Sarcofagul roman de la Westminster: scheletul din el a fost datat 987-1052

Sarcofagul de piatră scos la lumină în 1869, în cimitirul de la nord de abația Westminster, are un nume roman săpat pe o latură și o cruce medievală în relief pe capac. Un studiu publicat pe 20 octombrie 2026 în Journal of the British Archaeological Association arată că omul găsit în el nu este cel pentru care fusese făcut sarcofagul: datarea cu radiocarbon îl plasează între 987 și 1052, adică la finalul perioadei anglo-saxone. Autorul propune doi candidați, amândoi stareți ai mănăstirii de la Westminster.

Cutia de piatră și inscripția de pe ea

Sarcofagul a fost descoperit în 1869, în cimitirul aflat pe latura nordică a abației. Este tăiat din calcar oolitic și măsoară 2,083 x 0,457 x 0,711 metri. Pe el se citește, în capitale, o inscripție funerară romană: MEMORIAE VALERI AMANDINI VALERI SVPERVENTOR ET MARCELLVS PATRI FECER.

În românește: în amintirea lui Valerius Amandinus, pe care Valerius Superventor și Valerius Marcellus au făcut-o pentru tatăl lor. Corpusul academic al inscripțiilor romane din Britania, unde piesa este înregistrată cu numărul 16, o datează în secolul al III-lea sau al IV-lea și notează că sarcofagul pare să fi fost refolosit pentru o înmormântare de după epoca romană. Piesa se află azi în vestibulul casei capitulare a abației.

Un capac cu șase secole mai nou decât cutia

Capacul care acoperă sarcofagul nu este cel roman. Pe el este săpată o cruce latină mare, în relief, pe care studiul o așază în secolul al X-lea sau al XI-lea. Înăuntru, în sarcofag, fusese pus un sicriu de lemn; conturul lui s-a păstrat ca o urmă de var pe fundul cutiei de piatră. Capacul a fost ridicat în 2016, într-un atelier de conservare, și atunci s-a văzut că scheletul dinăuntru este aproape întreg.

Ce a schimbat datarea cu radiocarbon

Analiza osoasă, făcută de specialistul James Young Langthorne, de la Pre-Construct Archaeology, arată un om de 35 până la 49 de ani și de aproximativ 1,75 metri. Descrierea din secolul al XIX-lea vorbea despre un tânăr robust de cel mult 30 de ani și cam 1,70 metri, deci evaluarea veche a fost corectată.

Datarea cu radiocarbon, efectuată de Scottish Universities Environmental Research Centre, a dat intervalul 987-1052. Asta scoate înmormântarea din epoca romană și o scoate și de după cucerirea normandă din 1066. Refolosirea sarcofagului a fost, prin urmare, un gest târziu anglo-saxon, făcut într-o vreme în care mănăstirea de la Westminster exista deja, dar marea biserică a lui Eduard Confesorul nu fusese încă ridicată.

Doi candidați pentru un mormânt de rang înalt

Un sarcofag roman adus, recioplit și acoperit cu o cruce nu este un mormânt obișnuit. Pornind de la vârstă, de la datare și de la locul înmormântării, autorul studiului propune doi oameni cu rang în mănăstire: Aelfwig, stareț mort în jurul anului 1020, și urmașul lui, Wulnoth, mort în 1049. Intervalul dat de radiocarbon îi cuprinde pe amândoi, așa că alegerea între ei nu se poate face deocamdată cu laboratorul în mână.

Ce spun sursele

Studiul este semnat de Warwick Rodwell, arheolog consultant al abației Westminster, și a apărut pe 20 octombrie 2026 în Journal of the British Archaeological Association, pe 35 de pagini. Inscripția și dimensiunile sarcofagului se verifică în corpusul inscripțiilor romane din Britania, publicat online cu aparat critic. Datele despre analiza antropologică și despre laboratorul care a făcut datarea provin din același studiu.

Ce nu se știe încă

• Identificarea cu Aelfwig sau cu Wulnoth este o propunere, nu un fapt dovedit: nu există nici inscripție cu numele, nici analiză de ADN care să lege scheletul de o persoană anume.
• Nu se știe unde a stat sarcofagul între secolul al IV-lea și secolul al X-lea, nici de unde a fost adus pe locul reînhumării.
• Nu se știe ce s-a întâmplat cu osemintele lui Valerius Amandinus, adică ale omului pentru care fusese făcută cutia de piatră.
• Intervalul 987-1052 nu permite, singur, alegerea între cei doi stareți propuși.