Retragerea lui Napoleon din Moscova, 1812: ce legătură are cu Basarabia

La 19 octombrie 1812, Marea Armată a început să părăsească Moscova. Peste două luni, din cei aproape 100.000 de oameni ieșiți din oraș aveau să mai treacă Niemenul câteva mii. Pentru cititorul român, campania aceasta nu este o poveste străină: aceeași teamă de Napoleon care l-a dus pe Alexandru I la Moscova îi luase Moldovei, cu cinci luni mai devreme, jumătate din trup.

Când a plecat Napoleon din Moscova?

Hotărârea a fost luată la 14 octombrie 1812. Evacuarea a început la 19 octombrie, iar ultimele regimente au ieșit din oraș abia în noaptea de 23 octombrie, în jurul orei unu, după ce încărcăturile explozive puse sub Kremlin au funcționat doar în parte. Până la 22 octombrie, aproape 100.000 de oameni, francezi și aliați, părăsiseră orașul, urmați de un număr greu de socotit de trăsuri încărcate cu pradă.

Napoleon a rămas întâi la Troițk, apoi la Ignatovo, la 21 octombrie. Mareșalul Mortier a fost lăsat în urmă cu 8.000 de oameni pentru minarea Kremlinului. Plecarea nu a fost o fugă, ci o retragere ordonată, cel puțin la început.

De ce a ajuns armata pe drumul pustiit de la Smolensk?

Napoleon a vrut să se întoarcă pe un drum nou, prin sud, prin ținuturi neatinse de război, unde ar fi găsit hrană. Planul a căzut la Maloiaroslaveț, la 24 octombrie, unde trupele italiene ale lui Eugène de Beauharnais au dat peste armata lui Kutuzov. Lupta a fost grea și, deși terenul a rămas în mâinile francezilor, drumul spre sud a fost închis.

De aici încolo, armata a fost silită să meargă înapoi pe același drum pe care venise, un culoar pe care îl golise ea însăși de provizii la dus. Prima ninsoare însemnată a căzut la 3 noiembrie. Foamea, gerul și atacurile cazacilor asupra ariergărzii au făcut restul.

Ce arată cifrele despre topirea Marii Armate

Scăderea se poate urmări aproape ca pe un grafic. La Smolensk, unde Napoleon a ajuns la 9 noiembrie, din cei aproximativ 100.000 de oameni plecați din Moscova cu cincisprezece zile înainte mai erau apți de luptă abia ceva peste 40.000, cu vreo 200 de tunuri, la care se adăugau între 30.000 și 40.000 de rătăciți risipiți pe drum.

La Orșa, pe 20 noiembrie, Napoleon mai avea 35.000 de luptători și 127 de tunuri, urmați de 20.000 până la 25.000 de oameni ieșiți din rânduri. La trecerea Berezinei, între 26 și 29 noiembrie, aproximativ 40.000 de rătăciți au rămas pe malul de apus, iar între opt și zece mii dintre ei au fost prinși sau uciși după arderea podurilor. Napoleon a părăsit armata la Smorgon, în 5 decembrie, și a ajuns la Kovno două zile mai târziu, pe un ger de minus 30 de grade.

• 19 octombrie 1812: începe evacuarea Moscovei
• 24 octombrie: Maloiaroslaveț; drumul de sud este închis
• 3 noiembrie: prima ninsoare însemnată
• 9 noiembrie: la Smolensk mai sunt apți de luptă ceva peste 40.000 de oameni
• 26-29 noiembrie: trecerea Berezinei
• 5 decembrie: Napoleon părăsește armata la Smorgon

Ce legătură are campania din Rusia cu Basarabia?

Una directă, de calendar și de socoteală militară. Rusia purta din 1806 un război cu Imperiul Otoman, dus în bună parte pe pământ românesc, iar armata ei stătea în Principate. Cu Napoleon adunând trupe la graniță, Alexandru I avea nevoie urgentă să își elibereze flancul de sud și oștile ținute acolo.

Graba se vede în documente. Prin rescriptul din 22 martie 1812, țarul îi cerea lui Kutuzov să încheie pacea cu turcii cât mai repede, fiindcă războiul cu Napoleon se apropia, și adăuga că nu mai este timp de pierdut. Preliminariile au fost semnate la 5(17) mai 1812, iar tratatul de pace la 16(28) mai 1812, la Hanul lui Manuc din București. Prin el, Rusia lua teritoriul dintre Prut și Nistru, pe care l-a numit Basarabia: 45.630 de kilometri pătrați, cu 7.400 mai mult decât tot ce rămânea Moldovei, adică aproximativ jumătate din țară.

Invazia Rusiei a început în iunie 1812, la o lună după semnătura de la București. Legătura nu este o coincidență de date, ci un raport de cauzalitate: fără amenințarea lui Napoleon, Rusia nu ar fi avut motiv să încheie atât de repede un război pe care îl purta de șase ani, iar condițiile cerute Porții nu ar fi arătat la fel.

Cine a plătit ocupația din Principate?

Răspunsul se vede rar în istoriile campaniei din Rusia, deși face parte din aceeași socoteală. Între 1806 și 1812, Țările Române au furnizat armatei ruse bunuri evaluate, într-un calcul citat de cercetarea de specialitate, la 110.057.245 de lei în șase ani, fără rechizițiile și cumpărăturile abuzive, care ar putea dubla cifra. Kutuzov a comandat această armată din martie 1811, de la București, cu un efectiv de circa 46.240 de oameni.

Mihail Kogălniceanu avea să rezume mai târziu temeiul anexării într-o formulă scurtă: Imperiul Rus a luat teritoriul fără niciun drept istoric, etnic sau politic. Manifestul țarului Alexandru I din 5 august 1812 prezenta câștigul altfel, enumerând cetățile intrate sub stăpânire rusească: Cetatea Albă, Hotin, Bender, Chilia și Ismail.

Ce rămâne în dispută

Cifrele pierderilor din retragere diferă de la o relatare la alta, chiar și între lucrări tipărite de aceeași instituție. Pentru Maloiaroslaveț, o cronologie dă aproximativ 7.000 de oameni pierduți de fiecare parte, în vreme ce un studiu al aceleiași fundații socotește 10.000 în total, dintre care 4.000 francezi și italieni. Pentru trecerea Berezinei, estimările merg de la 25.000 la 40.000 de oameni. Nici data la care rămășițele armatei au trecut Niemenul nu este aceeași peste tot, fiind dată ori la 13, ori la 16 decembrie.

Discutată rămâne și figura lui Kutuzov. Studiul din care sunt luate aici datele despre ocupația Principatelor este deschis critic la adresa lui și se sprijină mult pe memorii contemporane, între care cele ale lui Langeron și plângerile amiralului Ciceagov, care l-a și înlocuit la comandă în aprilie 1812. Portretul acesta este interpretarea autorului, nu un fapt stabilit, iar cititorul trebuie să știe asta. Ce nu se discută sunt actele: data tratatului, harta de după el și suprafața pierdută.