Două vase de porțelan Medici, donate Muzeului San Marco din Florența

Un colecționar particular a donat Muzeului San Marco din Florența două vase de porțelan ieșite din manufactura Medici, lucrate între 1575 și 1585. Piesele au fost puse în expunere pe 29 septembrie 2026, în Sala Greacă a muzeului. Din toată producția acelei manufacturi se păstrează, după numărătorile muzeale, în jur de 60 de obiecte în lume.

Ce s-a donat

Prima piesă este un ulcior de 16 centimetri, numit în documente mesciroba, cu corp globular, gât cilindric și un gurgui cu secțiune triunghiulară. Are două mânere în formă de șerpi, iar decorul este albastru pe fond alb: bujori, crizanteme și flori de lotus, după modele din porțelanul Ming, amestecate cu elemente din ceramica hispano-mauresca.

A doua are aproximativ 20 de centimetri, corp ovoidal, două mânere șerpuitoare așezate față în față și un gurgui hexagonal care iese din corpul vasului. Forma ei amintește de maiolica de la Urbino, semn că olarii florentini lucrau cu repertoriul italian în mână și cu modelul chinezesc în ochi. Amândouă piesele poartă pe fund marca manufacturii: cupola bisericii Santa Maria del Fiore, pictată în albastru, cu litera F deasupra.

De ce contează

Manufactura Medici, activă între 1575 și 1587, a scos primul porțelan produs cu adevărat în Europa, așa cum notează fișa de obiect a Institutului de Artă din Detroit. Francesco I de Medici pornise atelierul în anii 1560, cu gândul de a imita porțelanul chinezesc albastru cu alb, care intrase în colecțiile de curte la începutul secolului al XVI-lea. După aproximativ un deceniu de încercări, meșterii au obținut un porțelan moale, adică o pastă albă și fină decorată cu cobalt, descrisă de Muzeul Metropolitan drept o izbândă tehnică remarcabilă pentru vremea ei.

Judecata trebuie făcută cu mijloacele epocii. Atelierele florentine nu aveau materia primă a porțelanului chinezesc și nu cunoșteau rețeta; au ajuns, prin încercări repetate de-a lungul unui deceniu, la un corp ceramic alb și fin, într-o vreme în care chimia nu exista ca știință. Producția a încetat sau a scăzut mult după moartea lui Francesco, în 1587, ceea ce explică și raritatea pieselor.

Raritatea se vede și în harta de astăzi a pieselor. Manufactura a lucrat puțin peste un deceniu, iar obiectele ieșite din ea s-au risipit prin colecții europene și, mai târziu, americane. Ulciorul din Detroit, de pildă, a stat peste 150 de ani în colecțiile familiei Rothschild din Paris înainte de a ajunge în muzeu. Așa se explică de ce numărul pieselor rămase în Toscana este mic, iar donația de acum are, pentru muzeele florentine, o greutate mai mare decât o spune mărimea celor două vase.

Câte s-au păstrat

Inventarele de curte pomenesc în jur de 300 de obiecte. Numărătorile muzeale de astăzi dau 59 de piese cunoscute, cifră folosită atât de Muzeul Metropolitan, cât și de Institutul de Artă din Detroit, în vreme ce comunicatul muzeelor toscane vorbește despre 60 până la 70. Diferența nu este o eroare, ci semnul că repertoriul porțelanului Medici nu este închis: atribuirile se discută, iar o piesă poate intra sau ieși din listă.

Cu această donație, muzeele statului din Toscana ajung să dețină trei piese. Pentru comparație, Muzeul Metropolitan are aproximativ șase, iar ulciorul de la Detroit, înalt de 36,8 centimetri, este descris drept una dintre cele mai mari și mai ambițioase piese păstrate; purtând stemele lui Francesco I și ale soției sale, Giovanna de Austria, el a stat peste 150 de ani în colecțiile familiei Rothschild din Paris.

Ce a spus muzeul și ce nu se știe

Carlotta Paola Brovadan, directoarea muzeului, a numit donația un gest deosebit de valoare civică și culturală, care îmbogățește patrimoniul public. Donatorul a rămas anonim, iar comunicatul vine de la Direcția regională a muzeelor naționale din Toscana, din Ministerul Culturii al Italiei.

Comunicatul nu spune pe ce drum au ajuns cele două piese din colecțiile de curte într-o colecție particulară și nu le leagă de o poziție anume din inventarele vechi. Pentru obiecte atât de rare, istoria proprietății este parte din dovadă, iar ea se scrie de obicei mai târziu, după studiul documentelor. Până atunci, marca de pe fund și decorul sunt argumentele care așază piesele în producția florentină.