White Sands: 20 de niveluri cu urme de pași și o secetă bruscă acum 23.200 de ani

Săpăturile extinse din White Sands National Park, în New Mexico, au scos la iveală 20 de niveluri geologice care păstrează urme omenești rămase pe loc, poteci de animale mari și dâre lăsate de travois, un dispozitiv de transport târât pe pământ. O datare nouă, publicată pe 16 octombrie 2026 în revista Science Advances, strânge vechimea șirului de urme între 23.500 și 21.700 de ani în urmă. Aceleași straturi spun și altceva: oamenii care au trecut pe acolo au prins o răsturnare completă a mediului, de la un lac permanent la o întindere de mâl uscat.

Ce s-a găsit în cele 20 de niveluri

Potrivit rezumatului publicat de autori, săpăturile lărgite au identificat 20 de orizonturi stratigrafice cu urme omenești aflate în poziția în care au fost lăsate. Alături de ele apar poteci de megafaună și urme liniare, interpretate ca fiind făcute de travois. Cele trei feluri de mărturii, suprapuse pe 20 de niveluri, scot locul din rândul descoperirilor izolate și îl transformă într-un șir lung, în care se poate citi trecerea timpului.

Cum a fost strânsă datarea

Echipa a folosit datarea cu radiocarbon pe polen de conifere, metodă pusă la punct în ultimii ani, și a adăugat vârste obținute din semințe de plante de apă. Rezultatul este un interval între 23.500 și 21.700 de ani în urmă, adică în plin Ultim Maxim Glaciar. Vechimea urmelor de la White Sands a fost discutată aprins după primele anunțuri, fiindcă semințele de plante acvatice pot da vârste prea mari, din pricina carbonului dizolvat în apă. Un studiu din 20 iunie 2025, semnat de Vance T. Holliday și colegii, apărut în aceeași revistă, sprijinise deja vârsta glaciară pe o cale cu totul diferită, geocronologia lacului fosil.

Lacul Otero s-a retras, iar fostul mal a devenit drum

Dovezile de biomarcheri, de polen și de stratigrafie arată, după rezumatul studiului, o răsturnare completă a mediului, de la un lac permanent la o playa, adică la o întindere de mâl care se usucă. Studiul prinde și un episod mare de ariditate, pus în legătură cu evenimentul Dansgaard-Oeschger 2, acum 23.200 de ani. Atunci lacul pluvial Otero s-a micșorat, iar zona fostului mal a putut fi străbătută pe picioare vreme de aproape două milenii. Cu alte cuvinte, uscarea nu a alungat oamenii de acolo, ci le-a deschis un drum.

Cine semnează și ce instituții stau în spate

Studiul este semnat de Kathleen B. Springer, Jeffrey S. Pigati, Jessica E. Tierney, Jeffrey S. Honke, Gonzalo Jiménez-Moreno, David Bustos, Thomas M. Urban și Daniel Odess. În spatele lui stau Serviciul Geologic al Statelor Unite și Universitatea din Arizona, iar parcul însuși, administrat de National Park Service, este locul săpăturii. Pe pagina proprie a parcului, administrația scrie că White Sands adăpostește cea mai mare colecție de urme omenești fosilizate și că, acum zeci de mii de ani, în bazinul Tularosa se întindea lacul Otero, într-un ținut mai puțin arid, cu pășuni unde veneau cămile străvechi, mamuți columbieni și leneși uriași de felul lui Harlan, urmați de prădători, printre care lupul Canis dirus și leul american.

Ce nu se știe încă

Studiul nu spune cine erau oamenii aceia, de unde veniseră și încotro mergeau. Nu răspunde nici la întrebarea mare din spate, pe care arheologia americană o dezbate de două decenii: cum au ajuns oameni atât de adânc în continent în timpul Ultimului Maxim Glaciar, când drumul obișnuit, prin coridorul dintre calotele de gheață, era închis. Datarea nouă întărește vechimea, dar nu rezolvă calea de intrare. Un lucru trebuie spus limpede: rândurile de mai sus se sprijină pe rezumatul publicat de autori, pe fișa informativă a Serviciului Geologic și pe pagina parcului, fiindcă textul integral al studiului nu a putut fi deschis.