Cele 95 de teze, 31 octombrie 1517: a bătut Luther în ușa bisericii?

La 31 octombrie 1517, Martin Luther a trimis superiorului său o scrisoare în latină și, alături de ea, cele 95 de teze pentru dispută academică. Despre ce a făcut mai departe în ziua aceea, cercetarea ultimului veac nu mai este de acord: afișarea tezelor în ușa bisericii castelului din Wittenberg, scena ajunsă pe medalii, în manuale și în filme, nu are nicio mărturie din 1517.

Ce s-a întâmplat sigur la 31 octombrie 1517?

Un singur lucru este sigur în ziua aceea, și el nu are nimic spectaculos. Martin Luther, călugăr augustinian și doctor în teologie la Wittenberg, a scris o scrisoare lungă în latină superiorului său ierarhic, arhiepiscopul Albrecht de Magdeburg și de Mainz, iar alături de ea a trimis cele 95 de teze, tot în latină, propuse pentru dispută academică, așa cum cerea obiceiul vremii.

Scrisoarea se păstrează astăzi în arhivele regale din Stockholm și este datată „în ajunul Tuturor Sfinților”, însă data la care a fost trimisă cu adevărat nu se știe. Foaia scrisă de mână care cuprindea tezele a dispărut. Robert E. McNally, într-un studiu publicat în 1967 în Theological Studies, adaugă un amănunt de arhivă: scrisoarea a fost însemnată ca primită de consultorii episcopali la 17 noiembrie, la Calbe pe Saale.

La zece ani după aceea, într-o scrisoare către Nikolaus von Amsdorf, Luther își amintește de pasul făcut și se bucură că a călcat în picioare indulgențele. Nici acolo nu pomenește vreo afișare.

Ce argumente aduc istoricii împotriva afișării?

Întrebarea a fost deschisă în 1962 de istoricul catolic Erwin Iserloh, în lucrarea „Luthers Thesenanschlag: Tatsache oder Legende?”. Concluzia lui, citată de McNally, este tăioasă și nuanțată în același timp: afișarea tezelor nu a avut loc, și totuși Reforma a început la 31 octombrie 1517. Argumentul lui a convins, cu timpul, cea mai mare parte a specialiștilor.

• Nu există nicio mărturie din 1517 sau din anii imediat următori despre o afișare.
• Luther însuși nu pomenește nicio afișare în rememorările lui de mai târziu, acolo unde ar fi fost firesc să o facă.
• Statutele universității cereau ca tezele afișate să fie supuse unei disputatio în cel mult o săptămână, ceea ce nu s-a întâmplat.
• Tezele ar fi trebuit afișate și în alte două locuri din oraș, nu doar la biserica castelului.
• La 31 octombrie 1517 tezele nu erau încă tipărite, iar afișarea era treaba pedelului universității, nu a profesorului.

Axel Gotthard, într-un text scris pentru Bundeszentrale für politische Bildung, adaugă argumentul de bun simț: în ziua aceea Luther le-a scris superiorilor lui bisericești despre abuzurile din predicarea indulgențelor, și e greu de crezut că a ieșit în public în aceeași zi, fără să aștepte răspunsul lor.

Cât despre răspândire, Mourey arată că la 31 octombrie tezele nu erau publicate, iar Luther nu le-a tipărit la Wittenberg, deși avea acolo un tipograf cunoscut. McNally, pe urmele lui Honselmann, pune întâiele tipărituri în ianuarie 1518, după contratezele lui Johann Tetzel din decembrie.

De unde vine povestea cu ciocanul și cu ușa?

Amintirea unui act de întemeiere se așază abia din anii 1540. Lui Georg Rörer, întâiul editor al operelor lui Luther, i se datorează o însemnare manuscrisă care spune că tezele ar fi fost afișate la ușile bisericii din Wittenberg în ziua aceea. Gotthard precizează împrejurarea descoperirii: în februarie 2007, Martin Treu a găsit însemnarea într-un exemplar tipărit al Noului Testament al lui Luther, păstrat la Biblioteca Universitară și Regională a Turingiei din Jena.

Urmează Philipp Melanchthon, care preia afirmația într-o prefață scrisă la câteva luni după moartea lui Luther, în 1546. Numai că niciunul dintre cei doi nu era la Wittenberg în 1517: Melanchthon a ajuns acolo în august 1518, iar Rörer studia la Leipzig și a venit la Wittenberg în 1522.

Volker Leppin, citat de Mourey, vede în însemnarea lui Rörer nu o amintire personală, ci o reconstruire făcută după fapt, pornită din practica obișnuită a afișării tezelor academice. Un amănunt de meșteșug cântărește mult aici: tezele academice nu se băteau niciodată în cuie, ci se lipeau. Pe urmele lui Eike Wolgast, Leppin citește în toată istoria aceasta o monumentalizare timpurie a persoanei lui Luther.

Ciocanul vine și mai târziu. Mourey arată că întâia ilustrație în care Luther ține un ciocan apare în „Hilaria evangelica”, legată de sărbătorile bicentenarului ținute la Aalborg, în Danemarca, în noiembrie 1717. Până atunci el era înfățișat cu pana de gâscă, unealta cărturarului. Joachim Ott amintește că asocierea dintre ciocan și ușă avea un precedent: deschiderea Porții Sfinte de la Roma, de către papă, cu un ciocan de aur, la proclamarea unui an sfânt.

Cum a devenit 31 octombrie ziua Reformei?

Punctul de pornire a fost, în chip neașteptat, alt aniversar. Universitatea din Wittenberg, Leucorea, întemeiată în 1502, își sărbătorise centenarul în 1602. Câțiva ani mai târziu, facultatea de teologie a cerut Consistoriului din Dresda, apoi principelui elector al Saxoniei Ioan Gheorghe I, dreptul de a prăznui la 31 octombrie 1617 un primus Jubilaeus Lutheranus.

Alegerea datei era, în sine, o noutate: nicio sărbătoare a Reformei ținută până atunci în calendarul liturgic nu luase ca punct de referință pretinsa afișare a tezelor. Termenul de jubileu era împrumutat din practica papală de după 1300, iar istoricul Peter Marshall vorbește despre un act îndrăzneț de piraterie teologică. Papalitatea a răspuns hotărând ca restul anului 1617 să fie an sfânt extraordinar.

Întâia prăznuire solemnă a ținut trei zile, începând la 31 octombrie, și a avut un asemenea succes încât a dat tiparul comemorărilor care au urmat. Data s-a fixat astfel în conștiința protestantă, iar celelalte date cu putere simbolică au rămas în urmă.

Ce a ajuns din Reformă în Transilvania?

Urmarea a ajuns repede la noi, însă nu pe drumul drept de la Wittenberg. În capitolul semnat de Luka Ilić, Michael S. Springer și Edit Szegedi, apărut în 2015 la Brill, reforma brașoveană a lui Johannes Honterus apare ca un șir de măsuri luate treptat, nu ca o ruptură.

Scrierea lui din 1543, „Reformatio Coronensis ac totius Barcensis provinciae”, era un raport despre măsuri deja aplicate, nu un manifest, și păstra latina în slujbe, împreună cu mare parte din liturghia tradițională. Universitas Saxonum, adunarea politică cea mai înaltă a sașilor, a sprijinit introducerea măsurilor în 1544. În 1547 Honterus a lucrat la rânduiala bisericească a tuturor germanilor din Transilvania, iar rânduiala lui a fost primită de toate bisericile sășești în 1550.

Legătura cu Wittenberg a existat, dar măsurată: Honterus a purtat corespondență cu Melanchthon între 1543 și 1544, iar Luther, Melanchthon și Bugenhagen au lăudat în 1544 măsurile luate la Brașov. Istoricul Karl Reinerth susținea chiar că Reforma sașilor transilvăneni nu s-a născut din spiritul Wittenbergului, ci din umanism, din reformatorii de la Basel și din Augustin. Reforma lui Honterus nu a fost, spun autorii capitolului, un proiect confesional luteran.

Ce rămâne neclar și ce rămâne meritul real

Rămâne neclar când a fost trimisă cu adevărat scrisoarea din 31 octombrie și dacă tezele au fost afișate vreodată, de cineva, oriunde în oraș. Rămâne neclară și datarea însemnării lui Rörer: ea poate fi mai veche decât afirmația lui Melanchthon, însă nu se poate fixa cu precizie, iar Gotthard atrage atenția că textul ei latin poate fi tradus în sensul unei afișări, fără să trebuiască citit așa.

Absența unei dovezi nu se întoarce, însă, în contrariul ei. Faptul că scena cu ciocanul nu se confirmă nu înseamnă că ziua de 31 octombrie 1517 nu a contat. Judecat cu mijloacele vremii lui, ce a făcut Luther atunci este mult: a scris 95 de teze în latină, le-a trimis arhiepiscopului său, a respectat formele ordinului din care făcea parte și, în câteva luni, a pus întreg spațiul german să se certe despre indulgențe.

Ce se schimbă este doar felul în care povestim începutul. Nu un om cu ciocanul în mână, ci un profesor care cere o dispută academică și nu primește răspuns. Mourey observă că tocmai nevoia de a crea din nimic o tradiție a produs scena pe care o știe toată lumea.