O piele de capră de 7.000 de ani din Spania, citită în ADN

Un petic de piele tăbăcită, păstrat într-o peșteră din sudul Spaniei, a fost datat la 7.246-7.008 de ani calibrați înainte de prezent și i s-a citit genomul. Rezultatul: o capră domestică, femelă, de descendență europeană, cu cea mai mare apropiere față de o rasă care trăiește și azi în nordul Spaniei. Studiul a apărut la 4 noiembrie 2026 în PLOS One, cu acces liber.

Obiectul: un fragment de 346 pe 202 de milimetri

Piesa, inventariată P-082 și numită de autori Murciélagos1, este o bucată de piele tăbăcită neregulat, apropiată de un dreptunghi, de 346 de milimetri lungime și 202 de milimetri lățime. Păstrează părul pe o față, iar pe cealaltă are urme care se potrivesc cu un tratament de tăbăcire, plus patru perforații făcute de mână omenească. Marginile sunt tăbăcite, iar suprafața poartă urme de înmuiere din folosire.

Datarea cu radiocarbon, proba Ua-78252, a dat un interval de 7.246-7.008 de ani calibrați înainte de prezent, la două abateri standard. Piesa se încadrează în faza de neolitic timpuriu a peșterii, una dintre cele mai vechi comunități de agricultori din regiune. Un arc cu coardă din aceeași peșteră a dat un interval aproape identic, 7.239-6.999.

Unde și cum s-a păstrat

Cueva de los Murciélagos se află la Albuñol, în provincia Granada. Peștera este cunoscută de mult pentru materialele organice păstrate acolo, de la împletituri și sandale de spart până la corzi. Folosirea ei ca loc de îngropare se îșiruie în mai multe faze: 9.500-9.000 de ani calibrați înainte de prezent, în mezolitic, apoi 7.200-6.700 în neoliticul timpuriu, 6.700-6.000 în neoliticul mijlociu și 6.000-5.700 în neoliticul târziu, cu o revenire în epoca bronzului, între 3.900 și 3.700.

Pielea studiată acum a fost găsită în sectorul F, prinsă într-un perete de piatră ridicat de minerii din secolul al XIX-lea care au umblat prin peșteră.

Ce a arătat genomul

Autorii au obținut date la scara întregului genom. Compararea cu genomuri de referință a arătat că este vorba despre capra domestică, Capra hircus, nu despre capra sălbatică iberică, Capra pyrenaica, și nici despre altă specie de bovidă. Sexul molecular determinat este femel. Descendența este europeană, iar cea mai mare apropiere față de caprele de astăzi se înregistrează cu rasa Bermeya din nordul Spaniei.

Din aceeași piele au fost recuperate și fragmente de ADN care nu aparțin caprei: de la om și de la canide. Autorii citesc ADN-ul uman ca urmare a manipulării sau a purtării pielii, iar pe cel de canidă ca semn de deranjare a depozitului după îngropare.

Ce spun sursele

Studiul este semnat de Jolijn A. M. Erven, de la University College Dublin, împreună cu Zoé Robinet Guyet, Louis L’Hôte, Valeria Mattiangeli, Eva Fernández-Domínguez, Geordie Laidlaw și alții, și a apărut în PLOS One, volumul 21, numărul 11, articolul e0358468. Articolul este publicat cu acces liber, sub licență Creative Commons, iar datele de secvențiere sunt depuse în arhive publice.

Autorii subliniază că piesa este una dintre cele mai vechi surse de date genomice nucleare obținute din resturi organice din afara zonelor de mare altitudine sau de latitudine mare, adică din afara mediilor reci în care ADN-ul se păstrează de obicei.

Ce nu se știe încă

ADN-ul uman recuperat nu a putut fi folosit mai departe: din 1,352 milioane de poziții urmărite de panoul de îmbogățire pentru ADN uman antic, s-au suprapus doar 7.261, iar în cazul ADN-ului mitocondrial au fost 133 de secvențe. Acoperirea este prea mică și rezoluția filogenetică prea slabă pentru orice analiză suplimentară, spun autorii, deci nu se poate spune nimic despre cine a purtat pielea.

Apropierea de rasa Bermeya arată o legătură genetică între turmele neolitice și cele iberice de astăzi, dar un singur animal nu poate descrie o populație întreagă. Nici funcția exactă a obiectului nu este stabilită: cele patru perforații și urmele de înmuiere arată că a fost folosit, nu ce anume a fost.