Sari la conținut
Ultimele
HISTORIX.RO
Astăzi în istorie

12 noiembrie

La 12 noiembrie, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește cu cruce albastră pe Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, patru oameni din satele Văii Sălăuței uciși la Salva în 1763 pentru că s-au împotrivit trecerii la unirea cu Roma, împreună cu Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, și cu Sfântul Nil Pustnicul. În istoria românilor, data încheie bătălia de la Posada, unde oastea regelui Carol Robert de Anjou a fost nimicită în trecători de Basarab I, și poartă Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din 1859, prin care Alexandru Ioan Cuza a înființat primul stat major general al armatei române. În calendarul popular, ziua cade în ultimele zile ale cislegilor de toamnă, vremea nunților de după strânsul din câmp, înainte de intrarea în postul Crăciunului.

Actualizată la

Pe scurt: 12 noiembrie

Pe 12 noiembrie, în istoria României se încheie bătălia de la Posada din 1330, în care oastea lui Carol Robert de Anjou a fost nimicită de Basarab I, iar în 1859 Alexandru Ioan Cuza înființează Corpul de Stat Major General. La Salva, în 1763, sunt uciși cei patru martiri năsăudeni, prăznuiți azi de Biserica Ortodoxă Română. În lume, în 1912, este găsit cortul lui Robert Falcon Scott în Antarctica.

Calendarul ortodox

Sinaxar

Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.

Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.

Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu

Patru țărani ortodocși din ținutul Năsăudului, uciși la Salva pentru împotrivirea la unirea cu Roma și la jurământul regimentului de graniță. · morți la 12 noiembrie 1763
Documentat istoric

Episodul se petrece în Transilvania habsburgică, în anii în care Curtea de la Viena militariza granița nordică a Ardealului și, prin generalul Nicolaus Adolf von Buccow, grăbea trecerea românilor la Biserica unită cu Roma. În 1761-1762 fruntașii satelor de pe Valea Bichigiului, a Sălăuței și a Someșului Mare au tratat la Viena militarizarea a 21 de comune, cu făgăduiala unor înlesniri și a păstrării credinței ortodoxe. La 10 mai 1763, pe platoul numit „La mocirlă” de la Salva, se sfințeau steagurile și se depunea jurământul celor nouă companii ale regimentului de graniță nou înființat, în fața generalului Buccow și a episcopului unit. Atanasie Todoran din Bichigiu, fost jude și colector al dărilor, dat de sinaxar ca fiind atunci în vârstă de 104 ani, le-a vorbit grănicerilor și i-a îndemnat să arunce armele, fiindcă nu primiseră în scris libertățile promise. Cercetările stăpânirii au urmat, iar la 12 noiembrie 1763, pe același platou, Atanasie a fost frânt cu roata, iar Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu au fost uciși alături de el; alți nouăsprezece oameni au fost bătuți cu vergi, mulți dintre ei murind sub lovituri.

Ce spun izvoarele: Cadrul istoric e verificabil: militarizarea graniței năsăudene, misiunea generalului Buccow și tratativele de la Viena din 1761-1762 aparțin istoriei habsburgice documentate. Amănuntele persoanei vin însă din sinaxar și din tradiția locală: vârsta de 104 ani, cuvântarea de la Salva și felul execuției nu se pot verifica în sursele consultate aici, iar sentința austriacă propriu-zisă nu apare în ele. Calendarul Patriarhiei citează motivul pedepsei, „pentru că i-a reținut pe oameni de la unire și de la înrolarea în statutul militar grăniceresc”, fără a arăta documentul din care e luat. În unele studii cei trei însoțitori apar cu patronime, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra și Vasile Oichi din Telciu, formă pe care calendarul Patriarhiei nu o folosește.

Canonizare: Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc în anul 2008, potrivit Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Ziua exactă a hotărârii Sfântului Sinod nu apare în sursele consultate.

Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei

Patriarh al Alexandriei, cipriot de neam, cunoscut pentru felul în care a organizat ajutorarea săracilor. · a doua jumătate a veacului al VI-lea până în jurul anului 620; patriarh din 610
Parțial documentat

Ioan a ținut scaunul Alexandriei chiar în anii în care Imperiul Bizantin se prăbușea în fața perșilor sasanizi, iar asta dă măsura faptelor lui. Heraclius ajunge împărat în 610, pornind cu flota din Africa și trecând prin Egipt împotriva lui Focas, iar sinaxarul spune limpede că alexandrinii l-au cerut patriarh „de la împăratul Iraclie”, ceea ce leagă alegerea de chiar începutul acelei domnii. În 614 Ierusalimul cade în mâinile lui Hosrov al II-lea, iar valuri de oameni fugiți din Siria și Palestina ajung în Egipt. Acolo se vede la ce a folosit numele de Milostiv: patriarhia Alexandriei era una dintre cele mai bogate instituții ale Răsăritului, cu moșii, corăbii și venituri proprii, iar banii aceia au ajuns la săraci, la bolnavi și la străini. În 619 perșii cuceresc Egiptul, iar Ioan se retrage în Cipru, insula în care se născuse, și moare acolo. Sinaxarul adaugă și datele de familie: era fiul lui Epifanie, numit „domnul țării”, adică guvernatorul Ciprului, s-a căsătorit cu voia tatălui și a avut copii, iar după ce și soția și copiii i-au murit s-a dat cu totul vieții bisericești.

Ce spun izvoarele: Cadrul politic e bine documentat în izvoarele epocii: urcarea lui Heraclius în 610, căderea Ierusalimului în 614 și cucerirea persană a Egiptului în 619. Biografia propriu-zisă vine dintr-o Viață scrisă în veacul al VII-lea, iar sinaxarul românesc o repovestește pe scurt, fără a o numi și fără referințe. Anii nașterii și ai morții se dau deosebit în literatură, de obicei între 616 și 620 pentru moarte; sursele consultate aici nu precizează niciunul dintre ei.

Canonizare: Cinstit din vechime, înainte de rânduiala sinodală a canonizării. Data nu se cunoaște din sursele consultate.

Sfântul Cuvios Nil Pustnicul, numit și Ascetul

Scriitor ascetic de limbă greacă, pomenit în sinaxar ca fost eparh al Constantinopolului retras la Muntele Sinai. · mort în jurul anului 430, dacă e Nil din Ancira
Parțial documentat

Aici stă una dintre cele mai vechi încurcături de izvoare din sinaxar și merită spusă limpede, fiindcă se repetă în aproape toate calendarele. Scriitorul ascetic numit Nil este, în cercetarea modernă, Nil din Ancira, adică din Ankara de astăzi, mort în jurul anului 430, autor al unei corespondențe întinse și al unor scrieri despre rugăciune, legat de tradiția lui Ioan Gură de Aur. Sinaxarul însă îl descrie ca eparh al Constantinopolului „pe vremea împărăției lui Mavrichie”, adică între 582 și 602, care s-ar fi despărțit de soție și s-ar fi retras cu fiul său Teodul la Muntele Sinai, unde niște barbari i-au luat copilul rob. Cele două date nu pot sta împreună: între moartea lui Nil din Ancira și domnia lui Mauriciu trec mai bine de o sută cincizeci de ani. Povestirile despre răpirea de la Sinai formează un text separat, pe care filologia îl socotește plăsmuit și îl publică sub numele convențional de Pseudo-Nil. Ce rămâne verificabil e cadrul: Sinaiul veacurilor IV-VI era o așezare monahală la marginea imperiului, expusă raidurilor triburilor din deșert, iar relatările despre uciderea călugărilor de la Sinai și Raithou aparțin aceluiași grup de texte.

Ce spun izvoarele: Datarea lui Nil din Ancira în jurul anului 430 și caracterul plăsmuit al povestirilor de la Sinai se discută în studii de specialitate: Alan Cameron, în Greek, Roman and Byzantine Studies, le numește „certainly forged Narrationes” și arată că tradiția care mută mănăstirea lui Nil la Sinai e târzie și falsă. Sinaxarul românesc nu face deosebirea și pune cele două personaje împreună; o lămurire bisericească a acestei suprapuneri nu am găsit în sursele consultate.

Canonizare: Cinstit din vechime. Data nu apare în sursele consultate.

Sfântul Cuvios Martin, episcopul Franciei

Episcop de Tours, fost soldat roman, întemeietorul monahismului în Galia. · în jur de 316 până la 397; episcop din 371
Documentat istoric

Martin s-a născut la Savaria, în provincia romană Pannonia, azi Szombathely în Ungaria, într-o familie de militari, și a servit el însuși în cavaleria imperială, în veacul în care creștinismul trecea din tolerat în favorizat, după Constantin. S-a botezat târziu, a ieșit din armată pe vremea lui Iulian și a întemeiat la Ligugé, în Galia, una dintre cele mai vechi comunități monahale din Apus; din 371 a fost episcop de Tours, unde a ridicat mănăstirea de la Marmoutier. Cadrul în care a lucrat se poate data bine: creștinarea satelor din Galia romană, unde păgânismul ținea încă, și disputa în jurul priscilianiștilor, în care Martin s-a împotrivit dării celor acuzați pe mâna puterii lumești, un lucru rar în epocă. A murit la Candes, iar îngroparea la Tours, la 11 noiembrie, a hotărât ziua de prăznuire a Apusului; Mineiul românesc îl pomenește la 12 noiembrie, cu o zi mai târziu. Viața lui, scrisă de Sulpicius Severus la puțină vreme după moarte, de un om care îl cunoscuse, e unul dintre cele mai vechi texte hagiografice latine și a hotărât forma genului pentru veacurile următoare.

Ce spun izvoarele: Martin e printre cei mai bine documentați sfinți ai veacului al IV-lea, fiindcă biograful lui i-a fost contemporan. Deosebirea de zi, 11 noiembrie în Apus și 12 noiembrie în Mineiul românesc, nu e lămurită în sursele consultate. Trebuie deosebit de obiceiurile populare românești numite Martinii, care nu cad în noiembrie: la Simion Florea Marian, Martinii de iarnă sunt trei zile legate de Întâmpinarea Domnului, la 2 februarie.

Canonizare: Cinstit din vechime, din veacul al V-lea. Data nu se cunoaște din sursele consultate.

Sfinții Mucenici Antonie, Zevina, Gherman, Nichifor și Marato fecioara

Grup de mucenici uciși la Cezareea Palestinei în timpul marii persecuții. · anul 308
Documentat istoric

Aceștia sunt printre cei mai bine atestați mucenici ai întregului sinaxar, fiindcă despre ei scrie un martor ocular. Eusebiu, episcop de Cezareea, a alcătuit în anul 311, în chiar orașul faptelor, o istorie a mucenicilor Palestinei, iar într-un capitol al ei pune laolaltă „mărturisirea lui Antoninus, și Zebinas, și Germanus, și Mannathus”, cu precizarea că s-a petrecut „în al șaselea an al persecuției din zilele noastre, la Cezareea”, adică în 308, socotind de la edictele lui Dioclețian din 303. Cei trei bărbați, spune Eusebiu, l-au înfruntat pe guvernator în clipa în care acesta jertfea, au mărturisit că sunt creștini și au fost osândiți pe loc, „la treisprezece ale lunii Teșri cel de pe urmă”, adică în noiembrie. Împreună cu ei a pătimit o fecioară adusă cu sila din Baishan, Scythopolis, pe care un slujbaș al orașului, numit Maxys, a purtat-o dezbrăcată prin oraș, bătută cu curele, înainte de judecată. Cadrul e cel al persecuției lui Maximinus Daia în provincia Palaestina, cu Cezareea capitală administrativă și cu condamnări la minele de aramă din Feinan.

Ce spun izvoarele: Izvorul e primar și apropiat de fapte: Eusebiu de Cezareea, Istoria mucenicilor Palestinei, scrisă în 311, păstrată în parte doar în siriacă și tradusă în engleză de William Cureton în 1861. Textul numește trei bărbați, Antoninus, Zebinas și Germanus, plus fecioara din Scythopolis, al cărei nume apare ca Mannathus în siriacă și Ennathas în greacă, de unde „Marato” al Mineiului. Al patrulea nume din Minei, Nichifor, nu apare în lista lui Eusebiu; sursele consultate nu lămuresc de unde a intrat. Data din izvor, 13 Teșri cel de pe urmă, nu e chiar 12 noiembrie, deci pomenirea s-a așezat în calendar cu o zi deosebire.

Canonizare: Cinstiți din vechime, din veacul al IV-lea. Data nu se cunoaște din sursele consultate.

Sfântul Proroc Ahia

Proroc din Șilo, care a vestit despărțirea celor zece seminții de casa lui Solomon. · veacul al X-lea înainte de Hristos
Tradiție, fără izvoare contemporane

Ahia apare în Cartea a treia a Regilor, numerotată 1 Regi în Apus, în două locuri bine deosebite. În capitolul 11 îl întâlnește pe drum pe Ieroboam, slujbașul lui Solomon, îi rupe haina nouă în douăsprezece bucăți și îi dă zece, vestindu-i că va domni peste cele zece seminții; în capitolul 14 răspunde soției lui Ieroboam, venită în ascuns să întrebe pentru copilul bolnav, și rostește judecata asupra casei acestuia. Cadrul e destrămarea regatului unit după moartea lui Solomon, așezată de cronologia obișnuită în jurul anului 930 înainte de Hristos, când nordul, cu scaunul la Sihem și apoi la Samaria, se desparte de Iuda, cu scaunul la Ierusalim. Șilo, locul lui Ahia, fusese mai înainte centrul de cult al triburilor, cu chivotul legii acolo, și își pierduse rolul odată cu mutarea cultului la Ierusalim; faptul acesta explică și de ce prorocul vorbește din afara puterii, nu dinăuntrul ei.

Ce spun izvoarele: Singurul izvor despre persoana lui Ahia e textul biblic, în cele două capitole amintite. Nu există atestare epigrafică sau arheologică a prorocului însuși, iar sursele consultate nu adaugă nimic la ce spune Scriptura. Despărțirea regatului e, în schimb, un fapt pe care istoricii îl țin drept petrecut; datarea lui rămâne aproximativă.

Canonizare: Cinstit din vechime, ca proroc al Vechiului Testament. Nu i se cunoaște o dată de canonizare.

Sfântul Cuvios Martin, episcopul Tarachinei

Episcop pomenit de Minei la aceeași dată, fără alte date. · nu apare în sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Mineiul pomenește la 12 noiembrie, pe lângă Martin episcopul Franciei, și un al doilea Martin, arătat ca episcop al Tarachinei. Despre el calendarul nu dă nici anii, nici locul, nici vreo faptă. Numele scaunului se citește de obicei ca Terracina, oraș de pe coasta Latiumului, pe drumul Appia, între Roma și Neapole, cu episcopie veche; dacă așa stau lucrurile, pomenirea ar ține de Italia tardo-romană sau de cea ostrogotă, iar nu de Galia. Ceea ce se poate spune cu temei e că astfel de perechi de nume la aceeași zi se nasc în chip obișnuit din felul în care s-a alcătuit calendarul: pomeniri venite pe căi deosebite, din sinaxare grecești și din izvoare latine, ajung să stea alături fără ca cel care le-a pus acolo să fi putut verifica dacă sunt două persoane sau una. Deci întrebarea dacă aici e un sfânt deosebit sau o dublare a lui Martin de Tours rămâne deschisă.

Ce spun izvoarele: Sursele consultate nu îl identifică și nu dau nici perioada, nici localizarea sigură a scaunului. Citirea Tarachina drept Terracina e probabilă, dar nu confirmată de calendar. Nu se poate spune, cu ce avem la îndemână, dacă e vorba de un alt sfânt sau de o pomenire dublată a lui Martin din Tours.

Canonizare: Nu apare în sursele consultate.

Sfântul Mucenic Arsachie

Mucenic pomenit la această dată, cu tradiție legată de Nicomidia. · nu apare în sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Mineiul îl pomenește doar cu numele, fără anii și fără locul pătimirii. În tradiția sinaxarelor grecești, Arsachie e legat de Nicomidia, capitala răsăriteană a lui Dioclețian și unul dintre locurile grele ale persecuției de la începutul veacului al IV-lea. Cadrul acela e verificabil: Nicomidia, azi Izmit, era reședința imperială a lui Dioclețian, acolo s-a dat în 303 primul edict împotriva creștinilor, acolo a ars biserica orașului, iar cutremurul din anul 358, descris de Ammianus Marcellinus, a dărâmat orașul aproape în întregime, lucru care a lăsat urme și în literatura hagiografică a locului. Ce anume a făcut și când a murit Arsachie nu se poate însă scoate din cadrul acesta: cadrul arată doar că pomenirea s-a născut într-un oraș cu o istorie creștină grea, nu că amănuntele vieții lui s-ar putea data.

Ce spun izvoarele: Nu am găsit, la o sursă care trece testul casei, nici anii, nici locul, nici faptele acestui mucenic. Mineiul dă numai numele. Legătura cu Nicomidia vine din tradiția sinaxarelor și nu e confirmată de calendarul Patriarhiei; o dăm ca atare, nu ca fapt stabilit.

Canonizare: Nu apare în sursele consultate.

Sfântul Leon, patriarhul Constantinopolului

Ierarh pomenit la această dată, fără alte date în calendar. · nu apare în sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Mineiul îl pomenește la 12 noiembrie numai cu numele și cu titlul. Calendarul Patriarhiei nu adaugă nici anii domniei, nici faptele, nici vreun amănunt din care să se poată porni o identificare. Ceea ce se poate spune e cât de greu e, în general, de limpezit o pomenire de felul acesta: scaunul Constantinopolului a avut aproape două sute de titulari, listele au fost alcătuite târziu și nu se potrivesc între ele la nume și la ani, iar unele pomeniri de sinaxar se referă la ierarhi locali sau la omonimi dintr-un alt scaun, ajunși cu titlul schimbat în calendar. Fără un izvor care să dea anii, numele singur nu îngăduie o așezare în șirul patriarhilor, și de aceea nu propunem niciuna.

Ce spun izvoarele: Un gol mărturisit: nu am găsit la nicio sursă care trece testul casei date despre perioada, scaunul sau faptele acestui sfânt. Nu îl așezăm în șirul patriarhilor Constantinopolului, fiindcă orice potrivire ar fi o presupunere a noastră, nu o informație dintr-un izvor.

Canonizare: Nu apare în sursele consultate.

Sfântul Mucenic Sava Nigdeli

Mucenic nou, legat prin nume de Nigde, în Capadocia. · nu apare în sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Numele îl leagă de Nigde, oraș din sudul Capadociei, într-un ținut cu populație creștină vorbitoare de greacă și de turcă până la schimbul de populație din 1923. Pomenirea lui ține, foarte probabil, de șirul mucenicilor noi, adică al creștinilor uciși sub stăpânirea otomană, de obicei pentru că au refuzat trecerea la islam sau pentru că s-au întors la creștinism după ce trecuseră. Acel cadru e bine documentat ca fenomen: Patriarhia de la Constantinopol a strâns și a pomenit asemenea cazuri mai ales în veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea, iar culegerile de vieți ale mucenicilor noi s-au tipărit în veacul al XVIII-lea în mediul grecesc. Anul pătimirii lui Sava și împrejurările nu apar însă în calendarul Patriarhiei, deci nu le dăm.

Ce spun izvoarele: Calendarul dă numai numele și porecla de loc. Anul, împrejurările și izvorul pomenirii nu apar în sursele consultate, iar încadrarea la mucenicii noi o dăm ca presupunere întemeiată pe numele turcesc al locului, nu ca fapt din izvor.

Canonizare: Nu apare în sursele consultate.

Sfântul Mucenic Nicolae Constantinopolitul

Mucenic nou, legat prin nume de Constantinopol. · nu apare în sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Ca și în cazul precedent, porecla de loc arată mai mult decât numele: Constantinopolitul îl așază în capitala otomană, iar felul pomenirii, mucenic și nu ierarh sau cuvios, îl pune în șirul mucenicilor noi, al creștinilor uciși sub stăpânirea otomană. Cadrul se poate descrie: după 1453 Patriarhia a rămas în oraș, cu o comunitate creștină numeroasă în cartierul Fanar, iar cazurile de trecere silită sau de întoarcere la creștinism ajungeau la judecata cadiului, unde apostazia de la islam se pedepsea cu moartea. Acolo se nasc cele mai multe pomeniri de acest fel. Anul în care a pătimit Nicolae, meseria lui și izvorul care îl atestă nu stau însă în calendarul Patriarhiei, iar fără ele nu se poate spune mai mult despre omul însuși.

Ce spun izvoarele: Un gol mărturisit, din aceleași pricini ca la Sava Nigdeli: calendarul dă numai numele și porecla de loc, iar anul, împrejurările și izvorul nu apar în sursele consultate. Încadrarea la mucenicii noi rămâne o presupunere întemeiată pe porecla de loc.

Canonizare: Nu apare în sursele consultate.

Credințe și obiceiuri populare

Tradițiile zilei

Pentru 12 noiembrie, culegerile clasice de etnografie nu consemnează niciun obicei legat de ziua aceasta anume. Căutarea s-a făcut în textul integral al volumelor, nu în repovestiri: Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, volumele I și II; Elena Niculiță-Voronca, Datinile și credințele poporului român, volumele I și II; Tudor Pamfile, Crăciunul, 1914. Niciunul nu are o însemnare pe data de 12 noiembrie. Ce se poate spune cu temei despre dată ține de rastimpul în care cade: ultimele zile ale cislegilor de toamnă și, după unele variante locale, primele zile ale Filipilor ținuți pentru lupi. Dacă pe internet circulă un obicei pus pe 12 noiembrie, el nu se găsește în culegerile acestea.

De unde vine

Două încurcături se cuvin lămurite la data aceasta. Prima ține de Filipi, zilele ținute pentru lupi, care nu au o dată unică și de aceea sunt puse, de la o sursă la alta, pe zile care nu se potrivesc. Răspunsul cules de Grigore Tocilescu și tipărit în 1884 îi începe la 10 noiembrie, șapte la număr, trei înainte de lăsatul de sec și patru în post, cu „Filipul cel șchiop” la 21 noiembrie, de Intrarea în biserică; după varianta aceasta, 12 noiembrie cade între Filipi. Un răspuns la chestionarul lui Nicolae Densușianu, din comuna Rîjlețu-Vieroși, județul Olt, îi dă de la 15 la 21 noiembrie, iar studiul lui Cristian Vereș din Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei dă săptămâna Filipilor între 14 și 21 noiembrie; după acestea două, 12 noiembrie rămâne pe dinafară. Nu alegem una dintre variante, fiindcă toate trei sunt culegeri din locuri deosebite, iar calendarul popular nu a fost niciodată unul singur. A doua încurcătură: Martinii din calendarul popular nu cad în noiembrie, deși Mineiul pomenește la 12 noiembrie pe Sfântul Martin, episcopul Franciei. La Simion Florea Marian, Martinii de iarnă sunt trei zile legate de Întâmpinarea Domnului, la 2 februarie, ținute tot împotriva lupilor și a urșilor, iar numele vine de la felul în care e chemat ursul în toate ținuturile locuite de români. Cine citește calendarul bisericesc și calendarul popular ca pe unul singur face ușor legătura greșită.

Ritmul anului

Sfârșitul cislegilor de toamnă și Filipii ținuți pentru lupi

Data de 12 noiembrie cade în ultimele zile ale cislegilor de toamnă, cel mai lung rastimp de dulce din an. Elena Niculiță-Voronca îl descrie așa: de la Sfânta Maria încep cislegile de toamnă, sunt cele mai lungi, atunci se fac și cele mai multe nunți, după strânsul din câmp, fiindcă este cu ce, iar cislegile țin până la 15 noiembrie. Înainte de intrarea în post se fac, în trei sâmbete, pomeniri pentru morți, iar lăsatul secului de postul Crăciunului cade, spune ea, „de Filipi”. Tot în acest rastimp intră Filipii de toamnă, zilele ținute pentru lupi: femeile nu torc, nu se piaptănă și nu umblă cu perie, fiindcă se crede că atâți lupi vor veni la pradă câte fire de păr trec prin pieptene, se leagă foarfecele, ca să se lege gura fiarei, și se unge gura cuptorului și vatra, pentru același lucru. Când anume încep Filipii nu e limpede: un răspuns cules de Tocilescu în 1884 îi pune de la 10 noiembrie, altul, de la Rîjlețu-Vieroși în Olt, de la 15 noiembrie, iar un studiu din Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei dă săptămâna Filipilor între 14 și 21 noiembrie și arată că în calendarul popular sunt vreo treizeci și cinci de zile închinate lupului, așezate în vremea împerecherii lor. Prin urmare, 12 noiembrie intră în Filipi numai după varianta cea mai largă și rămâne în afara lor după celelalte două.

Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.

Evenimente

Pe 12 noiembrie, în istoria României

  1. 1330

    Bătălia de la Posada se încheie. Oastea lui Carol Robert de Anjou, care intrase în Țara Românească pentru a-l supune pe Basarab I, e prinsă la întoarcere într-o trecătoare și nimicită în câteva zile de luptă, între 9 și 12 noiembrie; regele scapă schimbând hainele cu un curtean. Locul confruntării e disputat până astăzi, fiindcă izvorul principal, Cronica pictată de la Viena, nu dă un nume de loc: s-au propus valea Oltului, trecătoarea de la Perișani, ținutul Loviștei și culoarul Bran-Rucăr.

  2. 1763

    La Salva, pe platoul numit „La mocirlă”, sunt uciși Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu, iar alți nouăsprezece oameni sunt bătuți cu vergi. Pedeapsa vine după ce, la 10 mai 1763, în fața generalului Buccow și a episcopului unit, grănicerii năsăudeni au refuzat jurământul și au aruncat armele, la îndemnul lui Atanasie Todoran.

  3. 1859

    Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, dat la 12/24 noiembrie, Alexandru Ioan Cuza înființează Corpul de stat major general al Armatei Principatelor Unite, dependent în atribuțiile sale de ministerele de Război ale fiecăruia dintre cele două principate. În același corp intră Secția a II-a, socotită de Armata României primul element organizat al cercetării militare. Data e sărbătorită de Statul Major al Apărării și de cercetașii militari. Citește →

  4. 1859

    Se înființează Serviciul Topografic Militar, cel mai vechi strat al topografiei militare românești. Ministerul Apărării Naționale ține 12 noiembrie drept Ziua topogeodezilor militari.

  5. 1878

    La banchetul Junimii, Ion Luca Caragiale citește prima sa lucrare dramatică, „O noapte furtunoasă”.

  6. 1884

    Se aprinde iluminatul public electric pe străzile Timișoarei. Orașul e numărat de obicei printre cele dintâi din Europa cu iluminat stradal electric, alături de Paris, Nürnberg, Steyr și Berlin; ordinea exactă a primelor orașe diferă însă de la o listă la alta, fiindcă nu se socotește la fel ce înseamnă rețea publică, ce înseamnă instalație de probă și ce înseamnă iluminat al unei singure clădiri.

  7. 1918

    Consiliul Național Român stabilește instituțiile Bucovinei, cu două săptămâni înainte de Congresul General al Bucovinei, care va vota unirea cu România la 28 noiembrie.

  8. 1947

    A doua zi după condamnarea lui Iuliu Maniu la închisoare pe viață, regele Mihai I pleacă la Londra, la nunta principesei Elisabeta, viitoarea regină Elisabeta a II-a, cu principele Filip. Se va întoarce în țară, iar abdicarea îi va fi cerută la 30 decembrie al aceluiași an.

  9. 1959

    Se deschide la Belgrad prima expoziție industrială românească de după război, organizată de Camera de Comerț a României.

Evenimente

Pe 12 noiembrie, în lume

  1. 954

    Lothar al III-lea, la treisprezece ani, e încoronat rege al francilor apuseni la Abația Saint-Remi din Reims.

  2. 1035

    Moartea lui Canut cel Mare duce la destrămarea uniunii dintre Norvegia și Danemarca.

  3. 1439

    Plymouth devine primul oraș căruia Parlamentul englez îi recunoaște statutul de municipalitate printr-un act propriu.

  4. 1614

    Tratatul de la Xanten încheie criza succesiunii de Jülich-Cleves și împarte teritoriile disputate între Brandenburg și Neuburg.

  5. 1895

    Se înființează la Paris Automobile Club de France, primul club automobilistic din lume.

  6. 1905

    Norvegia votează într-un referendum, cu 78,94 la sută, chemarea prințului Carl al Danemarcei pe tronul norvegian.

  7. 1912

    Trupurile înghețate ale lui Robert Scott și ale însoțitorilor lui sunt găsite pe platforma de gheață Ross, în Antarctica.

  8. 1912

    În Primul Război Balcanic, regele George I al Greciei intră în Salonic, după patru veacuri și jumătate de stăpânire otomană.

  9. 1918

    Austria se proclamă republică, iar o încercare de lovitură de stat a Gărzii Roșii comuniste e înfrântă de Volkswehr-ul social-democrat.

  10. 1927

    Lev Troțki e exclus din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, iar Stalin rămâne singurul conducător.

  11. 1938

    Germania nazistă dă decretul de scoatere a evreilor din viața economică, interzicându-le să vândă bunuri și servicii și să lucreze într-o meserie.

  12. 1942

    Începe bătălia navală de la Guadalcanal, între forțele japoneze și cele americane; ține trei zile și se încheie cu victoria americanilor.

  13. 1980

    Sonda Voyager 1 trece pe lângă Saturn și trimite primele fotografii apropiate ale inelelor.

  14. 1982

    Iuri Andropov îi urmează lui Leonid Brejnev la conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

  15. 1990

    Se publică propunerea lui Tim Berners-Lee care a dus la World Wide Web.

  16. 2014

    Modulul Philae, desprins de sonda europeană Rosetta, ajunge pe suprafața cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko.

Întrebări frecvente

Ce s-a întâmplat pe 12 noiembrie în istoria României?

La 12 noiembrie 1330 se încheie bătălia de la Posada, unde oastea regelui Carol Robert de Anjou este nimicită în trecători de Basarab I. La 12 noiembrie 1763, la Salva, sunt executați patru grăniceri năsăudeni. La 12/24 noiembrie 1859, Alexandru Ioan Cuza înființează prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 Corpul de Stat Major General.

Ce sfânt este pe 12 noiembrie?

Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește pe Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, uciși în 1763. În aceeași zi sunt cinstiți Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, și Sfântul Nil Pustnicul.

Ce s-a întâmplat pe 12 noiembrie în lume?

La 12 noiembrie 1912 este găsit, pe banchiza Ross, cortul în care murise Robert Falcon Scott cu Edward Wilson și Henry Bowers. În 1912 regele George I al Greciei intră în Salonic, în 1918 Austria se proclamă republică, iar în 1990 se publică propunerea lui Tim Berners-Lee din care a ieșit World Wide Web.

Când a fost bătălia de la Posada?

Între 9 și 12 noiembrie 1330, la întoarcerea oastei regelui Carol Robert de Anjou din Țara Românească. Regele a scăpat schimbând hainele cu un curtean. Locul confruntării e disputat până astăzi, fiindcă izvorul principal, Cronica pictată de la Viena, nu dă un nume de loc.

De ce 12 noiembrie este Ziua Statului Major al Apărării?

Pentru că la 12/24 noiembrie 1859, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, Alexandru Ioan Cuza a înființat Corpul de Stat Major General al Armatei Principatelor Unite, socotit de Armata României predecesorul direct al Statului Major al Apărării. Aceeași dată este și Ziua topogeodezilor militari.

Scrisoarea de sâmbătă

Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână

Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.

Vreau și

Prin abonare primești scrisoarea săptămânală Historix pe adresa de mai sus. Îi trimitem întâi un email de confirmare, iar abonarea începe abia după ce apeși linkul din el. Te poți dezabona oricând, dintr-un clic, din orice email. Politica de confidențialitate.

Urmărește Historix

Istoria, cu dovezi, în fiecare zi pe rețeaua ta preferată.