Castelul lui Dracula? Ce spun documentele despre Bran și Vlad Țepeș

Pe hărțile turistice ale lumii, castelul lui Dracula are o adresă limpede: Bran, județul Brașov. Afirmația care circulă este dublă, iar amândouă părțile ei merită verificate: că acolo se petrece romanul lui Bram Stoker și că acolo a locuit Vlad Țepeș. Luăm pe rând ce scrie în roman, ce scrie în cronologia cetății și ce iese din amândouă.

Ce se afirmă și cât de mult circulă

Povestea are două variante, de obicei amestecate. Prima: Bran este castelul descris de Bram Stoker în romanul Dracula, apărut în 1897. A doua: Bran a fost casa, reședința sau închisoarea lui Vlad Țepeș, domnul Țării Românești poreclit Dracula. Cât de mult circulă se vede din cifrele turismului și din felul în care ghizii sunt nevoiți să își înceapă tururile. Un studiu publicat în 2016 în Buletinul Universității Transilvania din Brașov, semnat de Adina Nicoleta Candrea, Ana Ispas, Elena Nicoleta Untaru și Florin Nechita, constată ceva care spune tot: majoritatea turiștilor occidentali vin la Bran în căutarea contelui Dracula, iar cei mai mulți pleacă dezamăgiți, fiindcă ghizii le prezintă doar istoria reală a locului.

De unde vine povestea: castelul lui Dracula este în Pasul Bârgăului

Cel mai simplu test este să deschizi cartea. În primele pagini ale romanului, Jonathan Harker pleacă din München, trece prin Viena și Budapesta și ajunge la Bistrița. Textul explică de ce orașul a avut o istorie zbuciumată: se află practic pe frontieră, fiindcă Pasul Bârgăului duce din el în Bucovina. De acolo, scrisoarea contelui îi dă instrucțiuni precise: diligența spre Bucovina, un loc păstrat pentru el, întâlnirea la Pasul Bârgăului. Castelul este, așadar, în nord-estul Transilvaniei, dincolo de pas, la aproape 200 de kilometri de Bran, care se află la marginea de sud a Transilvaniei, între Bucegi și Piatra Craiului. Stoker nu pomenește nicăieri Branul: castelul lui Dracula, așa cum l-a scris el, se află în altă parte a Transilvaniei.

Al doilea fir, cel al vampirului, are și el o urmă scrisă. În 1885, Emily Gerard publică în revista londoneză The Nineteenth Century articolul Transylvanian Superstitions, în care descrie credințele din Transilvania: strigoii, apoi vampirul, pe care îl numește nosferatu, și leacurile împotriva lui, adică deschiderea gropii și țărușul înfipt în corp, usturoiul în gură, tăierea capului, arderea inimii. Cine a citit romanul recunoaște imediat recuzita. Important este însă ce lipsește: la Gerard nu apare nici Branul, nici Vlad Țepeș. Credința în vampir este una, domnul Țării Românești este alta, iar cetatea de la Bran este a treia.

Ce arată documentele despre cetatea Bran

Cronologia publicată de administrația castelului începe în 1211, când cavalerii teutoni primesc Țara Bârsei de la regele Andrei al II-lea al Ungariei; în 1226 ei ridică o fortăreață la Bran și în același an sunt alungați din regiune. Castelul de piatră vine mai târziu: la 19 noiembrie 1377, cancelaria regelui Ludovic I de Anjou emite actul prin care locuitorii Brașovului primesc privilegiul de a construi un castel, numit la început Dietrichstein, Törzburg în germană, Törcsvár în maghiară și Turciu în română. Construcția se încheie în 1388.

Rostul cetății se citește în aceeași cronologie, și nu are nimic domnesc: Branul este vamă și fortăreață de graniță. Reține 3% din valoarea mărfurilor care intră și ies din Transilvania și este locuit de soldați, mercenari de profesie. Castelanul este numit de rege, de regulă din rândul sașilor. În 1498, brașovenii plătesc 1.000 de florini regelui Vladislav al II-lea Jagello pentru dreptul de folosință pe zece ani, luând și vama; în 1651 cumpără cetatea de la principele Gheorghe Rákóczi al II-lea. Este, deci, o cetate regală administrată de sașii din Brașov.

Aici apare amănuntul care răstoarnă povestea, fără să o înlocuiască cu una umilitoare. Un domn al Țării Românești a stăpânit într-adevăr Branul, numai că nu Vlad Țepeș: în 1407, Sigismund de Luxemburg dă cetatea ca feudă aliatului său Mircea cel Bătrân, bunicul lui Vlad, ca să aibă unde se retrage în caz de atac turcesc. În 1419, după moartea voievodului, regele o preia și o încredințează principilor Transilvaniei. În 1441, Iancu de Hunedoara înfrânge la Bran o incursiune otomană.

Despre Vlad Țepeș, aceeași cronologie spune ceva mult mai interesant decât legenda. În prima domnie, din 1448, și până în a doua, el este aliat cu Branul și cu Brașovul, însărcinat de principii Transilvaniei cu rezistența antiotomană la graniță. La începutul anului 1459 însă, oastea lui trece prin Bran și atacă Brașovul, într-un conflict despre taxe vamale și despre sprijinul pe care sașii îl dădeau rivalului său la tron. Arde suburbiile și omoară sute de sași. Exact din această pricină cronicile săsești de mai târziu l-au zugrăvit ca pe un tiran sângeros. Cu alte cuvinte, legătura reală a lui Vlad cu Branul este una de trecere și de război, nu de locuire: cei care administrau cetatea erau tocmai oamenii pe care îi atacase.

Cum a devenit Branul castelul lui Dracula

Pentru restul traseului, cronologia cetății este iarăși lămuritoare, fiindcă arată cât de aproape a fost Branul de uitare. După 1836, când granița se mută în munți, la Pajura, cetatea își pierde rostul militar și comercial. Din 1888 este cedată ocolului silvic regional și, timp de treizeci de ani, în ea stau pădurari, brigadieri și inspectori silvici. Renașterea vine pe 1 decembrie 1920, când consiliul orășenesc al Brașovului, condus de primarul Karl Schnell, hotărăște în unanimitate să ofere castelul reginei Maria a României. Devine reședința ei preferată, restaurată până în 1932 de arhitectul ceh Karel Liman, cel care lucrase la Peleș și Pelișor. În 1956 autoritățile comuniste îl transformă în muzeu cu trei secții, inclusiv una dedicată vămii medievale. În 2006 este retrocedat moștenitorilor principesei Ileana, iar pe 1 iunie 2009 intră deplin în posesia arhiducelui Dominic și a arhiducselor Maria Magdalena și Elisabeta.

Pe acest fundal, lipirea numelui Dracula de Bran este un fenomen al secolului XX, venit din afară. Studiul de la Brașov citat mai sus arată că interesul pentru turismul Dracula vine în cea mai mare parte din străinătate și este îndreptat mai ales către publicul occidental, iar legăturile construite între contele din roman și domnul Țării Românești sunt, în bună parte, artificiale. Un alt articol academic, publicat în 2011 în European Journal of Tourism Research de Anne Hübner, pornește chiar de la întrebarea cine a venit primul la Bran, Dracula sau turistul; din rezumatul publicat se vede că autoarea discută tocmai decalajul dintre imaginile aduse de vizitatori și ce li se spune pe loc.

Ce rămâne întrebare legitimă

Faptul că nicio sursă nu îl așază pe Vlad ca locuitor al Branului nu dovedește că n-a dormit niciodată acolo. Un domn aliat cu Brașovul, însărcinat cu apărarea graniței, avea toate motivele să treacă prin cetatea care controla drumul spre Țara Românească, iar absența unei mențiuni nu este același lucru cu o negație. Rămâne deschisă și întrebarea unde a fost ținut Vlad în anii de după 1462, pe care sursele o discută fără să aducă Branul în discuție. Și mai rămâne o întrebare bună de pus muzeului: cât de mult poate un monument să vândă o poveste pe care propria lui cronologie nu o susține.

Cum recunoști o poveste umflată

Trei semne, pe care le puteți folosi la orice legendă. Întâi, povestea nu dă niciodată un document: nu auziți un an, un act, o cancelarie, ci doar formula se spune că. La Bran, documentele există și sunt publice, iar niciunul nu spune ce spune legenda. Al doilea semn: legenda se sprijină pe o confuzie geografică pe care nimeni nu o verifică, deși verificarea ia cinci minute, cât să deschizi romanul la primele pagini. Al treilea: povestea umflată are nevoie de o singură piesă spectaculoasă și aruncă restul. Branul are opt secole de istorie documentată, o vamă de 3%, un voievod al Țării Românești ca stăpân, o victorie a lui Iancu de Hunedoara și o regină care a murit iubindu-l. Nimic din toate acestea nu are nevoie de un vampir, iar eticheta de castelul lui Dracula acoperă, de fapt, o istorie mai bogată decât povestea pe care o vinde.