La 3 noiembrie, Biserica Ortodoxă Română pomenește pe Sfinții Sfințiți Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala, uciși în Persia lui Sapor al II-lea, și așezarea moaștelor Sfântului Gheorghe în biserica de la Lida. În istoria românilor, Mihai Viteazul ia în 1599 sub apărare Târgu Mureșul, iar în 1784 răscoala lui Horea se întinde din Crișcior peste Zarand. Ziua cade în cîșlegile de toamnă.
Sinaxar
Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.
Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.
Sfântul Sfințit Mucenic Achepsima, episcopul Honitei
Parțial documentatAchepsima a fost episcop al Honitei, adică al Hnaitei din Adiabene, ținut al Mesopotamiei de nord aflat atunci sub stăpânirea Imperiului Sasanid, și a fost dus în lanțuri la guvernatorul din Arbela, oraș care se numește azi Erbil, în nordul Irakului. Cadrul este partea verificabilă. Sapor al II-lea a domnit, după Encyclopaedia Iranica, între 309 și 379, iar prigonirea creștinilor din Persia a crescut din 337, anul morții lui Constantin cel Mare: creștinarea Imperiului Roman i-a făcut pe creștinii din Persia bănuiți că țin cu dușmanul, războiul pentru Armenia a adâncit bănuiala, iar regele a cerut de la ei dare dublă, refuzul fiind citit ca răzvrătire. Calendarul Patriarhiei pune pătimirea episcopului în 380, al șaptezecilea an de domnie, și amintește un decret de asprire dat în 347. Actele martirilor persani, scrise în siriacă, sunt o culegere foarte veche, alcătuită după Encyclopaedia Iranica înainte de domnia lui Iazdegerd I (399-420), iar ciclul din Adiabene, de care ține și această pătimire, trece drept sprijinit pe izvoare de încredere.
Ce spun izvoarele: Cadrul este documentat: domnia lui Sapor al II-lea, prigoana crescută din 337 și ciclul siriac din Adiabene, pe care Encyclopaedia Iranica îl socotește între părțile de încredere ale culegerii. Amănuntele din fișa de calendar, vârsta de peste 80 de ani și cei trei ani de chinuri, vin din hagiografie, nu din acte de epocă. Anii domniei diferă între izvoare: calendarul Patriarhiei dă 310-381, Encyclopaedia Iranica dă 309-379, iar disputa se vede, nu se ascunde.
Canonizare: Pomenire veche, din Sinaxar; data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfântul Mucenic Iosif, preotul din Bet-Catuba
Parțial documentatIosif era preot în Bet-Catuba, una din așezările creștine ale Mesopotamiei de nord, și a fost prins deodată cu episcopul Honitei. Partea care se poate verifica din această pomenire nu e chinuirea, ci ce i s-a cerut: Sinaxarul spune că li s-a poruncit să jertfească soarelui. Cererea aceasta ține de cadrul religios al Imperiului Sasanid, unde cultul de stat era cel zoroastrian, iar focul și soarele erau semnele lui; un preot creștin care refuza nu săvârșea doar o greșeală de credință, ci o neascultare față de rânduiala regelui. Biserica din Persia era pe atunci organizată, cu scaune episcopale și cu preoți de țară, iar prigoana lui Sapor al II-lea, crescută din 337, a lovit tocmai în slujitorii ei, fiindcă prin ei se ținea comunitatea. Faptul că un preot de sat e pomenit cu numele așezării lui arată cât de amănunțită era, în ciclul din Adiabene, memoria locurilor.
Ce spun izvoarele: Numele, treapta și locul vin din Sinaxar și din calendarul Patriarhiei. Cadrul, cultul zoroastrian al statului sasanid și prigoana începută din 337, e documentat prin Encyclopaedia Iranica. Nu se cunosc, din sursele consultate, nici anul nașterii, nici câți ani a slujit, nici unde anume se afla Bet-Catuba pe harta de azi.
Canonizare: Pomenire veche, din Sinaxar; data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfântul Mucenic Aitala, diaconul din Bet-Nuhadra
Parțial documentatAitala era diacon în Bet-Nuhadra, ținut din nordul Mesopotamiei, și a fost prins laolaltă cu episcopul și cu preotul. Numele lui e siriac, iar forma păstrată în calendarul românesc a trecut prin greacă și prin slavonă până la Minei, ceea ce explică de ce se scrie în mai multe feluri în cărțile de slujbă. Treapta de diacon lămurește ceva despre felul prigoanei: nu s-a lovit numai în episcopi, ci în tot rândul slujitorilor, fiindcă diaconii țineau legătura între episcop și obști și purtau ajutoarele. Cadrul e cel al războiului lung dintre Imperiul Roman și cel Sasanid pentru Armenia și pentru Mesopotamia, în care creștinii de la est de graniță au fost socotiți oameni ai celeilalte părți. Cei trei, episcopul, preotul și diaconul, sunt pomeniți împreună fiindcă au aceeași pătimire, iar pomenirea lor a intrat în calendarul românesc ca una singură.
Ce spun izvoarele: Numele, treapta și ținutul vin din Sinaxar și din calendarul Patriarhiei. Cadrul, războaiele romano-sasanide și prigoana din a doua parte a domniei lui Sapor al II-lea, e documentat. Lipsesc, din sursele consultate, anul nașterii, locul exact al pătimirii și felul în care a fost ucis.
Canonizare: Pomenire veche, din Sinaxar; data canonizării nu apare în sursele consultate.
Așezarea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Lida
Parțial documentatLida, cetatea din Palestina numită în izvoarele grecești și Diospolis, se numește azi Lod și se află în Israel. Sinaxarul spune limpede ce se prăznuiește la 3 noiembrie, și nu e moartea mucenicului: moaștele au fost ridicate din locul neînsemnat în care fuseseră îngropate și aduse în biserica mare zidită la Lida de cei care îl cinsteau, după ce Constantin cel Mare a dat libertate credinței, iar prin aceasta s-a făcut și înnoirea, adică sfințirea, bisericii celei nou zidite. Textul încheie cu ziua anume, „fiind atunci ziua a treia a lunii noiembrie”. Cadrul este cel verificabil: după 313, pacea bisericească a îngăduit ridicarea de biserici peste mormintele mucenicilor, iar sanctuarul de la Lida a ajuns unul dintre cele mai căutate de pelerinii din Palestina. Praznicul cel mare al Sfântului Gheorghe rămâne la 23 aprilie, unde calendarul Patriarhiei îl trece cu cruce roșie.
Ce spun izvoarele: Partea care ține de sărbătoare, mutarea moaștelor și înnoirea bisericii de la Lida, e consemnată de Sinaxar cu zi anume. Partea care ține de viața mucenicului, slujba la Dioclețian, roata, groapa de var și întoarcerea împărătesei Alexandra, stă numai pe hagiografie, nu pe document. Anul zidirii bisericii din Lida și anul mutării moaștelor nu apar în sursele consultate, și nici numele celui care a săvârșit sfințirea.
Canonizare: Pomenire dinaintea rânduielilor de canonizare de astăzi; nu i se dă o dată în sursele consultate.
- Sursă bisericeascăCalendarul creștin ortodox 2026, Patriarhia Română, 3 noiembrie ↗
- Sursă bisericeascăBasilica, agenția de presă a Patriarhiei Române, Calendar ortodox 3 noiembrie ↗
Sfântul Cuvios Mărturisitor Teodor, episcopul Aghirei
Tradiție, fără izvoare contemporanePomenirea aceasta nu stă în titlul zilei, ci între adăugirile pe care Mineiul le trece la 3 noiembrie, și despre ea se știe atât cât spune rândul de carte: numele, treapta și cuvântul mărturisitor. Cuvântul acesta are, în rânduiala bisericească, un sens anume și nu înseamnă același lucru cu mucenic: mărturisitor e cel care a pătimit pentru credință și a rămas în viață, cel care a stat în fața stăpânirii și nu s-a plecat, iar Biserica l-a cinstit pentru mărturie, nu pentru moarte. Scaunul numit Aghira nu e lămurit în sursele consultate și nu se poate lipi, fără izvor, nici de Agira din Sicilia, nici de Ancira din Galatia, două cetăți către care forma numelui ar putea trage. Un gol mărturisit e, aici, mai de folos decât o identificare luată din auzite.
Ce spun izvoarele: Mineiul dă numai numele, treapta și calitatea de mărturisitor. Veacul, locul și împrejurările lipsesc din sursele consultate, ca și identificarea scaunului numit Aghira. Nu am găsit, la o sursă care să treacă testul casei, nici o viață a lui, nici un izvor de epocă.
Canonizare: Pomenire veche, intrată în Minei; data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfinții Mucenici Sever, Androna, Teodot și Teodota
Tradiție, fără izvoare contemporaneMineiul îi trece la 3 noiembrie împreună, cu un singur amănunt: că s-au săvârșit de sabie. Felul acesta de rând scurt e obișnuit în Sinaxar și spune mai mult decât pare. Tăierea cu sabia era pedeapsa dată după lege, nu linșarea mulțimii, deci pomenirea îi așază în cadrul unei judecăți romane; și era pedeapsa socotită mai puțin înjositoare, dată de obicei celor cu stare sau cetățenie, pe când arderea și fiarele erau pentru ceilalți. Dincolo de atât, nu se poate spune nimic cu temei: nu se cunoaște nici veacul, nici cetatea, nici cine judeca. Numele Androna și perechea Teodot și Teodota, bărbat și femeie cu același nume, arată că pomenirea a venit la noi prin filiera greacă a Sinaxarului de la Constantinopol, dar nici asta nu ajută la datare.
Ce spun izvoarele: Singurul amănunt din izvor e felul morții, tăierea cu sabia. Veacul, locul, prigoana și legătura dintre cei patru lipsesc din sursele consultate. Cadrul juridic al pedepsei cu sabia e documentat pentru lumea romană în general, nu pentru cazul lor anume, și nu l-am dat drept dovadă despre ei.
Canonizare: Pomenire veche, intrată în Minei; data canonizării nu apare în sursele consultate.
Preacuviosul Părintele nostru Ilie
Tradiție, fără izvoare contemporaneRândul din Minei spune despre el un singur lucru, și acela are înțeles tehnic: că s-a săvârșit cu pace. În limba cărților de slujbă, formula aceasta îl deosebește pe cuvios de mucenic, adică arată că nu a murit ucis pentru credință, ci și-a încheiat viața în nevoință, în mănăstire sau în pustie. De aici vine și titlul de preacuvios, care se dă celor din rânduiala monahală, nu celor care au pătimit. Numele Ilie e purtat în Sinaxar de mai mulți, iar acela de la 3 noiembrie nu poate fi legat, fără izvor, de niciunul dintre cei mai cunoscuți. Nu se cunosc nici veacul, nici locul nevoinței, nici vreo scriere a lui.
Ce spun izvoarele: Mineiul dă numele, titlul de preacuvios și felul sfârșitului. Veacul, locul și orice amănunt de viață lipsesc din sursele consultate, iar o identificare cu alt Ilie din Sinaxar nu are sprijin în ele.
Canonizare: Pomenire veche, intrată în Minei; data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfinții 9 Mucenici săvârșiți de sabie
Tradiție, fără izvoare contemporanePomenirile de grup, fără nume, sunt un fel al Sinaxarului de a nu lăsa să se piardă ce nu se mai putea ține minte pe de rost. Când într-o cetate pătimeau mai mulți deodată, iar numele nu se păstrau toate, se trecea numărul și felul morții, și așa a ajuns pomenirea la noi: nouă mucenici, săvârșiți de sabie. Numărul nu e simbolic și nu trebuie citit ca atare, dar nu se poate nici verifica. Despre ei nu se cunoaște, din sursele consultate, nici veacul, nici cetatea, nici prigoana în care au căzut. Singurul lucru pe care îl spune izvorul, tăierea cu sabia, îi așază într-o judecată după lege romană, dar nu ajunge pentru a-i lega de o persecuție anume.
Ce spun izvoarele: Izvorul dă numărul și felul morții, nimic altceva. Numele, veacul, locul și prigoana lipsesc din sursele consultate. Nu există, la o sursă care să treacă testul casei, o viață a lor sau un izvor de epocă.
Canonizare: Pomenire veche, intrată în Minei; data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfinții 28 de Mucenici săvârșiți în foc
Tradiție, fără izvoare contemporaneȘi aceasta e o pomenire de grup, păstrată prin număr și prin felul morții: douăzeci și opt de mucenici arși în foc. Deosebirea față de pomenirea celor nouă de la aceeași zi nu e mică, fiindcă în dreptul roman felul pedepsei spunea ceva despre starea celui osândit: tăierea cu sabia era pedeapsa dată de obicei celor cu cetățenie sau cu stare, pe când arderea, ca și fiarele din arenă, se dădea celor de jos, și era socotită pedeapsa cea mai grea. Un grup de douăzeci și opt de oameni arși deodată arată o osândă dată în bloc, cum se întâmpla la prinderea unei obști întregi. Mai departe de atât nu se poate merge: nu se cunoaște nici veacul, nici cetatea, nici cine a judecat.
Ce spun izvoarele: Izvorul dă numărul și felul morții. Numele, veacul, locul și prigoana lipsesc din sursele consultate. Deosebirea dintre pedepse e documentată pentru lumea romană în general, nu pentru cazul lor, și nu am folosit-o drept datare.
Canonizare: Pomenire veche, intrată în Minei; data canonizării nu apare în sursele consultate.
Sfântul Ahemenid Persul, mărturisitorul
Tradiție, fără izvoare contemporanePomenirea lui stă la aceeași zi cu cea a celor trei slujitori uciși în Persia, și numele îl leagă de același ținut: e numit Persul, adică venit din Imperiul Sasanid. Spre deosebire de ei, e numit mărturisitor, nu mucenic, ceea ce în limba cărților de slujbă înseamnă că a pătimit pentru credință și a rămas în viață. Faptul că e pomenit alături de Achepsima, Iosif și Aitala arată cum s-au strâns în Sinaxar pomenirile ieșite din aceeași prigoană, cea a lui Sapor al II-lea, crescută din 337 și întinsă pe zeci de ani; din ea au ieșit cele mai multe acte de mucenici din Răsărit. Dincolo de nume și de ținut, despre el nu se știe nimic cu temei: nici veacul anume, nici cetatea, nici ce a pătimit.
Ce spun izvoarele: Mineiul dă numele, originea persană și calitatea de mărturisitor. Legătura cu prigoana lui Sapor al II-lea e o apropiere firească, fiindcă pomenirea stă la aceeași zi cu cea a celor trei din Persia, dar nu e scrisă în izvor, și o dau ca atare, nu ca fapt. Veacul, locul și împrejurările lipsesc din sursele consultate.
Canonizare: Pomenire veche, intrată în Minei; data canonizării nu apare în sursele consultate.
Tradițiile zilei
Culegerile clasice nu consemnează niciun obicei legat anume de 3 noiembrie. Am căutat în Simion Florea Marian, în Elena Niculiță-Voronca și în Tudor Pamfile și nu am găsit nici datină, nici credință, nici zicală pusă pe ziua aceasta, iar dacă pe internet circulă vreun obicei dat drept al zilei, el nu se găsește în ele. Greutatea zilei în calendarul popular vine din rastimpul în care cade, nu din ea însăși.
Două confuzii se leagă de ziua aceasta și amândouă pornesc de la calendarul bisericesc. Cea mai răspândită vine de la pomenirea așezării moaștelor Sfântului Gheorghe în Lida: unii o iau drept un Sângiorz de toamnă și îi pun în spate obiceiurile ciobănești de la 23 aprilie. În calendarul popular nu există un Sângiorz de toamnă. Anul pastoral are două porți, Sângiorzul la 23 aprilie și Sâmedrul la 26 octombrie, iar la Sâmedru se încheie socotelile ciobanilor și coboară oile; până la 3 noiembrie poarta aceea s-a închis de o săptămână. A doua confuzie îi mută pe Filipi la începutul lui noiembrie. După Elena Niculiță-Voronca, Filipii cad acolo unde se face lăsatul secului de postul Crăciunului, adică la mijlocul lui noiembrie, nu la 3; tot ea culege, în Bucovina, credința că de Filipi femeile nu torc, ca să nu tragă lupul la vite, și că atunci se unge gura lupului. Ziua de 3 noiembrie nu are nicio parte în aceste rânduieli.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. I, 1903 ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. II, 1903 ↗
- Culegere etnograficăSimion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. I ↗
- Culegere etnograficăTudor Pamfile, Sărbătorile la români. Crăciunul, 1914 ↗
Cîșlegile de toamnă, între Sâmedru și postul Crăciunului
Ziua de 3 noiembrie cade în cîșlegile de toamnă, care sunt, după Elena Niculiță-Voronca, cele mai lungi din an: țin până la 15 noiembrie și atunci se fac cele mai multe nunți, după strânsul din câmp, „căci este cu ce; toamna e bogată”. Rastimpul acesta are capete limpezi. Înaintea lui, la 26 octombrie, Sâmedrul a închis anul pastoral; după el, de la 15 noiembrie, intră postul Crăciunului, de aproape șase săptămâni, iar înainte de a intra în post se face pomenirea morților în trei sâmbete. Așadar ziua de 3 noiembrie prinde mijlocul celei din urmă vremi de dulce și de nunți dinainte de iarnă, cu lucrul câmpului încheiat și cu torsul abia început.
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. I, 1903 ↗
- Culegere etnograficăElena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român, vol. II, 1903 ↗
Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.
Pe 3 noiembrie, în istoria României
-
1597
Mihai Viteazul, domnul Țării Românești, întărește printr-un act dreptul lui Fătu din Mărăcineni asupra unor vii. Actul este cea mai veche mențiune a satului Mărăcineni, de lângă Buzău, și arată ce fel de avere se judeca atunci la curtea domnească: nu moșii mari, ci petice de vie.
-
1599
La două zile după ce intrase în Alba Iulia, Mihai Viteazul dă din noua lui reședință o poruncă prin care ia sub apărare locuitorii din Târgu Mureș, „fiindcă le cunoaștem credința arătată față de noi”, și îi cere locotenentului său Moise Secuiul să îi apere, cu soldații și nobilii de acolo, împotriva celor care le tulbură liniștea.
-
1627
Se încheie domnia lui Alexandru Coconul în Țara Românească, începută la 14 august 1623; îi urmează Alexandru Iliaș. Fiu al lui Radu Mihnea, Alexandru era dintre cei din urmă domni pământeni coborâtori din ramura Drăculeștilor, iar peste doi ani avea să ajungă, pentru mai puțin de un an, și domn al Moldovei.
-
1644
Este datată, la Bacău, cea mai veche scrisoare păstrată a misionarului catolic Marco Bandini, trimis al Romei în Moldova. Din călătoria lui a ieșit Codex Bandinus, descrierea amănunțită a Moldovei lui Vasile Lupu, unul dintre izvoarele de temei pentru sate, târguri și biserici în veacul al XVII-lea.
-
1774
Un document olandez din această zi arată că boierii munteni aleseseră „ca domn al lor pe Ștefan Prascoveanu”, în vreme ce Poarta îl învestise pe Alexandru Ipsilanti. Investirea s-a făcut deci împotriva voinței boierilor, pe care noul domn a împăcat-o alcătuind un sfat domnesc aproape numai din pământeni, cu Prascoveanu între ei.
-
1784
La trei zile de la izbucnirea răscoalei la Curechiu, răsculații lui Horea, Cloșca și Crișan atacă curtea nobiliară Kristyory din Crișcior, apoi se despart: o parte urcă spre Abrud prin Mihăileni, alta coboară pe Criș și cuprinde Bradul, Baia de Criș, Ribița, Hălmagiu, Hălmăgel, Ociu, Aciuța și Pleșcuța. Din Zarand, răscoala trece în zilele următoare pe valea Mureșului.
-
1834
Se întemeiază la București muzeul din care se trag deopotrivă Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și cel de antichități. A luat ființă din dania Marelui Ban Mihalache Ghica, fratele domnitorului Alexandru Ghica, care a dat colecții de monede grecești, romane și bizantine, minerale, fosile, moluște, pești, păsări, mamifere și opere de artă.
-
1863
Apare la București, pe stil vechi, primul număr din „Aghiuță”, foaie umoristică, satirică și critică scoasă de Bogdan Petriceicu Hasdeu. A ieșit săptămânal, duminica, în opt pagini și cu alfabet latin, iar de la numărul 23, din aprilie 1864, de două ori pe săptămână, în patru pagini.
-
1918
La Cernăuți, Comitetul Regional Ucrainean proclamă unirea Bucovinei cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale. Proclamația a grăbit răspunsul românesc: Congresul General al Bucovinei a hotărât unirea cu România la 28 noiembrie 1918.
-
1919
La Cluj, Vasile Pârvan rostește lecția inaugurală a universității românești, „Datoria vieții noastre”. Universitatea devenise românească de la 1 octombrie 1919, prin decretul 4090 din 12 septembrie semnat de regele Ferdinand I, iar serbările oficiale de inaugurare s-au ținut abia între 31 ianuarie și 2 februarie 1920.
-
1956
Se ridică prima cortină a Operei de Stat din Iași, cu „Tosca” lui Puccini. Instituția fusese înființată de la 1 ianuarie 1956, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri 2998 din 30 decembrie 1955, așa că această zi nu e data întemeierii, ci a primului spectacol. În 2003 a devenit Opera Națională Română din Iași.
Pe 3 noiembrie, în lume
-
644
La Medina, califul Umar ibn al-Khattab, al doilea dintre urmașii lui Mahomed la conducerea comunității musulmane, este lovit cu pumnalul în timpul rugăciunii de un rob persan; a murit din rănile primite câteva zile mai târziu.
-
1493
În a doua călătorie peste Ocean, Cristofor Columb zărește o insulă din Antilele Mici și o numește Dominica, după ziua săptămânii în care a dat-o cu ochii de ea. Numele a rămas pe hartă până astăzi.
-
1760
În Războiul de Șapte Ani, armata prusacă câștigă la limită bătălia de la Torgau împotriva austriecilor, cu pierderi foarte grele de amândouă părțile.
-
1762
Prin tratatul de la Fontainebleau, Franța cedează Spaniei Louisiana, adică uriașul bazin al Mississippiului, ca despăgubire pentru pierderile spaniole din război. Teritoriul s-a întors la Franța în 1800 și a fost vândut Statelor Unite în 1803.
-
1793
Este ghilotinată la Paris Olympe de Gouges, dramaturgă și pamfletară, autoarea Declarației drepturilor femeii și ale cetățencei din 1791, scrisă ca răspuns la declarația revoluționară care vorbea numai despre bărbați.
-
1839
Lângă Chuenpi, în estuarul Perlei, flota britanică și cea chineză se înfruntă în prima bătălie navală a Războiului Opiului.
-
1903
Panama se desprinde de Columbia și își proclamă independența, cu sprijinul Statelor Unite, care urmăreau dreptul de a săpa canalul între cele două oceane.
-
1906
La Berlin, a doua conferință internațională pentru telegrafia fără fir adoptă semnalul SOS ca strigăt de primejdie recunoscut de toate stațiile, în locul semnalului CQD folosit până atunci.
-
1918
La Villa Giusti, lângă Padova, se semnează armistițiul dintre Austro-Ungaria și Aliați, care scoate monarhia dunăreană din Primul Război Mondial. În aceleași zile, răscoala marinarilor de la Kiel se întinde la muncitori și deschide Revoluția Germană.
-
1957
Sputnik 2 duce pe orbită cățelușa Laika, întâia ființă vie trimisă în spațiu. Nu era prevăzută întoarcerea, iar animalul a murit la câteva ore de la lansare, din supraîncălzirea capsulei.
Întrebări frecvente
Ce sfinți sunt pe 3 noiembrie?
Calendarul Patriarhiei Române trece la 3 noiembrie pe Sfinții Sfințiți Mucenici Achepsima, episcopul Honitei, Iosif preotul și Aitala diaconul, uciși în prigoana regelui persan Sapor al II-lea, și așezarea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în biserica de la Lida. Mineiul mai adaugă pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Teodor, episcopul Aghirei, pe mucenicii Sever, Androna, Teodot și Teodota, pe Preacuviosul Ilie, pe nouă mucenici tăiați de sabie, pe douăzeci și opt arși în foc și pe Sfântul Ahemenid Persul.
Ce s-a întâmplat pe 3 noiembrie în istoria României?
În 1597 Mihai Viteazul întărește printr-un act viile lui Fătu din Mărăcineni, cea mai veche mențiune a satului. În 1599, la două zile de la intrarea în Alba Iulia, ia sub apărare locuitorii din Târgu Mureș. În 1627 se încheie domnia lui Alexandru Coconul în Țara Românească. În 1784 răscoala lui Horea se întinde din Crișcior peste Zarand, iar în 1919, la Cluj, Vasile Pârvan rostește lecția inaugurală a universității românești.
Ce obiceiuri sunt legate de 3 noiembrie?
Niciunul, dacă ne ținem de culegeri. Marian, Niculiță-Voronca și Pamfile nu consemnează datină pusă anume pe 3 noiembrie. Ziua își ia însemnătatea din rastimpul în care cade: cîșlegile de toamnă, cea mai lungă vreme de dulce din an, când se fac cele mai multe nunți, după strânsul din câmp, și care ține până la 15 noiembrie, când intră postul Crăciunului. Anul pastoral se încheiase cu o săptămână înainte, la Sâmedru.
Este 3 noiembrie o zi a Sfântului Gheorghe?
Da, dar nu praznicul lui. La 3 noiembrie se pomenește așezarea moaștelor în biserica zidită la Lida, în Palestina, și sfințirea acelei biserici, iar Sinaxarul dă chiar ziua: „fiind atunci ziua a treia a lunii noiembrie”. Praznicul mare al Sfântului Gheorghe rămâne la 23 aprilie. Ziua de noiembrie nu e un Sângiorz de toamnă și nu are legătură cu obiceiurile ciobănești de primăvară: hotarul de toamnă al anului pastoral e Sâmedrul, la 26 octombrie.
S-a înființat Opera din Iași pe 3 noiembrie 1956?
Nu. Instituția a fost înființată de la 1 ianuarie 1956, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri 2998 din 30 decembrie 1955, după cum arată chiar Opera Națională Română din Iași. La 3 noiembrie 1956 s-a jucat primul spectacol, „Tosca” lui Puccini, deci ziua aceasta este a primei cortine, nu a actului de întemeiere. Listele de date care o dau ca zi a înființării încurcă hotărârea de guvern cu seara de deschidere.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.