Pacea de la Augsburg, 25 septembrie 1555: ce a garantat, de fapt

Pe 25 septembrie 1555, Dieta imperială adunată la Augsburg a adoptat un text care a scos Sfântul Imperiu Roman din trei decenii de războaie religioase. A recunoscut luteranismul ca a doua confesiune legală, alături de catolicism. Formula latină prin care e pomenit de obicei nu se află însă în el, iar o bună parte a protestanților a rămas pe dinafară.

Ce s-a adoptat pe 25 septembrie 1555?

Pacea de la Augsburg a fost adoptată de Dieta imperială, adunarea stărilor Sfântului Imperiu Roman. Negocierile au fost duse de Ferdinand, fratele împăratului Carol al V-lea, în numele acestuia, cu reprezentanții principilor protestanți organizați în Liga de la Schmalkalden. Carol al V-lea, care își petrecuse domnia încercând să readucă imperiul la o singură credință, nu a condus tratativele.

Textul a fost tipărit în același an la Mainz și se păstrează. Pagina de titlu a acelui tipar este una dintre cele mai reproduse imagini ale Reformei germane, și e un detaliu care contează: pacea nu a rămas o înțelegere de culise, ci a fost dată la tipar ca să fie cunoscută.

Ce a garantat, de fapt, Pacea de la Augsburg?

Trei lucruri foarte concrete, și niciunul nu este libertatea religioasă în sensul de azi.

• Dreptul fiecărui principe de a stabili confesiunea teritoriului său, catolică sau luterană. Supușii se conformau sau plecau.
• Rezerva ecleziaștică, reservatum ecclesiasticum: un principe-episcop care trecea la protestantism își pierdea funcția, iar supușii lui nu erau obligați să îl urmeze.
• Declaratio Ferdinandei, un act separat: cavalerii și unele orașe trecute la Reformă încă de la mijlocul anilor 1520 erau scutite de obligația de uniformizare.

Se adaugă ius emigrandi, dreptul celor care nu voiau să primească religia principelui de a pleca cu avutul lor. Cu o excepție care spune totul despre epocă: șerbii nu aveau acest drept. Pacea de la Augsburg a fost o înțelegere între stăpâni, nu între credincioși.

A scris documentul cuius regio, eius religio?

Nu. Formula latină prin care este rezumată pacea, cuius regio, eius religio, adică al cui este teritoriul, a lui este și religia, nu se află în textul din 1555. A fost formulată în 1582 de juristul Joachim Stephani, profesor la Greifswald, la douăzeci și șapte de ani după înțelegere.

Distincția nu e pedanterie. Principiul exista în 1555, dar fără numele lui, iar formula de mai târziu îl face să pară mai limpede și mai tăios decât a fost. Actul de la Augsburg era un compromis plin de excepții negociate, nu o regulă simplă.

Pe cine a lăsat pe dinafară?

Pe reformații de tradiție elvețiană, zwinglieni și, în bună parte, calvini, și pe anabaptiști. Aceștia au rămas în afara legii, socotiți eretici și pedepsibili cu moartea. Pacea a împărțit imperiul în două tabere recunoscute și a lăsat restul afară.

Aceasta a fost și slăbiciunea de structură a înțelegerii. În deceniile următoare, calvinismul s-a răspândit repede în teritorii germane, fără să aibă un statut legal. Un număr tot mai mare de supuși și câțiva principi se aflau, după litera păcii, în ilegalitate.

De ce a cedat pacea după șaizeci de ani?

Pentru că problemele lăsate nerezolvate au crescut. Rezerva ecleziaștică producea conflict de fiecare dată când un episcop trecea la protestantism. Calvinii nu aveau unde să intre. În 1618 a început Războiul de Treizeci de Ani, iar în 1629 Edictul de Restituire a revocat concesiile acordate prin actul separat al lui Ferdinand.

Ce nu încăpuse în 1555 s-a rezolvat abia la pacea de la Westfalia, în 1648, care a recunoscut și calvinismul. Între cele două documente stau nouăzeci și trei de ani și unul dintre cele mai distrugătoare războaie ale Europei.

Ce legătură are cu Transilvania?

Una directă. În aceiași ani, în Transilvania se petrecea o experiență paralelă și, în unele privințe, mai îndrăzneață. Reforma prinsese la sașii din Brașov prin lucrarea lui Johannes Honterus, umanist brașovean născut în 1498, care a deschis una dintre primele tipografii ale Transilvaniei în 1539, a tipărit circa 38 de cărți în mai multe limbi și a susținut tezele reformei evanghelice inspirate de teologia lui Luther. A murit în ianuarie 1549 și este îngropat în Biserica Neagră din Brașov.

În 1568, Dieta Transilvaniei adunată la Turda a adoptat un edict care proclama libertatea conștiinței și a opțiunii religioase, promulgat sub Ioan Sigismund Zapolya. Diferența față de Augsburg este reală: la Turda nu principele stabilea religia teritoriului, ci comunitatea își alegea predicatorul. De aceea o parte a literaturii îl socotește primul document european de acest fel.

Ce rămâne în dispută

Edictul de la Turda este mai complicat decât reputația lui. Textul din 1568 nu numea confesiunile, ceea ce a produs confuzii între gruparile protestante. Cele patru religii recepte, catolică, luterană, calvină și unitariană, au fost precizate abia prin edictul de la Târgu Mureș, din 1571, dat de Ștefan Bathory.

Iar ortodoxia, credința celei mai mari părți a locuitorilor Transilvaniei, a rămas religie doar tolerată, religio tolerata, adică răbdată, nu recunoscută, și în afara sistemului oficial de putere. Istoricul Ioan-Aurel Pop a arătat că această toleranță se aplica, practic, unei treimi din populație, elita privilegiată, iar românii au fost ținuți pe dinafară prin hotărâri de dietă.

Așa se citesc corect cele două documente. Augsburg, din 1555, și Turda, din 1568, nu sunt acte de libertate religioasă modernă, ci înțelegeri între puteri, făcute ca să oprească un război. Amândouă au funcționat pentru cine era socotit parte la înțelegere și pentru nimeni altcineva.