Ștefan Lăcustă, septembrie 1538: primul domn al Moldovei numit de sultan

În septembrie 1538, după o campanie condusă de însuși sultanul Soliman Magnificul, Moldova a primit un domn pe care nu și-l alesese. Ștefan Lăcustă era nepot de fiu al lui Ștefan cel Mare, dar petrecuse vreo 25 de ani la Constantinopol și venea cu firman de la Poartă. Domnia lui de doi ani a însemnat pierderea Tighinei și a Bugeacului, ani de foamete și, în cele din urmă, primul domn moldovean ucis de proprii boieri.

Ștefan Lăcustă, un nepot al lui Ștefan cel Mare crescut la Constantinopol

Ștefan Lăcustă s-a născut în 1496, ca fiu al lui Alexandru Voievod, fiul cel mare al lui Ștefan cel Mare, mort pe 26 iunie 1496. A ajuns de tânăr la Constantinopol și a petrecut acolo vreo 25 de ani, cu leafă în slujba Porții, departe de țara pe care avea să o conducă. Numele mamei lui nu se poate stabili din izvoarele publicate.

Faptul acesta explică mai mult decât pare. Ștefan Lăcustă nu avea în Moldova nici o clientelă boierească, nici oameni ai lui. Avea, în schimb, legături la Poartă și o descendență care suna bine în acte. Din acest motiv a și rămas în istoriografie, după formularea lui Ioan-Aurel Pop, drept cel dintâi domnitor impus de sultan pe scaunul Moldovei.

Campania din 1538 și căderea Sucevei

Ținta campaniei era Petru Rareș, domnul care își făcuse un joc propriu între Poartă, Polonia și Habsburgi și care nu mai era considerat de încredere la Istanbul. Expediția otomană s-a desfășurat între 9 iunie și 5 noiembrie 1538 și a fost condusă personal de Soliman Magnificul.

Rareș nu a mai avut cu cine să dea lupta. Părăsit de o mare parte a boierilor, a fugit în Transilvania. Oastea otomană a ajuns la Suceava duminică, 16 septembrie 1538, după jurnalul de campanie al expediției, sau pe 17 septembrie, după relatarea lui Matrakçı Nasuh. Cetatea a fost predată fără luptă. Petru Rareș își îngropase avuția între zidurile ei, iar marele imrahor a scos-o la lumină: Celâlzâde înșiră vase de argint, săbii împodobite cu pietre scumpe și săbii nemțești, cruci, bani și evangheliare ferecate în aur și argint. Unul dintre ele, un tetraevangheliar moldovenesc cu miniaturi, se păstrează și azi în biblioteca palatului Topkapî din Istanbul.

Boierii trimiseseră mai întâi la Suceava, cu rugămintea de iertare, pe boierul Trifan Ciolpan. Câteva zile mai târziu, vlădicii și boierii țării s-au adunat la Bădeuți și, după patru zile de dezbateri, l-au „ales” domn pe fiul lui Alexandru Voievod, ducând apoi hotărârea lor sultanului. Formal, a fost o alegere a țării. Practic, numele fusese hotărât de sultan. Cronologia curentă reține ziua de 21 septembrie 1538 ca început al domniei, deși izvoarele interne notează doar luna, nu și ziua, iar cronicile otomane pun numirea în divanul ținut de sultan la Suceava, pe 18 septembrie.

Ce a plătit Moldova: Tighina și Bugeacul

Prețul campaniei nu a fost plătit în bani, ci în pământ. Cetatea Tighina, de pe Nistru, cu satele din jur, și câmpia Bugeacului au fost desprinse din trupul Moldovei și transformate în teritoriu otoman propriu-zis, adică în raia administrată direct de Poartă. Era a doua amputare de acest fel, după pierderea Chiliei și a Cetății Albe în 1484. Ioan-Aurel Pop subliniază că pierderea nu i se datorează lui Ștefan Lăcustă: ea este sancțiunea Porții pentru politica antiotomană a lui Petru Rareș din prima domnie.

Tributul, în schimb, a rămas neschimbat, la vechiul cuantum de 10.000 de galbeni pe an. Abia în a doua domnie a lui Petru Rareș avea să urce la 12.000. Sultanul a păstrat, așadar, aparențele: Moldova rămânea o țară cu domn creștin și cu obligații vechi, dar frontiera ei de răsărit fusese mutată.

Cât de grav a fost momentul rămâne o discuție deschisă între istorici. Pentru unii, 1538 marchează pierderea independenței Moldovei și începutul aservirii ei față de Imperiul Otoman. Pentru alții, este doar o treaptă într-o dependență care exista deja de câteva decenii. Ioan-Aurel Pop, care a trecut în revistă această dezbatere, citează în ea nume precum Iorga, Constantiniu sau Gorovei.

De unde vine porecla Lăcustă

Porecla nu are nimic de-a face cu caracterul domnului, cum s-ar putea crede. Vine dintr-o catastrofă concretă: invazia de lăcuste care a lovit Moldova în anii domniei lui, distrugând recoltele și aducând foamete. Cronica lui Macarie nu reține din vremea acestui domn altceva decât „foametea cumplită” de după năvala lăcustelor, iar Grigore Ureche scrie că „fost-au foamete mare […], că au venit lăcuste multe, de au mâncat toată roada”. Vorba des repetată, că insectele le-ar fi dat moldovenilor mai mult de furcă decât turcii, nu se găsește în cronici.

Aici se vede diferența dintre document și mit. Documentele arată un om prins între un sultan care îl pusese și o boierime care nu îl voia, într-o țară lovită de foamete. Tradiția l-a reținut simplu, ca pe un domn nevrednic, cu o poreclă de batjocură. Cele două imagini nu se suprapun.

Ce spun izvoarele și unde se contrazic

Pentru domnia lui Ștefan Lăcustă, istoricul Ioan-Aurel Pop a pus față în față trei feluri de izvoare, care nu spun același lucru.

• Cronicile interne: cronica lui Macarie, cronica moldo-polonă și letopisețul lui Grigore Ureche, scris cu mult după evenimente.
• Documentele poloneze, editate în 1979 de istoricul I. Corfus, care urmăresc mișcările de la granița de nord a Moldovei.
• Documentele otomane și habsburgice, publicate în colecțiile Hurmuzaki și Veress.

Din aceste surse iese la iveală un detaliu care complică imaginea de manual: domnul pus de sultan a ținut legătura cu imperialii încă din toamna lui 1538, prin Brașov, iar solii au mers și au venit în 1539 și în 1540. Pe 22 decembrie 1540, Ferdinand îi răspundea solului Ioan Litteratus, primea „protecția” asupra Moldovei și îi arăta că cetățile Ciceu și Cetatea de Baltă, pe care domnul le cerea înapoi, nu pot fi recuperate deocamdată. Răspunsul a venit prea târziu. În toamna aceluiași an, pe boierul Petru Vartic domnul îl trimisese la castelanul Cracoviei, tot după sprijin. Un domn instalat de Poartă care negocia pe ascuns cu Viena nu mai este simpla marionetă din manual.

Decembrie 1540: primul domn al Moldovei ucis de boierii lui

Imaginea unui domn care își tăia boierii la ospețe vine din tradiția târzie, nu din documente. Nu se cunosc confiscări de moșii ordonate de el, iar singurul episod sângeros consemnat este decapitarea unor boieri în 1539, la îndemnul turcilor. Sfatul domnesc i-a rămas, în bună parte, același: din cei 16 membri de la 1537, nouă se regăsesc în el și în 1540. Abia în ultimele săptămâni, văzându-i nesupuși, i-a amenințat că îi va înlocui cu boieri mai mici de țară, dar n-a mai apucat.

În jur de 19-21 decembrie 1540, un grup de mari boieri din neamurile Găneștilor și Arbureștilor, condus de Mihul hatmanul și de Trotușanul logofătul, l-a ucis. Domnia i-o luaseră turcii, care îl destituiseră; viața i-au luat-o boierii. Este primul domn al Moldovei asasinat de propria boierime.

ca niște lupi gata de vânăt

Grigore Ureche, despre boierii conjurați, citat de Ioan-Aurel Pop

A urmat, pentru câteva săptămâni, Alexandru Cornea, alt nepot al lui Ștefan cel Mare. Apoi Poarta a făcut calculul invers și l-a trimis înapoi pe Petru Rareș, cel pe care îl alungase cu doi ani mai devreme. Moldova a rămas însă fără Tighina și fără Bugeac, iar precedentul unui domn numit direct de sultan fusese creat.