Biserica din Densuș: inscripția din 23 octombrie 1443 și ce spun documentele

Pe un deal din Țara Hațegului, la câțiva kilometri de ruinele coloniei romane Ulpia Traiana Sarmizegetusa, stă o biserică de piatră care nu seamănă cu nimic altceva din arhitectura medievală a spațiului românesc. În biserica din Densuș un zugrav și-a lăsat numele pe perete, Ștefan, iar o inscripție slavonă dă anul 6952 de la facerea lumii și ziua de 23 octombrie, adică 23 octombrie 1443. În jurul acestei date se strâng aproape toate întrebările deschise ale monumentului.

Ce spune, de fapt, inscripția din 1443?

Datarea se face după era bizantină, în care anii se numără de la facerea lumii, iar anul nou începe la 1 septembrie. Pentru lunile de după septembrie se scad 5509 ani, așa că 6952 devine 1443. Socoteala este simplă. Partea grea vine imediat după ea: unde stă scrisă data și la ce anume se referă.

Elena Dana Prioteasa, cercetătoare la Institutul de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca, arată că zugravul a lăsat două inscripții. Una se află în altar, lângă chipul sfântului diacon Prohor, iar a doua în naos, unde meșterul se numește pe sine „mult greșitul și nevrednicul” Ștefan. Data propriu-zisă apare însă într-o a treia inscripție, o rugăciune scrisă pe un stâlp din naos, care pomenește soția și fiica jupanului Ianăș. De acolo vine ziua de 23 octombrie 1443, iar Prioteasa adaugă limpede că cercetătorii nu sunt de acord între ei dacă inscripția aceasta datează întreaga pictură sau doar partea din preajma ei.

Deosebirea nu este un amănunt de erudiție. Dacă data privește tot ansamblul, biserica din Densuș are una dintre cele mai precise datări de pictură murală din spațiul românesc. Dacă privește numai panoul votiv de lângă stâlp, restul picturii rămâne datat pe criterii de stil, adică mult mai larg.

Cine a fost zugravul Ștefan?

Despre Ștefan nu se știe aproape nimic în afara zidurilor de la Densuș. Stilul lui este paleolog, adică se trage din arta bizantină târzie a veacurilor al XIV-lea și al XV-lea. A lucrat cu un ajutor mai puțin priceput, căruia i se atribuie registrele de jos. Originea meșterului rămâne în dispută: Țara Românească, Moldova sau chiar Transilvania.

Comanditarii nu au fost nici domni, nici episcopi, ci familii cneziale locale. Una își trăgea obârșia din cneazul Dușa, cealaltă din Mușana, înaintașa Mușineștilor. Pictura de la Densuș este, înainte de orice, documentul unei elite rurale care avea bani, gust și legături dincolo de munți.

Programul pictat nu urmează cicluri hristologice întinse, ci se oprește asupra categoriilor de sfinți. Un studiu publicat în 2024 în revista Anastasis. Research in Medieval Culture and Art descrie astfel ce s-a păstrat:

• în altar, o Platytera, Împărtășirea Apostolilor și un registru de ierarhi;
• pe stâlpi, Sfânta Marina cu ciocanul, o compoziție rară a Sfintei Treimi și Sfântul Bartolomeu purtându-și pielea;
• în naos, sfinți doctori fără de arginți, sfinți militari, între care Procopie și Teodor, și arhangheli;
• la intrare, o icoană de hram de tip Glykophilousa, alături de Sfântul Nicolae;
• pe peretele de apus, fragmente dintr-o Judecată de Apoi.

O biserică zidită din pietrele Ulpiei Traiana Sarmizegetusa

Materialul de construcție vine, aproape tot, din orașul roman ruinat de alături. Dosarul de restaurare întocmit de Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice enumeră coloane, lespezi funerare, cărămizi cu ștampilă și lei de piatră. Doi stâlpi ai naosului sunt alcătuiți din câte două altare votive puse unul peste altul, o piatră de mormânt ține loc de buiandrug, iar un stâlp al turnului este o stelă romană pe care se citește numele Longinus.

Nucleul vechi al clădirii este un naos pătrat de aproximativ șase metri pe șase, cu un turn central sprijinit pe patru stâlpi masivi, cu absidă spre răsărit și cu o încăpere laterală mare pe latura de miazăzi. Cel mai probabil a fost capela unei curți cneziale. În a doua jumătate a veacului al XIII-lea clădirea a fost prefăcută și a devenit biserică ortodoxă, iar anexele de pe latura sudică s-au adăugat în veacurile al XIV-lea și al XV-lea. Mai târziu au apărut o galerie la sud și un pronaos la apus, aduse ulterior la nivel de ruină, ca fațadele vechi să rămână la vedere.

Prima construcție de pe acest loc rămâne, și ea, nelămurită. Dosarul de restaurare vorbește despre ruinele unei clădiri din antichitatea târzie, din veacul al IV-lea. Studiul din 2024 trece în revistă propunerile de datare, de la veacurile al XII-lea și al XIII-lea până la ultimul sfert al secolului al XIII-lea, și conchide că o datare precisă nu se poate da.

Templu al lui Marte sau mormântul lui Longinus? Ce arată cercetarea

Puține monumente din România au strâns în jurul lor atâtea povești. S-a scris că aici ar fi fost un templu al lui Zamolxe, că la temelie ar sta un templu roman al zeului Marte din veacurile al II-lea și al III-lea, că biserica ar fi de fapt mausoleul generalului Longinus sau că ar fi o ctitorie gotică din veacul al IV-lea. Toate aceste variante se regăsesc în literatura adunată de studiul din 2024, care le prezintă ca ipoteze concurente, nu ca fapte.

Povestea cea mai tenace este cea cu Longinus, adică Cnaeus Pompeius Longinus, comandantul roman care, potrivit izvoarelor antice, și-a luat singur viața după ce fusese prins de Decebal. Ipoteza se sprijină pe stela cu numele Longinus zidită în stâlpul turnului. Numai că piatra a ajuns la Densuș pe același drum ca toate celelalte, cu carul, de la colonia pustiită aflată la câțiva kilometri. O piatră refolosită spune de unde a venit materialul, nu ce a fost clădirea.

La fel stau lucrurile cu Sarmizegetusa. Pietrele nu vin din cetatea dacică din Munții Orăștiei, ci din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala provinciei romane Dacia, întemeiată la câteva zeci de kilometri de ruinele regatului lui Decebal. Confuzia dintre cele două așezări cu nume asemănător circulă până și în descrierile unor fotografii puse pe internet.

Ce rămâne după ce poveștile se așază nu este puțin, dimpotrivă. Într-un colț de țară din regatul catolic al Ungariei, niște cnezi români au plătit în veacul al XV-lea un ansamblu de pictură de tradiție bizantină și au lăsat meșterul să își scrie numele pe perete. Pentru o elită rurală, cu mijloacele vremii ei, asta însemna bani, meșteri aduși de departe și o hotărâre limpede despre felul în care voiau să arate biserica lor.

De ce contează Densușul pentru istoria artei din Transilvania?

Pictura de la Densuș nu stă singură. Ea încheie un șir de ansambluri datate din bisericile ortodoxe ale Transilvaniei, cunoscute mai ales din zonele Hațeg și Zarand. La Streisângeorgiu, primul strat de pictură, cu o inscripție votivă care îl numește pe zugravul Teofil, este din 1313 sau 1314, iar un al doilea strat, din 1408, îl înfățișează pe cneazul Chendreș cu familia. La Râmeț, inscripția dă anul 1377 și numele meșterului Mihul de la Crișul Alb, cu încuviințarea arhiepiscopului Ghelasie. La Crișcior s-a pictat pe la 1400, la Ribița în primii ani ai veacului al XV-lea, cu datări propuse între 1404 și 1417, iar la Leșnic în prima jumătate sau pe la mijlocul aceluiași veac.

Prioteasa atrage atenția că materialul păstrat este puțin și inegal, așa că orice concluzie generală se dă cu prudență. Valoarea acestor ansambluri stă mai degrabă în ce arată despre viața elitelor locale decât în calitatea lor artistică. Tocmai de aceea o inscripție cu zi, lună și an, cum este cea de la Densuș, cântărește atât de mult.

Ce s-a restaurat și când

Biserica a fost înscrisă în lista monumentelor istorice în 1870. În 1890 arhitectul Möller István a adăugat turnului un coif piramidal. Între 1960 și 1962 Direcția Monumentelor Istorice a consolidat bolțile și zidurile, a refăcut pardoselile și a schimbat învelitoarea, lucrările fiind conduse de Eugen Chefneux. După degradări serioase, din 1999 a început o nouă intervenție, pregătită prin cercetări arheologice, de istoria artei, fizico-chimice și biologice. Partea de istorie și arhitectură a fost ținută de Suzana Heitel-More, cea de arheologie de Adrian Andrei Rusu, iar cea de iconografie și stil de Ecaterina Cincheza-Buculei. În lista monumentelor istorice, biserica are codul HD-II-m-A-03307.