Sari la conținut
Ultimele
HISTORIX.RO

ADN de variolă ovină în pergamentul manuscriselor: 22 de genomuri virale antice

Un studiu din Science Advances a găsit ADN de virus al variolei ovine în pergamentul unor manuscrise medievale, printre care Evangheliarul de la York. Pielea pe care s-au scris cărțile a păstrat urma unei boli a oilor.

Laurențiu Dicu
Adaptat de Laurențiu Dicu
18 noiembrie 2026, 12:00 · 5 min de citit

Sursa originală

Science Advances · „Louis L'Hôte et al., Three thousand five hundred years of sheeppox virus evolution inferred from archaeological and codicological genomes”
Publicat 2026-09-04
Citește originalul ↗
Foaie de pergament dintr-un manuscris medieval, cu o inițială pictată
Foaie de pergament dintr-un antifonar nord-italian, cu inițiala A pictată și scena Învierii, aflată în colecția Metropolitan Museum of Art. Wikimedia Commons, Metropolitan Museum of Art · CC0

Pe scurt

Un studiu publicat pe 4 septembrie 2026 în Science Advances a găsit ADN de virus al variolei ovine în pergamentul unor manuscrise medievale din Britania, Franța și Europa Centrală. Echipa a analizat peste 750 de probe din Eurasia și a reconstituit 22 de genomuri virale antice, cel mai vechi caz având circa 3.700 de ani.

  • 01ADN de virus al variolei ovine, găsit în pergamentul unor manuscrise medievale
  • 02peste 750 de probe din Eurasia, 14.000 de ani acoperiți, 22 de genomuri virale reconstituite
  • 0339 de cazuri vechi identificate, inclusiv din oi din epoca bronzului în Asia Centrală
  • 04o linie europeană medievală a virusului, dispărută astăzi

Pergamentul se face din piele de animal, iar pielea păstrează mai mult decât cerneala scrisă pe ea. Un studiu publicat în Science Advances a scos ADN de virus al variolei ovine din pergamentul unor manuscrise medievale celebre și l-a pus alături de ADN extras din dinți de oaie din epoca bronzului. Rezultatul este o istorie de peste trei milenii și jumătate a unei boli care putea șterge o turmă întreagă.

Ce boală se caută

Variola ovină este o boală virală foarte contagioasă, provocată de virusul SPPV. Potrivit Institutului Pirbright, care a participat la cercetare, mortalitatea poate ajunge la 50 la sută la animalele adulte și la aproape 100 la sută la miei, iar animalele bolnave pierd pofta de mâncare, fac febră și leziuni de piele care distrug lâna. Boala este clasificată drept notificabilă de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor, adică un focar trebuie anunțat autorităților.

Pentru o gospodărie de păstori, o asemenea boală nu era un necaz veterinar, ci o catastrofă economică: dispăreau în același timp carnea, laptele și lâna, deci hrana, negoțul și îmbrăcămintea.

Cifrele cercetării

Echipa internațională, coordonată de University College Dublin, a trecut prin mai mult de 750 de probe din toată Eurasia, acoperind 14.000 de ani, și a reconstituit 22 de genomuri virale antice. Au fost identificate 39 de cazuri vechi de variolă ovină, între care genomuri bine păstrate din rămășițe de oi din epoca bronzului, în Asia Centrală. Primele detecții vin din așezări de păstori din stepa eurasiatică.

Autor principal al lucrării este Louis L’Hôte, doctorand la University College Dublin, iar coordonarea științifică îi revine lui Kevin G. Daly, de la Școala de Agricultură și Știința Alimentelor a aceleiași universități. La partea de evoluție a lucrat departamentul „Pathogen Evolution” al Institutului Helmholtz pentru O Singură Sănătate, condus de Sébastien Calvignac-Spencer, iar genomica virusurilor a venit de la Institutul Pirbright.

Surpriza: biblioteca, nu cimitirul

Multe dintre genomurile virale nu au ieșit din pământ, ci din cărți. Printre manuscrisele analizate se află Evangheliarul de la York, vechi de aproximativ o mie de ani, și texte mai timpurii, precum Corpus Glossary de la Corpus Christi College din Cambridge, unul dintre cele mai vechi dicționare englezești, alături de alți codici medievali din Britania și din Europa continentală. Documente din Regatul Unit, Franța și Europa Centrală au purtat urme ale virusului, iar unele manuscrise coboară până în secolul al VIII-lea.

Concluzia practică este că animalele bolnave ajungeau des în atelierele de pergament. Virusul a fost găsit și pe pergament făcut din piele de vițel și de capră, ceea ce poate însemna fie infecții rare între specii, fie contaminare în timpul prelucrării pieilor.

Meșteșugul pergamentului a fost socotit un meșteșug pe cale de dispariție, dar începem să înțelegem cât de mult din trecut a păstrat.

Kevin G. Daly, University College Dublin, în comunicatul Institutului Helmholtz

O linie medievală care nu mai există

Analiza a identificat și o linie europeană medievală a virusului, dispărută astăzi și diferită de tulpinile moderne, care pare să fi circulat larg în Evul Mediu. Este genul de rezultat pe care nu îl poate da nicio probă actuală: linia nu mai are descendenți vii, deci se vede numai în material vechi.

Comparând secvențele vechi cu cele de la începutul secolului XX și cu cele de azi, echipa a încadrat separarea marilor linii de capripoxvirusuri, adică variola ovină, variola caprină și dermatoza nodulară contagioasă. Institutul Helmholtz dă pentru această separare un interval între 11.500 și 3.700 de ani în urmă, pus în legătură cu domesticirea animalelor și cu marea mutare a oilor din stepă în Europa. Institutul Pirbright vorbește despre o separare de virusurile înrudite în jurul a 5.000 de ani în urmă, după domesticirea oilor.

Ce nu se știe încă

Datele privind vechimea separării liniilor nu se suprapun perfect în comunicatele celor două institute implicate, iar intervalul rămâne larg. Nu se poate spune nici câte dintre urmele găsite pe pergament vin de la animalul din care s-a făcut foaia și câte de la contaminarea din atelier.

Rămâne deschisă și întrebarea cât de departe merge metoda. Autorii spun că arhivele și bibliotecile din toată lumea ar putea păstra urme genetice ale unor focare vechi la animale, dar asta se verifică abia dacă cineva cere permisiunea de a lua probe de pe foile unor manuscrise vechi de o mie de ani.

Surse

  1. Louis L’Hôte, Luisa Sacristán, Róisín Ferguson et al., „Three thousand five hundred years of sheeppox virus evolution inferred from archaeological and codicological genomes”, Science Advances, vol. 12, nr. 36, 4 septembrie 2026, articolul eaeh3571, ISSN 2375-2548, DOI 10.1126/sciadv.aeh3571, https://doi.org/10.1126/sciadv.aeh3571
  2. Helmholtz Centre for Infection Research, comunicat „Sheeppox DNA Discovered in Parchment”, 8 septembrie 2026, https://www.helmholtz-hzi.de/en/media-center/newsroom/news-detail/sheeppox-dna-discovered-in-parchment/
  3. The Pirbright Institute, comunicat „Pirbright expertise helps uncover 3,800-year history of sheeppox”, 2 septembrie 2026, https://pirbright.ac.uk/news/pirbright-expertise-helps-uncover-3800-year-history-sheeppox

✓ Ce știm sigur

  • Studiul a apărut pe 4 septembrie 2026 în Science Advances, vol. 12, nr. 36, articolul eaeh3571.
  • Cercetarea a fost coordonată de University College Dublin, cu participarea Institutului Helmholtz pentru O Singură Sănătate și a Institutului Pirbright.
  • Au fost reconstituite 22 de genomuri virale antice și identificate 39 de cazuri vechi de variolă ovină.
  • Printre manuscrisele analizate se află Evangheliarul de la York și Corpus Glossary de la Corpus Christi College, Cambridge.

? Ce rămâne neclar

  • Vechimea separării liniilor de capripoxvirusuri este dată diferit în comunicatele institutelor implicate: între 11.500 și 3.700 de ani la Helmholtz, în jurul a 5.000 de ani la Pirbright.
  • Nu se poate separa, pentru fiecare urmă de pe pergament, infecția animalului de contaminarea din atelier.
  • Comunicatele nu dau lista completă a manuscriselor și a fondurilor din care s-au luat probe.

Contextul românesc

Metoda se aplică pe orice fond de documente scrise pe piele, iar aici asemenea fonduri sunt numeroase: actele domnești ale Țării Românești și ale Moldovei s-au scris în bună parte pe pergament, iar copiile lor se păstrează în colecțiile Arhivelor Naționale și ale muzeelor. Am căutat un studiu publicat care să caute ADN de patogeni în pergamentele românești și nu am găsit niciunul, deci cel mai apropiat lucru de la noi rămâne, pentru moment, fondul însuși, netestat. Cronologic, Evangheliarul de la York, vechi de aproximativ o mie de ani, este contemporan cu secolele dinaintea primelor atestări scrise ale statelor românești, iar oieritul despre care vorbește studiul, cu mutarea turmelor din stepă spre Europa, trece exact pe la noi.

Întrebări frecvente

Cum ajunge ADN de virus pe un manuscris?

Pergamentul se face din piele de animal, de obicei de oaie, de capră sau de vițel. Dacă animalul era bolnav, urme din materialul genetic al virusului rămân în piele și pot fi recuperate secole mai târziu. Studiul a găsit astfel ADN de variolă ovină în manuscrise care coboară până în secolul al VIII-lea.

Ce este variola ovină?

Este o boală virală foarte contagioasă a oilor, provocată de virusul SPPV. Potrivit Institutului Pirbright, mortalitatea poate ajunge la 50 la sută la adulte și la aproape 100 la sută la miei, iar boala distruge producția de carne, lapte și lână. Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor o clasifică drept notificabilă.

Care sunt cele mai vechi urme ale virusului?

Cele mai vechi detecții vin din așezări de păstori din stepa eurasiatică, iar genomuri bine păstrate au fost recuperate din rămășițe de oi din epoca bronzului, în Asia Centrală. Autorii situează prezența virusului în turmele domestice la circa 3.700 de ani în urmă.

Ce manuscrise au fost analizate?

Printre ele se află Evangheliarul de la York, vechi de aproximativ o mie de ani, și Corpus Glossary de la Corpus Christi College din Cambridge, unul dintre cele mai vechi dicționare englezești, alături de alți codici medievali din Britania și din Europa continentală.

Ce a dispărut din virus până azi?

Analiza a identificat o linie europeană medievală a virusului, distinctă de tulpinile moderne și dispărută astăzi, care pare să fi circulat larg în Evul Mediu. O astfel de linie nu poate fi văzută în probe actuale, fiindcă nu mai are descendenți vii.

Acest articol este o adaptare în limba română, cu context suplimentar. Informațiile științifice aparțin autorilor sursei originale. Cum lucrăm la Radar

Coperta cărții Dracula, The True Story Behind the Legend, de Laurentiu D. Dicu
Cartea casei

Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare

de Laurentiu D. Dicu · 45.000 de cuvinte · în engleză

Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.

Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.

Scrisoarea de sâmbătă

Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână

Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.

Vreau și

Prin abonare primești scrisoarea săptămânală Historix pe adresa de mai sus. Îi trimitem întâi un email de confirmare, iar abonarea începe abia după ce apeși linkul din el. Te poți dezabona oricând, dintr-un clic, din orice email. Politica de confidențialitate.

Urmărește Historix

Istoria, cu dovezi, în fiecare zi pe rețeaua ta preferată.

Laurențiu Dicu Adaptat de Laurențiu Dicu Fondator, editor, pasionat de istorie Vezi pagina autorului →

Mai mult din Radar

Vezi tot →
17 nov. · Arheološki institut Beograd

Titus Ulpius Flavius, primul locuitor cunoscut pe nume al cetății Cuppae

La cetățuia romană Cuppae, de la Golubaț, pe malul drept al Dunării, arheologii au scos un monument funerar cu numele lui Titus Ulpius Flavius. Institutul Arheologic din Belgrad anunță, alături de el, un zid de apus păstrat pe patru metri înălțime și câteva sute de alte piese.

4 min de citit