Epava pierdută de la Punta Chiappa, regăsită după 67 de ani, cu nouă amfore

Pe 7 noiembrie 1959, instructorul de scufundări Duilio Marcante și scafandrii Carabinierilor au văzut, la peste 40 de metri adâncime în largul Punta Chiappa, lângă Camogli, o grămadă de amfore romane. Șase luni mai târziu, o echipă trimisă să o cerceteze nu a mai găsit locul. Situl a rămas pierdut 67 de ani, până în 2026.

Un sit pierdut în primăvara lui 1960

În mai 1960, pe 8 și 9, o echipă condusă de jurnalistul și scafandrul Gianni Roghi a coborât în zonă pentru a verifica semnalarea lui Marcante. Roghi lucra cu centrul de la Albenga, coordonat de arheologul Nino Lamboglia, care indicase pentru epavă o adâncime de aproximativ 45 de metri.

Căutarea a eșuat. Scafandrii nu au identificat grămada de amfore, dar au găsit altceva: o amforă legată cu o frânghie, pregătită pentru a fi ridicată la suprafață fără autorizație. Era semnul unui jaf în curs, într-un deceniu în care scufundarea devenea un sport de masă în Liguria și în care siturile se goleau mai repede decât puteau fi cercetate.

Pierderea unui sit semnalat nu era, pe atunci, o întâmplare rară. Pozițiile se rețineau din repere de pe coastă și din estimări de adâncime, fără coordonate satelitare și fără sonar lateral, iar o grămadă de amfore acoperită de concrețiuni este greu de distins de stâncă la 40 de metri, unde lumina e puțină și timpul de fund scurt.

Cum a fost regăsit, în 2026

Redescoperirea nu a venit dintr-o campanie planificată. Scafandrii Nucleului Subacvatic Genova al Carabinierilor au dat peste o amforă de tip Dressel 1 întreagă în timpul unui exercițiu de antrenament. Au anunțat Soprintendenza Archeologia, Belle Arti e Paesaggio per la Liguria, care a organizat cercetarea împreună cu serviciul tehnic de arheologie subacvatică al instituției.

Colaborarea nu este nouă. Nucleele subacvatice ale Carabinierilor au lucrat cu arheologii liguri și la cercetările de pe nava romană de la Albenga, între 2016 și 2018, și la reluarea săpăturilor din 2019.

Ce spune încărcătura

Pe fundul mării au fost identificate nouă amfore, concentrate între crăpăturile stâncii și acoperite de depuneri de coralligen, concrețiunea calcaroasă tipică pentru Mediterana adâncă. Două au fost recuperate, pentru că riscau să fie deteriorate sau ridicate ilegal. Restul au rămas pe loc.

Tipul este Dressel 1A, o amforă de vin produsă în zona tirreniană a Italiei. Datarea merge de la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr. până în primul deceniu al secolului I î.Hr., adică în ultimele generații ale Republicii romane, exact perioada în care vinul italic se exporta masiv spre Galia și spre Mediterana de vest.

Amfora este, pentru arheologul subacvatic, ceea ce este eticheta pentru o sticlă: forma gurii, a buzei și a piciorului spune unde a fost făcut vasul și, aproximativ, când. De aceea o încărcătură poate fi datată și localizată chiar și atunci când din corabie nu s-a păstrat nicio scoabă.

Pentru comparație, nava romană de la Albenga, situl pe care s-a născut arheologia subacvatică italiană la începutul anilor cincizeci, a naufragiat la începutul secolului I î.Hr. și transporta circa 10.000 de amfore. Punta Chiappa este, deocamdată, de cu totul alt ordin de mărime.

Ce spun cei care au cercetat situl

Simon Luca Trigona, arheolog subacvatic și șeful serviciului tehnic al Soprintenței pentru Liguria, a confirmat că situl regăsit este cel semnalat de Marcante în 1959. Vincenzo Tiné, superintendentul arheologic al Liguriei, a spus că descoperirea arată cât potențial are încă cercetarea subacvatică, inclusiv în zone considerate bine explorate. Alessandra Cabella a subliniat continuitatea dintre arheologii de azi și munca lui Marcante, a lui Lamboglia și a primilor scafandri ai Carabinierilor.

Ce nu se știe încă

Nu a fost confirmată nicio structură a carenei. Faptul că vorbim despre o navă comercială romană este o deducție din încărcătură, nu o observație directă: deocamdată există amfore, nu o corabie. Nu se știe nici dacă toate cele nouă amfore provin din același naufragiu sau dacă pe același fund s-au adunat resturi din mai multe accidente, lucru frecvent pe coastele stâncoase.

Precizăm și de unde vin informațiile: ele provin din anunțul publicat de Soprintendenza pentru Liguria, intitulat „Il relitto perduto: una storia che rinasce”. Pagina instituției nu a putut fi deschisă direct din redacție, iar datele au fost preluate din relatări care o citează, deci cifrele și citatele trebuie citite cu această rezervă.