Templu păgân din Tracia, ars în secolul V: relieful care arată Cybele și trei nimfe

În octombrie 2026 s-au încheiat săpăturile din locul numit Balak Dere, în comuna Ivaylovgrad, în sudul Bulgariei. Arheologii Muzeului Național de Istorie din Sofia au degajat acolo un templu păgân lung de 15 metri, cu trei încăperi așezate în linie, și un relief de marmură pe care apar trei nimfe împreună cu zeița-mamă Cybele. Potrivit muzeului, complexul a fost ars până în temelii la mijlocul secolului V, într-o vreme în care creștinismul era deja singura religie oficială a Imperiului Roman.

Trei încăperi pe aceeași linie: altarul, jertfelnicul, darurile

Templul are o lungime totală de 15 metri, un plan trapezoidal și o orientare sud-est spre nord-vest. Este alcătuit din trei încăperi legate între ele prin intrări. În cea mai mare se află altarul, în cea din mijloc jertfelnicul, iar a treia era folosită pentru păstrarea darurilor aduse de credincioși.

Ce i-a surprins pe cercetători este că toate aceste elemente stau pe o singură linie. Muzeul Național de Istorie susține că este prima dată când elementele de bază ale arhitecturii unui templu păgân apar documentate laolaltă, într-un singur spațiu și în mediu urban, pentru o perioadă care merge până în secolul V. Pe această particularitate se sprijină, în opinia echipei, valoarea științifică a descoperirii.

Relieful de marmură: trei nimfe și zeița-mamă

Cea mai limpede indicație despre cui era închinat templul vine de la un relief de marmură care înfățișează trei nimfe și pe zeița-mamă Cybele. Potrivit cercetătorilor, această combinație, cele trei nimfe și Cybele într-o singură compoziție, nu mai fusese întâlnită până acum.

La interpretarea locului ajută și două amănunte de teren: un canal de apă care înconjoară întregul templu și apropierea de râul Arda. Pe baza lor, echipa a formulat ipoteza de lucru potrivit căreia acolo ar fi funcționat un nimfeu, adică un sanctuar închinat nimfelor.

Nimfele apar în religia greacă și romană ca divinități ale izvoarelor, ale râurilor și ale pădurilor, iar Cybele, Marea Mamă a zeilor, venea din Asia Mică și fusese primită oficial la Roma încă din anul 204 înainte de Hristos. Faptul că ele stau împreună pe aceeași placă spune ceva despre felul în care se amestecau, în Tracia târzie, cultele venite de departe cu cele legate de locul însuși, de apa care curgea la câteva zeci de metri de templu.

Ce spun cei care au săpat

Cercetările au fost conduse de Ivaylo Kanev, curator principal la Muzeul Național de Istorie din Sofia, au fost finanțate integral printr-un proiect al Ministerului Culturii din Bulgaria și au fost sprijinite de primăria din Ivaylovgrad. Complexul ridicat pe Arda era socotit și înainte un centru religios important al Traciei apusene, despre care se credea că a început să funcționeze în secolul III. Descoperirile din campania 2026 au arătat, spune muzeul, că viața din zonă era organizată în jurul întregului complex de templu.

Schimbările religioase din Imperiul Roman, de la mijlocul secolului IV până în prima jumătate a secolului V, au atins direct acest loc. Edictul dat de împăratul Teodosiu cel Mare în anul 392 a făcut din creștinism singura religie îngăduită. Studiul straturilor arată, în lectura arheologilor, că practicile păgâne au continuat în templu în ciuda autorităților, iar descoperirea lor a adus o pedeapsă grea: incendierea completă a complexului la mijlocul secolului V.

Valea Ardei nu era o margine de lume. Pe același teritoriu al comunei Ivaylovgrad se află vila romană Armira, cu mozaicurile ei, semn al unei aristocrații locale bogate, iar drumurile care legau Egeea de interiorul Traciei treceau prin apropiere. Un centru religios ridicat aici avea, deci, cine să îl frecventeze și cine să îl întrețină, iar asta explică de ce complexul a putut funcționa, după socoteala arheologilor, vreme de aproape două secole.

Ce nu se știe încă

Nimfeul rămâne o ipoteză de lucru, nu o concluzie. La fel, formula potrivit căreia am avea aici unul dintre ultimele temple păgâne ale tracilor din Tracia apuseană este, în chiar cuvintele muzeului, o presupunere științifică, nu un fapt stabilit. Nu se știe cine a dat focul, nici dacă incendierea a fost o măsură a autorităților sau urmarea unui conflict local.

Relieful nu a fost încă publicat într-un studiu de specialitate, așa că afirmația potrivit căreia compoziția apare pentru prima dată va trebui cântărită de istoricii religiei antice. Datarea incendiului se sprijină deocamdată pe stratigrafia prezentată în comunicatul muzeului, nu pe un raport de săpătură tipărit. Până la publicarea raportului, cifrele și încadrările de aici rămân cele anunțate de instituția care a săpat.