Partenonul, 26 septembrie 1687: bomba care a rupt templul în două

Pe 26 septembrie 1687, o bombă trimisă de asediatorii venețieni a intrat prin acoperișul Partenonului, unde garnizoana otomană își adunase pulberea. Explozia a omorât circa 300 de oameni și a rupt un templu care stătea întreg de peste două mii de ani. Documentele asediului spun însă ceva mai complicat decât povestea unei singure lovituri norocoase.

Ce s-a întâmplat pe Acropole în septembrie 1687?

Expediția venețiană în Attica a pornit pe 19 septembrie 1687, în timpul războiului Ligii Sfânte împotriva Imperiului Otoman. Flota a ajuns în fața Atenei pe 21 și 22 septembrie, iar garnizoana otomană s-a retras pe Acropole. Artileria de asediu a deschis focul pe 23 septembrie.

Comandantul trupelor de uscat, contele Otto Wilhelm Königsmarck, și-a împărțit tunurile pe dealurile din jur: cincisprezece piese pe dealul Muzelor, nouă pe Pnyx și cinci mortiere mari pe Areopag. Pe 25 septembrie a sărit în aer un depozit de pulbere din Propilee. A doua zi a venit rândul Partenonului.

Ce era Partenonul în 1687?

Templul ridicat pe Acropole în secolul al V-lea î.Hr. nu a stat niciodată gol. După o incendiere din antichitatea târzie a fost refăcut și prefăcut în biserică, iar pe la 1205 era închinat Maicii Domnului a Atenei. După cucerirea otomană din 1460 a devenit moschee, iar o scară din colțul de sud a fost transformată în minaret, arată prezentarea monumentului făcută de Serviciul de Restaurare a Monumentelor Acropolei.

În vara lui 1687, când s-a aflat că vine flota venețiană, apărătorii au pregătit cetatea pentru asediu. Au dărâmat templul Atenei Nike ca să ridice pe locul lui o baterie de tunuri, iar pulberea și proviziile le-au strâns în clădirea cea mai solidă de pe stâncă. Partenonul a ajuns magazie pentru că era cea mai bună construcție din cetate.

Cine le-a spus venețienilor că pulberea e în Partenon?

Un fugar ieșit din cetate. Potrivit relatărilor adunate de Kornilia Chatziaslani, arhitectă și arheologă la Serviciul de Restaurare a Monumentelor Acropolei, omul le-a spus asediatorilor că toată muniția fusese mutată în ceea ce ei numeau templul Atenei și că acolo se adăpostiseră și demnitarii otomani, cu familiile lor.

Calculul apărătorilor era limpede: creștinii nu vor trage într-o clădire socotită sfântă. Calculul a fost greșit. Partenonul fusese biserică, apoi moschee, dar în septembrie 1687 era, în primul rând, o magazie de pulbere aflată la vedere.

Ce a căzut, de fapt, din templu

Bomba a intrat printr-o deschizătură a acoperișului și a aprins pulberea. Explozia a omorât aproximativ 300 de oameni. Distrugerea Partenonului, așa cum o descriu rapoartele asediului, a arătat astfel:

• șase coloane căzute pe latura de sud și opt pe latura de nord;
• porticul de est ruinat, cu excepția unei singure coloane;
• trei cincimi din plăcile frizei prăbușite;
• acoperișul distrus și pereții celei mai mari părți a cellei dărâmați.

Focul a ars toată noaptea de 26 spre 27 septembrie și a continuat în ziua următoare. Pe Acropole nu era apă de ajuns ca să fie stins. Garnizoana a scos steagul alb pe 28 septembrie și a plecat pe 29, cu viața și libertatea garantate prin capitulare.

A distrus Morosini Partenonul dinadins?

Nu, și nici nu a încercat să îl cruțe. Cele două variante care circulă sunt amândouă prea comode. Bombardamentul a fost un asediu în regulă, iar depozitul de pulbere era ținta militară cea mai valoroasă din cetate; venețienii știau de la fugar ce se află înăuntru și au tras acolo. În rapoartele lui, păstrate la Museo Correr din Veneția, Francesco Morosini nu se dezice de lovitură.

Ce a urmat arată, însă, ce însemna pentru el monumentul. După capitulare, Morosini a poruncit să fie coborâte sculpturile frontonului de vest, Poseidon și carul zeiței, ca pradă pentru Veneția. Schelele nu au ținut, iar piesele s-au sfărâmat de la înălțime. Din Atena și din Pireu a luat în schimb statui de lei, printre care leul de la Pireu, care stă și azi la Arsenalul venețian.

Cine caută un singur vinovat pentru starea de azi a templului trebuie să pună lângă 1687 și secolul al XIX-lea, când din monument au fost scoase 18 statui de fronton, 15 metope și 56 de blocuri de friză ionică.

Ce rămâne neclar, inclusiv data

Numele celui care a tras nu este sigur. Sursele vremii pomenesc un locotenent din Lüneburg, fără a fi de acord între ele. Nu este sigur nici numărul exact al morților: cifra de 300 vine din relatările asediului, nu dintr-o evidență.

Iar data însăși cere o precizare. Descrierile care merg pe izvoare pun explozia în noaptea de 26 spre 27 septembrie 1687. Calendarele rețin 26 septembrie, ziua în care a fost trimisă lovitura. Diferența e de câteva ore, dar ea explică de ce în unele lucrări apare 27 septembrie.

Urmele exploziei se văd și în lucrările de restaurare de azi. A cincea coloană din colonada de sud, avariată în 1687, se deplasase spre sud și a trebuit desfăcută și repusă între 1992 și 1993, arată raportul de intervenții al serviciului grec de restaurare.

Pentru spațiul românesc, războiul din care face parte acest asediu nu e o istorie străină. Aceeași Ligă Sfântă care i-a trimis pe venețieni în Morea a împins armatele habsburgice în Transilvania, iar Țara Românească și Moldova, tributare Porții, au fost prinse între cele două tabere.