14 noiembrie 1878: administrația românească trece în Dobrogea

La 14 noiembrie 1878, pe la ora unu după-amiază, un detașament de roșiori, o companie de vânători, o baterie de artilerie și Regimentul 5 infanterie de linie au trecut Dunărea la Ghecet, pe malul dobrogean. Fanfara militară a intonat imnul, iar episcopul Melchisedec al Dunării de Jos a binecuvântat noul pământ al țării. Unirea Dobrogei cu România se făcea, în fapt, cu un vapor, un tren special și un dosar de regulamente scrise în zece zile.

Ce s-a întâmplat la Brăila, la 14 noiembrie 1878?

Domnitorul Carol plecase din Capitală în seara zilei de 13 noiembrie, cu tren special, însoțit de suita sa militară, și ajunsese la Brăila în dimineața zilei de 14, la ora nouă. În același oraș sosea Divizia activă, comandată de generalul Gheorghe Anghelescu, venită de la Pitești, însărcinată cu preluarea administrației militare a provinciei.

Programul zilei a fost scurt și bine strâns. Carol a trecut în revistă trupele de operațiuni, alcătuite din regimentele 4, 5 și 7 de infanterie, un regiment de artilerie și Regimentul 2 roșiori, apoi a dat citire unei Proclamații către armată. Episcopul Melchisedec al Dunării de Jos a slujit un Te-Deum. A urmat defilarea prin centrul orașului, până în port, unde fusese ridicat un arc de triumf.

La ora douăsprezece domnitorul s-a îmbarcat pe iahtul princiar „Ștefan cel Mare”, însoțit de Ion C. Brătianu, primul-ministru, de episcopul Melchisedec și de reprezentanți ai autorităților civile. Pe malul dobrogean, la Ghecet, adică Smârdanul Nou de astăzi, aștepta o mulțime cu drapele românești. Seara, Carol era iarăși la Brăila, de unde a plecat spre București.

Ce scria Proclamația către dobrogeni?

Tot la 14 noiembrie, la Brăila, domnitorul a citit și o Proclamație către dobrogeni. Documentul a fost tipărit pe foi volante în patru limbi, română, turcă, greacă și bulgară, și împrăștiat în toată provincia. Textul se păstrează în Monitorul Oficial nr. 236 din 1878, la paginile 7161-7162.

Cele mai sfinte și mai scumpe bunuri ale omenirii, viața, onoarea și proprietatea, sunt puse sub scutul noii constituții.

Proclamația către dobrogeni, 14 noiembrie 1878

Și, mai departe, promisiunea cea mai concretă pentru o populație care nu știa ce urmează: religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre, iar nimeni nu le va putea lovi fără a-și primi legitima pedeapsă. Patru limbi pentru o proclamație spun, singure, cu ce fel de provincie avea de-a face statul român.

Cum arăta provincia care intra în România?

Dobrogea, cu Delta Dunării și Insula Șerpilor, aducea 15.776 de kilometri pătrați, cu o populație pe care statisticile vremii o dau între 80.000 și 100.000 de locuitori. Mai important decât suprafața era ce deschidea: controlul sectorului fluvial Galați-Tulcea-Sulina, gurile Dunării și ieșirea la Marea Neagră, de la vărsarea brațului Chilia până la cinci kilometri sud de Mangalia.

Ce au găsit comisiile românești nu semăna cu o provincie. Rapoartele vorbesc despre o regiune pustiită, cu întinderi mari de pământ nelucrat, fără industrie, cu așezări puține și slab dezvoltate, iar drumurile lipseau aproape cu desăvârșire. Singura cale ferată, Constanța-Cernavodă, era administrată de o societate engleză, care a și dat banchetul de la Cernavodă în cinstea evenimentului.

Administrația s-a clădit din mers, pe regulamente. Parlamentul dăduse guvernului, la 28 și 30 septembrie 1878, dreptul de a conduce provincia prin „regulamente ad-hoc” până la organizarea definitivă. Au urmat, într-o săptămână: regulamentul organizării judecătorești la 11 noiembrie, cel al împărțirii administrative la 13 noiembrie, cel al impozitelor chiar la 14 noiembrie, cele vamale și ale domeniilor statului la 18 noiembrie. Dobrogea a fost împărțită în trei județe: Kustendge, adică Constanța, Tulcea și Silistra Nouă. Comunele urmau să fie conduse de un primar, cu un consiliu de patru notabili aleși de locuitori. Perioada aceasta, numită regulamentară, a ținut din noiembrie 1878 până în martie 1880.

Ce spun documentele despre populația Dobrogei la 1878

Întrebarea cine era majoritar în Dobrogea la 1878 a fost, mai târziu, teren de dispută politică. Cifrele există, dar trebuie citite cu grijă, fiindcă provin din recensăminte făcute în grabă, de administrații diferite.

Statistica alcătuită în timpul ocupației rusești de guvernatorul Beloțercovici, pentru anii 1877-1878, numără 15.719 de familii, din care 5.542 românești, adică 35 la sută, și 4.750 bulgărești, adică 30 la sută. În cifre de locuitori, aceeași statistică dă un total de 79.357, din care 24.167 români și 21.916 bulgari. Ea acoperă districtele Tulcea, Măcin, Hârșova, Babadag, Kustendge, Medgidia și Sulina, însă lasă deoparte Mangalia, Cernavodă și Silistra, deci nu este completă. Chiar și în nordul provinciei raportul se păstrează: 3.973 de familii românești, 32 la sută, față de 3.691 bulgărești, 29,7 la sută.

Prefecții români au făcut apoi numărătorile lor. Remus Opreanu, la Constanța, și George Mihail Ghica, la Tulcea, au raportat cifre care nu se potrivesc cu cele rusești și nici între ele, iar Ghica scria limpede că un recensământ exact al populației din Tulcea nu fusese încă făcut. Concluzia prudentă, singura pe care documentele o îngăduie, este că românii erau cel mai numeros grup, fără a fi o majoritate absolută, într-o provincie în care turci, tătari, bulgari, greci, ruși-lipoveni și evrei trăiau laolaltă. Arcurile de triumf ridicate la Tulcea de comunitățile greacă, bulgară și evreiască spun și ele ceva despre primire.

De ce ziua se sărbătorește la 14 noiembrie, deși calendarul arată altfel

Data este cea din calendarul iulian, folosit atunci în România. Pe stil nou, trecerea Dunării a avut loc la 26 noiembrie 1878. Sărbătoarea a rămas însă pe 14, adică pe data pe care au scris-o oamenii de atunci în acte, în proclamație și în Monitorul Oficial. Prin Legea 230/2015, ziua de 14 noiembrie a fost statornicită drept Ziua Dobrogei.

Mai trebuie spus un lucru, pentru că se confundă adesea. La 14 noiembrie nu a intrat armata română în toată Dobrogea. Trupele au ajuns la Tulcea abia la 18 noiembrie, iar la Constanța la 23 noiembrie, unde festivitățile au adunat peste cinci mii de oameni. Mai mult, trupele rusești au rămas în provincie până la începutul anului următor: prefectul Opreanu anunța plecarea artileriei și infanteriei ruse din Constanța abia la 4 aprilie 1879, iar Ghica retragerea flotei ruse din portul Tulcea la 22 aprilie 1879. Iar traseul definitiv al frontierei cu Bulgaria, 148 de kilometri de la Dunăre, la est de Silistra, până la cinci kilometri sud de Mangalia, s-a fixat după tratative purtate între octombrie 1878 și decembrie 1879.

Ziua de 14 noiembrie 1878 nu este, deci, ziua în care s-a încheiat ceva. Este ziua în care a început: actul solemn, proclamația tipărită în patru limbi și primul pas al unei administrații care avea de clădit o provincie aproape de la zero.

• 13 noiembrie 1878, seara: domnitorul Carol plecă din Capitală cu tren special spre Brăila.
• 14 noiembrie, ora 9: sosirea la Brăila; Divizia activă a generalului Gheorghe Anghelescu ajunge din Pitești.
• Ora 12: îmbarcarea pe iahtul „Ștefan cel Mare”, cu Ion C. Brătianu și episcopul Melchisedec.
• Ora 13: trecerea Dunării la Ghecet; imnul, apoi binecuvântarea noului pământ al țării.
• Aceeași zi: Proclamația către dobrogeni, tipărită în română, turcă, greacă și bulgară.