Sursa originală
Pe scurt
Canalul Suez a fost inaugurat la 17 noiembrie 1869, în Egipt, cu un convoi condus de iahtul L'Aigle și urmat de 77 de vase, în fața a 6.000 de invitați. Lucrările începuseră la 25 aprilie 1859, iar costul a ajuns la 433 de milioane de franci, dublu față de estimare.
- 01Canalul Suez a fost inaugurat la 17 noiembrie 1869, cu un convoi condus de iahtul imperial L'Aigle și urmat de 77 de vase, dintre care 50 de război, în fața a 6.000 de invitați. Lucrările începuseră la 25 aprilie 1859, s-au scos 74 de milioane de metri cubi de pământ, iar costul a ajuns la 433 de milioane de franci, dublu față de socoteala inițială. Navigația a fost îngăduită numai ziua până la 1 martie 1887.
La 17 noiembrie 1869, iahtul imperial L’Aigle intra în Canalul Suez, urmat de 77 de vase, iar Egiptul primea 6.000 de invitați. Cifrele din actele oficiale spun însă o poveste mai puțin festivă: zece ani de lucrări, 74 de milioane de metri cubi de pământ scos și un cost de două ori mai mare decât se socotise.
Ce s-a întâmplat la 17 noiembrie 1869?
În dimineața aceea, un convoi de nave a intrat în canal, în frunte cu iahtul imperial francez L’Aigle, urmat de 77 de vase, dintre care 50 erau nave de război. Prezentarea oficială a Autorității Canalului Suez vorbește despre 6.000 de invitați. Între ei se aflau împărăteasa Eugenia a Franței, împăratul Austriei, prințul moștenitor al Prusiei, fratele regelui Țărilor de Jos, ambasadorul britanic la Istanbul, emirul Abd el-Kader, prințul Tawfiq, moștenitorul tronului Egiptului, Nubar Pașa și dramaturgul norvegian Henrik Ibsen.
O notiță publicată în 1870 în revista Societății de geografie din Geneva descrie Egiptul din acele zile: la mijlocul lui noiembrie 1869, trenurile se succedau fără întrerupere, revărsând la Cairo, la Ismailia și la Suez legiuni de turiști din toate națiile, iar Europa își trimitea reprezentanți aleși din elita familiilor domnitoare, din diplomație și dintre ingineri.
Cât a durat și cât a costat săparea Canalului Suez?
Lucrările au început la 25 aprilie 1859, la Al-Farama, locul pe care harta de azi îl numește Port Said. Potrivit Autorității Canalului Suez, la deschiderea șantierului au participat 20.000 de egipteni, în cele mai grele condiții. Apa a intrat în lacul Timsah la 18 noiembrie 1862, iar apele celor două mări s-au întâlnit la 18 august 1869, după zece ani de trudă.
Cifrele finale explică de ce inaugurarea a fost și o problemă, nu doar o sărbătoare. S-au săpat 74 de milioane de metri cubi de pământ, iar costul execuției a ajuns la 433 de milioane de franci, adică 17.320.000 de lire egiptene, de două ori mai mult decât socoteala inițială.
Ce scria în concesiunea din 1854?
Actul de la care pornește totul este concesiunea din 30 noiembrie 1854, prin care Ferdinand de Lesseps primea dreptul de a întemeia societatea care urma să sape canalul. Articolul al treilea fixa durata concesiunii la 99 de ani, socotiți de la inaugurare. Al cincilea stabilea că guvernul egiptean primește 15 la sută din profitul net anual al societății. Un alt articol spunea că președintele societății este numit de guvernul egiptean, iar la capătul concesiunii calea navigabilă și construcțiile ei trec în stăpânirea Egiptului.
Socoteala aceasta nu a mers până la termen. Canalul a fost naționalizat la 26 iulie 1956, cu 17 ani înainte de expirarea celor 99 de ani, iar istoria lui de după aceea trece prin închiderea de după războiul din 1967 și prin redeschiderea din iunie 1975.
Ce spun documentele despre canalul de la 1869
Canalul deschis navigației în 1869 era mult mai mic decât cel de azi. Avea 164 de kilometri, iar pescajul maxim admis pentru nave era de 22 de picioare și jumătate, cam 6,8 metri. Mai important, navigația era îngăduită numai ziua, iar așa a rămas 18 ani: abia la 1 martie 1887 administrația canalului a permis trecerea pe timp de noapte.
Două prevederi din concesiune au cântărit mai mult decât adâncimea șenalului. Taxa de trecere urma să fie stabilită de comun acord între khediv și societate, iar toate țările trebuiau tratate la fel, fără deosebire. Principiul acesta, scris în 1854, este strămoșul regimului internațional al canalului, consacrat mai târziu prin convenția de la Constantinopol.
- 30 noiembrie 1854: concesiunea acordată lui Ferdinand de Lesseps, pe 99 de ani de la inaugurare
- 25 aprilie 1859: începerea săpăturilor la Al-Farama, azi Port Said
- 18 noiembrie 1862: apa intră în lacul Timsah
- 18 august 1869: apele celor două mări se întâlnesc
- 17 noiembrie 1869: inaugurarea, cu L’Aigle în frunte și 77 de vase în convoi
- 1 martie 1887: se permite navigația pe timp de noapte
- 26 iulie 1956: naționalizarea canalului
A fost inaugurarea o sărbătoare sau o problemă?
si l’unanimité règne sur le chapitre, dîners, bals et réceptions
R. Pictet, Notice sur le canal de Suez, Le Globe, revista Societății de geografie din Geneva, 1870
Autorul elvețian scria la câteva luni după fapte și observa un lucru pe care sărbătoarea îl acoperea: toți erau de acord în privința dineurilor, a balurilor și a recepțiilor, dar întrebarea serioasă rămânea deschisă. Întrebarea era dacă lucrarea se va plăti. Cifrele dau măsura exagerării: numai festivitățile de inaugurare l-au costat pe khedivul Ismail aproximativ un milion și jumătate de lire egiptene, adică aproape a douăsprezecea parte din costul întregului canal.
Judecată cu mijloacele vremii, lucrarea rămâne însă uriașă. Un stat vasal al Porții a mutat 74 de milioane de metri cubi de pământ în zece ani, cu unelte și dragi de secol al XIX-lea, într-un deșert fără apă dulce, și a legat Mediterana cu Marea Roșie. Săpăturile porniseră, după prezentarea Autorității Canalului Suez, în ciuda obiecțiilor Marii Britanii și ale Imperiului Otoman.
Ceea ce nu apare în cifre este prețul omenesc. Prezentarea oficială a Autorității Canalului Suez vorbește despre 20.000 de egipteni la deschiderea șantierului, în cele mai grele condiții, dar nu dă nici numărul total al lucrătorilor din cei zece ani, nici numărul morților. Fără o cifră din documente, Historix nu pune una în loc.
Ce însemna Canalul Suez pentru spațiul românesc în 1869?
Cel mai onest răspuns este o comparație de scară, nu o legătură directă. În toamna în care 77 de vase, dintre care 50 de război, intrau în Canalul Suez, Principatele Unite aveau pe Dunăre o flotilă care se rezuma, potrivit legii de organizare a Oștirii din 27 martie 1872, la două nave militare, „România” și „Ștefan cel Mare”, la șalupele din porturi și la câteva companii de uscat. Cu patru ani înainte, în 1868, arma avea opt ofițeri.
Mai este și o asemănare de statut. În 1869, atât Egiptul khedivului Ismail, cât și Principatele Române erau state vasale ale Porții, care își măsurau drumul spre independență și prin lucrări mari: unul printr-un canal între două mări, celălalt prin căi ferate, porturi și o flotilă pe Dunăre. Pentru România, drumul avea să treacă prin războiul din 1877, iar pentru Egipt prin naționalizarea din 1956.
Surse
- Autoritatea Canalului Suez, Canal History, https://www.suezcanal.gov.eg/English/About/SuezCanal/Pages/CanalHistory.aspx
- Autoritatea Canalului Suez, Canal Characteristics, https://www.suezcanal.gov.eg/English/About/SuezCanal/Pages/CanalCharacteristics.aspx
- R. Pictet, Notice sur le canal de Suez, în Le Globe. Revue genevoise de géographie, tomul 9, 1870, pp. 45-62, DOI 10.3406/globe.1870.7136, https://www.persee.fr/doc/globe_0398-3412_1870_num_9_1_7136
- Canal de Suez, note și știri geografice, în Le Globe. Revue genevoise de géographie, tomul 9, 1870, pp. 148-159, https://www.persee.fr/doc/globe_0398-3412_1870_num_9_1_7173
- Forțele Navale Române, Evoluția Flotilei și a Comandamentului Marinei Militare, https://www.navy.ro/despre/istoric/istoric_03.php
- Muzeul Național al Marinei Române, Repere istorice, https://muzeulmarinei.ro/istoric/
✓ Ce știm sigur
- Data inaugurării, 17 noiembrie 1869, convoiul condus de L'Aigle și cele 77 de vase, cifra de 6.000 de invitați, începerea săpăturilor la 25 aprilie 1859, întâlnirea apelor celor două mări la 18 august 1869, cele 74 de milioane de metri cubi de pământ, costul de 433 de milioane de franci, lungimea de 164 de kilometri la deschidere, pescajul maxim de 22 de picioare și jumătate și permisiunea navigației de noapte de la 1 martie 1887.
? Ce rămâne neclar
- Prezentarea oficială a Autorității Canalului Suez nu dă nicio cifră pentru oamenii morți pe șantier; ea vorbește doar despre 20.000 de egipteni prezenți la deschiderea lucrărilor, în cele mai grele condiții. Nici numărul total al lucrătorilor folosiți în cei zece ani nu apare acolo, iar paragraful despre caracteristicile canalului la 1869 cuprinde o greșeală de tipar la adâncime, motiv pentru care am reținut numai lungimea și pescajul.
Contextul românesc
În toamna lui 1869, când 77 de vase intrau în canal, flotila Principatelor Unite de pe Dunăre se rezuma la două nave militare, „România” și „Ștefan cel Mare”, plus șalupele din porturi, iar în 1868 arma avea opt ofițeri; comandamentul ei se afla la Galați din 1867. Este o comparație de scară, nu o legătură directă. Mai aproape de o legătură stă statutul comun: în 1869, Egiptul khedivului Ismail și Principatele Române erau deopotrivă state vasale ale Porții, care își construiau autonomia și prin lucrări de infrastructură, unul printr-un canal, celălalt prin căi ferate, porturi și o flotilă fluvială.
Întrebări frecvente
Cine a construit Canalul Suez?
Societatea întemeiată de Ferdinand de Lesseps, pe baza concesiunii acordate la 30 noiembrie 1854 de guvernul egiptean. Concesiunea era pe 99 de ani de la inaugurare, prevedea 15 la sută din profitul net anual pentru Egipt și trecerea căii navigabile în stăpânirea statului egiptean la final.
Cât a costat Canalul Suez?
Costul execuției a ajuns la 433 de milioane de franci, adică 17.320.000 de lire egiptene, de două ori mai mult decât socoteala inițială. Numai festivitățile de inaugurare l-au costat pe khedivul Ismail aproximativ un milion și jumătate de lire egiptene.
Ce lungime avea Canalul Suez la deschidere?
164 de kilometri, iar pescajul maxim admis pentru nave era de 22 de picioare și jumătate, aproximativ 6,8 metri. Canalul de azi este mai lung și mult mai adânc, după lucrările succesive de lărgire și de dublare a căii navigabile.
De ce nu se naviga noaptea pe Canalul Suez?
Pentru că trecerea era îngăduită numai pe timp de zi, pe un șenal îngust și fără balizaj luminos. Regula a ținut 18 ani: abia la 1 martie 1887 administrația canalului a permis navigația de noapte.
Când a fost naționalizat Canalul Suez?
La 26 iulie 1956, cu 17 ani înainte de expirarea concesiunii de 99 de ani acordate în 1854. După războiul din 1967 canalul a fost închis, iar navigația a fost reluată în iunie 1975.
Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare
Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.
Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism. Vezi ce conține scrisoarea.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →


