Arringatore: bronzul etrusc a fost turnat în opt bucăți și înnegrit intenționat

Statuia de bronz cunoscută ca Arringatore, Oratorul, îl înfățișează pe etruscul Aule Meteli și e una dintre cele mai cunoscute piese ale Muzeului Arheologic Național din Florența. Un studiu publicat la 2 octombrie 2026 a trecut-o prin radiografie, microscopie electronică și spectroscopie laser și a ajuns la două concluzii care schimbă imaginea obișnuită: statuia a fost turnată în opt bucăți, nu în trei, iar suprafața ei a fost, foarte probabil, înnegrită dinadins.

Ce este Arringatore

Piesa a fost găsită la Pila, lângă Perugia, în iulie 1567. Are circa 179 de centimetri înălțime și o greutate estimată la vreo 80 de kilograme. Pe marginea togii are o inscripție etruscă în care apare numele lui Aule Meteli. Datarea cea mai acceptată, pe criterii de stil, o pune în secolul al II-lea înainte de Hristos.

Opt bucăți, nu trei

Radiografia industrială, făcută cu un tub de 300 de kilovolți, a arătat că statuia a fost turnată în opt piese independente, îmbinate prin turnare suplimentară: capul, brațul drept, mâna dreaptă, banda numită clavus, trunchiul superior și mijlociu, mâna stângă, trunchiul inferior cu picioarele și marginea de jos a togii.

Picioarele au fost turnate împreună cu partea de jos a togii, nu separat, ceea ce contrazice studii mai vechi care vorbeau de trei bucăți. Pereții sunt subțiri: de obicei câțiva milimetri, pe alocuri în jur de doi, cu o grosime medie estimată între 3,5 și 3,8 milimetri. Pentru o piesă de mărime naturală, asta înseamnă un control foarte bun al turnării.

Autorii cred că modelul de ceară al capului și al brațului drept a fost obținut prin mulaj, deci prin metoda indirectă, în timp ce părțile îmbrăcate, inclusiv toga, par modelate direct, probabil din foi de ceară. Pentru togă, scriu ei, nu au găsit dovezi convingătoare de turnare indirectă.

Aliajul și culoarea

Analizele de compoziție dau un bronz ternar cu puțin plumb: staniu 13,2 la sută și plumb 4,1 la sută, cu media generală ponderată la 13,5 și, respectiv, 4,0 la sută. Banda clavus e însă din cupru aproape curat, cu staniu 0,1 la sută, deci a fost gândită ca incrustație de altă culoare.

Partea cea mai interesantă e suprafața. Sub stratul de astăzi, cercetătorii au găsit un dublu strat: tenorit, adică oxid de cupru negru, peste cuprit, oxid de cupru roșiatic. Concluzia lor este că statuia a avut, cum scriu ei, o patină neagră intenționată, obținută prin încălzire controlată. Formarea naturală a aceluiași dublu strat li se pare mai puțin probabilă, dar nu o exclud complet.

Pe statuie s-au văzut și urme de reparații moderne, petice dintr-un aliaj cu zinc, care nu se potrivește cu rețeta antică. Autorii le atribuie, cu rezerve, intervenției sculptorului Francesco Carradori, din 1785.

Cu alte cuvinte, statuia pe care o vedem acum nu arată cum arăta atunci. O suprafață întunecată, pe care se detașa banda roșiatică de cupru și, probabil, ochii, e cu totul altceva decât bronzul verzui cu care ne-am obișnuit în muzee.

Ce spun sursele

Studiul este semnat de Salvatore Siano, Sonia Mugnaini, Iacopo Osticioli, Daniele Ciofini, Andrea A. Mencaglia, Lorenzo Marzini, Marco Giamello și Juri Agresti și a apărut în revista Heritage, volumul 9, numărul 10, articolul 402, la 2 octombrie 2026. Lucrarea e liber accesibilă și a fost consultată pentru articolul de față.

Concluziile se sprijină pe cincisprezece probe microscopice și pe 38 de puncte analizate cu spectroscopie laser. Câteva profile au fost scoase din calcul fiindcă metalul era prea mineralizat sau prea poros în acele locuri.

Ce nu se știe încă

• Cu ce anume s-a făcut înnegrirea. Autorii spun limpede că datele lor nu permit o concluzie despre procedeu și că tenoritul format prin încălzire ar fi putut fi tratat ulterior cu alte substanțe.
• Dacă incluziunile de plumb și de staniu din metal sunt naturale sau introduse anume. Rămâne de studiat.
• Datarea pe baza compoziției aliajului e considerată de autori doar orientativă, fiindcă rețetele de atelier au ținut mult timp.