Altarele lui Vasari din Arezzo, demontate în secolul al XIX-lea, refăcute pe hârtie

Giorgio Vasari e cunoscut mai ales ca autorul primei istorii a artei europene, Viețile celor mai de seamă pictori, sculptori și arhitecți, tipărită în 1550 și lărgită în 1568. Mai puțin se știe ce a făcut el ca artist în orașul lui, Arezzo. Sally J. Cornelison, profesoară de istoria artei la Syracuse University, a publicat în 2026, la Cambridge University Press, o carte care reconstituie ansamblul de altare și de retabluri pe care Vasari le-a făcut pentru biserica Santa Maria della Pieve: lucrări scoase sau distruse într-o renovare de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Biserica în care a început și s-a încheiat viața lui

Pieve di Santa Maria din Arezzo nu e o biserică oarecare în biografia lui Vasari. A fost botezat acolo în 1511 și a fost înmormântat acolo în 1574. Între aceste două date, a lucrat la transformarea ei într-un ansamblu artistic și devoțional coerent, nu doar la piese izolate.

Potrivit comunicatului Universității Syracuse, cartea arată cum au funcționat lucrările, pe rând și împreună. Primul capitol pune lucrarea de la Pieve în legătură cu o inițiativă din anii 1550, gândită de Vasari împreună cu episcopul Bernardetto Minerbetti, de a reconfigura capătul estic al catedralei din Arezzo. Acolo se arată și cum a obținut Vasari drepturile de patronaj asupra capelei Sfintei Mustiola, din nava laterală stângă a Pievei, și ce desene a făcut pentru o capelă pe care voia să o ridice acolo.

Ce s-a pierdut și cum se reconstituie

Problema de metodă e că obiectul cercetării nu mai există în forma lui originală. Renovarea de la sfârșitul secolului al XIX-lea a scos sau a distrus altarele și retablurile lui Vasari. Altarul principal, odată terminat, a fost mutat din Pieve la abiația Sfintelor Flora și Lucilla, din același oraș. Pe spatele lui se află un Sfântul Gheorghe și dragonul, din 1560-1564, pictat în cea mai mare parte de ajutorul lui Vasari, Giovanni Stradano.

Reconstituirea se face din ce a rămas: picturi, desene și documente de arhivă. Cuprinsul cărții arată felul de lucru: un capitol despre reciclarea în Renaștere, altul despre reconstituirea altarelor Camaiani și ale Fraternitei, altul despre reîncadrarea imaginilor Fecioarei, ultimul despre comemorare.

De unde a pornit cercetarea

Interesul autoarei a început în 2012, de la o întrebare mică de atribuire: o pictură de mici dimensiuni, pusă pe seama cercului lui Vasari, pe care trebuia să o autentifice pentru o expoziție la Spencer Museum of Art, din Lawrence, Kansas, în vremea când preda la University of Kansas. De acolo au urmat ani de cercetare de arhivă și deplasări în Italia.

Teza pe care o susține nu e doar de inventar. Cornelison spune că meritul artistic al lui Vasari e subevaluat, iar formularea ei e directă.

Are de multă vreme reputația unui artist slab, iar reputația asta nu e meritată

Sally J. Cornelison, citată în comunicatul Universității Syracuse, 27 octombrie 2026

Argumentul merită cântărit cu grijă. Vasari a lucrat cu un atelier mare, iar o parte din lucrările semnate de el au fost pictate în bună măsură de colaboratori, cum e chiar Sfântul Gheorghe de pe spatele altarului principal. Judecata asupra calității lui depinde deci și de cât se poate separa mâna lui de mâinile atelierului, iar asta se stabilește lucrare cu lucrare.

Ce nu se știe încă

• Cum arătau exact piesele distruse la renovarea din secolul al XIX-lea; reconstituirea se sprijină pe desene și documente, nu pe obiecte.
• Cât din fiecare lucrare e mâna lui Vasari și cât a atelierului.
• Dacă reevaluarea lui Vasari ca artist va fi acceptată în bibliografia de specialitate; e o teză de carte, propusă acum.
• Ce s-a întâmplat cu materialul demontat din Pieve, dincolo de altarul mutat la abiația Sfintelor Flora și Lucilla.

Pentru decorul din Salone dei Cinquecento al Palazzo Vecchio din Florența, făcut de Vasari și de atelierul lui în anii 1560 pentru ducele Cosimo I de Medici, situația e inversă: acolo lucrarea se vede încă pe loc. Tocmai contrastul face cazul de la Arezzo interesant, fiindcă e un ansamblu care trebuie reconstruit înainte de a putea fi judecat.