Un tumul cu antene de 54 de metri, din Sahara, datat pentru prima dată

Un monument de piatră lung de 54,5 metri, cu două brațe întinse spre răsărit, a fost săpat într-o vale secată din Sahara Occidentală. Sub el s-a găsit un singur om, îngropat cu patru perle făcute din coajă de ou de struț. Două datări radiocarbon îl pun între 4417 și 4100 de ani înainte de prezent, iar asta e prima dată absolută obținută vreodată pentru acest tip de monument.

Cum arată un tumul cu antene

Monumentul se află pe malul drept al vălii Lawash el Telli, într-o câmpie acoperită de pietriș de la marginea apuseană a bazinului închis Dait-el Aam, la circa 600 de metri altitudine. Autorii spun că e una dintre cele mai aride zone din Sahara Occidentală, iar păstorii nomazi sahrawi se pot așeza aici numai după ploi neobișnuite.

Monumentul are două părți. Sectorul apusean este un tumul elipsoidal, de 12,5 metri pe axa lungă, nord-sud, și 10 metri pe axa răsărit-apus. Din capetele nordic și sudic ale elipsei pornesc spre răsărit cele două apendice de piatră, antenele care dau numele tipului. Orientarea lor, măsurată cu busola și verificată pe imagini din satelit, este de 102 grade față de nordul geografic, la fel ca la celelalte monumente de acest fel, orientare pusă de unii cercetători în legătură cu observații astronomice.

Zona nu e pustie de urme. Din 1996 s-au înregistrat aici aproape 1.140 de stânci gravate, răspândite pe 27 de kilometri de vale, cu 2.068 de figuri tăiate mai ales cu linii adânci, în stilul Tazina. O cronologie provizorie, sprijinită pe animalele și pe armele reprezentate, pune ansamblul între circa 6500 și 3500 înainte de prezent, fiindcă nu apare niciodată un cal călărit.

Ce era dedesubt

Stratigrafia s-a dovedit foarte simplă, cu trei unități. Deasupra, un strat de plăci și blocuri așezate fără nicio rânduială. Sub el, o structură convexă clădită din plăci mari de calcar, de peste un metru lungime. Sub structura aceasta, într-un singur strat de sediment, resturile scheletice ale unui singur om.

Corpul fusese pus direct pe substratul natural, de culoare ocru, fără groapă și fără altă amenajare. Resturile erau așezate pe axa nord-sud, având capul spre sud și pe spate, cu fața în sus, iar membrele inferioare îndoite lateral spre apus, adică spre stânga mortului, în partea opusă antenelor. Nu există urme de ardere, de selecție a oaselor sau de altă intervenție, și nici semne că mormântul ar fi fost deschis sau refolosit. Este, deci, o înhumare primară, netulburată.

Oasele erau însă extrem de degradate, din cauza uscăciunii, așa că numai câteva au putut fi scoase și măsurate: doi molari inferiori drepți și câteva fragmente de membre. Vârsta a fost estimată numai după tocirea suprafețelor de masticație și dă între 25 și 35 de ani. Datele biometrice arată un om mai degrabă gracil, dar autorii scriu limpede că a-i atribui sex feminin ar fi o speculație.

Singurele obiecte din mormânt sunt patru perle inelare lucrate din coajă de ou de struț, Struthio camelus, care au făcut probabil parte dintr-un colier. Altceva nu era.

De ce contează data

Până la această săpătură, tumulii cu antene erau cunoscuți mai ales după formă, din inventare făcute pe imagini din satelit, și clasificați generic drept preislamici, fără nicio datare. Funcția funerară putea fi bănuită, nu dovedită: niciun tumul cu antene nu fusese săpat până atunci.

Cele două probe luate din același individ au fost trimise în 2025 la laboratorul CIRAM. Raportul carbon-azot al amândurora a ieșit în afara intervalului optim de 2,9-3,6, semn că proteina din os nu se mai păstrase bine, așa că singura cale rămasă a fost datarea pe bioapatită, nu pe colagen. Rezultatul combinat dă 4407-4230 de ani calibrați înainte de prezent cu 85,5 la sută probabilitate, iar intervalul total raportat este 4417-4100.

Cu această dată, studiul așază tumulii cu antene la mijlocul șirului cronologic al monumentelor funerare de piatră din Sahara Occidentală, la capătul primei faze stabilite în regiunea Tiris, alături de tumulii în formă de semilună. Cercetarea e făcută de o echipă a Universității din Girona împreună cu Ministerul Culturii sahrawi, în teritoriul controlat de Frontul Polisario, iar autorii recunosc că împrejurările politice le limitează posibilitatea de a lucra pe teren.

Ce nu se știe încă

• Datarea s-a făcut pe bioapatită, nu pe colagen, fiindcă proteina nu se mai păstrase. Este o metodă acceptată, dar mai puțin precisă decât cea obișnuită.
• Sexul celui îngropat nu se poate stabili, iar vârsta vine numai din tocirea dinților.
• Cele patru perle de coajă de ou de struț nu au valoare de datare și nu spun nimic despre statutul mortului.
• Un singur monument săpat nu dovedește că toți tumulii cu antene sunt din aceeași vreme. Două monumente cu antene în V din Tanezzuft, în Libia, au dat date mult mai târzii, pe care autorii le pun pe seama formei diferite.

Cercetarea acestor monumente are o istorie lungă și dezamăgitoare. Prima referire este din 1902, când geologul Norbert Font i Sagué a săpat un monument mic fără să găsească nimic, nici obiecte, nici oase. Abia în 1943, un ofițer, Tomás de Azcárate Ristori, a deschis o cistă de piatră îngropată lângă un șir de pietre ridicate și a găsit în ea un schelet ghemuit, dovedind pentru prima dată în regiune că asemenea structuri sunt morminte. Între 1970 și 1974, Universitatea din La Laguna a săpat și studiat 33 de monumente. Rezultatul de acum, o singură dată obținută dintr-un singur mormânt, se adaugă la un dosar care abia începe să aibă cifre.