57 de silexuri pe un platou din Apenini: de ce munții par goli arheologic

Munții din bazinul mediteraneean par, arheologic, aproape goi. O echipă italiană a pornit de la bănuiala că sărăcia aceasta este, în bună parte, o iluzie de vizibilitate, și a mers să o măsoare pe un platou înalt din Apeninii centrali. Rezultatele primei campanii au apărut pe 5 noiembrie 2026 în revista Antiquity.

Unde s-a lucrat

Platoul Rascino se află în Munții Cicolano, în Lazio, provincia Rieti, la aproximativ 1.150 de metri altitudine. Este un bazin carstic de origine tectonică, un polje, umplut cu depuneri lacustre și aluviale cuaternare care formează un fund de bazin plat, cu doline și valcele secate în jur. Lacurile permanente Rascino și Cornino fac din el o sursă de apă neobișnuită la asemenea altitudine, bună din vechime pentru cultură sezonieră, pentru păstorit și pentru transhumanță.

Proiectul se numește Archaeological Landscape Survey at Rascino Plateau și este o colaborare între Universitatea Sapienza din Roma și Universitatea din Milano. Reperul anterior era cercetarea de suprafață din Cicolano, din 1988 și 1990, care găsise urme romane, medievale și postmedievale, țarcuri, construcții din piatră uscată, bocșe de mangal și urme de locuire sezonieră, dar din preistorie doar câteva piese de silex. De atunci, depopularea satelor, schimbarea vegetației și alt fel de arat au modificat complet condițiile de vizibilitate pe care se sprijinea acea cercetare.

Cum s-a lucrat

Tocmai fiindcă vizibilitatea este problema, campania din 2025 a renunțat la căutarea de situri și a adoptat o strategie fără sit: s-a înregistrat sistematic tot ce apărea la suprafață, inclusiv piesele izolate și împrăștierile sărace. Analiza în sistem informatic geografic a pornit de la imagini satelitare, de la fotografii aeriene din 1954, de la modele de elevație, hărți geologice și date de sol. Trei zone au fost parcurse pe o rețea de 100 pe 100 de metri, notând de fiecare dată vizibilitatea, folosința terenului, geomorfologia și descoperirile. Piesele au fost localizate cu GPS cinematic în timp real, iar o parte dintre forme de relief și profiluri de sol au fost descrise pe teren.

Cadrul geomorfologic a deosebit trei feluri de teren: versanții, unde domină eroziunea și transportul de sedimente; trecerea de la versant la câmp, unde se acumulează materialul coluvial; și fundul bazinului, cu malul lacului, unde se depune materialul lacustru și aluvial. Cercetarea s-a făcut cu autorizație de la Soprintendenza Archeologia, Belle Arti e Paesaggio pentru zona metropolitană a Romei și provincia Rieti, emisă pe 20 mai 2025.

Ce s-a găsit

În total, 57 de piese de silex: 40 în zona 1, niciuna în zona 2 și 17 în zona 3, plus câteva fragmente ceramice, în cea mai mare parte romane și medievale. Diferența cea mai importantă nu este între numere, ci între starea pieselor.

În zona 1, de lângă malul activ al lacului, piesele au suferit puține modificări de suprafață. Printre ele, un nucleu carenat pentru lamele, un gratoar pe suport laminar și mai multe așchii de reamenajare, legate de întreținerea nucleelor laminare și lamelare prelucrate prin presiune. Trăsăturile tehnologice se potrivesc cu un sistem de paleolitic superior târziu, aproximativ 15.500-9700 î.Hr. În același sector, cartarea a identificat trepte și escarpamente de linie de apă, iar un profil de sol săpat într-un escarpament de eroziune a arătat formarea solului în succesiunea lacustră. Oscilația sezonieră a nivelului apei, eroziunea malului și călcarea vitelor dezgolesc periodic suprafețe, iar împrăștierea de silexuri este legată direct de această dinamică.

Zona 2 nu a dat nicio piesă, în condiții de vizibilitate proastă. Zona 3, în câmpul cultivat din sud, a dat piese mult mai patinate, mai rotunjite și mai deteriorate mecanic decât cele din zona 1, ceea ce se potrivește cu o expunere mai îndelungată, cu redistribuirea coluvială, cu aratul și cu călcatul. Tot acolo au fost înregistrate țarcuri, împrejmuiri, ziduri de piatră uscată, grămezi de pietre scoase din teren, parcele și poteci de vite, adică urme romane, medievale, postmedievale și recente care continuă să influențeze ce se vede.

Ce schimbă asta

Concluzia autorilor este că împrăștierile sărace din zonele înalte nu pot fi citite ca o măsură directă a intensității locuirii. Concentrarea de pe malul lacului poate fi o împrăștiere redistribuită, scoasă la vedere de oscilația apei și de călcat, nu un strat rămas pe loc. Materialul mai alterat din zona 3 poate să însemne expunere lungă și amestecare, nu un semnal preistoric mai slab. Sărăcia aparentă a preistoriei de la Rascino este, scriu ei, în bună parte o problemă de vizibilitate arheologică, modulată de procese geomorfologice și climatice de lungă durată și de intensitatea folosirii terenului. Platoul se înțelege mai bine ca un palimpsest de peisaj, în care forme de relief active și relicte păstrează neuniform urme suprapuse.

Ce rămâne neclar

Contextul de suprafață nu permite o reconstituire amănunțită a duratei locuirii, iar autorii spun asta direct. Nu se poate stabili dacă piesele din zona 1 provin dintr-un singur moment sau din mai multe, nici dacă stratul de origine mai există undeva, îngropat. Raritatea ceramicii nu dovedește lipsa activității romane, medievale sau postmedievale: poate să vină din semnătura materială slabă a păstoritului sezonier, combinată cu vizibilitatea inegală. Etapa următoare, anunțată de autori, cuprinde foraje, micromorfologie, datare și reconstituirea mediului, adică exact ce lipsește acum.