Un complex de băi rituale pentru pelerini, dezvelit la poalele Esplanadei Templului

La poalele colțului de sud al Esplanadei Templului din Ierusalim, o echipă a Universității Ebraice a dezvelit un complex de băi rituale construit anume pentru mulțimi. Trei bazine mari de purificare, un bazin dreptunghiular tencuit, o piață pavată și o rețea de canale ocupă circa 280 de metri pătrați, la vreo 50 de metri de intrarea principală în Templu. Descoperirea a fost făcută publică pe 24 septembrie 2026, înaintea sărbătorii de Sukot.

Ce s-a găsit, de fapt, pe Ophel?

Ophel este platoul înalt dintre Cetatea lui David și zidul de sud al Esplanadei Templului, adică exact zona prin care urcau pelerinii spre curtea sacră. Acolo, sub straturile de dărâmături, a ieșit la iveală un ansamblu format din trei băi rituale mari, numite în ebraică mikva’ot, și un bazin dreptunghiular tencuit, dispuse în jurul unei piețe pavate.

Complexul are patru încăperi interioare, construite din blocuri de piatră fățuită, așa-numitele asize de tip ashlar, lucrate cu grijă, nu improvizate. Una dintre băile rituale păstrează o boltă de piatră care se ridică la 4,2 metri deasupra podelei, o stare de conservare neașteptată pentru o construcție din perioada celui de-al Doilea Templu.

Proporțiile sunt neobișnuite pentru acest tip de instalație. Majoritatea băilor rituale cunoscute din Ierusalimul secolului I sunt bazine săpate în stâncă în curtea sau la subsolul unei case, folosite de o familie. Aici avem, dimpotrivă, o clădire de sine stătătoare, cu piață în față și cu circuit de intrare și de ieșire.

Cine săpa acolo și de când

Săpătura este condusă de profesorii Uzi Leibner și Orit Peleg-Barkat, de la Institutul de Arheologie al Universității Ebraice din Ierusalim. Cei doi au preluat șantierul de pe Ophel după moartea, în 2021, a arheologei Eilat Mazar, care săpase acolo timp de decenii. La lucrări participă și Armstrong Institute of Biblical Archaeology.

Anunțul a fost făcut înaintea sărbătorii de Sukot din 2026, una dintre cele trei sărbători de pelerinaj ale calendarului evreiesc. Coincidența nu este întâmplătoare: tocmai despre pelerinaj este vorba în interpretarea propusă de arheologi.

Cum arăta orașul pelerinilor?

Ierusalimul secolului I era, în bună parte, un oraș organizat în jurul pelerinajului. Irod cel Mare lărgise incinta Templului până la dimensiunile pe care le are și astăzi platforma, sprijinită de ziduri de susținere uriașe. Pe latura de sud, scări monumentale urcau spre porțile prin care intrau credincioșii, cunoscute în tradiție ca porțile Hulda.

Un pelerin venit din Galileea sau din diaspora urca pe aceste treți, dar nu putea intra în incinta sacră fără să treacă mai întâi printr-o baie rituală. Traseul acesta, de la poalele dealului la poartă, era punctul de ștrangulare al întregului sistem: acolo se aduna, în zilele de sărbătoare, cea mai mare parte a mulțimii.

Complexul dezvelit acum stă exact în acest punct. Poziția lui, la vreo 50 de metri de intrarea principală, este argumentul cel mai puternic pentru interpretarea propusă de echipa de săpătură: nu o dotare de cartier, ci o anexă funcțională a Templului.

De unde venea apa și unde se scurgea?

O baie rituală evreiască nu funcționează cu apă cărată în găleți. Legea cere apă strânsă pe cale naturală, de ploaie sau de izvor, iar pentru un complex de această mărime asta înseamnă infrastructură. Cercetătorii consideră că apa venea, cel mai probabil, pe apeductul care aducea la Ierusalim apa de la bazinele lui Solomon, de lângă Hebron, aflate la zeci de kilometri spre sud.

Celălalt capăt al sistemului este la fel de grăitor. Apa folosită era evacuată printr-o rețea de tuneluri de drenaj înalte de peste doi metri, care coborau spre valea Chedron. Un om putea merge prin ele în picioare. Nu este o scurgere improvizată, ci o lucrare de inginerie gândită pentru un volum mare și pentru întreținere periodică.

Cum a fost datat complexul

Datarea se sprijină pe trei categorii de indicii. Prima este stratigrafia: sub complexul monumental a fost găsit un ansamblu mai vechi și mai modest de băi, atribuit sfârșitului perioadei hasmoneene și începutului celei irodiene. A doua este ceramica. A treia, cea mai precisă, sunt monedele.

Pe podelele complexului au fost găsite câteva zeci de monede de bronz emise în anul 70 d.Hr., anul în care armata romană a cucerit Ierusalimul și a distrus Templul. Ele dau momentul în care clădirea a încetat brusc să mai fie folosită. Începutul este plasat de cercetători în prima parte a secolului I d.Hr., în jurul anului 10, adică la scurtă vreme după domnia lui Irod cel Mare.

De ce contează pentru istoria pelerinajului?

Despre pelerinajul la Templu se știa din texte. Legea cerea ca evreii să urce la Ierusalim de trei ori pe an, de Pesah, de Șavuot și de Sukot, iar intrarea în incinta sacră presupunea o purificare prealabilă. Sursele antice descriu mulțimi, dar nu spun cum se rezolva, practic, purificarea a zeci de mii de oameni într-o singură zi.

Complexul de băi rituale de la Ierusalim răspunde exact la această întrebare. Uzi Leibner l-a descris drept „un fenomen cu adevărat fără egal”, pentru că nu este vorba de băi particulare, ca în casele bogate din orașul de sus, ci de o dotare publică, construită de la zero pentru un flux mare de oameni, în imediata apropiere a intrării în Templu.

Diferența dintre o baie rituală casnică și un complex public de 280 de metri pătrați este diferența dintre o practică religioasă individuală și o politică de administrare a orașului. Cineva a decis, a plătit și a întreținut această investiție timp de șaizeci de ani.

Ce nu se știe încă

Nu se știe cine a comandat lucrarea. Un complex de asemenea dimensiuni, ridicat la poalele Templului, presupune fie o decizie a autorității templiere, fie o donație importantă, dar niciun material epigrafic nu a fost semnalat până acum. Nu există, deocamdată, nici o inscripție de fondare, nici o mențiune textuală care să poată fi legată sigur de această clădire.

Nu este stabilit nici câți oameni puteau trece prin complex într-o zi de sărbătoare. Estimările de acest fel cer date despre debitul apei și despre ritmul de golire și umplere a bazinelor, iar acestea vor veni abia după publicarea măsurătorilor. Interpretarea legării complexului de pelerinaj rămâne, deocamdată, o deducție din poziție și din scară, nu o certitudine documentată.

În fine, rezultatele nu au fost încă publicate într-o revistă de specialitate. Ce avem acum este anunțul echipei de săpătură și descrierea de șantier. Raportul complet, cu planuri, profile și catalogul monedelor, este pasul care va permite verificarea independentă a datelor.