patru nedeclinabile. A fost cel întâi gramatician român care a dat sintaxei un loc serios, cu definiții pentru subiect, predicat și complement. A introdus termenul „interjețe”, pentru interjecții. Și a lăsat cea mai veche descriere amănunțită a sunetelor limbii române, clasificând 39 de „litere”, adică sunete, în vocale și consoane.

În Ortografia, din 1818, s-a ocupat de felul în care trebuie scrise cuvintele și de trecerea de la literele chirilice la cele românești, a explicat de unde vine litera „î” și a numit semnele de punctuație și semnele ortografice. Pentru un cititor de azi, acestea par chestiuni de manual. În 1818 erau chestiuni de politică a limbii.

A fost cel întâi gramatician care a dat sintaxei un loc însemnat, definind subiectul, predicatul și complementul.

Laura Elena Pascale, Fonetică și dialectologie, XLII, 2023

Ce a făcut în Banat după 1830?

A trecut de la catedră la administrația școlară, cu putere reală asupra rețelei de școli. În 1830, Consiliul Aulic de Război l-a numit director al școlii naționale a regimentului de graniță româno-ilir, cu sediul la Caransebeș, în locul lui Nicolae Stoica de Hațeg. În această calitate a fost, între 1830 și 1850, director al școlilor naționale românești și sârbești din granița militară bănățeană.

Acolo a organizat învățământul militar de la Caransebeș, iar în 1836 școala de la Caransebeș a fost mutată la Biserica Albă, ca să deservească mai multe comunități. În 1850, anul morții, se întorsese la Caransebeș ca să predea mai departe la școala normală. Slujba de pomenire s-a ținut la biserica Sfântul Ioan Botezătorul, necropola episcopilor Caransebeșului.

Ce se spune despre el și ce nu se poate dovedi

Despre Loga circulă afirmația că a fost cel întâi care a introdus slujba în limba română în Banat. Ea apare și în literatura de specialitate, dar niciuna dintre sursele citite pentru acest articol nu arată documentul, biserica sau anul. Până la un asemenea document, afirmația rămâne o tradiție a istoriografiei, nu un fapt verificat, și o tratăm ca atare.

Titlurile cărților lui sunt un alt loc în care se greșește des. Lucrarea din 1818 se numește „Ortografia sau dreapta scrisoare”, nu „dreapta scriere”, cum se scrie adesea, iar Gramatica are, în bibliografia Academiei, un singur an de tipar, 1822, nu intervalul 1822-1823 care circulă în multe liste. Diferențele sunt mici, dar o bibliografie greșită trimite cititorul în gol.

Rămâne, în sfârșit, o chestiune de proporție. Loga nu a lucrat singur: Preparandia din Arad a fost opera unui grup, cu Țichindeal, Iorgovici și Mihuț alături de el, iar terminologia gramaticală românească s-a așezat în timp, prin mai multe generații de gramatici. Meritul lui, bine documentat, este că a fost printre cei întâi care au încercat sistematic, în tipar, și că o parte din soluțiile lui au prins. Pentru cine vrea să verifice, Gramatica a fost reeditată la Timișoara în 1973, în îngrijirea lui Olimpia Șerban și a lui Eugen Dorcescu, ediție pe care o cunoaștem din studiul citat, nu din lectură directă.