Sari la conținut
Ultimele
HISTORIX.RO

Astronautul din Palenque: ce a scris arheologul care a deschis cripta

Piatra de la Palenque este arătată de peste cincizeci de ani drept dovada unui astronaut antic. Arheologul care a deschis cripta în 1952 a descris altceva, în scris, cu șaisprezece ani înaintea cărții care a lansat povestea.

Laurențiu Dicu
17 noiembrie 2026, 18:00 · 9 min de citit

Sursa originală

Journal de la Société des Américanistes · „Alberto Ruz Lhuillier, „Importante découverte à Palenque dans la pyramide du « Temple des inscriptions »””
Publicat 1952-01-01
Citește originalul ↗
Templul Inscripțiilor din Palenque, piramida cu scara monumentală, văzută din față
Templul Inscripțiilor din Palenque, Chiapas, Mexic, fotografiat în februarie 2020. Sub această piramidă se află cripta deschisă de Alberto Ruz Lhuillier pe 13 iunie 1952. Wikimedia Commons, autor Bernard DUPONT, CC BY-SA 2.0. Wikimedia Commons, autor Bernard DUPONT · CC BY-SA 2.0

Pe scurt

Nu. Arheologul Alberto Ruz Lhuillier, care a deschis cripta de la Palenque pe 13 iunie 1952, a descris pe placa de 4 pe 2 metri un om tânăr așezat pe masca zeului pământului, privind un arbore cruciform. Laturile pietrei purtau 54 de hieroglife și 13 date maya.

  • 01Se spune că pe capacul sarcofagului de la Palenque e sculptat un astronaut la comenzile unei nave.
  • 02Arheologul Alberto Ruz Lhuillier a deschis cripta pe 13 iunie 1952 și a publicat în același an ce vede pe piatră.
  • 03Descrierea lui: un om tânăr așezat pe masca vechiului zeu al pământului, aplecat pe spate, privind o cruce care se înalță deasupra lui.
  • 04Laturile plăcii purtau 54 de hieroglife, printre care 13 date calendaristice, iar în jurul figurii sunt semnele soarelui, lunii, lui Venus și ale stelei polare.
  • 05Lectura ca navă spațială a fost popularizată în 1968, cu șaisprezece ani după raportul săpăturii.
Adevărul istoric din spatele legendei
  1. Fals

    „Capacul sarcofagului de la Palenque arată un astronaut la comenzile unei nave spațiale.”

    Arheologul care a deschis cripta a descris în 1952 un om tânăr așezat pe masca vechiului zeu al pământului, aplecat pe spate, privind o cruce care se înalță deasupra lui.

  2. Fals

    „Ce se vede sub figură sunt duze și flăcări de propulsie.”

    În raportul săpăturii, elementul de sub figură este mascaronul vechiului zeu al pământului, monstrul cu trăsături de moarte, iar în jurul motivului sunt semnele soarelui, lunii, lui Venus și ale stelei polare.

  3. Fals

    „Piatra este o imagine fără text, deci poate fi interpretată liber.”

    Laturile plăcii purtau 54 de hieroglife, printre care Ruz Lhuillier a descifrat 13 date calendaristice, pe care le-a pus, prin asociere cu alte date de la Palenque, la începutul secolului al VII-lea.

  4. Exagerat

    „Se știe exact ce înseamnă fiecare element al compoziției de pe placă.”

    Ruz scrie el însuși, în 1952, că sensul precis al elementelor secundare îi scapă și că cele 13 date descifrate nu pot fi fixate exact în calendar, fiindcă tipul lor se repetă la 52 de ani.

Se spune că pe capacul unui sarcofag maya din Palenque, în Chiapas, Mexic, este sculptat un astronaut la comenzile unei nave spațiale: om aplecat pe spate, mâini pe manete, flăcări în spate. Imaginea circulă de peste cincizeci de ani, redesenată ca schemă tehnică, și e una dintre cele mai cunoscute dovezi invocate pentru vizita unor extratereștri în America precolumbiană. Astronautul din Palenque are însă o slăbiciune rară: verificarea e neobișnuit de simplă, fiindcă omul care a deschis cripta a publicat ce a văzut acolo în 1952, cu șaisprezece ani înaintea cărții care a lansat povestea. Hai să punem cele două texte unul lângă altul.

Astronautul din Palenque: ce se afirmă și cât circulă

Afirmația are o formă constantă. Figura centrală ar fi un pilot: stă într-un scaun înclinat, ține în mâini comenzi, are un tub la nas sau la gură, iar sub el s-ar vedea duze și flăcări. De aici concluzia că maya au văzut o navă adevărată și au copiat-o în piatră, fiindcă nu puteau inventa ceva nevăzut.

Astăzi afirmația se poartă mai des cu semnul întrebării decât cu punctul. Publicațiile care trăiesc din mistere o reiau periodic sub titluri de felul „arată capacul sarcofagului de la Palenque un astronaut?”, iar formatul are un avantaj comercial: nu afirmă nimic, deci nu poate fi contrazis, dar lasă în minte exact ce ar lăsa o afirmație. Un semnal de felul acesta ne-a adus și pe noi aici.

De unde vine povestea

Lectura ca navă spațială nu vine de la arheologi. Ea a fost popularizată de Erich von Däniken, în cartea „Erinnerungen an die Zukunft”, apărută la Econ Verlag în 1968 și tradusă în engleză anul următor ca „Chariots of the Gods?”. Acolo, monumente din toată lumea sunt citite ca mărturii despre vizitatori din spațiu, iar piatra de la Palenque devine piesa americană a demonstrației.

Cartea a avut un succes uriaș, iar schema desenată după piatră a trăit mai departe pe cont propriu: redesenată, curățată de ce nu se potrivea, rotită cu nouăzeci de grade. Rotirea nu e un amănunt. Pe piatră, compoziția se citește pe orizontală, cu figura culcată pe spate; întoarsă vertical, aceeași figură pare așezată într-un scaun, iar ce era dedesubt ajunge în spate, unde ne așteptăm să fie motorul.

Ce arată dovezile

Alberto Ruz Lhuillier, arheologul Institutului Național de Antropologie și Istorie din Mexic care conducea săpăturile de la Palenque, a găsit scara secretă în 1949, sondând podeaua templului. A observat că pereții templului coborau sub nivelul podelei, iar scara, umplută intenționat cu piatră și lut, a trebuit golită piatră cu piatră, în patru campanii, prin singura deschidere făcută în podea. La 22 de metri adâncime, după 66 de trepte, a ajuns în fața unei dale triunghiulare care închidea cripta. A deschis-o pe 13 iunie 1952.

Descrierea pe care a publicat-o în Journal de la Société des Américanistes, în același an, e scurtă și se poate verifica frază cu frază. Cripta are circa 32 de metri pătrați, cu bolta la aproape 7 metri. Pe pereți sunt 7 basoreliefuri cu o procesiune de 9 preoți. În mijloc stă ceea ce el numește un altar enorm, alcătuit din patru suporturi, o bază cu un volum de 6 metri cubi și placa de deasupra, de 4 pe 2 metri, fiecare element fiind un monolit sculptat.

Iar despre motivul de pe placă scrie textual asta: pe un mascaron al vechiului zeu al pământului, monstrul cu trăsături de moarte, un om tânăr stă așezat, aplecat pe spate; în extaz, își ține ochii fixați pe o cruce care se înalță deasupra lui. Ruz adaugă ce se vede în jur: semne astronomice, dintre care unele cunoscute, ale soarelui, lunii, lui Venus și ale stelei polare, alternând cu capete umane. Și spune limpede cum înțelege scena: viața, reprezentată simbolic de planta de porumb sau de arborele cruciform, se sprijină pe jertfa omului legat de pământul care trebuie să îl devoreze.

Pe un mascaron al vechiului zeu al pământului, monstrul cu trăsături de moarte, un om tânăr stă așezat, aplecat pe spate; în extaz, își ține ochii fixați pe o cruce care se înalță deasupra lui.

Alberto Ruz Lhuillier, 1952, descrierea motivului de pe placă

Trei lucruri din raportul lui dărâmă lectura tehnică fără să fie nevoie de interpretare. Întâi, laturile plăcii purtau 54 de hieroglife, printre care Ruz a descifrat 13 date calendaristice: piatra nu e o imagine mută, e un text datat, pus de el, prin asociere cu alte date de la Palenque, la începutul secolului al VII-lea după Hristos. Al doilea, ce pare duză de rachetă este, în descrierea celui care a stat cu lampa în fața pietrei, chipul zeului pământului. Al treilea, ordinea construcției: cripta a fost săpată întâi, placa a fost sculptată pe loc, iar piramida a fost ridicată abia după aceea.

Ruz a mai lăsat și o notă adăugată după publicare: într-o campanie nouă, piatra sculptată a fost ridicată, în ciuda greutății de mai multe tone, iar dedesubt s-a dovedit a fi un mormânt. În blocul masiv era o cavitate tăiată aproximativ după forma unui corp omenesc, închisă cu o placă subțire de piatră, iar înăuntru un schelet înconjurat de podoabe de jad, cu o mască de mozaic pe față. Epigrafia de mai târziu a identificat în inscripțiile Palenque numele celui înmormântat acolo, K’inich Janaab’ Pakal, iar scena de pe sarcofag a fost studiată ca narațiune dinastică, nu ca schemă tehnică.

Cum s-a transformat povestea

Drumul de la raport la rachetă se poate urmări pas cu pas. În 1952, descoperirea a fost prezentată ca o răsturnare adevărată, dar de alt fel: până atunci piramida americană era socotită un simplu soclu masiv pentru un templu, în opoziție cu cea egipteană, care acoperă un cavou. Palenque a arătat că piramida putea fi și monumentul unei înmormântări ascunse.

Astronautul din Palenque nu s-a născut în criptă, ci la masa de scris, șaisprezece ani mai târziu, printr-un mecanism cunoscut. Imaginea a fost scoasă din raport și pusă într-o altă demonstrație, de cineva care nu săpase acolo. Elementele care nu se potriveau, cele 54 de hieroglife, capetele umane, semnele soarelui și ale lunii, procesiunea de preoți de pe pereți, nu au fost combătute, ci lăsate pe dinafară. Apoi desenul a înlocuit fotografia, iar schema a înlocuit desenul. După câteva generații de reluări, publicul vede o diagramă tehnică și presupune că cineva, cândva, a verificat.

Ce rămâne întrebare legitimă

Că piatra nu arată o navă nu înseamnă că despre ea se știe tot. Ruz însuși a scris că cele 13 date descifrate nu pot fi fixate exact în calendarul maya, fiindcă acest tip de dată se repetă la fiecare 52 de ani, și că sensul precis al elementelor secundare din compoziție îi scapă. Întrebările deschise de astăzi sunt de alt ordin decât cele din reviste: cum se potrivește biografia dinastică dată de inscripții cu ce arată oasele din sarcofag, temă căreia i-a fost dedicat un volum întreg, editat de Vera Tiesler și Andrea Cucina; ce reprezintă fiecare element din costumul și însemnele conducătorului; cum se citește exact programul astronomic al inscripțiilor.

Merită spus și ce nu se pierde dacă renunțăm la astronaut. O criptă săpată în inima unei piramide, o placă monolitică de 4 pe 2 metri sculptată pe loc, o scară de 66 de trepte umplută cu grijă ca să nu lase urmă, un canal modelat în lut care urcă de la altar până în podeaua templului: toate acestea sunt realizări de inginerie și de gândire religioasă făcute cu mijloacele secolului al VII-lea. Lectura cu rachetă nu adaugă nimic la ele. Le ia meritul și îl dă altcuiva.

Cum recunoaște cititorul o poveste umflată

Din cazul astronautului din Palenque se pot scoate câteva verificări care funcționează la aproape orice afirmație de felul acesta.

  • Caută raportul celui care a săpat. De obicei există, e mai vechi decât povestea și e mai concret decât ea.
  • Întreabă dacă obiectul are text pe el. O piatră cu 54 de hieroglife și 13 date nu este o imagine care așteaptă interpretări libere.
  • Verifică orientarea imaginii. Dacă demonstrația are nevoie ca desenul să fie rotit, rotirea e argumentul, nu piatra.
  • Numără ce a fost lăsat pe dinafară. Dacă jumătate din compoziție nu apare în explicație, explicația nu e despre compoziție.
  • Deosebește desenul de fotografie. Schemele redesenate moștenesc presupunerile celui care le-a desenat.

Piatra de la Palenque rămâne, după toate acestea, unul dintre cele mai frumoase monumente ale artei maya. Doar că ce povestește ea nu este o decolare, ci o coborâre: un om, pământul care îl primește și arborele care crește din el.

Surse

  1. Alberto Ruz Lhuillier, „Importante découverte à Palenque dans la pyramide du « Temple des inscriptions »”, Journal de la Société des Américanistes, tomul 41, nr. 2, 1952, p. 383-386, ISSN 0037-9174, https://doi.org/10.3406/jsa.1952.3748
  2. Karen Bassie-Sweet, Nicholas A. Hopkins, „The Narrative of the Palenque Temple of the Inscriptions Sarcophagus”, în volumul Maya Narrative Arts, University of Colorado Press, 2019, p. 206-227, https://doi.org/10.5876/9781607327424.c007
  3. Vera Tiesler, Andrea Cucina (editori), „Janaab’ Pakal of Palenque. Reconstructing the Life and Death of a Maya Ruler”, University of Arizona Press, 2006, https://doi.org/10.2307/j.ctv1qwwk7s
  4. Vera Tiesler, „Life and Death of the Ruler”, în volumul Janaab’ Pakal of Palenque, University of Arizona Press, 2006, p. 21-47, https://doi.org/10.2307/j.ctv1qwwk7s.6
  5. Laura Filloy Nadal, „Costume et insignes d’un gouvernant maya: K’inich Janaab’ Pakal de Palenque”, 2014, https://doi.org/10.30861/9781407312187
  6. Gerardo Aldana, „The Apotheosis of Janaab’ Pakal”, University of Colorado Press, 2010, https://doi.org/10.5876/9781607320722
  7. Vera Tiesler, Andrea Cucina, Arturo Romano Pacheco, „Who was the Red Queen? Identity of the female Maya dignitary from the sarcophagus tomb of Temple XIII, Palenque, Mexico”, HOMO, vol. 55, 2004, p. 65-76, ISSN 0018-442X, https://doi.org/10.1016/j.jchb.2004.01.003
  8. Alberto Ruz Lhuillier, „Más datos históricos en las inscripciones de Palenque”, Estudios de Cultura Maya, vol. 9, ISSN 0185-2574, https://doi.org/10.19130/iifl.ecm.1973.9.355

✓ Ce știm sigur

  • Scara secretă de sub Templul Inscripțiilor a fost găsită în 1949 și golită în patru campanii, piatră cu piatră.
  • Cripta a fost deschisă pe 13 iunie 1952, la 22 de metri adâncime, după 66 de trepte.
  • Placa de deasupra sarcofagului măsoară 4 pe 2 metri și este un monolit sculptat, ca și celelalte elemente ale ansamblului.
  • Pe laturile plăcii sunt 54 de hieroglife, dintre care Ruz a descifrat 13 date calendaristice.
  • Cripta a fost construită prima, placa a fost sculptată pe loc, iar piramida a fost ridicată după aceea, ca să acopere sanctuarul.
  • Sub placă s-a găsit un schelet cu podoabe de jad și o mască de mozaic pe față.

? Ce rămâne neclar

  • Ruz a scris că cele 13 date descifrate nu pot fi fixate exact în calendarul maya, fiindcă acest tip de dată se repetă la fiecare 52 de ani.
  • Sensul precis al elementelor secundare din compoziție îi scăpa, spune el însuși, în 1952.
  • Potrivirea dintre biografia dinastică dată de inscripții și datele osteologice din sarcofag a rămas o temă de cercetare, căreia i-a fost dedicat un volum întreg.
  • Raportul din 1952 nu dă greutatea exactă a plăcii, ci spune doar că atinge mai multe tone.

Contextul românesc

Legătură directă între Palenque și spațiul românesc nu există, iar a inventa una ar fi exact greșeala pe care articolul o demontează. Două lucruri merită totuși așezate alături. Întâi, cronologia comparată: în secolul al VII-lea, când cripta de la Palenque a fost închisă, pe Dunărea de Jos se destrăma stăpânirea romano-bizantină, iar orașele din Scythia Minor, în Dobrogea de azi, intrau în șirul de abandonări care încheie antichitatea la noi. Al doilea, mecanismul: aceeași construcție de argument, un monument socotit prea mare pentru oamenii vremii și o figură citită ca mașină, se întâlnește și în discuțiile despre Sfinxul din Bucegi sau despre tunelurile care i s-ar afla dedesubt. Cine învață să ceară raportul de săpătură pentru Palenque îl va cere și pentru Bucegi.

Întrebări frecvente

Cine a descoperit mormântul de la Palenque?

Alberto Ruz Lhuillier, arheolog al Institutului Național de Antropologie și Istorie din Mexic. A găsit scara secretă în 1949, sondând podeaua Templului Inscripțiilor, și a ajuns în criptă pe 13 iunie 1952, după ce scara a fost golită în patru campanii de săpătură.

Cât de mare este piatra de pe sarcofag?

Placa de deasupra măsoară 4 pe 2 metri și este un monolit sculptat. Ansamblul cuprinde și patru suporturi și o bază cu un volum de 6 metri cubi, fiecare element fiind, la rândul lui, un monolit. Raportul din 1952 spune că placa atinge mai multe tone.

De ce apare figura ca și cum ar sta într-un scaun?

Pentru că imaginea e, de regulă, rotită. Pe piatră compoziția se citește pe orizontală, cu figura aplecată pe spate. Întoarsă în poziție verticală, aceeași figură pare așezată, iar masca zeului pământului de dedesubt ajunge în spate, unde privitorul se așteaptă la un motor.

Cine a lansat ideea astronautului antic de la Palenque?

Erich von Däniken, în cartea „Erinnerungen an die Zukunft”, apărută în 1968 la Econ Verlag și tradusă în engleză în 1969 ca „Chariots of the Gods?”. Ideea nu vine din arheologie și apare cu șaisprezece ani după raportul săpăturii.

Ce s-a găsit sub placa sculptată?

Un mormânt. În blocul masiv de dedesubt era o cavitate tăiată aproximativ după forma unui corp omenesc, închisă cu o placă subțire de piatră. Înăuntru se afla un schelet înconjurat de podoabe de jad, cu o mască de mozaic pe față, dezagregată la descoperire.

Coperta cărții Dracula, The True Story Behind the Legend, de Laurentiu D. Dicu
Cartea casei

Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare

de Laurentiu D. Dicu · 45.000 de cuvinte · în engleză

Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.

Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.

Scrisoarea de sâmbătă

Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână

Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.

Vreau și

Prin abonare primești scrisoarea săptămânală Historix pe adresa de mai sus. Îi trimitem întâi un email de confirmare, iar abonarea începe abia după ce apeși linkul din el. Te poți dezabona oricând, dintr-un clic, din orice email. Politica de confidențialitate.

Urmărește Historix

Istoria, cu dovezi, în fiecare zi pe rețeaua ta preferată.

Laurențiu Dicu Autor Laurențiu Dicu Fondator, editor, pasionat de istorie Vezi pagina autorului →

Mai mult din Analize

Vezi tot →