Sursa originală
Pe scurt
Un studiu publicat în Nature la 18 noiembrie 2026 arată că Homo erectus trăia pe continentul asiatic și acum 184.000 de ani. Nouă dinți din peșterile Naxian și Baxian, din Guangxi, sudul Chinei, au fost datați între 324.000 și 184.000 de ani. Până acum, cea mai recentă fosilă sigur datată de pe continent avea 400.000 de ani.
- 01Nouă dinți de hominin din peșterile Naxian și Baxian, zona Chongzuo, Guangxi, sudul Chinei.
- 02Datare cu patru metode combinate: Baxian între 324.000 și 184.000 de ani, Naxian între 319.000 și 241.000 de ani.
- 03Patru din cinci dinți analizați molecular poartă substituția din ameloblastină proprie lui Homo erectus.
- 04Al cincilea dinte, PA1796, nu o are și e legat, cu prudență, de Homo longi, adică de denisovieni.
- 05Până acum, pe continentul asiatic nu exista nicio fosilă de Homo erectus datată sigur mai recent de 400.000 de ani.
Un studiu publicat la 18 noiembrie 2026 în revista Nature mută cu peste două sute de milenii limita de jos a prezenței lui Homo erectus pe continentul asiatic. Nouă dinți scoși din două peșteri din sudul Chinei au fost datați între 324.000 și 184.000 de ani, iar proteinele păstrate în smalțul a patru dintre ei poartă semnătura moleculară cunoscută până acum doar la exemplare mult mai vechi. Al cincilea dinte analizat în laborator nu se potrivește nici cu Homo erectus, nici cu neandertalienii, nici cu omul modern.
Două peșteri în calcarul din Chongzuo
Dinții provin din peșterile Naxian și Baxian, din zona de cercetare Chongzuo, în Regiunea Autonomă Guangxi Zhuang, sudul Chinei. Este un peisaj de carst, adică de calcar tocit de apă, în care galeriile și camerele de peșteră funcționează ca niște capcane pentru oase: sedimentul intră, se depune și rămâne acolo, strat peste strat.
Vârsta a fost stabilită cu mai multe metode folosite împreună, nu cu una singură: datare prin luminescență pe cuarțul din sedimente, datare cu serii de uraniu pe dinți, datare cu serii de uraniu pe carbonați și o datare combinată, serii de uraniu plus rezonanță electronică de spin, tot pe dinți. Rezultatul dă peștera Baxian între 324.000 și 184.000 de ani, iar peștera Naxian între 319.000 și 241.000 de ani. Autorii precizează că, din punct de vedere cronologic, cele două ansambluri nu se pot deosebi unul de altul.
Cei nouă dinți acoperă poziții diferite din gură: premolari superiori și inferiori, molari primi și secunzi, un canin inferior. Doi molari primi din peștera Naxian seamănă atât de bine între ei încât ar putea fi dinți pereche, de pe cele două jumătăți ale aceleiași guri, deci de la același individ.
Proteinele din smalț, al doilea fel de dovadă
Pe cinci dintre dinți echipa a lucrat și molecular. În smalțul dentar se păstrează proteine care rezistă mult mai bine decât ADN-ul în climatele calde și umede, iar din ele se pot citi diferențe între populații de hominini. Proteomele obținute aici sunt dominate de amelogenine, ameloblastină și enamelină.
Patru dintre cei cinci dinți conțin, în ameloblastină, o substituție de aminoacid proprie lui Homo erectus, observată până acum numai la exemplare din China mai vechi, de la aproximativ 420.000 până la 400.000 de ani. În același timp, proteomele lor se deosebesc de cele mai vechi la o altă poziție din ameloblastină, iar autorii citesc asta ca semn al unei populații de Homo erectus neatinse până acum de analize moleculare.
Proteinele au dat și sexul: patru dintre cele cinci exemplare poartă peptide care se potrivesc numai cu amelogenina Y, proteină scrisă de o genă de pe cromozomul Y. Patru bărbați și o femeie, deci, din cei cinci indivizi analizați în laborator.
Al cincilea dinte, cel care nu seamănă
Exemplarul PA1796, un molar secund din peștera Baxian, iese din rând. Nu are substituția proprie lui Homo erectus, iar forma joncțiunii dintre smalț și dentină, măsurată prin morfometrie geometrică, îl așază la jumătatea drumului între Homo erectus și alte forme. Autorii îl leagă, cu prudență, de Homo longi, numele dat populației cunoscute în genetică drept denisoviană.
Dacă interpretarea ține, atunci în aceeași regiune și în același răstimp trăiau cel puțin două linii de hominini, iar prima apariție documentată a omului modern în zonă vine nu mult mai târziu.
De ce conta vechea limită de 400.000 de ani
Până la acest studiu, pe continentul asiatic nu exista nicio fosilă de Homo erectus datată sigur mai recent de 400.000 de ani. Exemplarele de la Changyang și Chaoxian fuseseră atribuite speciei, cu intervale de 196.000 până la 143.000 de ani și de 200.000 până la 160.000 de ani, dar acelea sunt vârste minime, deci fosilele pot fi considerabil mai vechi. Cele mai târzii apariții sigure veneau din insulele Asiei de Sud-Est, de la Ngandong, în Java, între 117.000 și 108.000 de ani.
Noua datare umple, practic, o gaură de pe hartă și de pe axa timpului: Homo erectus era rar în sudul Chinei și în Asia de Sud-Est continentală tocmai în intervalul din care vin acum acești dinți.
Ce nu se știe încă
Rezumatul și textul studiului formulează atribuirea lui PA1796 cu un „posibil”, nu ca pe un fapt stabilit: molarul are trăsături care nu sunt de Homo erectus, dar nu poartă nici o semnătură moleculară denisoviană proprie. Intervalele de datare rămân largi, de ordinul a 140.000 de ani pentru Baxian, iar ambele peșteri sunt, cronologic, de nedeosebit, deci nu se poate spune care populație a ajuns prima acolo.
Nu se știe nici dacă cele două linii s-au întâlnit cu adevărat. Faptul că două feluri de dinți apar în același peisaj și în același interval de câteva zeci de milenii nu dovedește contact, cu atât mai puțin amestec genetic.
Surse
- Fișa Crossref a lucrării, cu lista completă a celor 31 de autori și data publicării:, https://api.crossref.org/works/10.1038/s41586-026-11271-3
✓ Ce știm sigur
- Dinții provin din două peșteri de carst din zona Chongzuo, Regiunea Autonomă Guangxi Zhuang.
- Vârstele au fost obținute prin luminescență pe cuarț, serii de uraniu pe dinți și pe carbonați și serii de uraniu combinate cu rezonanță electronică de spin.
- Cinci dinți au păstrat proteine endogene în smalț; patru proveneau de la bărbați, unul de la o femeie.
- Cea mai târzie apariție sigură a lui Homo erectus rămâne Ngandong, în Java, între 117.000 și 108.000 de ani.
? Ce rămâne neclar
- Atribuirea molarului PA1796 la Homo longi, adică la denisovieni, este formulată de autori ca posibilă, nu ca stabilită.
- Intervalele de datare rămân largi, iar cele două peșteri nu se pot deosebi cronologic una de alta.
- Studiul nu arată o întâlnire între cele două linii de hominini, doar prezența lor în același peisaj și în același răstimp.
- Rezumatul nu dă numărul total de exemplare faunistice testate pentru conservarea proteinelor dincolo de cele cinci piese prezentate.
Contextul românesc
Pe teritoriul României nu s-au găsit fosile de Homo erectus, dar avem un dosar paleoantropologic de prim rang chiar pentru intervalul următor: craniul și mandibula de la Peștera cu Oase, din Munții Carpați, lângă Anina, descoperite în 2002 și 2003, sunt dintre cele mai vechi resturi de om modern din Europa, datate la circa 40.000 de ani, și au arătat urme de strămoși neandertalieni. Metoda folosită în studiul din Guangxi, citirea proteinelor din smalțul dentar, este exact tipul de analiză care poate fi aplicat și materialului osos din peșterile Banatului și ale Dobrogei, acolo unde ADN-ul nu se mai păstrează. Pentru cronologia comparată: în răstimpul din care vin dinții chinezești, acum 324.000 până la 184.000 de ani, în spațiul românesc se găsesc cele mai vechi urme de locuire, din paleoliticul inferior și mijlociu, de pildă la Bugiulești și în terasele Dârjovului.
Întrebări frecvente
Unde au fost găsiți dinții?
În peșterile Naxian și Baxian, din zona de cercetare Chongzuo, Regiunea Autonomă Guangxi Zhuang, în sudul Chinei. Ambele sunt peșteri săpate în calcar, într-un peisaj de carst, unde sedimentul care se depune în camerele de peșteră păstrează oasele în straturi.
Cum au fost datați?
Cu patru metode folosite împreună: luminescență pe cuarțul din sedimente, serii de uraniu pe dinți, serii de uraniu pe carbonați și serii de uraniu combinate cu rezonanță electronică de spin. Peștera Baxian a ieșit între 324.000 și 184.000 de ani, Naxian între 319.000 și 241.000.
Ce sunt proteinele din smalț și de ce se folosesc?
Sunt molecule precum amelogenina, ameloblastina și enamelina, prinse în smalțul dentar. Rezistă mult mai bine decât ADN-ul în climatele calde și umede, iar diferențele de secvență dintre ele permit deosebirea unor populații de hominini. Aici au dat și sexul a cinci indivizi.
Ce este special la dintele PA1796?
Este un molar secund din peștera Baxian care nu poartă substituția proprie lui Homo erectus și are o formă intermediară a joncțiunii smalț-dentină. Autorii îl leagă, cu prudență, de Homo longi, numele dat populației cunoscute în genetică drept denisoviană.
Cât de mult mută studiul limita cunoscută?
Pe continentul asiatic nu exista nicio fosilă de Homo erectus datată sigur mai recent de 400.000 de ani. Noua limită de jos, 184.000 de ani, mută prezența speciei cu peste două sute de milenii mai aproape de prezent, umplând o gaură geografică și cronologică.
Acest articol este o adaptare în limba română, cu context suplimentar. Informațiile științifice aparțin autorilor sursei originale. Cum lucrăm la Radar
Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare
Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.
Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →


