96 de movile între ruine: orașul maya Aké nu a fost părăsit după prăbușire

Imaginea obișnuită a orașelor maya din nordul peninsulei Yucatán este una de pietre pustii, înghițite de pădure după prăbușirea perioadei clasice. Un studiu publicat pe 19 octombrie 2026 în revista Latin American Antiquity arată că, la Aké, lucrurile au stat altfel. Roberto Rosado-Ramirez, de la Universitatea Virginia, a documentat 96 de movile mici ridicate între dărâmături, în interiorul centrului împrejmuit al orașului, și o comunitate care a trăit acolo aproximativ 450 de ani, din jurul anului 1100 până în 1550.

Un oraș de 19.000 de oameni și o prăbușire

Aké se află în nord-vestul peninsulei Yucatán, în statul mexican cu același nume, iar cele mai vechi urme de locuire de acolo coboară până în jurul anului 500 înainte de Hristos. Din anul 100 înainte de Hristos și până în anul 1000 după Hristos a fost un oraș, care a ajuns la aproximativ 19.000 de locuitori în punctul lui cel mai înalt, pe la anul 900, spre finalul perioadei clasice maya, adică al intervalului dintre anii 300 și 900. Piața centrală, pavată, măsura 2,5 hectare și era mărginită de cele șapte clădiri mai mari ale orașului, vizibile de la kilometri în câmpia joasă.

Trei drumuri înălțate duceau în această piață, iar unul dintre ele, lat de 13 metri, lega Aké de Izamal, capitala regională aflată la 32 de kilometri spre est. Între anii 1000 și 1100, Aké și celelalte orașe-stat din nordul peninsulei au trecut printr-o prăbușire politică, pusă de cercetători pe seama secetelor lungi și repetate și a conflictelor din regiune. Clădirile monumentale au început să se surpe, din lipsă de întreținere, dar și din pricina gravitației, a umezelii, a eroziunii și a plantelor.

96 de movile, ridicate din pietrele clădirilor căzute

Aici intervine noutatea. În jurul anului 1100, în interiorul zidului care înconjura centrul orașului, a apărut o comunitate care și-a ridicat 96 de movile mici, printre ruine. Săpăturile făcute la 17 dintre ele, adică la o cincime din total, au scos ceramică datată între 1100 și 1550, iar o dată de radiocarbon dintr-o groapă de resturi a dat intervalul 1116-1218.

Movilele au, în medie, 45 de metri pătrați și planuri diferite, dreptunghiulare, absidale sau în formă de potcoavă. Ele erau temelii pentru case de pari și stuf. Amănuntul cel mai grăitor: la cel puțin trei din patru dintre ele, temelia era făcută din blocuri megalitice și pietre fasonate luate din ruinele clădirilor clasice. Oamenii și-au construit casele literalmente din orașul căzut, așezându-le peste piețe pavate, peste drumuri înălțate și peste dărâmături.

Cum arăta viața de zi cu zi

Cel puțin 76 de movile se strâng în jurul unor spații deschise și formează 12 grupuri de curte, tiparul obișnuit al gospodăriilor de familie extinsă la maya. Lângă ele s-au găsit pietre de măcinat și gropi de resturi cu fragmente de vase de mai multe feluri, unelte de piatră, fusuri de tors și oase de animale. Fiecare curte era delimitată de albarradas, zidurile joase de piatră folosite și astăzi în Yucatán ca hotar între gospodării.

Nu s-a găsit nicio întrerupere în șirul ceramicii și al celorlalte materiale din cele 17 depozite săpate. Pentru autor, asta înseamnă că oamenii au folosit neîntrerupt spațiul împrejmuit din anul 500 înainte de Hristos până în 1550, iar așezarea târzie a fost o transformare a comunității, nu înlocuirea unei populații cu alta.

Cinci altare între dărâmături

În afară de case, în incintă au fost identificate cinci construcții mici de tip altar, pătrate, fără umplutură interioară, cu o suprafață medie de aproximativ 10 metri pătrați. Trei stăteau la baza unor clădiri ruinate, iar două erau ridicate chiar pe dărâmături. Dintr-una dintre ele a ieșit cea mai mare concentrare de fragmente de cădelnițe cu figuri modelate găsită până acum la Aké, iar în centrul construcției fusese pus fragmentul unei stele sculptate în jurul anului 600.

Peste scara clădirii numite Structura 2, în dărâmături, s-au descoperit două depuneri: o farfurie cu trei picioare, datată între 1000 și 1300, așezată pe prima treaptă, și trei figurine zoomorfe de lut, datate între 1200 și 1550, aproape de vârf. Peste scara Structurii 13 fusese înhumat un bărbat adult. Toate acestea s-au petrecut când clădirile erau deja ruine.

Ce schimbă asta și ce rămâne neclar

Până acum, materialele târzii de la Aké erau explicate altfel: situl ar fi fost părăsit după anul 1100 și ar fi devenit un loc de pelerinaj, iar obiectele ar fi fost lăsate de oameni veniți din Mayapán, la 35 de kilometri spre est, în vizite răzlețe. Datele din acest studiu arată, în schimb, locuire propriu-zisă, cu case, curți, gunoaie menajere și morminte.

Ce rămâne nelămurit: ce anume a dus la destrămarea acestei comunități în jurul anului 1550, câți oameni au trăit aici în perioada postclasică și cum se împacă locuirea cu pelerinajul, fiindcă cele două nu se exclud. De reținut și limita cercetării: dintre cele 96 de movile au fost săpate 17, adică o cincime, iar restul este cunoscut din prospecțiuni de suprafață. Partea de interpretare, cea despre felul în care maya vedeau ruinele ca entități vii, este un cadru teoretic propus de autor, nu un fapt citit direct din pământ.