De ce Revoluția din Octombrie a început pe 7 noiembrie 1917

În noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1917, adică 24 spre 25 octombrie pe stilul vechi, Garda Roșie și câteva unități militare au ocupat gările, telegraful și podurile peste Neva, fără să întâmpine nicio împotrivire. Ziua-simbol a rămas 25 octombrie, iar de aici vine numele care nu se potrivește cu luna. Documentele de arhivă desfac, pe lângă data, și câteva dintre scenele cele mai cunoscute.

De ce Revoluția din Octombrie cade pe 7 noiembrie?

Pentru că Rusia țaristă socotea timpul pe calendarul iulian, rămas în urma celui gregorian cu 13 zile. Decalajul se adună încet: anul iulian este mai lung decât anul tropic cu 11 minute și 13,9 secunde, adică o zi la fiecare 128 de ani. În secolul al XVI-lea eroarea ajunsese la 10 zile, de unde reforma gregoriană din 1582. Diferența de 13 zile se păstrează, arată fizicianul Ștefan Tiron, până în anul 2100.

Ziua-simbol a insurecției este 25 octombrie stil vechi, data proclamației prin care s-a anunțat răsturnarea Guvernului Provizoriu. Pe calendarul de azi, acel 25 octombrie este 7 noiembrie 1917. Așa se explică de ce sărbătoarea purta numele unei luni și cădea în alta, iar nu printr-o greșeală de cronologie.

Ce s-a întâmplat în noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1917?

O preluare de puncte-cheie, fără luptă. Garda Roșie și câteva unități militare, lucrând în numele Sovietului din Petrograd, au ocupat gările, telegraful și podurile peste Neva. Numai Palatul de Iarnă a rămas la dispoziția Guvernului Provizoriu. În tot acest timp, scrie istoricul rus Serghei Drozdov, viața orașului își urma cursul: oamenii se plimbau pe străzi, mergeau la teatru și la restaurant.

În dimineața de 7 noiembrie, Kerenski a părăsit palatul și a plecat pe front după întăriri. La ora 10, Comitetul Militar Revoluționar a dat proclamația „Către cetățenii Rusiei!”, redactată de Lenin, publicată în aceeași zi în ziarul Rabocii i soldat. Palatul de Iarnă a căzut în noaptea următoare: Congresul al II-lea al Sovietelor a aflat despre asta, potrivit ediției oficiale de documente, la puțin după ora 3 dimineața, 8 noiembrie, adică 26 octombrie pe stil vechi.

Guvernul Provizoriu a fost răsturnat. Puterea de stat a trecut în mâinile organului Sovietului deputaților muncitorilor și soldaților din Petrograd, Comitetul Militar Revoluționar, care se află în fruntea proletariatului și a garnizoanei Petrogradului.

Proclamația Comitetului Militar Revoluționar, ora 10 dimineața, 25 octombrie 1917

Congresul al II-lea al Sovietelor s-a deschis la Institutul Smolnîi la ora 22.40, pe 7 noiembrie, cu 649 de delegați prezenți, dintre care 390 de bolșevici. Menșevicii și socialiștii-revoluționari de dreapta au plecat din sală. Decretul asupra Păcii a fost adoptat după ora 22 a zilei următoare, iar Decretul asupra Pământului la ora 2 dimineața, pe 9 noiembrie. Raportul de 390 din 649 dă 60 la sută; istoricul Aleksandra Dorskaia scrie însă că, după estimările recente, bolșevicii obținuseră 46 la sută din voturi. Nepotrivirea dintre ediția sovietică de documente și istoriografia de azi rămâne nelămurită.

A tras Aurora în Palatul de Iarnă?

Nu așa cum s-a povestit. Istoriografia rusă tradițională pune focul de pe crucișător la ora 23, în ziua de 25 octombrie. Revizia istoricului Iuri Kantor, citată într-un studiu de istoriografie din 2017, arată că tunul numărul 1 al navei a tras o salvă fără proiectil, iar proiectilele de luptă au venit de la tunurile cetății Petropavlovsk. Fișa tunului de 152 de milimetri de la prova, la Muzeul Central al Marinei din Sankt-Petersburg, spune doar că din el s-a tras un foc la 25 octombrie 1917, fără să dea ora.

Mai grăitor este că echipajul însuși a dezmințit, la două zile, într-o scrisoare către redacțiile ziarelor din Petrograd, semnată de președintele comitetului de bord A. Belîșev și de locțiitorul P. Andreev: „Declarăm că nu am venit să devastăm Palatul de Iarnă, nu să ucidem locuitori pașnici, ci să apărăm și, dacă e nevoie, să murim pentru libertate și Revoluție”. Arhiva de Stat a Marinei Militare a Rusiei publică și mărturia lui N. A. Hovrin, fost membru al Centrobaltului, care scrie că nava nu putea trage eficient, că s-a făcut un singur foc fără proiectil și că jurnalul de vahtă al crucișătorului din acea perioadă a fost distrus.

Cât despre asalt, Arhiva de Stat a Federației Ruse, care publică cronica evenimentelor văzută de șeful apărării palatului, P. A. Palcinski, scrie limpede că nu a existat un asalt unic, furtunos și sângeros, cum l-au fixat poemul lui Maiakovski din 1927 și filmele lui Eisenstein și ale lui Mihail Romm. A fost un proces lung de dezarmări, în bună parte fără sânge. Asta nu micșorează însă urmările: din noaptea aceea a ieșit un regim care a schimbat harta Europei pentru șapte decenii.

Cum s-a desființat stilul vechi în Rusia

Prin decret al Consiliului Comisarilor Poporului, semnat de Lenin. Ediția oficială de documente sovietice îl datează 6 februarie, adică 24 ianuarie pe stil vechi, 1918, și îl intitulează decret despre introducerea calendarului vest-european în Republica Rusă. Textul spune, la primul punct, că „Prima zi după 31 ianuarie a acestui an să fie considerată nu 1 februarie, ci 14 februarie”. Deci cele 13 zile au fost sărite. Punctul 10 cerea ca, până la 1 iulie, data veche să fie scrisă în paranteză după cea nouă.

Restul decretului se ocupă de bani, nu de astronomie: scadențele dintre 1 și 14 februarie se mutau între 14 și 27 februarie. Data de 26 ianuarie 1918, foarte răspândită, nu apare în niciuna dintre cele două lucrări academice deschise pentru acest articol; amândouă dau 24 ianuarie, ziua adoptării de către Sovnarkom.

Când a trecut România la calendarul nou?

În 1919, cu un an după Rusia. Lista adoptărilor dată de Tiron este limpede: Bulgaria 1916, Rusia 1918, România 1919, Grecia 1924, Turcia 1925, Egipt 1928. Actul românesc a fost Decretul nr. 1053, publicat în Monitorul Oficial nr. 274 din 6/19 martie 1919, sub guvernul condus de Ion I. C. Brătianu; prin el ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie. Textul din Monitorul Oficial nu a putut fi consultat direct, fiindcă volumul din 1919 lipsește din depozitele digitale accesibile; identificarea actului vine din studiul juristului Cătălin-Daniel Pop.

Motivul era administrativ, nu doctrinar. Istoricul Ioan Scurtu arată că în vechiul regat și în Basarabia se folosea stilul vechi, iar în Transilvania și în Bucovina stilul nou, așa că statul întregit avea de unificat două calendare. Tot la 1 aprilie 1919 limba română a fost declarată limbă oficială pe întreg cuprinsul României. Biserica Ortodoxă Română a păstrat dreptul de a folosi stilul vechi și a trecut la calendarul îndreptat abia în 1924.

Ce a însemnat 7 noiembrie 1917 pentru frontul român

Foarte mult, fiindcă în Moldova se aflau armate ruse întregi. În vara lui 1917, pe frontul din Moldova stăteau Armata IX rusă cu 127.000 de militari, Armata IV cu 86.000 și Armata VI cu 110.000, în total circa 323.000 de oameni. Cifra de un milion de soldați ruși, des repetată, nu a putut fi confirmată în sursele academice consultate.

După insurecție, comitetele de trupă au fost realese, iar istoricul Maksim Oskin consemnează telegrama din 23 noiembrie stil vechi a general-cartiermaistrului A. H. Bazarevski, potrivit căreia noua componență era bolșevică. La alegerile pentru Adunarea Constituantă frontul român dăduse 60 la sută socialiștilor-revoluționari, însă realegerea comitetelor a adus pretutindeni victoria bolșevicilor. Armistițiul de la Focșani a fost semnat la 26 noiembrie, adică 9 decembrie 1917, semnatari fiind colonelul Alexandru Lupescu pentru România și generalul Curt von Morgen pentru Puterile Centrale.

Apoi efectivele s-au topit: la sfârșitul lui ianuarie 1918 pe tot frontul român nu mai erau mai mult de 50.000 de soldați ruși, iar la începutul lui martie în jur de 12.000. La stația Socola, de lângă Iași, comitetul revoluționar condus de comisarul trimis de Lenin, S. G. Roșal, a anunțat la 2 decembrie trecerea puterii în mâinile lui. În noaptea de 8 spre 9 decembrie stil vechi, după ce oamenii lui Roșal încercaseră să îl aresteze pe generalul Șcerbaciov, regele Ferdinand I a încuviințat ca unitățile române să îi dezarmeze, să îi urce în trenuri și să îi trimită peste Prut.

Ruptura a venit în ianuarie 1918, după arestarea personalului Legației române de la Petrograd, în frunte cu ministrul Constantin Diamandi, pe care Lenin a motivat-o prin dezarmarea unei divizii ruse de către autoritățile române. Diplomații au fost eliberați în aceeași zi, după protestul a 19 misiuni străine, și apoi expulzați, iar Consiliul Comisarilor Poporului a rupt relațiile cu Regatul României. Data de 13/26 ianuarie 1918 vine din studiul lui Petre Otu, din care nu a fost citit decât rezumatul.