Sari la conținut
Ultimele
HISTORIX.RO
Ziua în istorie

25 octombrie

25 octombrie este una dintre zilele cu cel mai lung sinaxar din octombrie: pe lângă Sfinții Mucenici Marcian și Martirie și pe lângă Sfânta Tavita, Mineiul adaugă încă unsprezece pomeniri, de la un episcop al Amastridei, la Marea Neagră, până la șiruri de mucenici păstrați numai cu numele. În calendarul popular ziua nu are sărbătoare proprie: e ajunul Sâmedrului, ultima zi întreagă a jumătății calde a anului, când se încheiau tocmelile, sorocurile de plată și semănatul usturoiului. În istorie, data poartă deopotrivă acte domnești și hrisoave din veacurile XVI-XVIII și ziua din 1944 în care armata a încheiat eliberarea teritoriului național.

Actualizată la

13
Sfinți
16
România
13
Lume
Mergi la ziua de azi Tot calendarul →
Pe scurt: 25 octombrie

Pe 25 octombrie, în istoria României, armata a încheiat în 1944 eliberarea teritoriului național, intrând în Carei și Satu Mare, de unde și Ziua Armatei. În 1918 ucrainenii bucovineni și-au făcut la Cernăuți un comitet regional, iar în 1999 s-a făcut la București primul transplant de cord. În lume, englezii au învins la Azincourt în 1415. Sunt prăznuiți Sfinții Mucenici Marcian și Martirie.

Calendarul ortodox

Sinaxar

Sfinții pomeniți în această zi, așezați în istoria lor.

Cum citim Sinaxarul: viețile sfinților au fost scrise pentru credincioși, de multe ori la mult timp după evenimente, și păstrează felul de a povesti al vremii lor. Aici le punem în contextul istoric: cine a fost fiecare, unde și când a trăit, de ce a fost persecutat sau cinstit și când a fost trecut în rândul sfinților. Spunem deschis ce se sprijină pe documente și ce ne-a rămas doar prin tradiție.

Sfinții Mucenici Marcian și Martirie

Doi slujitori ai bisericii din Constantinopol, uciși pentru că nu au voit să treacă la arianism. · secolul IV, în vremea împăratului Constanțiu al II-lea
Parțial documentat

Marcian era citeț, adică cântăreț la biserică, iar Martirie ipodiacon; o parte din calendare îi numesc „notarii”, după slujba de scriitori ai actelor patriarhiei. Erau ucenicii patriarhului Pavel al Constantinopolului, și tocmai acolo stă partea verificabilă a pomenirii lor. Cadrul este disputa ariană, cea mai aspră criză a Bisericii din secolul IV: învățătura preotului Arie, care tăgăduia dumnezeirea deplină a Fiului, fusese condamnată la Sinodul de la Niceea în 325, dar a recâștigat teren sub Constanțiu al II-lea, fiul lui Constantin cel Mare. Calendarul Patriarhiei dă pentru acest împărat anii 331-361; cronologia obișnuită a domniei lui îl arată stăpân al Răsăritului din 337 și împărat singur din 353 până la moarte, în 361. Patriarhul Pavel, care ținea cu hotărârea de la Niceea, a fost scos din scaun și trimis în surghiun de mai multe ori, iar la capătul celui din urmă exil a fost omorât în Armenia. După îndepărtarea lui, cei doi slujitori au fost prinși și siliți să primească erezia; fiindcă nu au cedat, s-a poruncit să fie uciși.

Ce spun izvoarele: Cadrul se sprijină pe documente: domnia lui Constanțiu al II-lea, condamnarea arianismului la Niceea în 325 și surghiunurile repetate ale patriarhului Pavel sunt fapte datate, cunoscute din izvoare bizantine și din actele sinodale. Episodul morții celor doi vine însă din Sinaxar, fără an, fără loc precizat și fără acte de judecată păstrate. Anul uciderii nu apare în sursele consultate. De aceea pomenirea e dată aici ca parțial documentată: rama e istorie, miezul e tradiție.

Canonizare: Sunt sfinți ai Bisericii vechi, cinstiți prin intrarea în Sinaxar, nu printr-un act de canonizare de felul celor de astăzi. Data intrării lor în calendar nu apare în sursele consultate.

Sfânta Tavita

Ucenică din Iope, pomenită în Faptele Apostolilor pentru milosteniile ei și pentru învierea săvârșită de Apostolul Petru. · secolul I
Documentat istoric

Numele ei se tâlcuiește „Căprioară”, iar Scriptura îl dă în amândouă formele, Tavita în aramaică și Dorcas în grecește. Era din Iope, portul care astăzi se numește Iaffa și face parte din Tel Aviv. Faptele Apostolilor o arată „plină de fapte bune și de milosteniile pe care le făcea”, iar amănuntul care o așază în viața reală a comunității este cămășile și hainele cusute de ea, pe care văduvele le arată plângând. S-a îmbolnăvit și a murit, iar ucenicii, aflând că Petru era în Lida, oraș aflat la mică depărtare, au trimis după el. Petru a scos pe toți afară, a îngenuncheat, s-a rugat și i-a zis: „Tavita, scoală-te”. Episodul e însemnat și pentru ce arată despre organizarea celor dintâi comunități creștine: existau văduve îngrijite de obște, iar femeile aveau în ea un rol lucrător, nu doar unul de ascultare. Din pricina lui, Tavita e cinstită până astăzi ca ocrotitoare a lucrului de mână și a ajutorării săracilor.

Ce spun izvoarele: Aici izvorul e limpede și singur: Faptele Apostolilor 9, 36-42. Tot ce se poate spune despre Tavita vine din acel pasaj, pe care calendarul Patriarhiei îl redă în întregime. În afara lui nu se cunosc, din sursele consultate, alte mărturii despre viața ei, despre anii ei sau despre felul în care s-a sfârșit a doua oară. Locul se poate însă așeza pe hartă fără greș, iar aceasta e partea verificabilă.

Canonizare: Cinstită din vechime, ca persoană pomenită în cărțile Noului Testament; nu există și nici nu se cerea un act de canonizare.

Sfântul Cuvios Gheorghe, episcopul Amastridei

Episcop pe coasta de sud a Mării Negre, a cărui Viață este unul dintre izvoarele bizantine folosite în discuția despre cele mai vechi atacuri ale rușilor la Pontul Euxin. · a doua jumătate a secolului VIII și începutul secolului IX
Documentat istoric

Amastris este orașul care astăzi se numește Amasra, pe coasta Paflagoniei, la Marea Neagră, adică pe celălalt mal al mării pe care o avem și noi. Gheorghe a trăit mai întâi ca pustnic, apoi a fost cerut de orășeni ca episcop și așezat în scaun la Constantinopol. Viața lui cade exact peste cea mai grea dezbinare a Bizanțului: lupta pentru icoane. S-a născut în vremea prigoanei icoanelor pornite de împărații isaurieni, a ajuns la vârsta bărbăției când Sinodul al VII-lea Ecumenic, la Niceea, în 787, a așezat din nou cinstirea icoanelor, și a murit înainte ca a doua prigoană, cea de după 815, să izbucnească. Amastris era port și punct de vamă, iar episcopul avea de purtat grija unui oraș deschis dinspre mare. Tocmai de aici vine însemnătatea lui pentru istorici: Viața sa povestește un atac venit pe mare asupra orașului, pus pe seama „rușilor”, și e unul dintre cele mai vechi texte bizantine care îi pomenesc. Pentru un cititor de la noi, pomenirea aceasta are un folos în plus: arată că sfinții zilei nu sunt toți din Egipt sau din Siria, ci unii au păstorit la Marea Neagră.

Ce spun izvoarele: Aceasta e cea mai bine documentată pomenire a zilei. Viața Sfântului Gheorghe al Amastridei s-a păstrat și e folosită de bizantiniști ca izvor istoric, nu doar ca text de evlavie, fiindcă descrie un atac al „rușilor” asupra orașului. Cine a scris-o și când anume rămâne în discuție: atribuirea cea mai des primită este Ignatie Diaconul, la începutul secolului IX, iar datarea atacului e disputată între cercetători, unii socotindu-l dinainte de 830, alții mai târziu. Anii episcopatului nu se pot fixa la zi. Calendarul Patriarhiei îl pomenește la această dată fără a-i da viața pe larg, deci amănuntele de mai sus țin de bibliografia bizantinistică, nu de sinaxarul zilei.

Canonizare: Cinstit ca sfânt în Biserica bizantină încă din secolul al IX-lea, prin Viața scrisă la puțină vreme după moartea lui și prin intrarea în sinaxare; nu există un act de canonizare de tip modern.

Sfântul Mucenic Anastasie

Mucenic pomenit în Minei la această dată, fără viață dezvoltată în calendarul zilei. · nu se poate preciza din sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Mineiul este cartea de slujbă în douăsprezece volume, câte unul pe lună, care cuprinde cântările și pomenirile fiecărei zile. Pe lângă sfinții așezați în fruntea zilei, el adaugă un șir de pomeniri mai scurte, uneori doar nume cu o însemnare de câteva cuvinte, moștenite din sinaxarele bizantine. Sfântul Mucenic Anastasie de la 25 octombrie e una dintre acestea. Ce se poate spune cinstit despre o asemenea pomenire nu e viața sfântului, pe care nu o avem, ci rostul ei: numele acelea au fost ținute minte de obștile locale care îi cinsteau, au intrat în calendarul de la Constantinopol și au rămas acolo chiar după ce povestea lor s-a pierdut. Numele însuși, Anastasie, vine din grecescul care înseamnă înviere, și a fost dat des creștinilor din primele veacuri. Mai mult de atât nu se poate spune fără a împrumuta amănunte de la un alt sfânt cu același nume, ceea ce aici nu se face.

Ce spun izvoarele: Calendarul Patriarhiei îl trece între pomenirile adăugate din Minei și îi dă numai numele și calitatea de mucenic. Nu am găsit, într-o sursă care trece testul casei, nici anii, nici locul, nici împăratul în vremea căruia ar fi pătimit. Golul e însemnat aici anume: numele Anastasie e purtat de mai mulți sfinți, între care Sfântul Mucenic Anastasie Persul, pomenit la 22 ianuarie, cu viață amănunțită, iar o potrivire pripită între ei ar fi o greșeală ușor de făcut și greu de dovedit.

Canonizare: Pomenire de sinaxar, fără act de canonizare cunoscut și fără dată a intrării în calendar, în sursele consultate.

Sfântul Mucenic Valerian

Mucenic pomenit în Minei la această dată, cunoscut numai prin nume. · nu se poate preciza din sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Numele Valerian vine din gens Valeria, una dintre familiile vechi ale Romei, și era purtat în tot imperiul. Faptul că un mucenic cu nume latin apare în calendarul grecesc de la Constantinopol spune ceva despre lumea în care s-au născut aceste pomeniri: creștinii prigoniți nu erau o populație străină, ci locuitori ai imperiului, cu nume romane, slujbe romane și cetățenie romană. Cele mai multe pomeniri scurte de acest fel se leagă, în tradiție, de marile prigoane de la mijlocul secolului III și de la începutul secolului IV, cele ale lui Deciu, Valerian și Dioclețian, fiindcă atunci au murit cei mai mulți creștini la judecată publică. Pentru acest Valerian însă nici atâta nu se poate afirma cu temei, de vreme ce sursa zilei nu dă niciun reper, iar o încadrare ghicită ar fi tocmai felul de amănunt pe care alte calendare îl adaugă și pe care aici nu îl adăugăm.

Ce spun izvoarele: Sursa zilei îi dă numai numele. Nu am găsit anii, locul sau prigoana în care ar fi pătimit, într-o sursă care trece testul casei. Se cuvine o atenție la nume: Valerian e și numele împăratului roman care a pornit prigoana din 257-258, iar în calendarul lunii apar alături forme apropiate, Valerie la aceeași dată și Valentin la 24 octombrie. Apropierea de sunet nu înseamnă nicio legătură între ei.

Canonizare: Pomenire de sinaxar; nu se cunoaște, din sursele consultate, un act de canonizare sau data intrării în calendar.

Sfântul Mucenic Savin

Mucenic pomenit în Minei la această dată, cunoscut numai prin nume. · nu se poate preciza din sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Numele vine de la sabini, vechiul popor din munții de la răsăritul Romei, înghițit de cetate în primele secole ale ei; a rămas în uz ca nume de familie și apoi ca nume de botez, în toată latinitatea. În calendarul ortodox purtătorii lui sunt mai mulți, iar sinaxarele îi deosebesc prin loc și prin dată, nu prin amănunte de viață. Aceasta e, de altfel, lecția cea mai folositoare a pomenirilor scurte: calendarul creștin nu e o colecție de biografii, ci o listă de aduceri aminte, iar o parte dintre cei pomeniți au ajuns la noi doar cu numele, fiindcă obștea care le ținea minte povestea a pierit sau a fost strămutată. A recunoaște asta nu scade cinstirea lor; o așază pe temelia adevărată, care e pomenirea, nu povestea.

Ce spun izvoarele: Calendarul Patriarhiei dă numai numele. Numele Savin, în forma grecească Sabinos și în cea latină Sabinus, e purtat de mai mulți sfinți în calendarul ortodox, între care un episcop al Canusiumului și un mucenic egiptean, pomeniți la alte date. Nu există, în sursele consultate, un semn care să arate pe care dintre ei îl pomenește Mineiul la 25 octombrie, și de aceea nu i se atribuie aici nici viață, nici loc.

Canonizare: Pomenire de sinaxar; act de canonizare și dată a intrării în calendar nu apar în sursele consultate.

Sfinții Mucenici Valerie și Hrisaf

Doi mucenici pomeniți împreună în Minei la această dată. · nu se poate preciza din sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Valerie este forma românească a numelui latin Valerius, iar Hrisaf vine din grecescul care înseamnă aur, chrysos, de unde și Hrisant, Hrisostom și celelalte nume cu aceeași rădăcină. Perechea de nume, unul latin și unul grecesc, e obișnuită în răsăritul imperiului, unde cele două limbi se amestecau în același oraș și adesea în aceeași familie. Faptul că apar împreună, iar nu fiecare la ziua lui, arată că pomenirea lor a venit la Constantinopol ca una singură, probabil dintr-un izvor local, și a rămas așa. Despre felul morții, locul judecății și vremea în care s-au petrecut, sursa zilei nu spune nimic, iar aici nu se adaugă nimic: o dată pusă din presupunere ar îmbrăca pomenirea într-o precizie pe care nu o are.

Ce spun izvoarele: Sursa zilei îi dă alături, cu numele, fără loc și fără an. Pomenirea în pereche este ea însăși un indiciu de care se poate ține cont: în sinaxare, doi sau trei mucenici trecuți împreună au fost de obicei judecați și uciși în același proces, uneori fiind rude sau tovarăși de slujbă. Indiciul acesta nu e însă o dovadă și nu îngăduie să li se dea o dată. Nu am găsit, într-o sursă care trece testul casei, nimic mai mult despre ei.

Canonizare: Pomenire de sinaxar; nu se cunosc, din sursele consultate, nici actul, nici data intrării în calendar.

Sfântul Mucenic Uar cel din Egipt

Ostaș mucenic din Egipt, pomenit în chip obișnuit la 19 octombrie și adăugat din Minei și la 25 octombrie. · tradiția îl așază în vremea prigoanelor de la începutul secolului IV
Tradiție, fără izvoare contemporane

Uar, în forma latină Varus, e înfățișat de tradiție ca ostaș în Egipt, în Tebaida, ținutul de pe Nilul de sus unde monahismul avea să se nască peste o generație. Cadrul istoric în care îl pune tradiția este real și bine datat: prigoana pornită de Dioclețian în 303 și urmată de Maximian și de Galeriu a lovit Egiptul mai greu decât orice altă provincie, într-atât încât Biserica coptă își numără anii de la 284, anul urcării lui Dioclețian pe tron, și numește acea socoteală „era martirilor”. Pomenirea lui Uar e legată, în sinaxare, de o femeie cu numele Cleopatra, care i-ar fi luat trupul și l-ar fi dus în Palestina, iar cele două nume apar împreună la 19 octombrie. Ce se poate spune cu temei e că prigoana e istorie, iar povestea e tradiție, și că cine caută ziua lui o va găsi mai întâi la 19 octombrie.

Ce spun izvoarele: Aici însemnarea cea mai de folos nu e despre viață, ci despre dată, și se poate verifica în același calendar: Patriarhia îl pomenește pe Sfântul Mucenic Uar la 19 octombrie, împreună cu Sfântul Proroc Ioil și cu Sfânta Cleopatra, și îl trece a doua oară, între adăugirile din Minei, la 25 octombrie. Nu sunt doi sfinți, ci o pomenire cu două date, lucru obișnuit în calendarul ortodox. Despre viața lui, izvoarele sunt hagiografice, nu documentare, și nu dau nici anul morții, nici numele judecătorului; de aceea pomenirea e dată ca tradiție, chiar dacă prigoanele în care e așezată sunt reale și datate.

Canonizare: Cinstire veche, de sinaxar, fără act de canonizare cunoscut în sursele consultate.

Sfinții Mucenici Papie, Diodor și Claudian

Trei mucenici pomeniți împreună în Minei la această dată. · nu se poate preciza din sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Cei trei sunt un exemplu curat de pomenire în grup, forma cea mai răspândită în sinaxarele vechi. Numele arată un amestec: Papie e grecesc, Diodor e grecesc, Claudian e latin, iar amestecul acesta e semnul unui oraș de provincie din răsăritul imperiului, unde garnizoana, administrația și negoțul puneau laolaltă oameni cu nume din amândouă limbile. Când sinaxarul trece trei nume împreună, înseamnă aproape totdeauna un singur proces: creștinii erau descoperiți în grup, la o adunare sau la o denunțare, erau judecați împreună și pomeniți împreună. Ce nu se poate scoate din pomenire e vremea. Prigoanele cu adevărat generale, cele în care au murit cei mai mulți, sunt trei și sunt datate: a lui Deciu, în 250-251, a lui Valerian, în 257-258, și cea mare, pornită de Dioclețian în 303. Dar a alege una dintre ele pentru acești trei ar fi o alegere a noastră, nu o informație din izvor.

Ce spun izvoarele: Sursa zilei le dă numele, în această ordine, fără loc și fără an. Unele culegeri hagiografice îi așază în Pamfilia, în vremea lui Deciu, adică la mijlocul secolului III, dar nu am găsit această încadrare într-o sursă care trece testul casei, așa că nu o dăm ca sigură, ci o însemnăm ca ipoteză de bibliografie. Ceea ce rămâne verificabil e doar pomenirea în grup, la această dată, în calendarul Patriarhiei.

Canonizare: Pomenire de sinaxar; nu se cunosc, din sursele consultate, actul sau data intrării în calendar.

Sfinții Mucenici Faust, Vasilie și Lucian

Trei mucenici pomeniți împreună în Minei la această dată. · nu se poate preciza din sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Faust, Vasilie și Lucian poartă nume care spun ceva despre lumea lor: Faustus înseamnă în latină cel cu noroc, Basileios înseamnă în grecește cel împărătesc, iar Lucianus e un nume latin răspândit în toate provinciile. Pomenirea lor în grup, la o zi plină de alte pomeniri scurte, arată felul în care s-a strâns calendarul creștin: nu scris dintr-o dată, ci adunat veac după veac, din liste locale aduse la Constantinopol și așezate la zilele pe care le purtau acolo. Când o zi are, ca aceasta, doi sfinți cu viață povestită și unsprezece pomeniri scurte, se vede limpede împărțirea: în frunte stau cei cinstiți cu slujbă deosebită, iar după ei șirul celor păstrați numai cu numele. Despre acești trei nu se poate spune mai mult fără a împrumuta de la alții, și nu împrumutăm.

Ce spun izvoarele: Calendarul zilei le dă numai numele. Nu am găsit, într-o sursă care trece testul casei, locul, anul sau prigoana. Atenție la nume, fiindcă aici stă capcana: Lucian cel pomenit aici nu trebuie confundat cu Sfântul Mucenic Lucian, preotul din Antiohia, pomenit la 15 octombrie, nici Vasilie cu Sfântul Vasile cel Mare, de la 1 ianuarie. Potrivirea de nume nu e o potrivire de persoană, iar amestecul acesta e una dintre greșelile cele mai dese ale calendarelor de pe internet.

Canonizare: Pomenire de sinaxar, fără act de canonizare cunoscut în sursele consultate.

Sfinții Mucenici Nichifor și Ștefan

Doi mucenici pomeniți împreună în Minei la această dată. · nu se poate preciza din sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Nichifor vine din grecescul nikephoros, purtător de biruință, iar Ștefan din stephanos, cunună. Amândouă au fost nume căutate de creștini anume pentru ce înseamnă, fiindcă mucenicia era închipuită, în limba Bisericii, ca o întrecere încununată: de aici și troparul care se cântă mucenicilor la această zi, în care se spune că „cununile nestricăciunii” au fost dobândite de la Dumnezeu. Pomenirea celor doi nu are, în sursa zilei, nici loc, nici an. Se poate spune, fără a ieși din ce se știe, doar atât: numele lor au ajuns în calendarul de la Constantinopol dintr-o listă locală, au rămas acolo ca pomenire și au fost trecute mai departe în Minei, de unde le-a luat și calendarul românesc de astăzi. Restul, oriunde l-ați găsi scris cu amănunte, e adăugat pe drum.

Ce spun izvoarele: Sursa zilei dă doar numele. Amândouă numele sunt purtate de sfinți mult mai cunoscuți, pomeniți la alte date, și tocmai de aici vine primejdia de confuzie: Sfântul Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic, e pomenit la 27 decembrie, iar Sfântul Nichifor, patriarhul Constantinopolului și apărător al icoanelor, la 2 iunie. Niciunul nu are legătură cu pomenirea de la 25 octombrie. Nu am găsit, într-o sursă care trece testul casei, nimic despre acești doi în afara numelor.

Canonizare: Pomenire de sinaxar; nu se cunosc, din sursele consultate, actul sau data intrării în calendar.

Sfinții Filadelf și Policarp

Doi sfinți pomeniți împreună în Minei la această dată, fără calificativ de mucenic în sursa zilei. · nu se poate preciza din sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Numele Filadelf, din grecescul philadelphos, înseamnă iubitor de frați, iar Policarp, polykarpos, înseamnă cel cu rod bogat. Sunt nume grecești de epocă romană, iar al doilea e legat în amintirea Bisericii de unul dintre cele mai vechi documente creștine care s-au păstrat: Mucenicia Sfântului Policarp al Smirnei, scrisă de martori la puțină vreme după moartea lui și socotită cea mai veche descriere de martiriu ajunsă la noi în afara Scripturii. Comparația ajută la ceva: ea arată ce înseamnă o pomenire documentată, cu loc, cu vremea proconsulului și cu mărturii culese, și cât de deosebită e de o pomenire ca aceasta de la 25 octombrie, din care a rămas numele și nimic altceva. A pune cele două pe același raft, cum fac unele calendare, înseamnă a împrumuta pentru una temeiul celeilalte.

Ce spun izvoarele: Un amănunt de citit cu grijă în sursa zilei: aici calendarul scrie „Sf. Filadelf și Policarp”, fără a-i numi mucenici, în vreme ce la celelalte pomeniri ale zilei pune limpede „Sf. Mc.”. Deosebirea poate fi o scurtare de listă sau poate însemna că tradiția nu i-a ținut minte ca mucenici; nu se poate hotărî din sursele consultate, și de aceea nu li se dă aici nici felul sfârșitului. Policarp e, pe de altă parte, numele Sfântului Sfințit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei, ucis în jurul anului 155 și pomenit la 23 februarie, cu Mucenicie păstrată; nu e același și nu se cuvine amestecat.

Canonizare: Pomenire de sinaxar, fără act de canonizare cunoscut în sursele consultate.

Sfântul Cuvios Macarie, episcopul Ciprului

Episcop în Cipru, pomenit în Minei la această dată. · nu se poate preciza din sursele consultate
Tradiție, fără izvoare contemporane

Ciprul are în istoria Bisericii o așezare aparte: e una dintre puținele Biserici care și-au păstrat neatârnarea, recunoscută la Sinodul al III-lea Ecumenic, de la Efes, în 431, pe temeiul că insula fusese încreștinată de Apostolii Pavel și Barnaba, iar Barnaba era socotit cipriot. De atunci arhiepiscopul Ciprului nu a atârnat de patriarhul Antiohiei, cum ar fi cerut geografia, iar insula a avut un șir lung de episcopi proprii, dintre care mulți au intrat în sinaxare. Pomenirea de la 25 octombrie e una dintre acestea, și calitatea de „cuvios” pusă alături de scaunul episcopal arată un ierarh care a trăit ca monah, nu un mucenic. Mai mult nu se poate spune fără a-l confunda cu alt Macarie, iar numele acesta e dintre cele mai purtate în monahismul răsăritean, deci confuzia e la un pas.

Ce spun izvoarele: Sursa zilei îi dă numele, calitatea de cuvios și scaunul, Ciprul, fără ani și fără oraș. Numele cere o lămurire, fiindcă în același calendar, la 23 octombrie, adică la numai două zile, e pomenit Sfântul Cuvios Macarie Romanul, iar printre marii cuvioși ai Egiptului sunt Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul, pomeniți la 19 ianuarie. Niciunul nu e episcopul Ciprului de la 25 octombrie. Nu am găsit, într-o sursă care trece testul casei, anii păstoririi lui sau cetatea în care a avut scaun.

Canonizare: Pomenire de sinaxar; nu se cunoaște, din sursele consultate, nici actul, nici data intrării în calendar.

Credințe și obiceiuri populare

Tradițiile zilei

Ajunul Sâmedrului

Pentru 25 octombrie, culegerile clasice care se pot citi integral, Sărbătorile la români a lui Simion Florea Marian și Datinele și credințele poporului român a Elenei Niculiță-Voronca, nu consemnează nicio sărbătoare proprie și niciun nume popular al zilei. Ce documentează ele este locul zilei: ajunul Sâmedrului, adică al Sfântului Dumitru, una dintre cele două porți ale anului țărănesc. Două lucruri ating însă ziua de-a dreptul, și amândouă sunt culese: Moșii de toamnă, care cad sâmbăta dinaintea Sâmedrului, deci pe 25 octombrie atunci când ziua cade sâmbătă, și soroacele de semănat care se încheie la Sfântul Dumitru, pentru care 25 octombrie e ultima zi.

Moșii de toamnă, când ziua cade sâmbătă

Marian arată că Moșii de toamnă cad sâmbăta dinaintea Sâmedrului și că, împreună cu Moșii de iarnă, se numesc Moșii cei mari. Niculiță-Voronca întărește și precizează pentru Bucovina: toamna sunt trei sâmbete ale morților, două înaintea Sfântului Dumitru și una înaintea Sfinților Arhangheli, iar în ele se fac parastase și praznice. Așadar pomenirea se face pe 25 octombrie în anii când ziua cade sâmbătă, fiind atunci cea de-a doua dintre sâmbetele dinaintea Sfântului Dumitru; altminteri ea se ține în sâmbăta care vine înainte de 26 octombrie. În alte părți, numele se schimbă: în Gorj, la Urdarii de Sus, Moșii de iarnă erau numiți Moșii de piftii, iar în Banat, la Ciclova Română, Sacrilegi.

Ultima zi pentru semănatul usturoiului

La Mahala și la Mihalcea, în Bucovina, Niculiță-Voronca a cules credința că usturoiul nu se mai seamănă după Sfântul Dumitru: „Usturoiul dacă nu-l sameni păn' la Sf. Dumitru, să nu-l mai sameni, că poți să ai vro pagubă.” Scăparea era să pui măcar câteva fire în pământ înainte de soroc, și atunci se putea semăna și după. Anastasia Constantinovici, din Mihalcea, lega opreliștea de faptul că usturoiul „e cap și el vrea cap”, iar nesocotirea sorocului „pică asupra capului”. Aceeași culegere pune alături bobul, care are sorocul la Sfântul Gheorghe. Pentru cine ține socoteala veche, 25 octombrie e deci ultima zi bună.

Între Vinerele nu se seamănă secară

În satele de pe lângă Cernăuți se țineau două Sfinte Paraschive, numite amândouă Vinerelele: cea dintâi la 14 octombrie, pe care unele femei o posteau, și a doua după Sfântul Dumitru. Între Vinerele, spuneau la Mihalcea și la Mahala, să nu semeni secară, „că mori”. Ziua de 25 octombrie cade chiar în răstimpul acesta, între cele două Vinerele, deci sub opreliște. În Mihalcea, numele Vinerele se dădea și vinerilor dinaintea sâmbetelor morților de toamnă, pe care femeile le posteau pentru boale.

De unde vine

Cel mai des, cine caută obiceiuri de 25 octombrie caută Focul lui Sâmedru. Aici se cuvin trei lămuriri. Întâi, focul e legat de sărbătoarea însăși, nu de ziua de dinaintea ei, iar Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, cel pe care poporul îl numește Sâmedru, se prăznuiește la 26 octombrie; dacă focul se aprinde în ajun, ajunul acela este seara de 25 octombrie numai în socoteala pe stil nou, pe care Biserica Ortodoxă Română o folosește astăzi pentru sărbătorile cu dată fixă. A doua, Marian scrie limpede că Sâmedru cade „la 26 octomvrie, st.v.”, adică pe stil vechi, iar el își anunță cititorul că obiceiurile de la Sâmedru le va înșira la locul lor, nu în capitolul despre Sângiorz; în cele două volume care se pot citi integral, și pe care le-am citit, focul nu apare, deci nu îl dăm ca documentat de ele. A treia, nu trebuie amestecat Sfântul Dumitru de la 26 octombrie cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, pomenit la 27 octombrie, a cărui pelerinaj adună anual sute de mii de oameni; sunt doi sfinți deosebiți, în două zile alăturate, și confuzia dintre ei e cea mai răspândită greșeală a zilelor acestea. Mai este și o a doua încurcătură, de dată: Sfântul Mucenic Uar e pomenit în calendarul Patriarhiei la 19 octombrie, cu Sfânta Cleopatra, și a doua oară, între adăugirile din Minei, la 25 octombrie; nu sunt doi sfinți, ci o pomenire cu două date.

Citește articolul complet →
Ritmul anului

Ultima zi din jumătatea caldă a anului, între Sângiorz și Sâmedru

Marian pune Sângiorzul și Sâmedrul mai sus decât pe toți ceilalți sfinți ai calendarului popular și le dă, într-o legendă, cheile vremii: Sângiorzul e capul primăverii și semănătorul tuturor seminților, Sâmedru e sfârșitul toamnei și strângătorul tuturor pâinilor și al fructelor, iar la fiecare răscruce unul ia cheile din mâna celuilalt, închide un anotimp și deschide pe celălalt. De la Sângiorz la Sâmedru e jumătate de an, spune Marian, și anume jumătatea cea mai frumoasă și mai călduroasă. Dar răscrucea nu era numai despre vreme, era și despre bani și despre tocmeli: casele se închiriau, moșiile se arendau și banii se dădeau pe camătă de la Sângiorz până la Sâmedru și de la Sâmedru până la Sângiorz, iar la aceste două zile se încasau chiria, câștiul moșiei și camăta. La fel se năimeau, cel puțin în Bucovina, ciobanii, cârlănarii, văcarii, herghelierii și porcarii, pe răstimpul de la Sângiorz la Sâmedru; de la Sâmedru înainte, fiecare gospodar își îngrijea singur vitele. Pentru cine trăia după calendarul acesta, 25 octombrie era deci ultima zi întreagă a anului pastoral și a sorocului de plată. Ziua cade totodată în răstimpul de dulce de dinaintea postului Crăciunului, pe care Marian îl cuprinde în cișlegi, adică în „toate zilele cele de rupt sau de dulce de peste an”; lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului e la 14 noiembrie, iar postul începe la 15 noiembrie.

Știi o tradiție legată de ziua asta, din satul sau din familia ta? Povestește-ne.

Evenimente

Pe 25 octombrie, în istoria României

  1. 1575

    Un act păstrat în fondurile medievale transilvane, cu cota CJ-F-00353-2-69(9), îl menționează pe Albert Kys de Bergenye, adică din Berghia, sat aflat astăzi în județul Mureș. Este cea mai veche dată de 25 octombrie pe care o putem lega, pe această zi, de un document din spațiul românesc.

  2. 1592

    Se încheie scurta domnie a lui Petru Cazacul în Moldova, început în august același an. Un document de moșie îl pomenește ca „Petru voevod” de la care au fost luate dresele, iar originea lui rămâne nelămurită: tradiția îl face fiu al lui Alexandru Lăpușneanu, fără dovadă. Data sfârșitului domniei e dată diferit de la o cronologie la alta, fiindcă unii socotesc ziua înlăturării lui, alții pe cea a reîntoarcerii lui Aron Vodă în scaun.

  3. 1615

    Domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea cumpără satul Botoșana, din ținutul Sucevei, de la Anastasia, nepoata lui Luca Arbore, cu 700 de ughi ungurești, și îl dăruiește Mănăstirii Solca, care l-a stăpânit până în 1785. Actul e un exemplu bun de felul în care se mișca pământul în Moldova: prin cumpărare domnească și danie către mănăstire, nu prin confiscare.

  4. 1647

    Prima atestare documentară cunoscută a satului Bădiceni, din ținutul Sorocii, într-o mărturie adusă de Ioniță Spânei despre o pricină de rudenie și de moșie.

  5. 1657

    Se încheie prima domnie a lui Gheorghe Rákóczi al II-lea în Transilvania, începută la 11 octombrie 1648, după dezastrul campaniei lui din Polonia și sub presiunea Porții. Momentul e dat diferit de surse, fiindcă renunțarea principelui, hotărârea Dietei care a ales în locul lui pe Francisc Rhédey, la începutul lui noiembrie, și confirmarea otomană sunt trei lucruri deosebite, iar fiecare cronologie alege altul drept sfârșit al domniei. Citește →

  6. 1744

    Domnitorul Ioan Mavrocordat dăruiește Mănăstirii Trei Ierarhi din Iași vădrăritul de vin de la toate viile din dealul Copoului, adică dreptul de a lua dare pe vinul produs acolo. Dania e cunoscută dintr-un studiu de arhivă al istoricului Petronel Zahariuc.

  7. 1762

    Marele vistiernic Filip Catargiu arată într-un document că biserica Mănăstirii Dragomirna, ajunsă „la cea mai de pre urmă rasapă și stricare” din trecerea anilor, a fost refăcută „iarăș după cum au fostu”, cu cheltuiala și osteneala lui. Formula aceasta, refacerea după forma veche, e însemnată pentru istoria restaurărilor la noi.

  8. 1775

    Scaunul episcopal ortodox este mutat de la Caransebeș la Vârșeț, de episcopul Vichentie Popovici, într-o apropiere bine chibzuită de ierarhia sârbească. Episcopia Caransebeșului confirmă mutarea pentru anul 1775 și arată că eparhia a fost restaurată ca episcopie ortodoxă românească abia în 1865; ziua de 25 octombrie vine însă din sursă deschisă, nu din actul eparhial. Citește →

  9. 1858

    Se dă în folosință calea ferată Szolnok-Arad. Aradul devine al doilea oraș de pe teritoriul actual al României legat la rețeaua feroviară, după Timișoara.

  10. 1918

    Se înființează Comitetul Regional Ucrainean din Bucovina, cu scopul unirii Bucovinei cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale, în săptămânile în care se hotăra soarta provinciei. Citește →

  11. 1921

    Se naște Mihai, fiul principelui Carol, viitor rege al României. Coincidența zilei lui de naștere cu data aleasă mai târziu pentru Ziua Armatei a fost și este discutată de istorici.

  12. 1935

    La Opera Română are loc premiera operei bufe „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu, cu libret după comedia lui I. L. Caragiale, sub bagheta lui Ionel Perlea.

  13. 1944

    Armata României încheie eliberarea teritoriului național, intrând în Carei și în Satu Mare, ultimele localități aflate încă sub stăpânirea impusă prin Dictatul de la Viena din 1940. Ministerul Apărării Naționale dă pentru campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial aproximativ 540.000 de militari trimiși pe front, dintre care peste 90.000 morți, aproape 60.000 dispăruți și peste 330.000 răniți, și arată că după 25 octombrie 1944 armata a luptat mai departe în Ungaria, Cehoslovacia și Austria. Ziua Armatei României este fixată la această dată prin regulamentul onorurilor și ceremoniilor militare.

  14. 1965

    Se înființează la Mangalia primul muzeu al marinei de la noi, nucleul colecțiilor de istorie navală românească.

  15. 1974

    Are loc premiera piesei „Matca”, de Marin Sorescu.

  16. 1999

    La Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București se face primul transplant de cord din România, de o echipă condusă de Șerban Brădișteanu.

Evenimente

Pe 25 octombrie, în lume

  1. 1147

    O armată cruciată condusă de Conrad al III-lea al Germaniei este învinsă la Dorylaeum de trupele Sultanatului de Rum, una dintre înfrângerile care au ruinat Cruciada a doua înainte ca ea să ajungă în Țara Sfântă.

  2. 1154

    Henric al II-lea devine rege al Angliei, deschizând dinastia Plantagenet.

  3. 1415

    În Războiul de O Sută de Ani, armata lui Henric al V-lea al Angliei înfrânge oastea franceză la Azincourt, bătălia care a arătat ce putea face arcul lung englez împotriva cavaleriei grele.

  4. 1501

    Magnații polonezi își impun controlul asupra regalității prin privilegiile de la Mielnik.

  5. 1529

    Regele Henric al VIII-lea îl demite din funcția de cancelar pe cardinalul Thomas Wolsey, fiindcă nu izbutise să îi obțină desfacerea căsătoriei; pasul acesta deschide drumul rupturii Angliei de Roma.

  6. 1671

    Giovanni Domenico Cassini descoperă Iapetus, satelit al planetei Saturn.

  7. 1722

    În catedrala din Reims, Ludovic al XV-lea, în vârstă de doisprezece ani, este încoronat rege al Franței.

  8. 1760

    La moartea bunicului său, George al III-lea devine rege al Marii Britanii.

  9. 1854

    În Războiul Crimeii are loc bătălia de la Balaklava, cu șarja dezastruoasă a cavaleriei ușoare britanice, pomenită de atunci ca pildă de curaj risipit prin ordin greșit.

  10. 1917

    La Petrograd, bolșevicii declanșează insurecția și atacă Palatul de Iarnă. Data e sursă de încurcătură până astăzi: 25 octombrie este data pe stil vechi, folosită atunci în Rusia, iar pe stilul nou ea cade la 7 noiembrie, de aceea Revoluția din Octombrie a fost sărbătorită în noiembrie.

  11. 1944

    În bătălia din golful Leyte, Japonia folosește primul atac sinucigaș organizat cu avioane, cunoscut apoi sub numele de kamikaze.

  12. 1971

    Prin Rezoluția 2758 a Adunării Generale, Republica Populară Chineză preia locul Chinei la Organizația Națiunilor Unite, iar Taiwanul nu mai este reprezentat acolo.

  13. 1983

    Forțele militare americane debarcă în Grenada, șase zile după ce primul ministru Maurice Bishop fusese executat în timpul unei lovituri de stat.

Întrebări frecvente

Ce s-a întâmplat pe 25 octombrie în istoria României?

Evenimentul cel mai cunoscut este din 1944: armata română a încheiat eliberarea teritoriului național, intrând în Carei și Satu Mare, ultimele localități aflate sub stăpânirea impusă prin Dictatul de la Viena. Pe aceeași dată, în 1918, ucrainenii bucovineni au întemeiat la Cernăuți un comitet regional, iar în 1999 s-a făcut la București primul transplant de cord din România.

Ce sfânt este pe 25 octombrie?

Calendarul ortodox îi prăznuiește pe Sfinții Mucenici Marcian și Martirie și pe Sfânta Tavita. Ziua de 25 octombrie are unul dintre cele mai lungi sinaxare din octombrie: Mineiul adaugă încă unsprezece pomeniri, de la un episcop al Amastridei, la Marea Neagră, până la șiruri de mucenici păstrați numai cu numele.

Ce s-a întâmplat pe 25 octombrie în lume?

În 1415, la Azincourt, armata lui Henric al V-lea al Angliei a înfrânt oastea franceză, bătălie rămasă pildă pentru puterea arcului lung englez. În 1854 a avut loc bătălia de la Balaklava, cu șarja cavaleriei ușoare britanice, iar în 1917, pe stil vechi, bolșevicii au atacat Palatul de Iarnă la Petrograd.

De ce este 25 octombrie Ziua Armatei României?

Ziua Armatei României este fixată pe 25 octombrie prin regulamentul onorurilor și ceremoniilor militare, în amintirea zilei din 1944 în care armata a încheiat eliberarea teritoriului național. Ministerul Apărării Naționale dă pentru campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial circa 540.000 de militari trimiși pe front, dintre care peste 90.000 morți.

Ce s-a hotărât în Bucovina pe 25 octombrie 1918?

Ucrainenii bucovineni au întemeiat la Cernăuți un Comitet Regional, condus de Omelian Popovici, cu comisii pentru apărare, finanțe și administrație, și au convocat adunarea populară din 3 noiembrie 1918. Arhiva de Stat a regiunii Cernăuți dă pentru întemeiere două date, 24 și 25 octombrie. Două zile mai târziu, românii s-au declarat Constituantă.

Scrisoarea de sâmbătă

Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână

Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.

Vreau și

Prin abonare primești scrisoarea săptămânală Historix pe adresa de mai sus. Îi trimitem întâi un email de confirmare, iar abonarea începe abia după ce apeși linkul din el. Te poți dezabona oricând, dintr-un clic, din orice email. Politica de confidențialitate.

Urmărește Historix

Istoria, cu dovezi, în fiecare zi pe rețeaua ta preferată.

Facebook Instagram YouTube