8.000 de oase de broască într-un șanț roman: urma unor păsări de pradă

Peste 8.000 de oase de amfibieni, de la cel puțin 350 de broaște, îngrămădite într-un șanț de 14 metri, lângă o casă rotundă. Descoperirea, făcută între 2016 și 2018 pe traseul lărgirii șoselei A14, în Cambridgeshire, a rămas patru ani o întrebare fără răspuns. Un studiu publicat acum în revista Environmental Archaeology propune un vinovat care nu e omul și, pe drum, schimbă și data: nu epoca fierului, ci perioada romană.

Ce s-a găsit la Bar Hill

Săpăturile de pe traseul șoselei, făcute de echipa MOLA Headland Infrastructure, au scos aproape 700 de kilograme de oase de animale din patru gospodării mici de lângă Bar Hill. Din materialul selectat s-au identificat aproximativ 25.000 de fragmente: în primul rând vite, apoi oi și capre, cu porcul într-un rol mic și găina rar, plus pește din râul Great Ouse și din mare.

Pe lângă acest inventar obișnuit, un singur șanț a dat o grămadă care nu se potrivea cu nimic: oase de broaște și broaște râioase, peste 8.000 de bucăți, de la cel puțin 350 de animale. Șanțul avea 14 metri și mărginea latura de apus a unei case rotunde.

Prima explicație și de ce nu a ținut

Când MOLA a anunțat descoperirea, în 2022, prima ipoteză verificată a fost cea mai firească: broaștele ar fi fost mâncate de oameni. Pe oase nu s-au găsit însă nici urme de tăiere, nici semne de gătire. A doua ipoteză, un prădător, părea la fel de slabă: nu se vedeau nici urme de dinți, nici semne de digestie.

Au rămas pe masă variante naturale: o capcană de primăvară, în care broaștele ar fi căzut în drum spre locurile de reproducere, o moarte de iarnă, din frig, sau o boală precum ranaviroza. Arheologii au observat și boabe de cereale carbonizate lângă casa rotundă, unde se curăța recolta, iar ele atrăgeau insecte, care la rândul lor atrag broaște.

Ce a schimbat studiul nou

Potrivit anunțului publicat de MOLA pe 10 noiembrie 2026, datarea cu radiocarbon făcută la Universitatea din Viena dă materialului aproximativ 1.700 de ani, deci îl așază în perioada romană, nu în epoca fierului mijlocie și târzie, cum fusese încadrată așezarea. Umplerea șanțului s-ar fi petrecut, spune aceeași sursă, în decursul unui singur an.

Al doilea rezultat vine din măsurarea humerusului de broască, pe care autorii o prezintă ca pe o metodă nouă de estimare a vârstei la moarte. Rezultatul: cele mai multe broaște au murit tinere, mâncate în toamna sau în iarna primului lor an de viață. Compararea deteriorărilor de pe oase cu studii anterioare i-a dus pe autori la păsări de pradă, iar suspecții principali sunt ciuful de câmp, Asio flammeus, și heretele numit în engleză hen harrier. Al doilea nu este, de fapt, o bufniță, ci o pasăre din familia șoimilor de baltă, amănunt care merită spus, fiindcă titlul lucrării vorbește despre privirea bufniței.

The mystery of these frogs has been solved: a feast of frogs that were eaten and their bones left behind by a group of owls.

Paul Clarkson, Universitatea Bournemouth, în anunțul MOLA

Peisajul care a făcut posibil ospățul

Explicația are nevoie de un peisaj anume, și acolo intervin analizele de melci, de polen și de cărbune. În epoca fierului valea era împădurită. Apele Fenului, mlaștina din estul Angliei, se retrăgeau, lăsând în urmă bălți bune pentru înmulțirea broaștelor. Pădurea a fost tăiată spre finalul epocii fierului pentru pășune, iar în perioada romană terenul era deschis.

Un teren deschis schimbă totul pentru o broască: păsările care vânează în zbor jos peste pășuni o văd. Vicki Ewens, arheozoolog la MOLA, spune că cel mai mic animal recuperat pe un sit poate ajuta la înțelegerea nu doar a mediului, ci și a activității omenești. Anume pentru că pajiștea romană era făcută de om, iar broaștele au plătit-o.

Ce nu se știe încă

Anunțul instituției nu dă numărul exact de oase, nu identifică speciile de broască și de broască râioasă și nu precizează câte piese purtau urme de digestie sau de ciugulit. Numărul minim de indivizi, cel puțin 350, rămâne o estimare prin natura metodei.

Rămâne și o tensiune între cele două momente ale cercetării: în 2022 lipsa urmelor de dinți și de digestie era argumentul împotriva unui prădător, iar în 2026 tocmai deteriorările de pe oase devin argumentul principal pentru păsări. Cum se împacă cele două citiri se vede în textul integral al lucrării, publicat cu acces liber în Environmental Archaeology, unde stau tabelele și procentele. Deocamdată nu e lămurit nici care dintre cele două specii de pasăre propuse are mai multă greutate.