La 16 octombrie se prăznuiește Sfântul Mucenic Longhin Sutașul, sutașul de la Răstignire, pe care Evangheliile îl pomenesc fără nume. În istoria românilor, ziua e cea a morții lui Grigori Potemkin în stepa dintre Iași și Nikolaev, în 1791, a sosirii misiunii militare franceze a generalului Berthelot, în 1916, și a intrării armatei române în Odesa, în 1941, după un asediu foarte scump.
Sinaxar
Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.
Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.
Sfântul Mucenic Longhin Sutașul
Parțial documentatAici trebuie despărțite trei lucruri, fiindcă ele se amestecă aproape pretutindeni. Întâi, fapta din Evanghelie: la Răstignire, sutașul care priveghea l-a mărturisit pe Cel răstignit ca Fiu al lui Dumnezeu, iar cuvintele lui sunt scrise la Matei, la Marcu și la Luca. Al doilea, numele: Evangheliile nu dau niciun nume, iar Longhin apare întâi în scrieri apocrife de mai târziu și pe o miniatură dintr-un evangheliar siriac al veacului al VI-lea, unde soldatul cu lancea e însemnat cu acest nume; filologii îl leagă de cuvântul grecesc pentru lance. Al treilea, cadrul roman, care e partea verificabilă: sutașul era comandantul unei sute de oameni, iar în Iudeea anilor 26-36, sub procuratorul Ponțiu Pilat, garnizoana nu era alcătuită din legiuni, ci din cohorte auxiliare recrutate în Siria și în Samaria. Un sutaș avea deci putere de poliție și de pază, exact ce îi atribuie Sinaxarul când spune că a avut în comandă paza Crucii și a Mormântului. Capadocia, unde Sinaxarul îl trimite apoi, era provincie romană din anul 17.
Ce spun izvoarele: Mărturisirea sutașului e în Evanghelii; numele, viața de după Răstignire, propovăduirea în Capadocia și tăierea capului vin din scrieri de mai târziu și rămân tradiție. Cea mai răspândită greșeală e alta: sutașul care a mărturisit, la Matei 27, și soldatul care a împuns coasta cu lancea, la Ioan 19, sunt în Evanghelii doi oameni deosebiți, amândoi fără nume, iar tradiția i-a strâns într-unul singur, pe Longhin. Pe această unire stă și chipul lui din iconografie, cu lancea în mână.
Canonizare: Cinstire veche, din primele veacuri, fără act de canonizare. Data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfinții doi mucenici tăiați împreună cu Sfântul Longhin
Tradiție, fără izvoare contemporaneMineiul îi trece fără nume, și asta e însăși informația: pomenirea lor nu are nici nume, nici cetate, nici an, ci atârnă în întregime de povestirea despre Longhin, de care nu se poate despărți. Cadrul în care îi așază Sinaxarul e însă limpede și se potrivește cu ce se știe despre armata romană: după Înviere, soldaților din garda Mormântului le-ar fi fost oferiți bani ca să spună că trupul fusese furat de ucenici. Pentru un soldat roman, refuzul nu era o chestiune de curaj personal, ci o călcare de ordin, iar lepădarea centurii militare, pe care Sinaxarul o pune în seama lui Longhin, însemna dezertare, pedepsită cu moartea prin ea însăși. Așadar povestirea, chiar nedocumentată, e alcătuită din lucruri care se țineau: mituirea martorilor, răspunderea pentru pază și prețul plătit de cel care își lepăda centura.
Ce spun izvoarele: Nu avem nume, loc, an, nici o singură însemnare în afara Sinaxarului, deci pomenirea nu se poate verifica la nicio sursă. Ce se poate documenta e numai cadrul: rânduiala armatei romane și pedeapsa pentru dezertare. Numărul doi vine tot din Sinaxar.
Canonizare: Cinstire veche de grup, fără act. Data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfinții Mucenici Leontie, Dometie, Terentie și Domnin
Tradiție, fără izvoare contemporaneMineiul îi trece cu numele și cu felul morții, prin foc, și cu nimic mai mult: nici cetate, nici împărat, nici an. Numele sunt un amestec grăitor, trei latine, Dometie, Terentie și Domnin, și unul grecesc, Leontie, ceea ce arată mai degrabă un oraș al Răsăritului romanizat decât o așezare anume. Cadrul care se poate documenta e felul pedepsei. Arderea pe rug nu era, în dreptul roman, pedeapsa obișnuită pentru creștini; ea era rezervată celor socotiți vinovați de crime împotriva ordinii publice și se aplica, de regulă, oamenilor fără cetățenie sau de stare umilă, în vreme ce cetățenii erau decapitați. Când sinaxarele spun despre un grup că prin foc s-au săvârșit, ele păstrează, fără să vrea, o informație despre starea socială a celor pomeniți. În lipsa oricărui alt amănunt, atât se poate spune cinstit.
Ce spun izvoarele: Numele apar numai în Minei, fără loc, fără împărat și fără an, deci nu se pot verifica la o sursă care trece testul. Cadrul juridic al arderii pe rug e documentat din izvoarele dreptului roman, dar el nu probează pomenirea, doar o face verosimilă. Nu se poate spune nici dacă cei patru au murit împreună.
Canonizare: Cinstire veche de grup, fără act. Data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfântul Cuvios Mal.
Tradiție, fără izvoare contemporaneFișa aceasta e aici pentru un singur motiv: lista zilei nu e completă și nu are rost să arătăm altfel. Calendarul creștin ortodox al Patriarhiei Române încheie pomenirile de la 16 octombrie cu forma Sfântul Cuvios Mal., iar numele se oprește acolo, în izvorul însuși, nu în citirea noastră. Prescurtarea ar putea porni de la mai multe nume de cuvioși din sinaxarele bizantine, însă oricare dintre ele am alege ar fi o ghicitoare, nu o documentare, iar un nume ghicit intră apoi în zeci de alte liste care îl copiază. Cadrul general al acestor pomeniri scurte se cunoaște: sinaxarele bizantine s-au alcătuit prin strângerea listelor locale de pomeniri, iar Mineiul tipărit a moștenit de la ele multe însemnări reduse la un nume și la un cuvânt despre starea celui pomenit. Până la o verificare în Mineiul tipărit, pomenirea rămâne consemnată aici așa cum o dă sursa.
Ce spun izvoarele: Numele e neîntreg în sursa consultată, calendarul Patriarhiei Române, și nu a fost completat din altă parte. Nu știm nici veacul, nici locul, nici dacă e vorba de un cuvios sau de un ierarh. Golul e însemnat anume, ca să nu fie umplut cu o presupunere.
Canonizare: Nu se cunoaște.
Tradițiile zilei
Pentru ziua de 16 octombrie, culegerile clasice nu consemnează niciun obicei al zilei. Căutarea în textul integral al celor patru volume folosite, Sărbătorile la români a lui Simion Florea Marian și Datinele și credințele poporului român a Elenei Niculiță-Voronca, nu dă nicio apariție a numelui Longhin și nicio însemnare legată de această dată. Dacă pe internet circulă obiceiuri de Sfântul Longhin date ca românești, ele nu se găsesc în aceste culegeri. Ce se poate spune cu temei ține de răstimpul în care cade ziua.
Calendarul popular românesc nu are sărbători în fiecare zi, și tocmai asta explică golul. Pomenirile de care el se leagă sunt cele cu nume propriu, Vinerea Mare la 14 octombrie, Sâmedrul la 26 octombrie, Filipii în noiembrie, iar zilele dintre ele rămân nemarcate, lucrătoare, fără datini proprii. Sfântul Longhin nu a prins nume popular în spațiul românesc, iar faptul se poate verifica: numele lui nu apare nici măcar o dată în cele patru volume de culegeri folosite aici. Al doilea lucru de lămurit e deosebirea dintre obicei și răstimp. Însemnarea Voroncăi despre Vinerele, cele două Paraschive între care nu se semăna secară, cuprinde și 16 octombrie, dar nu e un obicei al acestei zile, ci o regulă care ține cât ține perioada. A treia pricină de încurcătură e calendaristică: pentru comunitățile care au rămas pe stilul vechi, ziua bisericească de 16 octombrie cade pe 29 octombrie civil, deci obiceiurile de Sâmedru și cele de la mijlocul lui octombrie se amestecă în felurile cele mai neașteptate, după calendarul pe care cineva îl ține.
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. I, text integral scanat ↗
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. II, text integral scanat ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. I, 1903, text integral scanat ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. II, 1903, text integral scanat ↗
Cele zece zile până la Sâmedru
Ziua cade în cislegile de toamnă, răstimpul de dulce dintre posturi, care ține până la 15 noiembrie, când intră Postul Crăciunului. Marian lămurește cuvântul: românul numește cislegi toate zilele de rupt sau de dulce de peste an. Rostul acestui răstimp e dublu, al nunților, care se fac după strânsul din câmp, și al socotelilor cu ciobanii, care se încheie la Sâmedru, la 26 octombrie, hotarul dinspre iarnă al anului pastoral; de la 16 octombrie mai sunt zece zile până acolo. În socoteala culeasă de Voronca în satele bucovinene, ziua se află totodată între Vinerele, cele două Paraschive, cea de la 14 octombrie și cea de după Sfântul Dumitru, iar în acel răstimp nu se semăna secară.
Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.
Pe 16 octombrie, în istoria României
-
1791
Moare în stepa dintre Iași și Nikolaev Grigori Potemkin, comandantul oștilor ruse și omul care ducea negocierile de pace cu Poarta, pe atunci cu cartierul general la Iași. Pe stilul vechi, cel folosit și de ruși și de țările românești, data e 5 octombrie; pe stilul nou, 16 octombrie. Moartea lui cade între preliminariile de pace de la Galați, din august 1791, și pacea de la Iași, încheiată în ianuarie 1792, care a mutat granița rusă pe Nistru și a lăsat Moldova între două imperii. Citește →
-
1916
Misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot sosește în România, după înfrângerile din prima campanie. Berthelot va avea un rol de temelie în refacerea armatei române în iarna și primăvara următoare, cea care va ține frontul la Mărăști, Mărășești și Oituz. Citește →
-
1941
Militarii români din Divizia a 7-a Infanterie intră în Odesa, iar detașamentul Eftimiu ocupă portul, încheind asediul început în august. Oficiul Național pentru Cultul Eroilor dă pierderile armatei române în bătălia Odesei: 17.729 de morți, 63.345 de răniți și 11.471 de dispăruți, cel mai scump câștig al armatei române în acel an. Citește →
-
1993
România devine membru cu drepturi deplin în organizația internațională a francofoniei. Citește →
-
2004
Radio3Net devine primul radio românesc care emite numai pe internet. Citește →
Pe 16 octombrie, în lume
-
456
Ricimer îl învinge la Placenția pe împăratul Avitus și devine stăpânul de fapt al Imperiului roman de apus, pe care îl va conduce prin împărați puși și scoși de el. Citește →
-
690
Împărăteasa Wu Zetian se proclamă suverană a Chinei, singura femeie care a domnit în nume propriu ca împărat în toată istoria chineză. Citește →
-
912
Abd ar-Rahman al III-lea ajunge emir de Cordoba, la 21 de ani, și va duce Spania musulmană la cea mai mare putere a ei, luându-și mai târziu titlul de calif. Citește →
-
955
Regele Otto I înfrânge o răscoală slavă în ținutul de la Marea Baltică, în același an în care oprise ungurii la Lechfeld. Citește →
-
1311
Se deschide Conciliul de la Vienne, cel care va desființa ordinul templierilor, sub presiunea regelui Filip al IV-lea al Franței. Citește →
-
1367
Papa Urban al V-lea intră în Roma, primul papă care o face după mai bine de cincizeci de ani de papalitate la Avignon. Citește →
-
1384
Hedviga de Anjou e încoronată la Cracovia, cu titlul de rege al Poloniei, nu de regină, fiindcă legea nu prevedea domnie de femeie. Căsătoria ei cu Vladislav Jagello va lega Polonia de Lituania. Citește →
-
1780
Se încheie, după șase zile, Marele Uragan din 1780, cel mai ucigător uragan atlantic cunoscut, cu 20.000 până la 24.000 de morți în Antilele Mici. Citește →
-
1793
Maria Antoaneta, regina Franței, e ghilotinată la Paris, a doua zi după condamnare. Citește →
-
1813
Începe bătălia de la Leipzig, numită și bătălia națiunilor, cea mai mare înfruntare a războaielor napoleoniene, cu peste 500.000 de soldați angajați. Citește →
-
1978
Cardinalul Karol Wojtyła e ales papă, cu numele Ioan Paul al II-lea, primul papă dintr-o țară slavă și primul neitalian după mai bine de patru veacuri. Citește →
Întrebări frecvente
Ce sfinți sunt pe 16 octombrie?
Calendarul creștin ortodox al Patriarhiei Române prăznuiește la 16 octombrie pe Sfântul Mucenic Longhin Sutașul, cel care a păzit Crucea și Mormântul. Mineiul adaugă la aceeași dată pe cei doi mucenici tăiați împreună cu el, pe Sfinții Mucenici Leontie, Dometie, Terentie și Domnin, despre care se spune că prin foc s-au săvârșit, și o a patra pomenire a unui cuvios, cu numele rămas neîntreg în sursă.
Ce s-a întâmplat pe 16 octombrie în istoria României?
Cel mai vechi fapt al zilei e din 1791, când a murit în stepa dintre Iași și Nikolaev Grigori Potemkin, comandantul rus care ducea negocierile de pace cu Poarta de la cartierul din Iași. În 1916, misiunea militară franceză a generalului Berthelot a sosit în România, iar în 1941 Divizia a 7-a Infanterie a intrat în Odesa, după un asediu care a costat armata română 17.729 de morți.
Ce obiceiuri are ziua de 16 octombrie?
Niciunul consemnat pe ziua exactă. Numele Sfântului Longhin nu apare nici o singură dată în cele patru volume de culegeri clasice folosite aici, ale lui Marian și ale Elenei Niculiță-Voronca. Ce se poate spune ține de răstimp: ziua cade în cislegile de toamnă, vremea nunților, la zece zile de Sâmedru, și, după o însemnare bucovineană, între Vinerele, când nu se semăna secară.
Sfântul Longhin e cel care a împuns cu lancea coasta Mântuitorului?
În Evanghelii sunt doi oameni deosebiți, amândoi fără nume: sutașul care mărturisește la Răstignire, la Matei 27, și soldatul care împunge coasta, la Ioan 19. Tradiția de mai târziu i-a unit într-unul singur, numit Longhin, nume care apare întâi în scrieri apocrife și pe o miniatură dintr-un evangheliar siriac al veacului al VI-lea, și care e legat de cuvântul grecesc pentru lance. Pomenirea e a sutașului.
De ce moartea lui Potemkin e dată și pe 5, și pe 16 octombrie?
Fiindcă Rusia și țările românești foloseau atunci calendarul iulian, iar Apusul trecuse la cel gregorian. Pe stilul vechi, data însemnată de contemporani e 5 octombrie 1791; pe stilul nou, aceeași zi se scrie 16 octombrie, cu cele unsprezece zile de deosebire ale veacului al XVIII-lea. Nu sunt două date, e una singură, scrisă în două socoteli.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.