13 noiembrie 1594: noaptea din București care a pornit războiul antiotoman

În noaptea de 13 noiembrie 1594, la București, oamenii lui Mihai Viteazul i-au ucis pe creditorii și pe ostașii turci aflați în oraș. Nu a fost o izbucnire de moment, ci semnalul convenit al intrării Țării Românești în războiul antiotoman. Nouăsprezece ani mai târziu, un act de cancelarie încă datează moșii după ziua aceea.

Ce s-a întâmplat la 13 noiembrie 1594 în București?

Pe scurt: garda turcească din oraș și creditorii veniți de la Istanbul au fost chemați laolaltă, sub cuvânt că li se plătesc banii, iar apoi au fost uciși. Data se scrie 13/23 noiembrie 1594, fiindcă cancelaria Țării Românești socotea pe stilul vechi, rămas atunci cu zece zile în urma calendarului gregorian din Apus.

Nicolae Iorga, care în cartea lui din 1900 socotea pe stil nou, așeza sosirea trupelor ardelene la București la 15 noiembrie, iar fapta la 23 noiembrie. Chemarea s-a făcut, scrie el, în curțile vistierului Dan; casa a fost aprinsă la cele patru colțuri și bătută cu tunurile, iar dintre cei prinși în cursă nu a scăpat nimeni.

Studiul publicat în 2024 de Yusuf Heper și Adrian Tertecel, lucrat pe porunci sultanale din arhiva de la Istanbul, dă aceeași zi, 13/23 noiembrie 1594, ca început al răscoalei, și arată că lovitura fusese pregătită din primăvara aceluiași an.

De ce avea Mihai Viteazul creditori turci în orașul lui de scaun?

Fiindcă domnia se cumpăra. Un fragment din cronica pierdută a lui Petru Armeanul, unul dintre diplomații domnului, pus în lumină de Iorga, arată că noul stăpân al Țării Românești împrumutase 400.000 de taleri, dintre care 20.000 de galbeni au mers la marele vizir Sinan Pașa, iar restul la vizirii din divan și la pașii cu influență.

Cercetarea nouă merge în același sens. Potrivit studiului din Crisia, care îl citează pe istoricul Constantin Rezachevici, cheltuielile făcute de banul Mihai pentru a dobândi domnia au trecut de 400.000 de florini, iar în 1594 el datora creditorilor 7.000 de poveri de aspri, adică 700 de milioane de aspri.

• 2/12 septembrie 1593: guvernul otoman îl numește domn al Țării Românești pe banul Mihai.
• Mijlocul lui octombrie 1593: noul domn este instalat la București, însoțit pe drum de 2.000 de ostași otomani.
• Primăvara anului 1594: Mihai începe să pregătească ridicarea împotriva Porții.
• Vara anului 1594: Sigismund Báthory și Aron vodă intraseră în taină în Liga Sfântă; Radu Buzescu duce solia în Transilvania, Stroe Buzescu în Moldova.

Creditorii nu erau o adunare oarecare. Erau greci, evrei, armeni și turci, oameni de afaceri ai Constantinopolului, care își trimiteau agenții sau veneau ei înșiși și se așezau la curte ori în orașul de scaun, ca să vadă cu ochii lor cum intră banii în vistierie. Unii își luau plata în natură, prin gelepi, în oi și în vite. Erau, scria Iorga, o castă privilegiată, pe care nimeni nu îndrăznea să o atingă.

Ce spun documentele despre noaptea aceea

Nu avem un act scris în noaptea de 13 noiembrie 1594. Avem însă urma pe care fapta a lăsat-o în limba cancelariei, iar urma este mai grăitoare decât pare. Ediția Academiei, Documenta Romaniae Historica, seria B, volumul XI, tipărită în 1975, cuprinde la capătul volumului un extras dintr-un act de la 15 ianuarie 1613, păstrat într-o copie din 1837, aflată la Biblioteca Academiei.

A stăpânit Ale Bei Turcu aceste mai sus numite moșii și vii cu bună pace, până când au ridicat Mihai vodă goana și s-a tăiat pă turci, acele moșii a rămas în stăpânirea domnească.

Act din 15 ianuarie 1613, Țara Românească, în Documenta Romaniae Historica, B, XI, extrase din documente ulterioare

Editorii au datat trecerea moșiilor în răstimpul de după 13 noiembrie și până în decembrie 1594, cu temeiul notat limpede în aparatul ediției: perioada declanșării luptei antiotomane. Moșiile de la Mocești și Mircești, cumpărate de Ale Bei Turcul încă din zilele lui Mihnea voievod, au ajuns astfel la slujitorul domnesc Mihalcea stolnicul.

Documentul mai spune ceva. Fapta devenise reper de datare: un diac de la 1613 nu simțea nevoia să explice despre ce vorbește. Scria „când au ridicat Mihai vodă goana” așa cum scriem noi astăzi „înainte de război”.

Au ridicat cele trei țări steagul în aceeași zi?

Aici istoricii nu se înțeleg, și merită spus de ce. Planul comun nu este în discuție: cercetarea din 2024 arată că Mihai Viteazul, Sigismund Báthory și Aron vodă au schimbat jurăminte de alianță și au hotărât ca ridicarea să înceapă în aceeași zi în toate trei țările.

O poruncă sultanală din ianuarie 1595, publicată în același studiu, vorbește despre amândoi domnii români ca despre răsculați de la 13/23 noiembrie 1594. În decembrie 1594, Poarta numise deja un înlocuitor pentru Aron, pe Ștefan Surdul, iar campania otomană de la nordul Dunării a fost pusă sub comanda vizirului Hasan Pașa.

Iorga citea altfel desfășurarea. În cartea lui, Mihai s-a ținut de cuvânt, dar în Moldova lucrurile s-au încurcat: cazacii chemați în ajutor s-au întors împotriva lui Aron, l-au despoiat și l-au silit să fugă spre munți, astfel că uciderea turcilor din țara aceea ar fi urmat abia la sfârșitul lui decembrie 1594. La 3 ianuarie 1595, doi turci păstrați anume pentru Sigismund au fost duși la Brașov, ca martori ai celor întâmplate.

Cartea lui Iorga are peste o sută douăzeci de ani și purta semnele vremii în care a fost scrisă, iar cercetarea nouă lucrează cu documente otomane pe care el nu le-a avut. Ce rămâne sigur este hotărârea comună. Ce rămâne în dispută este dacă ducerea la capăt a fost într-adevăr simultană.

Ce a urmat în iarna 1594-1595

Fapta din București nu putea rămâne fără răspuns, iar Mihai nu a așteptat răspunsul stând pe loc. Povestirea oficială a războaielor lui, folosită de Iorga, înșiră o campanie de iarnă pe Dunăre.

• 25 noiembrie 1594: atac la Giurgiu; cetatea nu este luată.
• 20 decembrie 1594: căpitanii ardeleni ard Orașul de Floci.
• 11 ianuarie 1595: un corp de oaste jefuiește Hârșova.
• Ianuarie 1595: ard Silistra, Șiștovul și Rahova.

La Istanbul s-a hotărât ceva mai greu decât o expediție de pedeapsă: schimbarea statutului. Țara Românească și Moldova urmau să devină provincii otomane obișnuite, cu guvernatori numiți de Poartă. În ianuarie 1595 a murit sultanul Murad al III-lea, în februarie marele vizir Sinan Pașa a fost mazilit și înlocuit cu Ferhad Pașa, iar la 17/27 aprilie 1595 oastea otomană a pornit din Istanbul spre Țara Românească. La 27 iunie/7 iulie 1595, Sinan a fost pus din nou mare vizir și a condus el campania din august-octombrie 1595, cea care a dus la Călugăreni.

Despre felul în care își povestea el însuși, mai târziu, politica anilor de război, avem memoriul adresat în februarie 1601 marelui duce al Toscanei, cercetat de Ștefan Andreescu pentru legăturile domnului cu hanul tătarilor.

Ce nu știm despre 13 noiembrie 1594

Nu știm câți oameni au murit. Iorga scrie că niciunul dintre cei prinși în cursă nu a scăpat, dar nu dă un număr, și nici ediția Academiei nu îl dă. Cifrele rotunde care circulă astăzi nu se sprijină pe un izvor publicat.

Nu știm nici locul cu precizie pe harta de azi. Curțile vistierului Dan nu mai pot fi arătate cu degetul în Bucureștiul de astăzi.

Și nu este limpede cum trebuie numită fapta. Cuvântul „răscoală” sugerează o mișcare a mulțimii, iar documentele arată o hotărâre luată sus, între trei domni, cu solii purtate în taină, apoi dusă la capăt de oameni de arme. Pe de altă parte, uciderea unor ieniceri la București fusese pricina mazilirii lui Alexandru cel Rău, în a doua jumătate a lui august 1593, deci nemulțumirea din oraș avea o vechime a ei.

Un ultim lucru merită spus fără înfrumusețare: a fost o noapte sângeroasă, cu oameni uciși prin viclenie, iar izvoarele nu ascund asta. Ce se poate spune cu temei este că, de la noaptea aceea, Țara Românească a stat douăsprezece luni cu armele în mână împotriva celei mai mari puteri militare din jurul ei. Judecate cu mijloacele anului 1594, atacul pe Dunăre din iarna aceea și campania care a urmat rămân o faptă de armată adevărată.