Sari la conținut
Ultimele
HISTORIX.RO

Statuile din Insula Paștelui: extratereștrii sau 18 oameni cu o funie?

Cine a mutat statuile din Insula Paștelui, pe un petic de pământ fără macarale și aproape fără copaci? Povestea extraterestră are un autor și un an, iar drumurile insulei, forma statuilor și un experiment cu o replică de 4,35 tone spun altceva.

Laurențiu Dicu
18 noiembrie 2026, 18:00 · 8 min de citit

Sursa originală

Journal of Archaeological Science · „Carl P. Lipo, Terry L. Hunt, The walking moai hypothesis: Archaeological evidence, experimental validation, and response to critics”
Publicat 2025-11-01
Citește originalul ↗
Statui moai pe panta vulcanului Rano Raraku, în Insula Paștelui
Panta exterioară a vulcanului Rano Raraku, cariera principală a statuilor moai, cu numeroase figuri neterminate. În centru, statuia numită Hinariru. Wikimedia Commons, autor Rivi · CC BY-SA 3.0

Pe scurt

Statuile din Insula Paștelui au fost mutate de oameni, nu de extratereștri. Ideea extraterestră vine din cartea lui Erich von Däniken din 1968. În 2025, o replică de 4,35 tone a fost mutată 100 de metri în 40 de minute de 18 oameni, cu funii, pe principiul mersului legănat.

  • 01ideea că statuile au fost mutate de extratereștri vine dintr-o carte din 1968, a lui Erich von Däniken
  • 02în 1919 Katherine Routledge scria că modul de transport rămâne necunoscut, iar localnicii îl puneau pe seama puterii supranaturale numite mana
  • 03drumurile insulei au circa 4,5 metri lățime și secțiune concavă, potrivite pentru un obiect înalt mutat în picioare
  • 04o replică de 4,35 tone a fost mutată 100 de metri în 40 de minute de 18 oameni, cu funii
Adevărul istoric din spatele legendei
  1. Fals

    „Statuile din Insula Paștelui au fost mutate de extratereștri.”

    Premisa, adică imposibilitatea transportului omenesc, a fost infirmată experimental: 18 oameni au mutat o replică de 4,35 tone, 100 de metri în 40 de minute.

  2. Fals

    „Oamenii din Rapa Nui nu puteau muta statui fără tehnologie necunoscută.”

    Forma statuilor, baza în D și înclinarea înainte, plus drumurile late de 4,5 metri cu secțiune concavă, alcătuiesc un sistem de transport proiectat de ei.

  3. Exagerat

    „Modul în care au fost mutate statuile a rămas un mister nerezolvat.”

    Misterul era real în 1919, când Routledge scria că transportul rămâne necunoscut, dar din 2013 există o ipoteză testată, cu dovezi pe drumuri și pe forma statuilor.

  4. Parțial adevărat

    „Tradiția locală spunea că statuile au mers singure.”

    Routledge consemna că localnicii atribuiau mutarea statuilor puterii supranaturale numite mana, ceea ce nu este același lucru cu o descriere a mersului.

Se spune, de decenii, că statuile din Insula Paștelui nu puteau fi mutate de oamenii care locuiau acolo: prea grele, prea multe, prea departe de carieră, pe o insulă fără macarale și aproape fără copaci. De aici până la extratereștri a fost un pas, iar pasul a fost făcut într-o carte anume, de un autor anume, într-un an anume. Verificăm trei lucruri: ce spune afirmația, de unde vine și ce arată, de fapt, drumurile insulei, forma statuilor și experimentele făcute pe teren.

Ce se afirmă despre statuile din Insula Paștelui

Afirmația are două trepte. Prima: statuile din Insula Paștelui, numite moai, unele de zeci de tone, nu puteau fi transportate kilometri întregi de o populație mică, fără metal, fără roată și fără animale de tracțiune. A doua: deci a intervenit altcineva, fie extratereștri, fie o tehnologie pierdută.

Treapta a doua a ajuns foarte departe. Cartea care a lansat-o pe scară mare, „Erinnerungen an die Zukunft”, publicată în 1968 de Erich von Däniken și tradusă în engleză ca „Chariots of the Gods?”, s-a vândut, potrivit revistei Expedition a Muzeului Universității din Pennsylvania, în șapte milioane de exemplare, iar vânzările autorului, cu toate cărțile, au trecut de 25 de milioane, într-o piață întinsă pe 32 de țări. Nu e o idee marginală: e una dintre cele mai citite versiuni ale preistoriei omenirii.

De unde vine povestea: 1919, mana și o carte din 1968

Punctul de plecare nu este o invenție. În 1919, Katherine Routledge publica rezultatele primei expediții arheologice serioase pe insulă și scria limpede că modul de transport al statuilor rămâne necunoscut. Ea nota greutăți de până la 40 sau 50 de tone, observa că nu există nicio statuie neterminată lângă platformele pe care stăteau, ceea ce excludea ideea că blocurile ar fi fost rostogolite nefinisate, și adăuga obiecția cea mai grea: pe insulă nu pare să fi fost niciodată mult lemn, nici material pentru funii.

Aceeași carte consemnează și ce credeau oamenii insulei. Routledge scrie că localnicii admiteau uneori că statuile fuseseră răsturnate de mâna omului, dar nu se îndoiau niciodată că fuseseră mutate prin putere supranaturală. Unul dintre ghizii ei, în fața unei statui căzute pe o pantă abruptă, i-a răspuns scurt.

Vrei să îmi spui că asta nu s-a făcut prin mana?

un locuitor al insulei, citat de Katherine Routledge, 1919

Mana însemna, în lumea polineziană, putere supranaturală. Un explicator din 1968 a păstrat forma afirmației și i-a schimbat conținutul: în locul puterii sacre a strămoșilor, vizitatori din spațiu. Diferența este uriașă. Tradiția spunea ceva despre felul în care oamenii insulei își înțelegeau propria putere; versiunea extraterestră spune că nu au avut niciuna.

Ce arată dovezile despre statuile din Insula Paștelui

Prima dovadă stă pe hartă, și o cartase chiar Routledge: insula are drumuri vechi, pe care ea le numea ceremoniale. Cercetările din ultimii ani au măsurat ce sunt ele, de fapt. Drumurile au aproximativ 4,5 metri lățime și o secțiune concavă, adică un jgheab puțin adânc, care ține un obiect înalt și îngust pe traseu în loc să îl lase să cadă în lateral.

A doua dovadă stă în statui. Studiind aproape o mie de moai, Carl Lipo, de la Universitatea Binghamton, și Terry Hunt, de la Universitatea din Arizona, au construit modele tridimensionale de mare rezoluție și au găsit două trăsături care revin: baze late, în formă de D, și o înclinare înainte. Cele două trăsături nu ajută la nimic când statuia stă pe platformă, fiindcă acolo este corectată. Ajută doar la o singură operațiune: la legănat.

A treia dovadă este experimentul. Echipa a turnat o replică de 4,35 tone, cu înclinarea înainte caracteristică, și a încercat să o miște în picioare, cu funii, într-un mers legănat, în zigzag. Potrivit comunicatului Universității Binghamton, 18 oameni au mutat-o 100 de metri în 40 de minute. Rezultatul a fost publicat în 2025 în Journal of Archaeological Science, ca verificare a ipotezei pe care aceiași autori o propuseseră în 2013, împreună cu arheologul Sergio Rapu Haoa.

Odată ce începe să se miște, nu e greu deloc: oamenii trag cu un singur braț. Economisește energie și înaintează foarte repede. Partea grea este să o pui în legănare.

Carl Lipo, în comunicatul Universității Binghamton, 7 octombrie 2025

Mai există un amănunt pe care o explicație extraterestră nu îl acoperă: statuile căzute pe drumuri. Dacă transportul era făcut de altcineva, cu mijloace necunoscute, nu se înțelege de ce zeci de statui au rămas abandonate pe traseu, unele răsturnate, una dintre ele îngropată parțial după o încercare nereușită de a o ridica din nou. Accidentele de pe drum sunt semnătura unei munci omenești.

Meritul care se pierde pe drum

Aici este partea pe care povestea extraterestră o șterge. Dacă statuile au mers, atunci forma lor nu e doar artă: este inginerie. Cineva a înțeles că o masă de câteva tone se poate deplasa dacă îi muți centrul de greutate înainte și îi dai o bază pe care se poate roti, și a sculptat statuile așa, dinainte, în carieră. Apoi a construit drumul potrivit pentru obiectul pe care urma să îl miște, l-a refăcut, l-a lărgit, l-a dublat.

Judecată cu mijloacele vremii ei, operațiunea este remarcabilă: fără metal, fără roată, fără animale de tracțiune, o comunitate insulară a produs aproape o mie de statui monumentale, le-a proiectat astfel încât să poată fi transportate și a organizat munca pentru fiecare drum. Ceea ce povestea extraterestră prezintă drept dovadă a neputinței lor este, citit corect, dovada contrară.

Ce rămâne întrebare legitimă

Nu totul este rezolvat, iar cine spune altfel vinde altă poveste. Obiecția lui Routledge despre funii rămâne una serioasă: ca să legeni o statuie de zeci de tone ai nevoie de frânghii care să țină, iar insula nu abundă în materie primă pentru ele. Ce poate duce o funie făcută din fibrele plantelor de acolo este o întrebare de rezistență a materialelor, nu de arheologie, și se măsoară.

Rămâne deschisă și limita de sus. Experimentul a mutat 4,35 tone, iar cele mai mari statui ridicate pe platforme au mult mai mult. Lipo susține că toate trăsăturile observate devin mai consecvente cu cât statuia e mai mare, dar o replică de 30 de tone nu a fost încercată. La fel, nu știm cât de des se foloseau drumurile și cât de mult din traseu se pregătea dinainte.

  • cât poate duce o funie din fibre locale, măsurat pe material
  • dacă metoda funcționează la statuile cele mai mari, peste 20 de tone
  • câți oameni și câte zile cerea un drum întreg, de la carieră la platformă
  • ce s-a întâmplat cu statuile abandonate pe drumuri, una cu una

Cum recunoști o poveste umflată

Primul semn: afirmația pornește de la o imposibilitate presupusă, nu de la o observație. „Nu puteau face asta” nu e o măsurătoare, e o impresie, iar impresia se verifică prin experiment, exact ce s-a făcut aici.

Al doilea semn: povestea nu explică amănuntele incomode. Statuile căzute pe drumuri, bazele în formă de D, înclinarea înainte, secțiunea concavă a drumurilor, toate astea cer o explicație, iar varianta extraterestră nu dă niciuna.

Al treilea semn vine de la autor. Întrebat în 1974 când s-a convins că teoriile lui sunt adevărate, von Däniken a răspuns, într-un interviu citat de revista Expedition, că atunci când a scris cartea nu era convins deloc. O ipoteză științifică se publică pentru a fi atacată; o poveste de succes se publică pentru a fi crezută. Deosebirea asta se vede cu ochiul liber, dacă te uiți la ea.

Iar al patrulea semn este cel mai simplu: întreabă cine ar fi pierdut ceva dacă povestea ar fi adevărată. În cazul statuilor din Insula Paștelui, răspunsul e la vedere. În cazul de față, oamenii din Rapa Nui, cărora li se ia tocmai realizarea pentru care sunt cunoscuți.

Surse

  1. Carl P. Lipo, Terry L. Hunt, „The walking moai hypothesis: Archaeological evidence, experimental validation, and response to critics”, Journal of Archaeological Science, vol. 183, noiembrie 2025, articolul 106383, ISSN 0305-4403, DOI 10.1016/j.jas.2025.106383, https://doi.org/10.1016/j.jas.2025.106383
  2. Carl P. Lipo, Terry L. Hunt, Sergio Rapu Haoa, „The «walking» megalithic statues (moai) of Easter Island”, Journal of Archaeological Science, vol. 40, nr. 6, iunie 2013, p. 2859-2866, ISSN 0305-4403, DOI 10.1016/j.jas.2012.09.029, https://doi.org/10.1016/j.jas.2012.09.029
  3. Binghamton University, State University of New York, comunicat „Easter Island’s statues actually «walked» and physics backs it up”, 7 octombrie 2025, https://www.binghamton.edu/news/story/5830/easter-islands-statues-actually-walked-and-physics-backs-it-up
  4. Katherine Routledge, „The Mystery of Easter Island: The Story of an Expedition”, Sifton, Praed and Co., Londra, 1919, p. 197-199, copie digitală la, https://archive.org/details/mysteryofeaste00rout
  5. Stephen M. Epstein, „«Scholars Will Call it Nonsense»: The Structure of Erich von Däniken’s Argument”, Expedition Magazine, University of Pennsylvania Museum of Archaeology and Anthropology, vol. 29, nr. 2, 1987, https://www.penn.museum/sites/expedition/scholars-will-call-it-nonsense/

✓ Ce știm sigur

  • Ipoteza mersului legănat a fost propusă în 2013 de Carl Lipo, Terry Hunt și Sergio Rapu Haoa, în Journal of Archaeological Science.
  • Verificarea experimentală și răspunsul la critici au apărut în noiembrie 2025, în același jurnal, articolul 106383.
  • Studiul a folosit modele tridimensionale pentru aproape o mie de statui și a identificat baze în formă de D și o înclinare înainte.
  • Katherine Routledge consemna în 1919 greutăți de până la 40 sau 50 de tone și absența oricărei statui neterminate lângă platforme.

? Ce rămâne neclar

  • Rezistența funiilor făcute din fibre vegetale locale nu este stabilită în lucrările citate aici.
  • Metoda nu a fost încercată experimental pe o replică din categoria celor mai grele statui.
  • Numărul de oameni și de zile necesare pentru un traseu complet, de la carieră la platformă, nu este calculat.

Contextul românesc

Argumentul care stă la baza poveștii, „oamenii de acolo nu puteau face asta”, se aude și la noi, aplicat Sfinxului din Bucegi și cetăților dacice din Munții Orăștiei. Comparația cronologică ajută: statuile din Rapa Nui au fost sculptate, potrivit datărilor publicate de Muzeul de Arheologie și Antropologie al Universității din Pennsylvania, între 1100 și 1680 d.Hr. Intervalul începe, la noi, înainte de întemeierea Țării Românești și se încheie în al doilea secol de dominație otomană. În aceleași veacuri se ridicau aici cetăți de piatră, biserici și mănăstiri, cu blocuri scoase din cariere aflate la zeci de kilometri și cărate fără nicio mașină, iar pentru ele nimeni nu cere o explicație extraterestră.

Întrebări frecvente

Cine a lansat ideea că statuile din Insula Paștelui au fost mutate de extratereștri?

Ideea a fost popularizată de Erich von Däniken în cartea „Erinnerungen an die Zukunft”, apărută în 1968 și tradusă în engleză ca „Chariots of the Gods?”. Potrivit revistei Expedition a Muzeului Universității din Pennsylvania, cartea s-a vândut în șapte milioane de exemplare, iar vânzările autorului au depășit 25 de milioane, în 32 de țări.

Cum se mișcă o statuie moai în picioare?

Prin legănare în zigzag, cu funii trase alternativ, pe un drum cu secțiune concavă care o ține pe traseu. Baza lată în formă de D și înclinarea înainte, identificate pe aproape o mie de statui, fac mișcarea posibilă. Odată pornită, statuia înaintează cu efort mic, potrivit autorilor experimentului.

Cât de grele sunt statuile din Insula Paștelui?

Katherine Routledge consemna în 1919 greutăți de până la 40 sau 50 de tone pentru unele dintre ele. Replica folosită în experimentul publicat în 2025 avea 4,35 tone, deci metoda nu a fost încă testată pe categoria celor mai mari statui.

Ce spunea tradiția locală despre statui?

Routledge nota în 1919 că localnicii admiteau uneori că statuile fuseseră răsturnate de oameni, dar nu se îndoiau că fuseseră mutate prin mana, o putere supranaturală. Tradiția vorbea despre puterea strămoșilor, nu despre vizitatori din spațiu.

De ce există statui căzute pe drumurile insulei?

Pentru că transportul eșua uneori. Statuile abandonate pe traseu, unele răsturnate, una îngropată parțial după o încercare nereușită de a o ridica, sunt urme de accidente de muncă. O explicație extraterestră nu are ce să facă cu ele.

Coperta cărții Dracula, The True Story Behind the Legend, de Laurentiu D. Dicu
Cartea casei

Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare

de Laurentiu D. Dicu · 45.000 de cuvinte · în engleză

Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.

Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.

Scrisoarea de sâmbătă

Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână

Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.

Vreau și

Prin abonare primești scrisoarea săptămânală Historix pe adresa de mai sus. Îi trimitem întâi un email de confirmare, iar abonarea începe abia după ce apeși linkul din el. Te poți dezabona oricând, dintr-un clic, din orice email. Politica de confidențialitate.

Urmărește Historix

Istoria, cu dovezi, în fiecare zi pe rețeaua ta preferată.

Laurențiu Dicu Autor Laurențiu Dicu Fondator, editor, pasionat de istorie Vezi pagina autorului →

Mai mult din Analize

Vezi tot →
acum 4 ore · Journal of the American Ceramic Society

Au fost piramidele din beton? Ce arată pietrele de la Giza

Un filmuleț de două minute a readus în circulație o teorie veche de o jumătate de secol: piramidele din beton, turnate pe loc. Teoria are un autor, o dată și o lucrare de laborator care o sprijină în parte, dar carierele, jurnalul unei echipe de corăbieri și un braț dispărut al Nilului spun altceva.

8 min de citit
acum 6 ore · Cercetări Arheologice

Principatul roman: cum a fost guvernată Dacia

Provincia Dacia s-a născut și s-a stins în interiorul principatului, regimul pe care Augustus l-a instituit în 27 î.Hr. Cum arăta acel regim, cine numea guvernatorii și de unde știm, pe zile, când au apărut cele trei Dacii.

28 min de citit