Elie Carafoli, 24 octombrie 1983: cum s-a născut aerodinamica românească

Pe 24 octombrie 1983, Elie Carafoli a murit în biroul lui de lucru din strada Constantin Mille, la București. Avea 82 de ani și lăsa în urmă o catedră condusă 45 de ani, primul tunel aerodinamic din țară și o familie de profiluri de aripă care îi purtau numele în literatura de specialitate.

Cine a fost Elie Carafoli?

Elie Carafoli s-a născut în 1901 la Veria, lângă Salonic, într-o comunitate de aromâni, și a murit la 24 octombrie 1983, la București. Academia Română îl trece în evidențele sale drept inginer, membru titular din 1948. A fost omul care a mutat aerodinamica din rândul lucrurilor despre care se citea în rândul lucrurilor care se măsurau, în România.

Biografia lui are o simetrie limpede. A intrat în 1919 la Școala Politehnică din București, de unde a luat diploma de inginer electromecanic. A plecat la Paris, s-a întors cu un doctorat și, în octombrie 1928, a înființat la Politehnică Catedra de aerodinamică și mecanica fluidelor, pe care a condus-o patruzeci și cinci de ani.

Ce a studiat la Paris și ce a adus în țară?

Între 1925 și 1928 a fost bursier la Paris, unde a luat o diplomă în matematică și fizică și apoi doctoratul, cu teza „Contribution à la théorie de la sustentation en aérodynamique”, adică o contribuție la teoria portanței. În același an, 1928, a primit premiul Louis Breguet. Facultatea de Inginerie Aerospațială din Politehnica București, moștenitoarea catedrei lui, datează doctoratul în 1928, în fizică, la Sorbona.

Întors acasă, a deschis primul curs de aerodinamică din țară și, împreună cu Ion Stroescu, a construit în curtea Politehnicii un laborator cu tunel aerodinamic. Laboratorul a fost echipat cu un tunel cu funcționare continuă, iar inaugurarea oficială, de față fiind regele Carol al II-lea, este dată în 1931. Este primul tunel aerodinamic din România, iar importanța lui nu este simbolică: fără el, profilurile de aripă ar fi rămas calcule pe hârtie.

Ce este un profil Carafoli?

Profilul unei aripi este secțiunea ei, forma pe care o vezi dacă tai aripa transversal. De forma aceea atârnă portanța, rezistența la înaintare și comportarea la unghiuri mari de atac. Elie Carafoli a pus la punct o metodă proprie de trasare a profilurilor, iar formele obținute astfel, cu bordul de atac rotunjit, au intrat în literatura de specialitate ca „profiluri Carafoli”.

Metoda a avut efect imediat: profilurile lui au fost folosite la avioanele construite în țară, nu păstrate într-un sertar universitar. Aici se vede deosebirea dintre un cercetător și un întemeietor de școală. Un cercetător publică o metodă; un întemeietor o duce până în atelierul de montaj.

Ce avioane au zburat cu profilurile lui?

În 1930 a proiectat, împreună cu inginerul francez Lucien Virmaux, avionul CV-11, un monoplan cu aripă joasă construit la uzina IAR Brașov. Profiluri obținute prin metoda lui au fost folosite apoi la IAR-CV-11, IAR-13, IAR-14 și IAR-15.

Proba a venit la concursul de aviație de la București, în 1931. Potrivit studiului publicat de Dan Pantazopol în INCAS Bulletin, IAR-13 a întrecut acolo avioane de frunte ale vremii: viteza maximă a fost cu circa 10 la sută mai mare, iar timpul de urcare la 5.000 de metri cu circa 15 la sută mai scurt decât la FZL-11, clasat al doilea. Sunt cifre de concurs, nu de laborator, și tocmai de aceea contează.

• 1901: se naște la Veria, lângă Salonic
• 1919: intră la Școala Politehnică din București
• 1925-1928: bursier la Paris, diplomă în matematică și fizică, apoi doctorat
• octombrie 1928: înființează Catedra de aerodinamică și mecanica fluidelor
• 1930: proiectează, cu Lucien Virmaux, avionul CV-11, construit la IAR Brașov
• 1931: este inaugurat primul tunel aerodinamic din România
• 1948: este ales membru titular al Academiei Române
• 1956: primește diploma Paul Tissandier, la congresul FAI de la Los Angeles
• 24 octombrie 1983: moare la București

Ce a rămas din școala lui?

A publicat, după socoteala din INCAS Bulletin, peste 180 de studii, dintre care douăsprezece sunt recunoscute internațional ca lucrări de referință; prezentarea facultății vorbește de 14 cărți. Printre ele „Aerodinamica aripii de avion” (Paris, 1928), „Aerodinamica” (1951), „Aerodinamica vitezelor mari” (1957), „Dinamica fluidelor incompresibile” (1981) și „Dinamica fluidelor compresibile” (1983), apărută în anul morții lui.

Lucrarea cu cea mai largă circulație este „Wing Theory in Supersonic Flow”, tipărită la Oxford în 1969. În evidențele bibliografice internaționale, volumul apare cu capitole semnate Elie Carafoli despre aripi trapezoidale și dreptunghiulare, aripi poligonale, aripi delta, aripi în cruce și despre sisteme aripă și corp fuziform. Nu am citit volumul în întregime; ceea ce verificăm aici este citarea lui, nu conținutul fiecărui capitol.

Instituțional, moștenirea este și mai ușor de arătat. Secția de electromecanică în care a deschis catedra a devenit secție de aviație, apoi Facultatea de Avioane, în 1971, iar astăzi este Facultatea de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica din București. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială, care a primit statutul de institut național în 2008, îi poartă numele.

A fost și o figură internațională: membru de onoare al societății regale britanice de aeronautică, membru al Academiei Internaționale de Astronautică și, de două ori, președinte al Federației Internaționale de Astronautică.

Ce nu se potrivește între surse

Trei amănunte diferă, și e corect să fie spuse. Anul tunelului aerodinamic apare în prezentarea facultății ca o construcție din 1928-1930, inaugurată în 1931, iar la Pantazopol laboratorul este echipat cu tunel în 1930; cele două nu se contrazic, dar nu se suprapun perfect.

Al doilea: mandatele de la Federația Internațională de Astronautică. Prezentarea facultății le dă ca vicepreședinte în 1965-1967, președinte executiv în 1968-1969 și fost președinte în 1971-1973, în vreme ce studiul din INCAS Bulletin vorbește de două președinții, în 1969 și 1970. Al treilea: Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei Române, al cărui director a devenit, este datat 1948 la Pantazopol și 1949 în istoricul INCAS. Pentru oricare dintre ele, o lămurire sigură ar cere actele Academiei, pe care nu le-am consultat.

A murit la 24 octombrie 1983, în biroul său de lucru din strada Constantin Mille.

Dan Pantazopol, Academician Elie Carafoli, INCAS Bulletin, 2009