Morminte megalitice din epoca bronzului la Capul Trafalgar, în 16 datări noi

În sudul Peninsulei Iberice, trecerea la epoca bronzului a însemnat și o schimbare de obicei funerar: mormântul colectiv a fost înlocuit, treptat, de cel individual. Un studiu publicat pe 11 noiembrie 2026 în PLOS One arată că, la Capul Trafalgar, două comunități au făcut exact pe dos, și dă 16 datări de radiocarbon ca să o dovedească.

Două morminte scoase din dune

Situl se află pe tombolo-ul Capului Trafalgar, în comuna Barbate, provincia Cădiz. Un tombolo este o limbă de nisip care leagă de uscat o fostă insulă; aici sunt două, iar între ele rămâne un spațiu interior de tip lagună. Locul este pe coasta atlantică, în mijlocul Strâmtorii Gibraltar, la 44 de kilometri de continentul african.

În mai 2021, echipa a curățat o structură semnalată încă din anul 2000 și luată atunci drept cistă, adică o cutie de plăci de piatră. S-a dovedit a fi începutul coridorului unui mormânt megalitic mult mai complex, numit Mormântul I: un coridor cu plăci verticale care duce la o cameră săpată în rocă. În mai 2022, la 180 de metri spre sud-est, sub o dună de aproximativ trei metri, a apărut Mormântul II, o construcție de tip tholos, cu un coridor scurt și o cameră circulară.

Coridorul Mormântului I are 2,57 metri lungime și între 0,46 și 0,71 metri lățime, cu patru plăci verticale pe fiecare latură. Camera, de formă ovală, măsoară 2,32 pe 1,29 metri și are 1,37 metri înălțime. Camera circulară a Mormântului II are un diametru maxim de 2,90 metri, iar în mijlocul ei a fost ridicat un pilon din trei plăci verticale, semn că bolta falsa se prăbușise și fusese nevoie de o reparație.

Când au fost folosite

Au fost făcute 16 datări noi de radiocarbon, pe oase și dinți de la 16 indivizi diferiți: zece din Mormântul I și șase din Mormântul II. Valorile izotopice ale carbonului și ale azotului arată un aport marin limitat, deci un efect de rezervor neglijabil, iar calibrarea a fost făcută cu OxCal 4.4 și curba IntCal20.

Cea mai veche dată este 1920-1742 î.Hr., iar grosul activității funerare se încadrează între aproximativ 1875 și 1600 î.Hr. Modelele bayesiene dau pentru Mormântul I un interval de folosire de 15 până la 255 de ani, iar pentru Mormântul II de 8 până la 254 de ani. O singură datare iese din șir, 1610-1440 î.Hr., pentru un craniu din coridorul Mormântului I, pe care autorii o interpretează ca o depunere mai târzie sau o reutilizare izolată.

Potrivit concluziilor studiului, cele două morminte au fost colective și active în paralel, pe o perioadă de 240 de ani. Inventarul osteologic a dat 869 de oase și dinți în Mormântul I și 212 în Mormântul II, cu un număr minim de 13 indivizi în primul și 7 în al doilea.

Aur, argint și fildeș la marginea mării

În camera Mormântului I, singurul individ găsit în poziție anatomică, o femeie adultă, fusese îngropată cu doi cercei de aur, trei perle de argint, un pieptene de fildeș și mai multe perle de mică verde. Datarea arată că a fost ultima înhumare înainte ca camera să fie închisă. În Mormântul II, inventarul este mult mai sărac: un inel și un vârf de săgeată din cupru bogat în arsen și o perlă de mică verde.

Autorii leagă aceste materiale de valoare, aurul, argintul și fildeșul, de poziția sitului pe un reper geografic ieșit din comun și susțin că marea a avut un rol dublu pentru aceste comunități: drum de comerț și, în același timp, peisaj funerar. În cele două morminte au fost strânse și 687 de fragmente ceramice, 434 în primul și 253 în al doilea.

Ce spun autorii că înseamnă

Argumentul principal este că necropola nu pare să fie un monument mai vechi reutilizat, ci una construită de la zero în primul sfert al mileniului al II-lea î.Hr. Dacă este așa, ar fi una dintre ultimele necropole megalitice din Peninsula Iberică, iar tholosul Mormântului II, cu cele mai vechi date între 1875 și 1700 î.Hr., ar fi cel mai recent de tipul său din sudul peninsulei.

În același interval, în sud-estul peninsulei se consolida societatea El Argar, cu ierarhii accentuate și îngropări individuale în ciste. Autorii citesc menținerea îngropării colective la Strâmtoarea Gibraltar ca o formă de rezistență ideologică și culturală față de individualizarea care avansa în alte regiuni.

Ce rămâne nelămurit

Autorii scriu limpede că momentul construirii ultimelor monumente megalitice din sudul Iberiei este greu de fixat cu precizie, fiindcă datarea cu radiocarbon nu a fost aplicată sistematic în regiune și puține necropole au serii solide de date. De aceea Trafalgar este prezentat ca un reper, nu ca o concluzie generală.

Nu se știe nici cât de mare este necropola. Cele două morminte par să facă parte dintr-un ansamblu mai întins, ascuns sub dune, dar echipa recunoaște că prospecțiunile geofizice sunt greu de folosit în nisipuri de dună, din cauza conductivității scăzute. Caracterizarea petrografică a ceramicii este lăsată pentru studii viitoare. După săpătură, ambele structuri au fost acoperite din nou, pentru conservare.