Universitatea din Iași, 26 octombrie 1860: cu câte facultăți a început

La 26 octombrie 1860, la ora 10, o mulțime de școlari, studenți, profesori și notabilități a ascultat un Te Deum la biserica Talpalari din Iași, apoi a pornit în cea mai deplină rânduială spre o clădire cumpărată anume pentru noul așezământ. Așa s-a încheiat înființarea Universității din Iași, prima universitate modernă a țării. Documentele din arhive arată însă că începutul a fost mai șovăielnic decât ceremonia, iar câteva amănunte care circulă despre ziua aceea nu se verifică.

Când a avut loc înființarea Universității din Iași?

Înființarea Universității din Iași s-a împlinit la 26 octombrie 1860, prin inaugurarea solemnă. Data nu a fost însă nici prima, nici singura avută în vedere: deschiderea oficială fusese programată mai întâi pentru 1 octombrie, apoi amânată de câteva ori. O telegramă a primului ministru Mihail Kogălniceanu, din 13 octombrie, îi cerea lui Vasile Alexandrescu Urechia, director la Departamentul Cultelor, „să strămutați deschiderea Universității pe duminica viitoare“.

Amânările aveau două motive. Primul era clădirea. În septembrie 1860, Facultatea de Teologie se mutase de la Socola, iar facultățile Juridică și Filosofică părăsiseră Academia Mihăileană, pentru a se așeza în „casele Moruzzi“, cumpărate de la Rucsanda Rosetti Roznovanu tocmai ca să adăpostească noua instituție. Clădirea era într-o stare avansată de degradare și a fost nevoie de timp, și de implicarea lui Ștefan Emilian, pentru a fi pregătită.

Al doilea motiv era protocolar: se dorea prezența celor socotiți fondatori, Mihail Kogălniceanu și Alexandru Ioan Cuza. Iașul avea o tradiție școlară mai veche, de la colegiul lui Vasile Lupu de la Sfinții Trei Ierarhi, din 1640, până la Academia Mihăileană, deschisă în 1835 și desființată înainte de 1860, dar o universitate propriu-zisă se înființa atunci pentru întâia dată.

Cum a arătat ziua inaugurării

Ceremonia principală a avut loc în Aula Universității. Corul vocal al Seminarului de la Socola a intonat un psalm, iar arhiereul Filaret Scriban, profesor al Facultății de Teologie, a făcut sfințirea apei, gest care a intrat apoi în tradiția casei și nu a lipsit de la deschiderea niciunui an școlar. Rugăciunea rostită de el atunci a fost citită, în aceeași zi de 26 octombrie, în toate bisericile țării.

A urmat imnul pentru domnitor, apoi citirea ordonanței de instalare a facultăților în palatul Universității, iar restul zilei a fost dedicat unor manifestări cultural-artistice. Invitațiile erau semnate de Mihail Kogălniceanu; în dosarele Arhivelor Naționale de la Iași s-a păstrat un asemenea „bilet pentru solemnitatea deschiderei Universității Naționale din Iassi“.

Fiecare facultate avea steagul și sigiliul său. Drapelul Facultății de Teologie, o flamură azurie cu inscripția „FACULTATEA DE TEOLOGIE DIN JASSI 26. OCTOMVRI 1860“, se află azi la Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza“. Despre inaugurarea solemnă a scris pe larg Monitorul Oficial al Moldovei nr. 28 din 4 noiembrie 1860, tipărit încă în grafie chirilică.

Cu câte facultăți a început Universitatea din Iași?

Cu trei care funcționau efectiv, nu cu patru sau cinci. Pagina de istorie a universității, întocmită pentru jubileul de 150 de ani, spune limpede: „With only three faculties at the beginning, law, philosophy and theology“, iar Teologia a fost desființată în 1864 și readusă abia în 1933.

Proiectele mergeau mai departe. Un memoriu anonim redactat după 1855, „Project d’organisation de l’instruction publique en Moldavie“, prevedea cinci facultăți: Teologie, Drept, Medicină, Științe și Litere, cu Teologia așezată în frunte. Facultatea de Medicină a rămas însă pe hârtie. Cercetarea arată că, din noiembrie 1860, în Consiliul Academic s-a „mimat“ funcționarea ei, în timp ce Teologia își căuta încă o identitate.

Literele și Științele apar cu burse proprii abia mai târziu, în anii 1863 și 1864, când se dădeau 12 burse pentru Litere și 13 pentru Științe, tocmai pentru specialitățile menite să pregătească dascăli. Cifra de patru facultăți la deschidere amestecă, deci, ce era pe hârtie cu ce funcționa în Aulă.

Ce prevedeau Statutele din octombrie 1860

Statutele au fost redactate în octombrie 1860 și sancționate de domnitor. Articolul 2 stabilea că învățătura era gratuită, liberă și în limba română, o formulare apropiată de libertatea academică de tip humboldtian, modelul liberal cel mai căutat în Europa secolului al XIX-lea. Articolul 8 îi dădea Universității „dreptul și prerogativa“ exclusivă de a conferi titlurile academice înalte: bacalaureat, magistru, licențiat, doctor, inginer și arhitect.

Ca să asigure fluxul de înscrieri, statul rezerva slujbele publice numai absolvenților universității, iar bacalaureii, magiștrii și doctorii în teologie primeau dreptul la orice funcțiune bisericească. Statutele cuprindeau, totuși, doar principii generale. Au fost voci între profesori, Ioan Strat de pildă, care au cerut și reglementarea amănuntelor, iar lipsa lor a paralizat ani la rând activitatea instituției.

Cine a fost primul rector al Universității din Iași?

Nu există un răspuns unic, iar lista variantelor spune mult despre cât de improvizat a fost începutul. V. A. Urechia scria în 1894 că primul rector a fost Ioan Strat, ales „în 6 decembrie 1860“, adăugând totuși că „la 26 octombrie 1860, Bărnuțiu fu primul rector provizoriu“. Nicolae Iorga îl dădea pe Simion Bărnuțiu. A. D. Xenopol, autorul capitolului de istorie din primul Anuar al Universității, a consacrat varianta Ioan Strat, cu Filaret Scriban pro-rector.

Chiar profesorii s-au contrazis: în septembrie 1863, la alegerea lui Titu Maiorescu, ei l-au numit „noul și primul rector al Universității“. Cercetând semnăturile de la poziția rectorului pe actele oficiale, în arhiva Universității, în cea a Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice a Moldovei și în cea a Comitetului Central de Instrucțiune Publică, istoricul Cătălin Botoșineanu a propus în 2012 o altă cronologie: primul rector a fost arhiereul Filaret Scriban, ales provizoriu la 28 octombrie 1860.

Argumentul e simplu: în faza provizoratului, el era singurul care putea ocupa demnitatea până la „deplina constituire a Universității“, iar el semna actele ca președinte provizoriu sau p. rector. Ioan Strat a fost ales rector la 24 noiembrie 1860. Un amănunt arată cât de încurcat era circuitul legal: decretele domnești de confirmare a lui Scriban, Ștefan Micle și Ștefan Emilian purtau data de 5 octombrie 1860, luna fiind apoi tăiată și înlocuită cu noiembrie.

De ce i s-a spus „universitate fără corp“?

Formula este a istoricului Florea Ioncioaia și descrie primii ani de existență. Între 1860 și 1863, Universitatea din Iași nu a avut un rector numit în condițiile legale, adică ales de Consiliu și apoi recomandat de Minister sancțiunii domnitorului, cum cerea articolul 3 din Statute. Instituția a funcționat cu mari întreruperi, iar dreptul ei la existență a fost contestat.

Începuturile au fost modeste, în ciuda unei ceremonii triumfaliste, transformată într-o sărbătoare a întregii Moldove. În săptămânile de după inaugurare înscrierile au continuat, în speranța atingerii unui număr satisfăcător de studenți. Printre cei care au cerut să fie primiți se afla și viitorul istoric și teolog Constantin Erbiceanu, orfan, care în suplica din 25 septembrie 1860 scria că „mijloacele m-au împedecat de a-mi continua studiul“.

Legea Instrucțiunii, promulgată de Cuza la 5 decembrie 1864, avea să reașeze învățământul superior, iar palatul din Copou, inaugurat în octombrie 1897, a dat în sfârșit instituției casa pe care o cunoaștem azi. Privită de la capătul acesta, înființarea Universității din Iași arată mai puțin ca un act și mai mult ca un șir de improvizații reușite.

A fost Cuza de față la inaugurare?

Aici izvoarele citite nu dau un răspuns limpede, deși afirmația circulă des. Ce se poate documenta e intenția: data a fost mutată succesiv, ultima oară pe 26 octombrie, tocmai pentru că se dorea prezența fondatorilor, Mihail Kogălniceanu și Alexandru Ioan Cuza.

Reconstituirea ceremoniei, făcută pe dosarele din Arhivele Naționale de la Iași și pe relatarea din Monitorul Oficial al Moldovei, enumeră școlarii, studenții, profesorii și notabilitățile, corul, sfințirea apei și imnul pentru domnitor, dar nu îl așază pe Cuza în Aulă. Absența unei mențiuni nu este dovada absenței lui, așa că, din aceste izvoare, prezența domnitorului rămâne neconfirmată.

Se știe, în schimb, cine a lipsit și de ce. La București, elita considera că o asemenea instituție la Iași dăuna Unirii și spiritului de centralizare, iar deschiderea a fost criticată în gazete; de la ceremonie au lipsit nume sonore ale vieții politice și academice din Muntenia. Semn că o universitate nu se naște doar din decrete și discursuri, ci și din rivalități foarte concrete.