Ordinul de Zi nr. 83, 12 noiembrie 1859: cum s-a născut statul major român

La 12/24 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat Înaltul Ordin de Zi nr. 83, prin care se înființa Corpul de Stat Major General al Armatei Principatelor Unite. Documentul nu vorbea despre glorie militară, ci despre planuri topografice, hartă cadastrală și depozite de muniție. Armata României socotește ziua aceasta drept actul de naștere al Statului Major al Apărării.

Ce prevedea Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din 12 noiembrie 1859?

Ordinul înființa „Corpul (Korpu) de Stat Major General” și se adresa, în formula consemnată de Agenția de Informații Geospațiale a Apărării, „către toată puterea armată a României din Principatele Unite”. Arhivele Militare Naționale Române redau clauza de compunere: corpul urma să fie format din „ofițeri de toate gradele, până la gradul de colonel inclusiv, luați din ambele oștiri, și numai acei care vor fi posedând cunoștințe speciale militare dobândite prin studii sistematice”.

Două lucruri se văd limpede în acest text. Întâi, condiția de pregătire: în noul corp nu intra orice ofițer, ci doar acela cu studii militare sistematice, într-o oaste în care instrucția de carieră era încă o noutate. Apoi formula „din ambele oștiri”, care arată miezul politic al actului: Corpul de Stat Major General era gândit drept punte între armata Moldovei și cea a Țării Românești, în anii în care fiecare principat avea încă propriul minister de Război. Statul Major al Apărării notează și această dependență dublă, de ministerele existente în fiecare principat.

De ce avea nevoie Alexandru Ioan Cuza de un stat major în 1859?

Fiindcă unirea era, la acea dată, o unire de persoană, nu de instituții. Cuza fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859 și domn al Țării Românești la 24 ianuarie/5 februarie 1859, însă cele două state își păstrau administrațiile, inclusiv pe cele militare. Statul Major al Apărării descrie Corpul de Stat Major General drept primul organism menit să devină „o structură militară unică de conducere și organizare pe întreaga armată”.

Tradiția instituțională era însă mai veche. Prima structură cu atribuții de stat major apăruse în 1831, sub numele de Ștabul Oștirii, al cărui șef era ajutorul domnitorului în conducerea treburilor ostășești, cu sarcini care priveau „construirea și formarea oastei, aplicarea regulamentului, administrație, recrutare și echipare”. Ordinul din 1859 nu pornea, așadar, de la zero. El muta centrul de greutate de la administrarea oștirii la concepția militară, adică la planificare, măsurătoare și studiu.

Ce arată documentul despre prioritățile armatei din 1859

Surpriza cea mai mare a textului este ordinea atribuțiilor. Potrivit Agenției de Informații Geospațiale a Apărării, articolul 7, litera a) din ordin dădea noului corp „tot ce se atinge de lucrările topografice, geodezice și statistice, precum și ridicarea și lucrarea planurilor de acest fel și aplicarea acestor lucrări la facerea hărței cadastrale a Principatelor Unite”. Măsurătoarea pământului stă, prin urmare, înaintea tacticii.

• lucrările topografice, geodezice și statistice, cu ridicarea planurilor și harta cadastrală a Principatelor Unite;
• tot ce privește operațiile tactice și strategice;
• lucrările de construire și de întreținere a clădirilor militare sau publice;
• păstrarea depozitelor de arme și de muniții, împreună cu aprovizionarea lor.

Lista, reprodusă în aceeași formă de Statul Major al Apărării și de Arhivele Militare Naționale Române, spune ceva despre statul român din 1859. Înainte de a mișca trupe pe hartă, Principatele Unite aveau nevoie de hartă. Armata era, în acel moment, singura instituție cu oameni pregătiți să ridice planuri și să facă triangulații, iar statul i-a dat sarcina aceasta împreună cu cea militară.

Secția a II-a: topografi sau primii cercetași militari?

Aici sursele oficiale nu spun același lucru, iar disputa merită pusă pe masă. Agenția de Informații Geospațiale a Apărării arată că „Secția a 2-a din Corpul de Stat Major General” a fost înființată separat, prin Ordinul de Zi nr. 123 din 14 decembrie 1859, sub comanda sublocotenentului G. Slăniceanu, și o socotește prima structură de specialitate care a îndeplinit misiunile unei instituții topografice militare. În paralel, ziua de 12 noiembrie 1859 este revendicată și de cercetașii militari români, care văd în Secția a II-a primul element organizat al cercetării militare.

Ce se poate spune cu documentele la vedere: misiunea topografică, geodezică și statistică este scrisă negru pe alb în ordinul din noiembrie 1859, iar structura cu acest nume apare într-un ordin din decembrie. Filiația cercetării militare se sprijină pe tradiția instituțională a armei, nu pe litera textului din 1859. Studiul „forțelor militare a diferitelor state” apare limpede ca atribuție de stat major abia prin Înaltul Decret nr. 2945 din 29 noiembrie 1882, la reînființarea Marelui Stat Major. Deosebirea nu micșorează nimic: statistica militară a vremii însemna tocmai cunoașterea resurselor proprii și străine, iar din aceeași secție au crescut amândouă tradițiile.

Cât a rezistat primul stat major al Principatelor Unite?

Puțin, în forma lui inițială. În 1863 Statul Major General a fost reorganizat pe patru secții: lucrările corespondenței oștirii, lucrările topografice, lucrările de geniu și de artilerie, lucrările publice. Prin Înaltul Decret nr. 410, publicat în același an, au fost completate atribuțiile șefului, care forma „Înaltul Comandament”, cu generalul I. Em. Florescu drept „Major General”. La 1/13 mai 1865 instituția a fost dizolvată temporar, atribuțiile au trecut la Direcția I din Ministerul de Război, iar ofițerii au fost repartizați la comandamentele de divizii teritoriale.

Revenirea a venit prin război. La 6 aprilie 1877, odată cu mobilizarea armatei, Înaltul Decret nr. 491 a înființat Marele Cartier General, iar legea din 10 iulie 1878 a creat Consiliul Superior al Armatei, în compunerea căruia intra și un șef al Statului Major al Armatei. Structura și atribuțiile Marelui Stat Major au fost fixate prin Înaltul Decret nr. 2945 din 29 noiembrie 1882, când organismul a fost reînființat cu misiunea de a se ocupa de „studiul chestiunilor de organizare militară, studiul și pregătirea lucrărilor relative la război, studiul forțelor militare a diferitelor state”.

Numele s-a schimbat de mai multe ori de atunci: Marele Stat Major în interbelic și în timpul celor două războaie mondiale, Statul Major General din 1994 și Statul Major al Apărării din 2017, în baza Legii nr. 167 din 12 iulie 2017.

Ce a mai rămas astăzi din ziua de 12 noiembrie 1859?

Au rămas două sărbători militare și o hartă. Statul Major al Apărării își marchează ziua la 12 noiembrie, iar Ministerul Apărării Naționale ține aceeași dată drept Ziua topogeodezilor militari, legată direct de prima atribuție din ordin.

Harta este partea cea mai concretă a moștenirii. Depozitul de Război, al cărui șef a fost numit în 1870 colonelul C. Barozzi, a crescut din aceeași Secție a 2-a. În 1872 a fost finalizată prima concepție de realizare a hărții topografice a țării la scara 1:20.000, aplicată din 1873 prin lucrările geodezice din Moldova, iar în 1873 a apărut și primul atlas de semne convenționale românesc. Lucrarea a rămas cunoscută drept „Harta celor trei Constantini”, după Constantin Barozzi, întemeietorul, Constantin Căpităneanu, astronomul și geodezul, și Constantin Brătianu, cartograful.

Tot ce se atinge de lucrările topografice, geodezice și statistice, precum și ridicarea și lucrarea planurilor de acest fel și aplicarea acestor lucrări la facerea hărței cadastrale a Principatelor Unite.

Înaltul Ordin de Zi nr. 83, articolul 7, litera a), în redarea Agenției de Informații Geospațiale a Apărării

Privit din 2026, ordinul lui Cuza are un aer modest. Nu anunța victorii și nu promitea nimic spectaculos. Punea însă pe hârtie ideea că o armată are nevoie de un cap care gândește separat de cel care comandă trupa, iar prima treabă a acelui cap era să afle cum arată, exact, țara pe care o apără.