Bătălia de la Șelimbăr, 18/28 octombrie 1599: ce spun documentele

Pe 18 octombrie 1599, după calendarul iulian ținut atunci în Țara Românească, oastea lui Mihai Viteazul a dat bătălia hotărâtoare pe câmpul dintre Sibiu și Șelimbăr. Până în dimineața următoare, armata cardinalului Andrei Báthory se risipise, iar Transilvania rămânea învingătorului. Ce a câștigat Mihai în acea zi este însă altceva decât ceea ce a intrat în manuale.

De ce a intrat Mihai Viteazul în Transilvania în 1599?

Pentru că scaunul de la Alba Iulia era disputat, iar Praga nu recunoștea pe cel care îl ocupa. Sigismund Báthory abdicase a doua oară, la câteva luni după ce se întorsese în august 1598, și lăsase principatul vărului său Andrei, cardinal. Kruppa Tamás arată că Roma l-a sprijinit pe cardinal, dar Praga a refuzat să îl accepte. În plin Război de Cincisprezece Ani, Rudolf al II-lea nu voia un principe care să caute înțelegere cu Poarta.

Mihai Viteazul, domn al Țării Românești și aliat al împăratului, avea astfel o acoperire politică pentru o campanie la nord de Carpați. Transilvania nu era însă o provincie care se lua doar cu oastea. Teréz Oborni amintește că, prin pacea de la Speyer (1570/1571), principatul era socotit membrum al Coroanei ungare, iar stările își păstrau dreptul de a-și alege liber principele, drept consfințit de o hotărâre a dietei din 1567. Cine voia Transilvania avea nevoie și de o victorie, și de un vot.

Cum s-a desfășurat bătălia de la Șelimbăr?

Confruntarea s-a dat pe câmpia dintre Sibiu și Șelimbăr, pe 28 octombrie după calendarul gregorian folosit în Transilvania și în izvoarele apusene. Bagi Zoltán Péter, într-un studiu despre căpitanul Baba Novac, reconstituie dispozitivul din cronicile lui Szamosközy și Bethlen: aripa stângă a lui Mihai stătea în fața aripii drepte a cardinalului, hajducii lui Baba Novac erau așezați la stânga, iar călărimea rascianilor la dreapta.

Un amănunt spune mult despre cum se strângea o oaste în 1599: cei aproximativ 6.000 de voluntari ai lui Baba Novac s-au alăturat lui Mihai abia în ziua dinaintea bătăliei.

• Hajducii lui Baba Novac au deschis lupta, dar au fost copleșiți de trupele bine echipate ale lui Lázár István și s-au retras cu pierderi grele.
• Lăncierii unguri ai lui Mihai, conduși de Makó György, au lovit aripa dreaptă transilvană, ceea ce a dat răgaz hajducilor să se refacă.
• Lázár István a căzut în încăierarea de la contact.
• Superioritatea numerică a lui Mihai a cântărit decisiv, iar victoria a fost sigură abia în dimineața următoare, când tabăra transilvană era părăsită.

Ce nu se știe este cât de mare era fiecare oaste. Bagi nu dă un total pentru armata lui Mihai la Șelimbăr, iar Kruppa nu dă cifre pentru 1599, deși pentru campania din 1595 citează aproximativ 50.000 de oameni din Transilvania și Țara Românească. Cifrele rotunde care circulă pentru Șelimbăr nu stau pe un izvor pe care să îl poți deschide.

Bătălia nu s-a câștigat doar pe câmp. Bagi notează că Mihai avea în slujbă căpitani secui care au înclinat balanța în rândul secuilor, nemulțumiți de Báthory încă de la represiunea cunoscută drept „carnavalul secuilor”. Li s-a promis libertatea și au trecut de partea lui. Și sașii i s-au alăturat.

Ce spun documentele despre puterea lui Mihai în Transilvania

Aici începe partea pe care titlurile festive o sar. Kruppa Tamás scrie limpede că, după Șelimbăr, Mihai a primit doar titlul de locumtenens, de locțiitor, în timp ce puterea efectivă a trecut la comandantul imperial Giorgio Basta. Teza de doctorat a lui Dorel Țuinea, susținută în 2022 la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, sub coordonarea lui Ștefan Andreescu, ajunge la o imagine nuanțată a aceleiași realități: cele trei stări, nobilimea, secuii și sașii, l-au recunoscut ca principe într-o dietă din noiembrie 1599, dar puse în fața faptului împlinit.

Potrivit rezumatului publicat al tezei, Țuinea măsoară domnia lui Mihai în Transilvania pe prerogative, nu pe titluri. Din cele nouă pe care le cercetează, Mihai a exercitat fără constrângeri dania, convocarea dietei și înnobilarea, în schimb folosirea titlului princiar s-a lovit de limite. Cele unsprezece luni de stăpânire s-au degradat din pricina impozitelor și a costului întreținerii armatelor, iar cei mai mulți secui i-au rămas credincioși, chiar și în timpul răscoalei din august și septembrie 1600.

Mai spune ceva această lucrare. Țuinea a avut nevoie de un capitol întreg, al doilea, numai pentru titulatura lui Mihai. Când un istoric dedică un capitol întrebării cum se numea un om, semnul este că situația lui juridică era încurcată chiar și pentru contemporani.

A devenit Mihai Viteazul principe al Transilvaniei la Șelimbăr?

Nu în ziua bătăliei și nu într-un singur sens. Răspunsul cinstit este că două istoriografii citesc două acte diferite. Cea maghiară pune accentul pe actul imperial, care îl făcea locțiitor al lui Rudolf al II-lea. Cea românească pune accentul pe omagiul stărilor, adunate în dietă în noiembrie 1599, care foloseau pentru el formula de principe.

Ambele au documente în spate și nu se exclud. Un om putea fi, în același timp, recunoscut de stările țării și ținut de împărat într-un rang mai mic decât cel pe care îl purta în cancelaria proprie. Tocmai de aici vine tensiunea care a dus, în septembrie 1600, la Mirăslău. Ce nu se susține este imaginea unei învestituri limpezi, obținute în 18 octombrie 1599 pe un câmp de lângă Sibiu.

De ce circulă două date, 18 și 28 octombrie 1599?

Pentru că în 1599 se foloseau două calendare. Țara Românească ținea calendarul iulian, Transilvania și Apusul trecuseră la cel gregorian, iar diferența era de zece zile. De aceea lucrările de specialitate scriu forma dublă 18/28 octombrie 1599, iar studiile maghiare și cele apusene dau direct 28 octombrie. Nu sunt două bătălii și nu este o eroare. Este aceeași zi, numărată în două feluri.

Ce a urmat după Șelimbăr

Cardinalul Andrei Báthory nu a căzut în linia de bătaie. Kruppa arată că a fost ucis în timpul fugii, după încăierare. Mihai a rămas singur în joc, a căutat apoi și scaunul Moldovei, pe care Polonia nu i l-a îngăduit, iar în 1600 a fost învins de Basta la Mirăslău. În 1601, cei doi l-au bătut împreună pe Sigismund Báthory la Gorăslău, iar la puțin timp Basta a pus să fie omorât în propriul cort.

Șelimbărul rămâne o victorie reală, obținută cu o oaste pestriță, strânsă în ultima clipă, și cu o lucrătură politică bine făcută în rândul secuilor și al sașilor. Nu are nevoie de decorul unei uniri pe care documentele din octombrie 1599 nu o cuprind.