Sursa originală
Pe scurt
ADN-ul antic a 45 de oameni îngropați între 1683 și 1796 în cimitirul Notre-Dame din Montréal arată exclusiv ascendență europeană franceză, fără amestec indigen sau african recent. Studiul, publicat pe 5 octombrie 2026 în PNAS, contrazice povestea unei populații fondatoare amestecate în Noua Franță.
- 01ADN antic de la 45 de oameni îngropați în cimitirul Notre-Dame din Montréal, folosit între 1683 și 1796.
- 02Ascendența lor este, potrivit autorilor, exclusiv europeană franceză.
- 03Căsătoriile între rude apropiate au fost puține, semn de aflux constant de oameni din afară.
- 04Liniile genetice sunt răspândite pe toate fazele de înmormântare, nu grupate pe familii.
- 05Studiul contrazice povestea unei populații fondatoare amestecate în Noua Franță.
Un studiu publicat pe 5 octombrie 2026 în Proceedings of the National Academy of Sciences a extras ADN antic din 45 de oameni îngropați în cimitirul Notre-Dame din Montréal, folosit între 1683 și 1796. Rezultatul lovește într-una dintre poveștile de temelie ale Noii Franțe, aceea a unei populații coloniale de început născute din căsătorii între francezi și localnici. Cei 45 au, potrivit autorilor, exclusiv ascendență europeană franceză.
Un cimitir folosit 113 ani
Cimitirul Notre-Dame a deservit parohia cu același nume din Montréal, orașul numit în limbile locale Tiohtià:ke, între 1683 și 1796. Este una dintre cele mai vechi populații urbane coloniale din Noua Franță pentru care există oase păstrate și săpate. Studiile de bioarheologie făcute până acum pe acest material ajunseseră la interpretări care se bat cap în cap: unele susțineau că printre cei îngropați se află oameni de origine neeuropeană sau cu ascendență mixtă, altele nu.
Echipa a reluat materialul cu instrumentele geneticii de azi. A generat ADN antic de la 45 de indivizi și a folosit trei metode care se completează: imputarea genotipurilor, care reconstituie variantele lipsă dintr-un genom citit parțial; analiza secvențelor lungi identice pe ambii cromozomi, numite runs of homozygosity, care arată dacă părinții erau înrudiți; și analiza segmentelor moștenite în comun, identity by descent, care arată cine cu cine se înrudea în cimitir.
Ce spun autorii studiului
Primul rezultat este cel care a ajuns în titluri: ascendența celor 45 este exclusiv europeană franceză. Al doilea trece mai neobservat, dar spune la fel de mult: nivelul căsătoriilor între rude apropiate este scăzut, deci comunitatea nu era închisă în sine, ci primea mereu oameni noi din afară.
Al treilea rezultat privește chiar organizarea cimitirului. Autorii au găsit mai multe linii genetice răspândite pe toate fazele succesive de înmormântare, nu grupate pe familii și nici ordonate după criterii religioase. Dispunerea gropilor, cu morminte suprapuse unele peste altele, se potrivește cu o creștere demografică rapidă, întreruptă mai târziu de dezvoltarea urbană a orașului. Precizăm că am citit rezumatul publicat de autori, nu lucrarea întreagă, care nu este liber accesibilă.
Rezultatele noastre arată exclusiv ascendență europeană franceză.
din rezumatul studiului publicat în PNAS
De ce contează pentru o poveste repetată des
Autorii numesc explicit ținta: povestea unei populații fondatoare amestecate. Ea apare în relatările despre începuturile Quebecului, unde raporturile dintre francezi și popoarele indigene sunt descrise drept cooperante și însoțite de căsătorii, și este folosită astăzi în dispute despre identități indigene revendicate fără temei. Studiul spune că, pentru acest cimitir, dovada genetică nu o susține.
Al doilea lucru pe care îl semnalează autorii este o absență. Oamenii de origine africană lipsesc aproape cu totul din aceste povești, iar popoarele indigene apar în ele mai ales în raport cu coloniștii, nu de sine stătător. Concluzia lor este că rezultatul se potrivește cu ce arată documentele despre marginalizarea celor două grupuri în orașul colonial.
Mai e un câștig, unul de metodă. Interpretările care se băteau cap în cap până acum porneau în bună măsură de la trăsăturile oaselor, adică de la morfologie, un indiciu care spune mult despre viața unui om, dar puțin și nesigur despre strămoșii lui. Genomul nu rezolvă toate întrebările, însă pe aceasta o închide pentru cei 45 de oameni analizați, iar asta arată cât de ușor se construiește o poveste istorică pe o măsurătoare care nu putea să o susțină.
Ce nu se știe încă
Studiul vorbește despre 45 de oameni dintr-un singur cimitir al unui singur oraș, pe un interval de 113 ani. Nu spune nimic despre satele din jur, despre posturile de negoț din interiorul continentului sau despre alte orașe ale Noii Franțe, acolo unde raporturile puteau arăta altfel.
Mai e ceva, iar autorii îl spun ei înșiși: ADN-ul măsoară înrudirea de sânge, nu rudenia socială. Adopția, nășia, alianțele și legăturile de familie recunoscute de comunitate nu lasă urme în genom. Lucrarea cere ca bioarheologia din Quebec să nu mai ia legătura de sânge drept singura măsură a rudeniei, tocmai fiindcă răspunsul genetic, oricât de limpede, răspunde doar la întrebarea pusă.
Surse
- Diane Martin-Moya și colab., „Ancient DNA challenges to admixture narratives: Insights from Notre-Dame Cemetery (1683-1796) in Colonial Montreal, Canada”, Proceedings of the National Academy of Sciences, vol. 123, nr. 42, 2026, articolul e2523026123, DOI 10.1073/pnas.2523026123 (consultat rezumatul), https://www.pnas.org/doi/10.1073/pnas.2523026123
✓ Ce știm sigur
- Studiul a fost publicat pe 5 octombrie 2026 în Proceedings of the National Academy of Sciences.
- Au fost analizați 45 de indivizi din cimitirul Notre-Dame, folosit între 1683 și 1796.
- Metodele folosite sunt imputarea genotipurilor, runs of homozygosity și identity by descent.
- Autorii raportează ascendență exclusiv europeană franceză și niveluri scăzute de uniuni între rude apropiate.
? Ce rămâne neclar
- Dacă rezultatul se repetă în alte așezări ale Noii Franțe, la sate sau în posturile de negoț din interior.
- Cum arătau rudenia socială și alianțele recunoscute de comunitate, fiindcă ADN-ul nu le poate măsura.
- Ce spun celelalte faze și sectoare ale cimitirului, nesăpate sau neanalizate genetic.
Contextul românesc
Pe firul istoriei noastre, cei 113 ani ai cimitirului din Montréal încep în anul asediului Vienei, 1683, trec prin tot secolul fanariot și se opresc cu puțin înainte de 1800. O comparație directă se poate face cu necropola medievală de la Capidava, în Dobrogea: acolo, un studiu publicat în Scientific Reports în ianuarie 2019 a citit genomurile mitocondriale complete ale șase oameni îngropați neglijent într-un mormânt comun, unii cu urme de moarte violentă, și a găsit șase linii materne distincte. Capidava arată, deci, exact pe dos față de Montréal: un grup mic și amestecat, într-un punct de trecere între Asia și Europa, nu o populație omogenă. Cele două cazuri nu se contrazic, ci arată cât de mult depinde răspunsul genetic de locul și de epoca în care pui întrebarea.
Întrebări frecvente
Câți oameni au fost analizați genetic în cimitirul Notre-Dame din Montréal?
Echipa a generat ADN antic de la 45 de indivizi îngropați în cimitirul Notre-Dame, folosit între 1683 și 1796. Studiul a apărut în Proceedings of the National Academy of Sciences pe 5 octombrie 2026, sub numărul DOI 10.1073/pnas.2523026123.
Ce arată rezultatele despre amestecul dintre coloniștii francezi și popoarele indigene?
Pentru cei 45 de oameni analizați, autorii raportează ascendență exclusiv europeană franceză, deci niciun amestec indigen sau african recent. Rezultatul privește un singur cimitir urban și nu poate fi întins la toată Noua Franță.
Ce sunt runs of homozygosity și identity by descent?
Sunt două metode de analiză genetică. Prima caută secvențe lungi identice pe ambii cromozomi, care arată dacă părinții erau înrudiți. A doua caută segmente de ADN moștenite în comun, care arată cine cu cine se înrudea în interiorul cimitirului.
De ce spun autorii că ADN-ul nu măsoară toată rudenia?
Fiindcă genomul înregistrează doar legătura de sânge. Adopția, nășia și alianțele recunoscute de comunitate nu lasă urme genetice, iar autorii cer ca bioarheologia din Quebec să nu mai trateze sângele drept singura măsură a rudeniei.
Există un studiu asemănător pe un cimitir din România?
Da. În ianuarie 2019, în Scientific Reports, o echipă a citit genomurile mitocondriale complete ale șase oameni îngropați într-un mormânt comun din necropola medievală de la Capidava, în Dobrogea, și a identificat șase linii materne distincte.
Acest articol este o adaptare în limba română, cu context suplimentar. Informațiile științifice aparțin autorilor sursei originale. Cum lucrăm la Radar
Povestea întreagă a lui Dracula, pe izvoare
Cartea urmărește drumul de la Vlad Țepeș, domnul din documente, la contele din roman, cu izvoarele puse cap la cap. O primești întreagă, în PDF, dacă te abonezi la scrisoarea de sâmbătă, sau o cumperi de pe Amazon.
Linkul către Amazon este link de afiliat: dacă cumperi prin el, Historix primește un comision mic, fără niciun cost în plus pentru tine.
Ți-a plăcut? Primește ce e mai bun, o dată pe săptămână
Sâmbătă dimineața trimitem ce s-a publicat pe Historix, cu un rând despre ce merită citit. Fără reclame și fără senzaționalism.
Laurențiu Dicu
Fondator, editor, pasionat de istorie
Vezi pagina autorului →
