Mormântul lui Tutankamon: prima treaptă, 4 noiembrie 1922

Descoperirea mormântului lui Tutankamon nu a început cu aur, ci cu o treaptă de piatră. La 4 noiembrie 1922, pe la ora zece dimineața, oamenii lui Howard Carter curățau niște colibe de lucrători antici din Valea Regilor și au dat peste colțul unei scări săpate în stâncă. Până la camera plină de obiecte mai erau trei săptămâni, iar jurnalul de săpătură le ține pe toate la zi.

Ce a găsit Howard Carter la 4 noiembrie 1922?

Jurnalul primului sezon, păstrat în arhiva Institutului Griffith de la Oxford și publicat cu acces liber, începe la 1 noiembrie 1922 cu o frază scurtă: „Commenced operations in the Valley of the Kings”. Carter reluase o săpătură lângă intrarea mormântului lui Ramses al VI-lea și dăduse peste colibe de lucrători antici, pe care le-a degajat și le-a desenat până la 4 noiembrie.

În acea zi, pe la ora zece, sub una dintre colibe au apărut primele urme ale intrării. Carter scrie că era „the first step of the N.E. corner (of the sunken-staircase)”, adică prima treaptă din colțul nord-estic al scării coborâte în stâncă, la vreo patru metri sub intrarea mormântului lui Ramses al VI-lea. Nimic altceva: o treaptă, un colț, o bănuială.

A doua zi, 5 noiembrie, degajarea a ținut aproape toată ziua. Groapa măsura cam patru metri pe un metru și șaizeci. Spre apus, lucrul ajunsese la a douăsprezecea treaptă și scotea la vedere partea de sus a unei uși sigilate. Carter notează că singurele amprente de sigiliu descifrabile erau cele ale cunoscutului sigiliu al necropolei regale. A făcut o gaură mică, a văzut că galeria din spate era umplută cu moloz, a astupat gaura, a umplut groapa la loc și i-a telegrafiat lordului Carnarvon. La 6 noiembrie: „The men worked feverishly today covering and making safe the discovery”.

De ce apar două date, 4 și 5 noiembrie?

Explicația e simplă: arheologul ținea două însemnări deosebite. Jurnalul de săpătură pune prima treaptă la 4 noiembrie. Agenda lui de buzunar, din aceeași arhivă, are însemnarea la 5 noiembrie: „Discovered tomb under tomb of Ramses VI investigated same & found seals intact”. Nu e o contradicție, ci diferența dintre două feluri de a ține socoteala: agenda a reținut ziua în care lucrul a devenit o descoperire, aceea cu ușa sigilată, iar jurnalul a reținut ziua în care piatra a apărut la lopată.

De aici vin și datele deosebite din cărți. Un cititor care caută descoperirea mormântului lui Tutankamon va găsi 4 noiembrie, 5 noiembrie, 26 noiembrie sau februarie 1923, după cum autorul a socotit drept descoperire prima treaptă, ușa sigilată, camera cu obiecte sau camera funerară. Toate cele patru date sunt în jurnal, fiecare cu fapta ei.

Cum s-a ajuns de la o treaptă la camera plină de obiecte?

Carnarvon a ajuns la Luxor la 23 noiembrie, iar săpătura a fost redeschisă. La 24 noiembrie scara a fost degajată până jos: „There proved to be sixteen steps”. Pe tencuiala de jos a ușii, amprentele cu numele lui Tutankamon erau cele mai limpezi; partea de sus arăta însă două redeschideri mai vechi, resigilate cu sigiliul necropolei regale, cel numit „Anubis over Nine Foes”. În moloz erau cutii sparte cu numele lui Akhenaten, al lui Smenkhkara și al lui Tutankamon, un scarabeu al lui Tutmes al III-lea și un fragment cu cartușul lui Amenhotep al III-lea.

La 25 noiembrie, prima ușă a fost deschisă. În spate se afla o galerie coborâtoare, blocată, înaltă de peste doi metri, cu un umplut făcut în mai multe rânduri; între resturi, cioburi, sigilii de vase, burdufuri de apă și vase de alabastru care, scrie Carter, „arătau spre jefuire”. La 26 noiembrie, după nouă metri de galerie curățată, a apărut a doua ușă sigilată. Carter a făcut o spărtură în colțul din stânga sus, a împins o vergea de fier în întuneric, a verificat aerul cu o lumânare, apoi a lărgit gaura. Înăuntru: două statui negre de ebonit ale unui rege, paturi aurite, casete, vase de alabastru, părți răsturnate de care de luptă și un manechin.

Institutul Național al Patrimoniului redă cuvintele lui din acea zi, 26 noiembrie 1922: „The day of days, the most wonderful that I have ever lived through”. La 27 noiembrie, după ce s-a instalat lumina electrică, echipa a cercetat antecamera și a găsit, sub unul dintre paturi, deschiderea spre o încăpere mai mică și mai joasă, la fel de plină de mobilier răsturnat. Mumie nu se vedea nicăieri, dar ușa dintre cele două statui de pază purta însemne regale, iar Carter a tras concluzia că are în față un mormânt, nu o ascunzătoare de obiecte. Camera funerară a fost deschisă la 16 februarie 1923, în fața oficialilor și a invitaților.

A existat blestemul faraonului?

Povestea cu blestemul care îi urmărește pe cei care au tulburat mormântul a fost cercetată cu unealta cea mai nepotrivită pentru legende: statistica medicală. Mark R. Nelson a publicat în British Medical Journal, în numărul din 21 decembrie 2002, un studiu de cohortă retrospectiv pe oamenii aflați acolo. Din rezumatul publicat de autor reiese metoda: 44 de occidentali identificați de Carter ca prezenți în Egipt la datele cu putință de expunere, dintre care 25 socotiți expuși.

Rezultatul, tot din rezumatul studiului: vârsta medie la deces a fost de 70 de ani la cei expuși și de 75 la ceilalți, iar supraviețuirea după data expunerii de 20,8 ani față de 28,9 ani, amândouă fără semnificație statistică. Concluzia autorului este că nu există nicio legătură între expunerea la blestem și durata vieții. Trebuie spus limpede: am citit rezumatul publicat, nu textul integral, fiindcă editura nu dă acces automat la articol.

Mitul nu trebuie însă întors pe dos. Faptul că blestemul nu se confirmă nu scade nimic din munca făcută acolo, iar aceasta se poate măsura: arhiva Griffith păstrează fișele de obiecte, fotografiile lui Harry Burton, jurnalele și agendele, notele și desenele amănunțite, hărțile și planurile, dosarele de conservare. Fondul a ajuns la Oxford după moartea lui Carter, donat de nepoata lui, Phyllis Walker. Pentru o descoperire de acum peste un secol, felul în care a fost consemnată rămâne argumentul cel mai serios în favoarea celor care au săpat.

• 1 noiembrie 1922: începe campania în Valea Regilor.
• 4 noiembrie 1922: prima treaptă a scării, pe la ora zece dimineața.
• 5 noiembrie 1922: a douăsprezecea treaptă și ușa sigilată.
• 23 noiembrie 1922: Carnarvon ajunge la Luxor.
• 24 noiembrie 1922: scara degajată, șaisprezece trepte, sigiliile cu numele lui Tutankamon.
• 26 noiembrie 1922: a doua ușă și prima privire în antecameră.
• 16 februarie 1923: se deschide camera funerară.