Propulsoare de lemn din deșertul Atacama, datate direct la 5.000 de ani

Nouă propulsoare de lemn, scoase la începutul anilor 1970 dintr-un sat de pescari de pe coasta deșertului Atacama, în nordul Chile, au fost luate din nou în cercetare în 2025. Două dintre ele au fost datate direct cu radiocarbon, iar rezultatul, în jur de 5.000 de ani, le așază drept cele mai vechi propulsoare datate direct din întreg spațiul andin. Studiul a apărut în revista Antiquity pe 14 iulie 2026.

Un sat de vânători de mare, la gura unui râu

Situl Caleta Huelén 42 se află pe o terasă de coastă, la 900 de metri de linia apei și la numai 100 de metri de albia râului Loa. Pe aproape 800 de kilometri de litoral, între Pisagua și Chañaral, Loa este singurul râu care ajunge la mare, iar gura lui a fost locuită îndelung.

Așezarea are peste 100 de structuri semiîngropate, aproximativ circulare, făcute din lespezi de piatră puse peste un depozit dens de resturi casnice, mai ales scoici. Stratigrafia ajunge, pe porțiuni, la aproape 1,5 metri. Sub podelele locuințelor au fost îngropați morți, în straturi separate prin depuneri de închidere, iar unele morminte conțin până la 18 persoane. În ele s-au găsit unelte de pescuit și de vânătoare marină, textile, turbane, pipe și podoabe.

Săpăturile au avut loc între 1971 și 1973, iar rezultatele au fost publicate doar parțial. În raport apar 12 propulsoare: trei din gunoiul casnic și nouă din morminte, în structurile 1, 2, 4, 5 și 6, plus patru cârlige care probabil aparțin unor piese de același tip. Două dintre cele trei din gunoi erau întregi, ceea ce îi face pe autori să creadă că au fost depuse cu intenție, nu aruncate.

Ce s-a mai găsit în colecție

Colecția se păstrează acum la Universitatea din Antofagasta. La revizuirea din 2025, din cele 12 propulsoare au putut fi identificate numai nouă, iar sulițele lipsesc cu totul. Pe lângă obiecte, autorii au citit caietele de săpătură nepublicate, notele de teren, desenele și fotografiile din 1971-1973, pe care le-au digitizat și transcris.

Toate cele nouă piese sunt din lemn de esență tare, cioplite dintr-un singur bloc, fără coajă, netezite prin răzuire sau lustruire. Unele sunt obiecte compuse: au mânere îmbrăcate în piele sau legate cu tendon, un cârlig detașabil din os și urme de pigment roșu. Șapte au un mâner propriu-zis la capătul dinspre mână, un corp turtit și lățit și o proeminență mică la celălalt capăt, uneori cu un canal longitudinal în care se potrivea sulița.

Cifrele sunt mărunte și spun mult. Corpurile au între 22 și 39 de milimetri lățime și între 5,3 și 12,79 milimetri grosime. Piesa cea mai întreagă, inventariată N°99.1.2197, are 280 de milimetri și păstrează cârligul de os prins cu o buclă de piele sau de tendon; din cârlig au mai rămas 21,6 milimetri. Două exemplare au o gaură mică în corpul plat, lângă mâner, probabil pentru o curea de prindere.

Ce aduc nou datările

Până acum, vechimea propulsoarelor andine se deducea din contextul în care fuseseră găsite, iar unele estimări mergeau până la 6.000 de ani. Datări făcute direct pe obiecte nu existau. Autorii au trimis la analiză eșantioane de lemn din zonele rupte ale două piese, din mormintele din structurile 6 și 4, iar rezultatele, calibrate cu curba SHCal20, au dat în jur de 5.000 de ani calendaristici.

Valorile se potrivesc cu datările obținute mai înainte din baza depozitului de scoici. O altă dată, de 4.110 ani, provenea de la un cap de harpon din lemn depus ca ofrandă în stratul IV al structurii 1, context care conținea și un propulsor, iar acela nu a mai putut fi găsit în colecție.

Comparațiile duc spre nord. Piesele de la Caleta Huelén seamănă cel mai mult cu cele descrise pe coasta de la Arica, în special de la Morro de Arica, și cu un exemplar de la Patillos, pe coasta Iquique: corp în formă de spatulă, mâner limpede și gaură de prindere. Cea mai apropiată analogie din interior vine dintr-o peșteră mică de pe râul Doncellas, în Puna de Jujuy, în nord-vestul Argentinei: un propulsor de lemn de 570 de milimetri, cu corp spatulat, mâner găurit și cârlig de os prins cu tendon, însă cu fața decorată cu motive geometrice și cu ceea ce pare un șarpe.

Ce rămâne nelămurit

Specia lemnului nu a fost încă stabilită. Autorii presupun că materialul venea din interior, de dincolo de falezele de coastă, adus anume pentru fabricarea uneltelor de vânătoare, dar asta rămâne o deducție, nu o determinare de laborator.

Două dintre cele nouă obiecte, clasate în 1985 la tipul numit vergea cu mâner, nu seamănă cu nicio altă piesă andină cunoscută. Ambele au fost găsite fragmentare, iar în notele de teren nici nu fuseseră recunoscute ca propulsoare, ci trecute simplu drept obiecte de lemn fără funcție atribuită. Autorii studiului cred că nu sunt propulsoare, dar ce au fost rămâne necunoscut.

Nu se poate stabili, în sfârșit, nici de ce la acest sit apar atât de multe piese de acest fel. Chiar socotind numai cele trei din gunoiul casnic, numărul este neobișnuit pentru o singură așezare din arhaicul târziu. Autorii propun legătura cu depunerile de ofrande, fiindcă mormintele colective de aici sunt între cele mai vechi expresii funerare de grup de pe coasta regiunii Antofagasta.