23 octombrie 1613: Dieta de la Cluj îl alege principe pe Gabriel Bethlen

Pe 23 octombrie 1613, stările Transilvaniei s-au adunat la Cluj, în biserica Sfântul Mihail, și l-au ales principe pe Gabriel Bethlen. La câțiva kilometri, lângă Turda, era tăbărâtă oastea lui Iskender Pașa, beilerbeiul de Canija, cel care convocase dieta. Din ziua aceea începe o domnie de șaisprezece ani, care a schimbat locul Transilvaniei pe harta politică a Europei.

Cum a ajuns Gabriel Bethlen la Cluj în octombrie 1613?

Până în 1612, Bethlen fusese omul de încredere al principelui Gabriel Báthory. Báthory ajunsese pe tron în 1608, la optsprezece ani, luase asupra lui puteri nelimitate, desființase privilegiile sașilor și pornise campanii împotriva Moldovei și a Țării Românești. În 1612 Bethlen a căzut din grațiile lui și a fugit în teritoriu otoman. Istoricii nu pot spune cu certitudine de la ce a pornit cearta celor doi.

Anul următor, Bethlen a muncit metodic pentru întoarcere. Istorica maghiară Ágnes R. Várkonyi arată că a umblat pe la pașale, a mers la Belgrad și la Buda, a fost primit în audiență de sultan la Adrianopol și, în același timp, i-a atras de partea lui pe aristocrații catolici și pe sași. Când a trecut munții, a venit însoțit de trupe otomane. Dieta nu a fost convocată de stări, ci de Iskender Pașa.

Ce spun documentele despre ziua alegerii

Data este consemnată fără echivoc. Ediția de documente a lui Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei și Țării-Românești, volumul IX, tipărită la București în 1937, pomenește în prefață alegerea lui Bethlen la Cluj pe 23 octombrie 1613. Volumul adună apoi acte și scrisori din 1614 încoace, adică exact anii în care noul principe a trebuit să își apere scaunul.

Adunarea nu a fost nici scurtă, nici unanimă de la început. O parte dintre stări voiau interregn, alții propuneau un triumvirat. Până la urmă votul a fost dat în unanimitate, iar Várkonyi explică limpede de ce: oamenii voiau să scape de oastea otomană din țară, iar alegerea lui Bethlen era prețul plecării ei. După urcarea pe tron, principele chiar i-a convins pe otomani să se retragă.

Prin obiceiul locului, stările i-au pus noului principe condițiile care îi defineau îndatoririle și puterile. Bethlen le-a răspuns cu un program scurt, pe care Várkonyi îl rezumă astfel: numai pacea mai putea salva de la pieire o țară atât de sărăcită și de ruinată de războaie.

A fost o alegere liberă? Aici se despart istoricii

Întrebarea s-a pus chiar în ziua aceea. Dregătorul János Mikola susținea că alegerea s-a făcut după obiceiul țărilor creștine. În același timp, Várkonyi notează că destui ardeleni credeau că otomanii l-au făcut principe. Teréz Oborni, de la Institutul de Istorie al Academiei Maghiare, scrie că urcarea lui Bethlen pe tron a venit cu un sprijin otoman mai apăsat decât oricând până atunci.

Viena a tras concluzia cea mai dură. Împăratul Matthias al II-lea l-a numit doar voievod, nu principe, și a refuzat să îi primească solii. Documentul care îl recunoștea de la Poartă, adică ahdname-ul sultanului, a sosit abia în vara lui 1614, la aproape un an după alegere.

Cele două lecturi nu se exclud, iar asta este partea pe care o pierd de obicei povestirile simple. Oastea otomană a cântărit greu, fără îndoială. Dar stările au avut și socoteala lor, iar rezultatul imediat al votului a fost plecarea acelei oști. Cine citește numai prima jumătate a faptului ajunge la un principe pus de turci; cine citește numai a doua jumătate ajunge la o alegere senină. Documentele arată amândouă laturile.

Oborni adaugă încă un strat. Transilvania nu atârna doar de Poartă: prin tratatul de la Nagyszombat din 1615, Bethlen a acceptat vechea teză maghiară potrivit căreia principatul era un membru nedespărțit al Coroanei Ungariei, iar Partiumul îl ținea ca stăpân, nu ca principe. În tratatul public se scria totuși că stările își păstrează dreptul de a alege liber principele.

Ce a făcut Bethlen cu principatul în cei șaisprezece ani de domnie

A tras de timp cu cetățile cerute de Poartă, Lipova și Ineu, și a predat Lipova abia în iunie 1616. Între 1613 și 1619 a obținut recunoaștere și la Viena, și la Constantinopol, lucru care nu reușise multora înaintea lui. Várkonyi atrage atenția că eticheta mai veche de vasalitate turcească simplifică prea mult o situație în care principele avea destul loc de mișcare.

Din 1619 a intrat în Războiul de Treizeci de Ani, de partea răscoalei boemilor. În 1620 a fost ales rege al Ungariei și a făcut parte din confederația boemo-maghiară, care s-a destrămat după înfrângerea de la Muntele Alb, pe 8 noiembrie 1620. În 1622, la Nikolsburg, a încheiat pace cu împăratul Ferdinand al II-lea: a dat înapoi coroana și a renunțat la titlul regal, în schimbul unor teritorii. A fost apoi partener în alianța de la Haga, iar pe 25 august 1626 a pornit o nouă campanie.

Ce a însemnat domnia lui pentru românii din Transilvania?

Istorica Klára Papp arată că, în 1608 și în 1614, credincioșii de rit răsăritean au primit privilegii. Partea nespusă de obicei este că, prin ele, preoții și comunitățile care treceau la calvinism intrau sub jurisdicția Bisericii Reformate maghiare. Politica lui Bethlen a mers pe convingere și pe răbdare, nu pe constrângere, dar direcția era limpede.

Spre sfârșitul domniei, în 1627 și 1628, principele a acceptat întâietatea Bisericii Reformate și, în același timp, a redeschis tipărirea de cărți în limba română. Sinodul Bisericii românești din 1627, ținut sub mitropolitul Dosoftei, a hotărât predicarea în limba poporului și deschiderea către reformă. Firul acesta va duce, sub urmașul său Gheorghe Rákóczi I, la numirea lui Simion Ștefan ca mitropolit, în 1643.

În politica externă, legătura cu țările române a fost una de interese. Istoricul Valentin Constantinov pomenește tratatul încheiat în 1617 între Radu Mihnea și Gabriel Bethlen, în tabăra de la Soroca. Iar din documentele strânse de Veress se vede cât de strâns erau legate cele trei țări: în martie 1614, la Praga, Ștefan Kendy propunea curții imperiale să îl înlocuiască pe Bethlen cu Homonnai și să îl readucă pe Radu Șerban în Țara Românească, plan respins în iulie de arhiducele Ferdinand, care se temea să nu strice pacea cu turcii.

De ce contează 1613 pentru istoria spațiului românesc?

Transilvania lui Bethlen nu a fost o provincie oarecare, ci unul dintre cei trei actori ai lumii românești din veacul al XVII-lea, alături de Țara Românească și de Moldova. Un principe care ține în echilibru Poarta și Habsburgii timp de șaisprezece ani schimbă și ce se poate face la Târgoviște sau la Iași. Cu mijloacele vremii lui, și anume o țară mică, sărăcită de războaie și prinsă între două imperii, Bethlen a izbutit un lucru rar: a făcut din principat o putere cu care trebuiau să socotească amândouă.