Misiunea militară franceză în România: sosirea lui Berthelot, 1916

La 16 octombrie 1916, după înfrângerile primei campanii, misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot a intrat în România. Avea să crească de la treisprezece oameni la peste o mie cinci sute și să refacă, într-o iarnă de tifos și de vagoane care nu veneau, armata care a ținut frontul la Mărăști, Mărășești și Oituz. Arhiva militară franceză spune și ce putea, dar mai ales ce nu putea să facă generalul.

Cine a cerut misiunea militară franceză și ce putea face Berthelot?

Misiunea a fost cerută de guvernul român, iar hotărârea franceză a fost luată la 20 septembrie 1916. În forma inițială era o echipă mică: șeful misiunii, generalul de divizie Henri Mathias Berthelot, patru ofițeri de stat major, dintre care doi pentru serviciul căilor ferate, și nouă ofițeri instructori de infanterie. Acest efectiv urma să fie depășit cu mult.

Puterile lui Berthelot erau mai mici decât se crede. Ca sfătuitor al regelui, participa la Consiliul de Coroană cu vot consultativ și primise o scrisoare de serviciu care îi îngăduia să inspecteze trupele și să înainteze propuneri. Statul său major trebuia să doteze unitățile cu material, muniție și îmbrăcăminte, să le organizeze după modelul francez, să întocmească programe de instrucție și să facă planuri de operații. Propunerile ajungeau însă la birourile Marelui Cartier General român, care le accepta sau le respingea, iar comanda efectivă era a generalului Iliescu.

La 20 octombrie 1916, regele a aprobat repartizarea ofițerilor: pe lângă fiecare armată un grup de trei, un artilerist, un infanterist și un mitralior, iar la Marele Cartier General un ofițer la fiecare birou. Mai târziu, aeronautica, serviciile automobile și școlile de specialitate au trecut sub ordinele directe ale unor ofițeri francezi.

Pe 15 sau pe 16 octombrie 1916 a ajuns Berthelot în România?

Calendarul comemorativ al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, instituție din subordinea Ministerului Apărării, dă 16 octombrie 1916. La aceeași dată trimite și recenzia ediției critice a rapoartelor lui Berthelot, apărută în Bibliothèque de l’École des chartes în 2001: generalul trecuse frontiera română la 16 octombrie 1916, după un drum lung prin Arhanghelsk, Petrograd și Mohilev, cartierul general al armatei ruse.

Studiul din 1967 al colonelului Costantini, întemeiat pe arhiva Serviciului Istoric al Armatei franceze, dă însă 15 octombrie 1916, arătând că Berthelot a sosit în România însoțit de șeful său de stat major, colonelul Pétin, în timp ce se desfășura campania din Dobrogea, și a fost prezentat îndată lui Ionel Brătianu, președintele Consiliului, apoi regelui Ferdinand I.

Diferența de o zi nu se explică prin calendare, dar contextul explică restul. România folosea atunci stilul vechi, cu treisprezece zile în urmă, așa că 16 octombrie pe stilul nou era 3 octombrie în actele românești ale vremii. Cine întâlnește 3 octombrie în textele românești mai vechi și 15 sau 16 octombrie în cele franceze privește aceeași săptămână.

Ce spun documentele: cifrele misiunii militare franceze

Arhiva Serviciului Istoric al Armatei dă efectivele la punctul cel mai greu al luptei. Numai pentru ofițeri, misiunea militară avea 3 generali, 7 colonei, 20 de locotenent-colonei sau asimilați, 69 de comandanți, 127 de căpitani, 114 locotenenți și 33 de sublocotenenți, adică 373 de oameni. Misiunea navală adăuga un căpitan de vas, un inginer principal al geniului maritim, trei locotenenți de vas și un aspirant. Subofițerii și soldații erau 1.150.

Cifra de 1.150 circulă adesea ca efectiv total al misiunii, iar recenzia din 2001 o dă chiar așa, ca pe un efectiv format în principal din ofițeri. Documentele de arhivă folosite în 1967 o așază altfel: 1.150 sunt subofițerii și soldații, peste care se adaugă cei aproape 380 de ofițeri.

În decembrie 1916, Berthelot a cerut un întăritor de o sută cincizeci de ofițeri, din care au ajuns două treimi; la începutul lui februarie 1917, toți ofițerii francezi erau la posturi.

Cum a fost refăcută armata română în iarna 1916-1917?

Prin instrucție, material și o hotărâre politică: refacerea să se facă în țară. La sfârșitul lui noiembrie 1916, guvernul și administrațiile au părăsit Bucureștiul pentru Iași, iar Marele Cartier General și misiunea franceză au rămas deocamdată la Periș. În raportul din 13 decembrie către generalul Joffre, Berthelot scria că bătălia din fața Bucureștiului, între 30 noiembrie și 4 decembrie, hotărâse pentru moment soarta armatei române și a întregii Valahii.

Pentru ținerea frontului socotea că trebuie douăzeci de divizii. Numărul diviziilor române a fost coborât de la douăzeci și trei la șaptesprezece, iar la 10 ianuarie 1917 s-a făcut retragerea definitivă pe linia Siret-Putna. Comandamentul rus voia să mute pe teritoriul său toate diviziile române care nu erau pe front, dar Berthelot a susținut că refacerea trebuie făcută în țară, din motive militare, psihologice și politice.

La 1 ianuarie 1917, România dispunea pentru formarea diviziilor de 179.687 de soldați vechi și 82.545 de recruți. Berthelot a obținut înființarea, în fiecare corp de armată, a unor centre de instrucție pentru artileriști, mitraliori și grenadieri, iar în fiecare divizie, de școli.

La sfârșitul lui martie 1917, efectivul ajungea la 482.202 de oameni. Companiile de infanterie erau completate la 194 de oameni, cele de mitraliori la 150, și se crea un batalion de marș de 750 de oameni pe regiment. Peste acestea se adăugau 100.000 de foști prizonieri și emigranți, care urmau să fie înarmați în Rusia, ceea ce dădea un total de 600.000 de oameni, pentru care erau necesari 12.500 de ofițeri.

Prețul a fost greu. Febra recurentă și tifosul exantematic țineau mortalitatea sus, iar directorul serviciului sanitar, Ion Cantacuzino, cerea un întăritor de patruzeci de medici specialiști în epidemiologie. La acea dată, numai patru divizii din zece erau în stare să intre în campanie. Nici aprovizionarea nu mergea: între 1 și 10 martie au ajuns la Iași, din Rusia, doar nouăzeci și cinci de vagoane.

Spre mijlocul lui mai 1917 tabloul se schimbase. Starea sanitară era în progres mare, soseau cincizeci și opt de vagoane pe zi, zece divizii române erau pregătite, iar aviația număra nouă escadrile, dintre care trei de vânătoare și una de bombardament, plus patru companii de aerostieri. La o vizită la cartierul general rus, generalul Gurko i-a spus lui Berthelot, care insista pentru refacerea rapidă a armatei române:

Vous êtes beaucoup plus Roumain que les Roumains.

Generalul Gurko, în relatarea din Revue historique des armées, 1967

Mitul: a comandat Berthelot armata română?

Nu. Documentele arată un consilier cu influență mare și comandă zero. Comanda efectivă a fost a generalului Iliescu, apoi a generalului Prezan, devenit șef al Marelui Stat Major în decembrie 1916.

Meritul real al misiunii stă în altă parte: centrele de instrucție și școlile de specialitate, detașarea cadrelor franceze până la nivelul regimentului, materialul și artileria aduse din Franța, medicii ceruți pentru epidemie și argumentul care a păstrat armata în țară. În raportul din 11 noiembrie 1917, Berthelot scria despre rezultat:

Bien instruite, aguerrie par la campagne de cet été, d’une discipline parfaite, sobre et entraînée, l’armée roumaine se présente, au bout d’un an de guerre, comme un excellent instrument.

Generalul Berthelot, raport din 11 noiembrie 1917

Ce a urmat: 1917 și plecarea misiunii de la Socola

La sfârșitul lui iunie 1917, frontul ruso-român se întindea de la Vatra Dornei la Marea Neagră, cu cinci armate, dintre care două române: patruzeci și șapte de divizii de infanterie, dintre care zece române, și zece de cavalerie, adică 616 batalioane, 505 baterii și 320 de escadroane, sub direcția generalului rus Şcerbaciov. În aceeași lună, lui Berthelot i s-a conferit cetățenia română.

Armistițiul încheiat pe frontul de est după revoluția din octombrie a schimbat totul. Armistițiul român a fost semnat la Focșani, la 9 decembrie 1917, cu obligația reciprocă de a nu relua ostilitățile decât după un preaviz de șaptezeci și două de ore. La 5 februarie 1918, delegații germani au înmânat generalului Lupescu un ultimatum, la 5 martie o delegație română a parafat tratatul preliminar, iar la 7 mai 1918 s-a semnat la București pacea.

Potrivit stipulațiilor acceptate la 5 martie, misiunile străine trebuiau să părăsească pământul românesc. O săptămână mai târziu, misiunea franceză a plecat din mica gară de la Socola. Regele, regina, conducătorii țării și ai armatei și o mulțime enormă au venit să asiste la plecarea ultimului convoi, cel care îl ducea pe Berthelot și statul său major.

Nu a fost un adio. La 30 octombrie 1918, în fruntea unei armate cu trei divizii franceze și una britanică, Berthelot se pregătea, între Sistov și Rusciuk, să elibereze România. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, regimentele 146 și 210 de infanterie ale Armatei de la Dunăre au trecut fluviul cu forța, între Rusciuk și Giurgiu, și au intrat în acest din urmă oraș.