Descifrarea hieroglifelor, 27 septembrie 1822: ce a citit Champollion

Pe 27 septembrie 1822, la Paris, Jean-François Champollion a citit în fața Academiei de Inscripții și Litere „Scrisoarea către domnul Dacier”. Cu acea ședință începe egiptologia ca știință. Doar că descifrarea hieroglifelor nu s-a produs în ziua aceea, iar Piatra din Rosetta nu a fost chiar cheia care se spune că a fost.

Ce a citit Champollion pe 27 septembrie 1822?

A citit o scrisoare adresată lui Bon-Joseph Dacier, secretarul permanent al Academiei de Inscripții și Litere, în care expunea un sistem: hieroglifele nu erau doar simboluri, ci notau și sunete. Textul e cunoscut ca „Lettre à M. Dacier” și rămâne actul de naștere al disciplinei. Data e confirmată și de volumul omagial publicat la centenar, în 1922, digitizat de Biblioteca Națională a Franței, al cărui titlu chiar precizează ședința din 27 septembrie 1822.

Momentul descoperirii fusese, însă, cu aproape două săptămâni mai devreme. British Museum consemnează scena din 14 septembrie 1822, când Champollion a dat buzna la fratele său cu notițele în mână, spunând că a rezolvat problema. Ședința academică a fost prezentarea publică a unui rezultat deja obținut, nu clipa iluminării.

A fost Piatra din Rosetta cheia descifrării hieroglifelor?

Aici, egiptologia de azi corectează manualul. Într-o conferință ținută la Collège de France la bicentenar, Didier Devauchelle argumentează că Piatra din Rosetta nu a fost cheia propriu-zisă. Motivul e prozaic: din versiunea hieroglifică lipsesc două treimi din text. Piatra a rezolvat câteva întrebări, dar nu putea susține singură o descifrare.

Ce a lucrat, de fapt, a fost masa de documente. Devauchelle insistă pe cantitatea și diversitatea textelor pe care Champollion le-a adunat: hieroglifice, hieratice și demotice, din „Description de l’Égypte” și din colecțiile din Italia și din Egipt. Descifrarea hieroglifelor a fost o operație statistică și comparativă, nu o traducere dintr-o singură inscripție bilingvă. Piatra din Rosetta a rămas emblema, pentru că e un obiect ușor de povestit.

Ce a descoperit Thomas Young înaintea lui?

Destul ca disputa să fie reală. Polimatul britanic Thomas Young lucrase la problemă din jurul anului 1814 și identificase corect faptul că hieroglifele puteau nota fonetic numele străine. British Museum notează că Champollion însuși i-a recunoscut contribuția pentru semnele din numele Ptolemeu și Berenice. Ce l-a blocat pe Young a fost refuzul de a admite fonetismul dincolo de numele străine.

Jed Buchwald, într-o expunere găzduită de Institutul Max Planck pentru Istoria Științei, arată că între cei doi erau două întrebări distincte: cine a găsit primul valoarea fonetică a unui semn anume și dacă scrierea egipteană era în esență fonografică. Young credea că scrierile egiptene nu puteau nota sunetele vorbirii înainte de epoca elenistică. Champollion a susținut contrariul și a avut dreptate, cu ajustări ulterioare.

Legenda celor doi rivali înveninați e, totuși, exagerată. Buchwald și Diane Greco Josefowicz, autorii unei cărți despre acest episod, scriu într-un eseu găzduit de Princeton University Press că opoziția intelectuală nu implică dușmănie. Young a lăudat public „Scrisoarea către domnul Dacier”, chiar dacă a adăugat, acid, că Champollion s-ar fi folosit de o cheie englezească. Cei doi s-au întâlnit la Paris în 1828.

De ce a contat limba coptă în descifrarea hieroglifelor?

Prin copta, limba creștinilor din Egipt, scrisă cu alfabet grec și derivată din egipteanul târziu. Champollion o învățase temeinic și a folosit-o ca sistem de control: odată ce dădea unui semn o valoare sonoră, verifica dacă cuvântul obținut există în coptă. Young nu acorda coptei aceeași greutate, iar asta e una dintre diferențele de metodă care explică rezultate diferite din date asemănătoare.

• 196 î.Hr.: decretul gravat pe Piatra din Rosetta, în perioada ptolemaică.
• 1799: piatra e găsită la Rashid, în delta Nilului.
• 1814: Thomas Young începe să lucreze la problemă.
• 14 septembrie 1822: Champollion anunță familiei că a rezolvat-o.
• 27 septembrie 1822: citește scrisoarea la Academia de Inscripții și Litere.
• 1828: Young și Champollion se întâlnesc la Paris.

Ce legătură are descifrarea cu muzeele din România?

Una directă, prin colecționari. Institutul Național al Patrimoniului arată că muzeele românești păstrează obiecte egiptene adunate în secolul al XIX-lea: mumii, statuete, tăblițe, statui și instrumente de măsură. Un exemplu documentat este un sarcofag de pisică din lemn pictat, datat între 1070 și 332 î.Hr., donat de Balázs Orbán Societății Muzeului Ardelean și aflat azi în colecția Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, la Cluj.

Ca disciplină, egiptologia românească a rămas mică, dar reală. Aceeași fișă a Institutului îi menționează pe Achim Popescu, 1927-1980, și pe Miron Ciho. Colecțiile din România sunt, în bună parte, un produs indirect al ședinței din 1822: fără descifrare, obiectele acelea ar fi rămas curiozități fără text, iar moda colecționării nu ar fi avut același conținut intelectual.

Ce a schimbat, practic, ședința din 1822?

A transformat Egiptul dintr-un decor în arhivă. Până în 1822, miile de inscripții din temple și de pe papirusuri erau privite ca ornamente enigmatice, iar cronologia faraonilor se reconstituia din autori greci și latini. După descifrare, egiptenii au putut fi citiți în propriile cuvinte: liste de regi, contracte, scrisori, socoteli de șantier. Nicio altă descoperire a secolului al XIX-lea nu a adăugat deodată atâta text scris la istoria omenirii.

Ce rămâne în dispută?

Împărțirea meritelor. Nu există un test care să stabilească, semn cu semn, cine a ajuns primul la ce, fiindcă cei doi au lucrat parțial pe aceleași materiale publicate și au comunicat indirect. Ce se poate afirma fără risc: Young a deschis calea fonetică pentru nume proprii, Champollion a generalizat fonetismul și a construit un sistem care funcționează. Formulele care îl fac pe unul geniu solitar și pe celălalt un ratat nu rezistă la lectura surselor.