Un neanderthalian din Shanidar, ucis probabil de o lance de lemn acum 75.000 de ani

În peștera Shanidar, din munții Bradost ai Kurdistanului irakian, o echipă condusă de cercetători de la Universitatea Cambridge a scos la lumină rămășițele unui adult neanderthalian mort acum circa 75.000 de ani. Omoplatul lui stâng are o perforație aproape circulară, de aproximativ 15 milimetri, fără nicio urmă de vindecare. Autorii studiului publicat pe 15 octombrie 2026 în revista Scientific Reports o interpretează ca pe o rană penetrantă produsă în jurul momentului morții, cel mai probabil de o lance cu vârf de lemn.

O gaură aproape perfect rotundă, fără urme de vindecare

Perforația se află în fosa infraspinoasă, adică pe partea din spate a omoplatului, sub spina lui. Are un diametru de aproximativ 15 milimetri, iar din ea pornesc cel puțin trei fracturi radiale. Marginile sunt netede și nu arată nicio remodelare osoasă, semnul după care antropologii recunosc o rană care a apucat să se vindece. Teșitura de pe fața posterioară indică o traiectorie dinspre față spre spate, deci lovitura a venit din direcția pieptului. Sub perforație, echipa a găsit cel puțin patru fragmente de os, de minimum 4 milimetri, dintre care unul a putut fi lipit la loc.

Individul a primit numele de lucru Shanidar A. Era un adult vârstnic, estimat la circa 45 de ani după standardele neanderthaliene, iar sexul nu a putut fi stabilit. Din el s-au păstrat mâna dreaptă aproape întreagă, două coaste stângi, un fragment de coastă dreaptă, omoplatul stâng și șapte dinți.

De ce cred cercetătorii că arma era de lemn

Argumentul stă în forma găurii. Un vârf de piatră cioplită lasă de obicei o deschidere ovală sau romboidală, fiindcă are muchii. O secțiune rotundă, cum are un vârf de lemn ascuțit și întărit la foc, lasă o gaură circulară. Ca termen de comparație, autorii trimit la vârful de lemn de la Clacton-on-Sea, din Anglia, și la lăncile de la Schöningen, din Germania, cele mai vechi arme de lemn păstrate până azi. Echipa își numește singură dovada indirectă: arma nu s-a păstrat, iar despre ea vorbește doar urma lăsată în os.

Cinci oameni depuși în același loc, de-a lungul mai multor generații

Shanidar A face parte dintr-un grup de rămășițe înghesuite într-un spațiu de circa 1,5 pe 1 pe 1 metru, lângă un bolovan mare așezat vertical. Osemintele lui se aflau la aproximativ 150 de milimetri sub toracele individului cunoscut drept Shanidar Z și au fost scoase în campaniile din 2019 și 2022. Cu Shanidar A, numărul minim de persoane din acest grup ajunge la cinci.

Pentru autori, explicația cea mai economică este că trupurile au fost depuse intenționat, în episoade separate, probabil de-a lungul câtorva generații, și nu că oamenii ar fi murit acolo adăpostindu-se de frig. Un alt detaliu arată grijă față de cei răniți: un incisiv lateral inferior al lui Shanidar A era fracturat pe lungime, iar tartrul îl acoperă aproape complet, semn că dintele a rămas în gură o bună bucată de vreme după accident. Omul acesta supraviețuise, așadar, unei lovituri grave în față, înainte de rana din omoplat.

Ce spun sursele

Studiul este semnat de Emma Pomeroy, Christopher O. Hunt, Lucía López-Polín, Nohemi Sala, Graeme Barker și alți cercetători, cei mai mulți legați de McDonald Institute for Archaeological Research al Universității Cambridge. A apărut pe 15 octombrie 2026 în Scientific Reports, revistă cu evaluare de specialitate din familia Nature. Peștera Shanidar este cercetată de decenii, iar autorii atrag atenția că săpăturile din 1960 au tulburat contextul unora dintre descoperirile mai vechi, ceea ce complică astăzi compararea indivizilor.

Ce nu se știe încă

Mecanismul rănii nu poate fi stabilit. Un accident de vânătoare și o lovitură dată de un alt om lasă aceeași urmă în os, iar autorii spun limpede că nu pot alege între cele două. Nu se știe nici dacă toate oasele atribuite lui Shanidar A aparțin într-adevăr unei singure persoane, nici dacă indivizii numiți Shanidar 6 și 8, scoși în 1960, se suprapun peste cei identificați acum. Fragmentele de os de sub perforație ar fi putut fi deplasate de apa care a străbătut depozitele, deși echipa consideră că au rămas probabil pe loc. Iar interpretarea funerară rămâne o deducție din poziția trupurilor, nu o dovadă directă.