Un mormânt lung de 54,5 metri din Sahara Occidentală, datat pentru prima oară

Monumentele de piatră din Sahara Occidentală sunt cunoscute de peste o sută de ani, dar unul dintre cele mai spectaculoase tipuri, tumulul cu antene, nu fusese niciodată datat și nici măcar dovedit cu certitudine că ar fi un mormânt. Un studiu publicat pe 20 octombrie 2026 în African Archaeological Review rezolvă amândouă problemele dintr-odată: săpătura a dat un schelet, iar două analize cu radiocarbon așază îngroparea între 4417 și 4100 de ani înainte de prezent.

Cum arată monumentul

Tumulul cercetat se află pe malul drept al văii Lawash el Telli, la marginea de est a marelui sit cu artă rupestră de la Sluguilla Lawash, în nordul teritoriului. Este o câmpie pietroasă de circa 600 de metri altitudine, una dintre zonele cele mai aride ale regiunii, unde păstorii nomazi se pot așeza doar după ploi excepționale.

Monumentul are 54,5 metri lungime totala. Partea de vest este un tumul elipsoidal de 12,5 metri pe axa nord-sud și 10 metri pe axa vest-est, înalt de cel mult 3 metri. Din el pornesc spre răsărit două șiruri de lespezi, antenele, care se depărtează ușor una de alta până la jumătate, apoi se apropie fără să se atingă. Totul este ridicat din lespezi de calcar devonian local, așezate fără mortar.

Autorii observă că nimic din construcție nu cerea cunoștințe deosebite: piatra se găsește pe loc, iar lespezile, cu o singură excepție, nu depășesc un metru, deci puteau fi cărate de un singur om. Monumentul putea fi ridicat de puțini oameni, într-un timp scurt.

Ce era înăuntru

Sub stratul exterior de lespezi a apărut o structură boltită din placi mari, iar sub ea scheletul unui singur om, așezat direct pe solul natural, fără groapă săpată. Corpul stătea pe axa nord-sud, cu capul spre sud, culcat pe spate, cu picioarele îndoite lateral spre vest, adică în partea opusă antenelor. Nu există urme de ardere, de selectare a oaselor sau de deranjare ulterioară, deci este o înhumare primară rămasă intactă.

Oasele erau foarte degradate. Din ele s-au putut măsura doi molari inferiori de pe partea dreaptă, un fragment distal de humerus stâng și o parte proximală de femur drept. Uzura dinților indică o vârstă de aproximativ 25 până la 35 de ani. Sexul nu a putut fi stabilit, fiindcă bazinul nu s-a păstrat; măsurătorile arată un individ gracil, dar autorii spun că a-l declara femeie ar fi o presupunere.

Singurele obiecte găsite sunt patru mărgele inelare tăiate din coajă de ou de struț, probabil parte dintr-o podoabă purtată de cel îngropat.

De ce a durat șapte ani până la datare

Săpătura a avut loc între 5 și 8 aprilie 2018, cu o echipă a Universității din Girona și cu personal al Ministerului Culturii sahrawi. A fost săpată doar jumătate din tumul, iar suprafața a fost apoi acoperită cu geotextil și refacută cu materialul scos.

Datarea a eșuat la prima încercare: colagenul din os nu era suficient, nici la o probă de 1,9 grame, nici la una de 19,1 grame. În 2025, cercetătorii au trecut la datarea fracțiunii minerale a osului, bioapatita, la laboratorul CIRAM. Două probe, un humerus și un femur stâng, au dat 3887 plus minus 34 și 3836 plus minus 34 ani radiocarbon, adică intervalele calibrate 4417 până la 4160 și 4405 până la 4100 de ani înainte de prezent.

Ce schimbă rezultatul

Este prima cronologie absolută pentru acest tip de monument în Sahara atlantică. Datarea îl așază la capătul șirului de construcții funerare din neoliticul târziu al regiunii, în același timp cu tumulii în formă de semilună.

Rezultatul are și o urmare pentru o altă discuție. Un studiu publicat în 2023 în revista Sustainability a măsurat orientarea a 217 monumente din Sahara Occidentală și a găsit o preferință limpede pentru orizontul de est și sud-est, cu o concentrare în jurul azimutului de 121 de grade. Autorii de atunci spuneau că nu pot verifica nicio ipoteză astronomică, fiindcă monumentele nu erau datate. Tumulul de la Lawash el Telli, cu antenele orientate la 102 grade față de nordul geografic, se încadrează în același tipar și aduce, în sfârșit, o dată.

Ce nu se știe încă

O singură îngropare datată nu acoperă un tip de monument răspândit pe mii de kilometri. Autorii spun că rezultatul deschide comparații, nu că le încheie. Analiza polinică a dat doar două granule de polen, amandouă de pin, prea puțin pentru orice reconstituire a vegetației din jur.

Cercetarea pe teren este, de altfel, greu de continuat. După retragerea Spaniei din 1975, teritoriul este în conflict, iar misiunile europene au putut lucra mai ales în anii armistițiului, între 1991 și 2020. Restul oaselor din acest mormânt se păstrează în biroul de protocol de la Smara, în taberele de refugiați sahrawi.