Două siluete de 9 centimetri, primele stenciluri din arta rupestră sud-africană

Arta rupestră din sudul Africii este una dintre cele mai bogate din lume, cu mii de panouri pictate cu pensula sau cu degetul. Un lucru îi lipsea însă: stencilul, adică imaginea obținută prin pulverizarea pigmentului peste un contur. Două figuri umane de câte nouă centimetri, dintr-un adăpost din Mpumalanga, schimbă acum lista.

Ce au identificat cercetătorii la La Rochelle

David Pearce, de la Rock Art Research Institute al Universității Witwatersrand, și Kiah Johnson, arheolog la Cambridge, au publicat în South African Archaeological Bulletin primul raport despre arta rupestră realizată cu șablon în provincia Mpumalanga, din nord-estul Africii de Sud.

Este vorba de două siluete umanoide pictate cu roșu, fiecare înaltă de aproximativ nouă centimetri. Ele se află pe pereții adăpostului La Rochelle, din zona înaltă a provinciei, alături de picturi realizate în stilul clasic al regiunii: antilope hartebeest, eland și figuri umanoide trasate cu linii fine.

Diferența tehnică este esențială. Într-o pictură obișnuită, pigmentul se depune cu pensula, cu un smoc de păr sau cu degetul, iar artistul controlează direct linia. Într-un stencil, pigmentul este suflat sau pulverizat peste o formă, iar imaginea apare ca negativ, prin ce nu a fost acoperit.

Șablon, nu mână pusă pe perete

Stencilurile cele mai cunoscute din arta rupestră mondială sunt amprentele de mână: artistul își pune palma pe stâncă și suflă pigment în jurul ei. Așa arată panourile din peșterile din Franța, Spania, Indonezia sau Australia, iar amprente de acest fel există și în Africa de Sud, în adăpostul Diepkloof din Western Cape.

Cazul de la La Rochelle este altceva. Cei doi cercetători susțin că siluetele nu au fost obținute prin așezarea unui obiect pe perete, ci cu un șablon decupat anume, adică o formă pregătită dinainte și ținută în fața stâncii. Această a doua procedură este rară la scară mondială, nu doar în Africa.

Din ce a fost tăiat șablonul nu se poate spune. Pielea, scoarța de copac sau o bucată de material vegetal ar fi explicațiile firești, dar niciuna nu lasă urme pe stâncă.

Cum au stat ascunse treizeci de ani

Partea cea mai instructivă a poveștii nu este descoperirea în teren, ci întârzierea. Adăpostul La Rochelle a fost înregistrat pentru prima dată de Anna Steyn în 1995 și reînregistrat de Mdudusi Maseko în 2020. Picturile erau deci cunoscute și fotografiate.

Ce lipsea era întrebarea potrivită. Atât timp cât în sudul Africii nu se știa să existe stenciluri în afara amprentelor de mână, nimeni nu a citit cele două siluete ca pe un negativ. Au fost luate drept încă două figuri pictate, într-o regiune în care figurile pictate se numără cu miile.

Mpumalanga este, în plus, o zonă studiată mai târziu și mai puțin decât Drakensbergul din KwaZulu-Natal sau Cederbergul din Western Cape, regiunile care au dat imaginile clasice ale artei rupestre sud-africane.

Ce spun sursele

Raportul este publicat în South African Archaeological Bulletin, revista Societății Arheologice Sud-Africane, iar unul dintre autori a prezentat public rezultatul în nume propriu. Rock Art Research Institute al Universității Witwatersrand, instituția lui Pearce, are un program dedicat artei rupestre din Mpumalanga, din care face parte și această cercetare.

Formularea autorilor este reținută: ei anunță primul raport despre stenciluri în regiune, nu o reinterpretare a întregii arte rupestre sud-africane. Cele două siluete sunt un caz izolat, nu o tradiție nouă.

Ce nu se știe încă

Vechimea celor două figuri este necunoscută. Arta rupestră pictată se datează greu: pigmentul mineral nu conține carbon, iar metodele indirecte, pe cruste de calcit sau pe lianții organici, cer prelevare și nu dau totdeauna rezultate.

Nu se știe nici cine le-a făcut. Picturile cu linie fină din regiune sunt atribuite în general comunităților San, dar Mpumalanga a fost locuită succesiv de grupuri de vânători-culegători, de crescători de vite și de comunități agricole vorbitoare de limbi bantu, iar atribuirea unui panou anume rămâne o problemă deschisă.

Rămâne deschisă și întrebarea dacă tehnica a fost folosită și în alte adăposturi din zonă, trecută până acum neobservată, exact ca aici. Răspunsul ar cere recitirea panourilor deja înregistrate, nu săpături noi.